Ce înseamnă pocăința adevărată, ce înseamnă nădejdea mântuirii, ce înseamnă asumarea morții ca unul ce are credință, ca unul ce a înțeles veșnicia - toate aceste raspunsuri in cateva cuvinte de le parintele Simeon Kraiopoulos:
Ce minunat este acest lucru! Cât de frumos este să stea omul înaintea lui Dumnezeu, ca unul pregătit să moară!

De aceea, Vechiul Testament ne învață: ,,Adu-ți aminte de cele din urmă ale tale și în veac nu vei greși”.
Să-ți amintești că vei muri și aceasta te va ajuta să nu păcătuiești. Ceva asemănător este amintit și în alte cărți bisericești. Omul păcătuiește pentru că voiește să se bucure în această viață. Când este pregătit în orice clipă poate să moară, atunci nu mai săvârșește păcatul. Tâlharul de pe cruce, când nu mai avea nici o nădejde să trăiasă, în puține clipe, a spus cuvinte pe care nu le-au spus nici ucenicii lui Hristos și a înțeles lucruri pe care nici aceia nu le-au putut înțelege.

După ce mai înainte, mustrându-l pe celălalt tâlhar, i-a zis: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, că ești în aceeași osândă cu El? Și pe noi pe drept, căci primim cele cuvenite pentru faptele noastre; Acesta, însă, n-a făcut nici un rău!” în continuare a rostit acel cuvânt înfricoșător: ,,Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărația Ta”. Și în acel ceas a primit făgăduința de la Domnul Însuși:

,,Amin îți spun ție, astăzi vei fi cu Mine în Rai!”

Astfel, în puține clipe, tâlharul din cele mai de jos ale pământului, am spune ale iadului, s-a aflat în partea cea mai de sus a Raiului. Dacă s-a întămplat să vedeți în biserici imaginea pictată a celei de-a două Veniri, ați luat seama că primul intrat în Rai este înfățișat tâlharul.

Așadar, fraților, avem această relitate a suferinței care sfâșie existența noastră până în străfunduri și ne face să suferim tainic. Poate deja ne-a și înfricoșat vreodată, și mintea noastră s-o fi dus cu gândul că putem să și murim. Este cel mai frumos gând! Mă iertați că zic așa. Să trăim lucrurile așa cum am spus mai sus. Este cu adevărat minunat să sufere cineva și să simtă ceea ce am spus, să ia lucrurile așa cum am spus. Desigur, eu sunt îndreptățit să spun acestea în astă seară, pentru că sunt cam bolnav. De aceea v-am spus că vom duce discuția în această direcție, pentru că mă influențează și indispoziția mea.

Este cel mai bun lucru să conștientizeze cineva și să creadă că peste puțin timp poate să nu mai fie în această lume, că poate să plece în lumea cealaltă.

Atunci, în acel moment, sufletul se dezleagă, se dezlipește și se desface de toate lucrurile de care era legat, și rămâne singur numai cu Dumnezeu.

Și omul, ajutat de anumite lucruri pe care le-a auzit, pe care le știe, se pocăiește înaintea lui Dumnezeu, și astfel, se izbăvește, își mântuiește sufletul, simte într-adevăr că Raiul vine înlăuntrul lui și conștientizează marele bine pe care îl aduce suferința.

Și oricât ar părea de ciudat, omul spune: ,,Nimic altceva nu folosește omenirii ca suferința!”

Și când spunem suferință, le înțelegem pe toate acestea împreună: boala, toată stricăciunea trupească a omului în general și moartea.

Dacă nu erau acestea, toți am fi fost animale dezlănțuite, iar societatea ar fi fost o junglă.

Creștinul mai ales trebuie să privească astfel lucrurile, să valorifice, să exploateze suferința, încât continuu să se afle în Paradis.

Taina Suferinței – Arh. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2007