de Cristian Stavriu | Vizionări: 6096
Propriu zis nu este o intrebare, este un strigat. Nu stiu unde sa ma adresez, la siturile ortodoxe cu influenta? Am o colega care se casatoreste in septembrie la o biserica din Bucuresti, iar nasii nu sunt cununati la biserica. Daca ii spui este "ei si ce" ! Supremul act de credinta este sa nu spele de sarbatori, sa nu manance otet si urzici in saptamana patimilor. De ce preotii nu intreaba pe tinerii casatoriti despre nasi, de ce nu au o discutie cu tinerii si cu nasii ? Anul acesta este proclamat botezului si casatoriei! Cum putem noi constientiza oamenii despre importanta acestor evenimente, ca nu sunt o invartire in jurul mesei si poze la biserica? Intrebare de la Daniela Patrascu (10 Mai 2011)
Draga Daniela,
Îți înțeleg îngrijorarea și mâhniciunea față de astfel de evenimente care se petrec în sânul nostru. Orice neregulă care se petrece în Biserică este o durere proprie pentru că suntem cu toții madulare ale aceluiaș Trup al cărei cap este Hristos. Din nefericire se întâmplă asemenea evenimente și poate chiar mai grave. Este foarte important cum ne raportăm noi față de aceste lucruri și cum găsim calea cea bună de rezolvare. Deși sintagma, „critica încununează arta” are oarece valoare, totuși în viața duhovnicească lucrurile stau diferit. Oamenii se împart în două categorii – fie ei de orice rang. Sunt oameni care au înțeles calea mântuirii și vor să slujească lui Dumnezeu și oameni care n-au înțeles încă (dar poate în viitor) și care nu vor să slujească lui Dumnezeu. Cei ce au înțeles sunt datori să fie modele pentru cei din jur, să-L prezinte atât de atrăgător pe Hristos prin pilda vieții lor și prin binecuvântarea care se deslușește lămurit pe chipul lor în așa fel încât ceilalți care n-au priceput să fie atrași, convertiți în duh. De cele mai multe ori, cei care cunosc credința trebuie să fie buni pescari să aibe grijă să nu cumva să rupă punțile către Hristos prin felul lor de a prezenta credința și pe Dumnezeu. Avem datoria de a vorbi mai mult cu Dumnezeu despre prietenii, rudele, copii, părinții noștri decât cu ei despre Dumnezeu. Avem nevoie să ne schimbăm noi înșine ca apoi să putem vedea în jurul nostru o schimbare. Toți suntem nemulțumiți de lumea înconjurătoare, toți o blamăm și o judecăm dar trebuie să știm că nicicând nu vom reuși vreo schimbare înlăuntrul ei atâta timp cât noi înșine nu ne-am schimbat. Cu toții suntem alarmați dar și contrariați de faptul că în chiar sânul Bisericii slujitorii ei par a fi departe de cele mai elementare lucruri.
Cununia este o Taina mare a Bisericii și oamenii nu o conștientizează, nu pricep către ce se îndreaptă și cât de multe binecuvântări pot primi prin ea dacă o slujesc cu credință. Din păcate oamenii au banalizat această Taină și se îndreaptă spre ea doar dintr-un simplu obicei. Înainte de săvârșirea acestei Taine, preotul ar trebui să poarte o discuție destul de amplă cu toți aceia care vor fi implicați în acest eveniment – socri, miri, „nași.
Părintele Cleopa în predicile sale explica foarte frumos ce este nunta, ce daruri dă Dumnezeu mirilor, ce bogăție de binecuvântări samd. Numai că dânsul explica și condițiile în care mirii, nașii cât și părinții se blagoslovesc în cadrul acestei Taine. Credincioșia, fidelitatea, iubirea față de Dumnezeu și poruncile Lui sunt cerințele unei nunți adevărate. Când omul pune în balanță mai mult partea lumească a evenimentului, băutura, cheful, fotografii, lăutarii, versus binecuvântările lui Dumnezeu și cerințele lui, atunci Taina practic este blasfemiată. Dumnezeu se întristează, plânge pentru făpturile lui și se depărtează de acel loc în care el nu mai poate sălășlui. Oamenii se îndreaptă mai mult spre coaja lucrurilor uitând miezul, se îndepărtează de lucruri mari și mărețe pentru lucruri atât de mici si neînsemnate sau chiar foarte păcătoase. Ne vindem sufletele pentru un blid de linte și dăm la tomberon pe Dumnezeu cu toate dorințele lui în schimbul a ce? Dumnezeu ne respectă din plin libertatea și se retrage în liniște de acolo unde nu este dorit și respectat.
