Uneori radiografierea prezentului poate fi deznădăjduitor dar dacă suntem pe o poziție duhovnicească bună înțelegem că aceasta este o realitate crudă căreia trebuie să ne împotrivim duhovnicește. Trebuie să luăm ca armă neliniștea cea bună care ne păzește de tot lucrurl rău. Conștientizarea acestei realități trebuie să ne pună pe gânduri și serios pe „treabă” căci timpul este necruțător iar Domnul va veni ca un fur prinzând pe neașteptate pe cei care trăiesc în ignoranță. De aceea vremurile sunt cele care ne spun că trebuie să fim atenți, să luăm în serios lupta noastră duhovnicească. Sfântul Ignatie Briancianinov ne prezintă în cartea sa „Ofrandă Monahismului Contemporan” un mod de abordare, un fel în care să ne pregătim pentru aceste vremuri și iată ce ne spune:

Nu mai există mentor, sau povățuitor pnevmatofor, capabil să ne arate fără greșeală calea mântuirii, și căruia cel ce vrea mântuirea să i se încredințeze fără nici o grijă. ,,Că s-a împuținat adevărul de la fiii oamenilor, deșertăciuni a grăit fiecare către aproapele său”(Ps.11, 1-3) la îndemnul unei înțelepciuni profane capabile să exagereze și să întărească erorile și nălucirile.

Am devenit foarte vulnerabili, iar ocaziile de cădere s-au înmulțit în jurul nostru și au căpătat o putere enormă; ele sunt foarte diversificate și înșelătoare pentru ochiul nostru sufletesc bolnav și pentru inima noastră, care atrasă de ele se îndepărtează de Dumnezeu. Suntem atât de stăpâniți de ispite încât am abandonat formarea noastră duhovnicească întemeiată pe cuvântul lui Dumnezeu, și care este totuși singurul mijloc de salvare.
Această formare duhovnicească cere să duci o viață atentă, eliberată de distracții, dar voința noastră pervertită caută tocmai contrariul.

Suntem porniți înspre câștig material, înspre reușită în acestă lume. Dorim onoruri, dorim belșug și lux. Dorim distracții și partea noastră de plăceri mondene. Pentru a dobândi toate acestea, noi suntem exclusiv preocupați de dezvoltarea naturii căzute.

Am pierdut noțiunea firii născute din nou; poruncile Evangheliei le-am neglijat și le-am uitat; nevoința interioară ne este total necunoscută, cea exterioară absorbindu-se complet, cu scopul de a părea evlavioși și sfinți în fața oamenilor și de a ne lua răsplata de la aceștia.

Am părăsit calea mântuirii cea strămtă și cu chinuri, și călătorim pe calea largă și ușoară. ,,Mântuiește-mă Doamne că a lipsit cel cuvios.

Iată-ne (și) pe noi (călugării) mai mici decât toate neamurile, iată-ne astăzi smeriți pentru tot pământul, din pricina păcatelor noastre. Nu mai există nici căpetenie, nici profet, nici rege pentru a ne călăuzi în războiul nevăzut ochilor trupești, ”căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătorilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduhuri. ” (Efeseni 6, 12).

„Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină” (Matei 18, 7), a zis Domnul.
Dumnezeu îngăduie uneori să vină ispitele și dimpreună cu ele suferințele pe care le provocă.
Înspre sfârșitul veacurilor acestea vor fi atât de puternice și de numeroase încât ,,din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci” (Matei 24, 12). ,, Dar Fiul Omului când va veni, va găsi, oare, credință pe pământ ?” (Luca 18, 8).

Casa lui Israel – biserica – va fi nimicită prin sabie, prin violența aducătoare de moarte a patimilor, și va deveni pustie. (Iez.38, 8). Viața după Dumnezeu va deveni foarte dificilă.

Făramiturile ospatului – Ignatie Briancianinov – Editura Reantregirea – Alba Iulia 2008