Uneori căderea îl face pe om să conștientizeze starea în care se afla în mod real. Uneori trebuie să ne lovim de pragul de sus ca să-l putem vedea pe cel de jos. Cu tristețe în suflet spun acest lucru dar cred că unui om căruia i-ai prezentat de câteva ori varianta corectă a unor lucruri, trebuie să-l lași în pace să aleagă singur, ca să-i fie de folos. Omul dacă se lovește, e posibil să învețe ceva din aceasta. Părinții spun că mustrarea învinge dar nu convinge. Dragostea este singura cale prin care putem schimba pe cineva. Noi ne supărăm când omul nu face cum spunem noi (deși este vădit adevărul) și ne învârtoșăm față de acea persoană și atunci pierdem iubirea. A iubi pe aproapele, înseamnă a-i respecta libertatea pe care însuși Dumnezeu i-o respectă, dar fără a-l urâ pentru că nu a îndeplinit sfatul nostru, ci trebuie iubit în continuare în același fel. El va simți cu siguranță afecțiunea noastră și se va smeri. Când va vedea că hotărârea pe care și-a luat-o singur, și-a asumat-o și este responsabil de ea, a ieșit prost și păgubos, nu mai poate învinui pe nimeni. Abia atunci își va veni în fire. Vedeți că atunci când fiul risipitor și-a cerut partea de avere, Tatăl nu l-a refuzat! De ce? Oare nu știa ce o să se petreacă? Știa cu siguranță și de aceea, cu iubire, răbdare și cu rugăciune, a așteptat întoarcerea lui. Nu i s-a știrbit dragostea față de fiul nerecunoascător ci din contră l-a iubit mai mult. Fiul cel „ascultător” însă s-a tulburat în sinea lui de bucuria tatălui său deoarece nu mai iubea pe fratele său, ci mai mult pe sine.
În cazul descris mai sus fiecare va avea parte de responsabilitatea care și-a ales-o de bunăvoie. Pe de o parte preotul față de miri și nași înaintea lui Dumnezeu, pentru că nu i-a catehizat și nu le-a explicat ce e bine și ce e rău, iar mirii față de ei înșiși și față de Dumnezeu pentru că a existat cineva care i-a avertizat și n-au luat în seamă. Păcatul constă în faptul ca au socotit mai presus dorințele proprii față de Cel la care merg să ia binecuvântarea. Nu este de conceput ca într-o Biserică Ortodoxă la o cununie nașii să fie concubini. Nașii sunt aceia care vor fi îndrumătorii mirilor în drumul lor pe calea mântuirii, sunt factorul de echilibru, exemplul de moralitate dar și de credincioșie față de Dumnezeu. Cum pot îndeplini aceste condiții niște nași care trăiesc în concubinaj? Care-i morala lor creștin ortodoxă? Părintele Cleopa în cuvintele sale de învățătură spunea că mirii care nu se spovedesc sau refuză una din Tainele Bisericii (oricare ar fi ea) nu pot fi cununați deoarece sunt lepădați de credință. Refuzul unei sfinte taine este defapt un act de necredință și o ruptură de Trupul Tainic al Bisericii.
Vom încerca pe parcurs să postăm pe portalul nostru articole legate de această taină, catehizări pentru nași și miri, pentru socri mici și mari și pentru cei ce vor participa la astfel de taine. Cum să facem nunta? Ce nași să alegem? Ce trebuie să facă mirii ca Dumnezeu să se bucure de nunta lor?
Să ne rugăm cu lacrimi fierbinți pentru întreaga lume și mai ales pentru noi înșine căci: „Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu...” Sf.Antonie Cel Mare (motto-ul catehetica.ro)
Cristian Stavriu
Va recomandam și articolul: Taina casatoriei si cum este ea perceputa de tinerii zilelor noastre
Familia astazi vazuta prin ochii unui adolescent de 18 ani
Va solicit ajutorul si va rog sa-mi spuneti ,daca se poate cununie religioasa,dara cununie civila?
Eu sunt vaduva si am intalnit un barbat ,divortat,cu care doresc sa na cunun religios.Se poate acest lucru fara cununie civila?
va multumesc ptr raspuns.
O seara buna va doresc,
Amalia