Mânia, întristarea, akidia - pricini de cădere - Emilianos Simonopetritul
„Când mânia pornită spre oameni împotriva firii, și întristarea care nu e după Dumnezeu și akidia strică, de asemenea, gândurile bune și cunoscătoare. Pe acestea Domnul le împrăștie prin mărturisire, sădind înlăuntru bucurie.
Când viața noastră este anormală și problematică, să ne amintim de trei lucruri. Mai întâi, mânia împotriva altui om. De exemplu, faci gălăgie, iar eu mă mânii și strig la tine. Te cert o dată, de două, de trei ori, fără să-mi dau seama că pur și simplu nu poți păstra liniștea, pentru că mersul tău este zgomotos. atunci fie va trebui, să mă împac cu gălăgia ta, fie să mâ hotărăsc si fiu un nefericit.
Vorbești cu unul zâmbind, iar el îți răspunde răstit, și de aceea te mânii. Mare naivitate. Greșeală grosoloană.
Îi spui altuia: „Te rog, adu-ți aminte și de mine cândva”, dar acela te uită. așa e el, așa o minte are.
Ce altceva să aștepți? Dacă vrei să bei apă, nu mergi la o stâncă seacă, ci te duci la un izvor. Și dacă vrei să te desfătezi de soare la vremea răsăritului, te vei sui pe un munte înalt, nu o să rămâi în câmpie.
Așadar, când vedeți pe cineva că se ceartă cu altul și că nu înțelege ce poate și ce trebuie să ceară, puteți să-i faceți rugăciune de pomenire, să-l plângeți.
Să ne amintim că mulți sfinți și-au văzut dinainte moartea și au cerut să li se cânte slijba de înmormântare. au ascultat-o și au luat parte la cântare, i-au binecuvântat pe cei de față, i-ai salutat și au plecat. Într-o astfel de stare se află și cel care se ceartă cu celălalt, numai că el nu vrea să moară și nu-și va binecuvânta frații, ci va striga la ei.
Să nu cerem ceva pe care celălat nu poate să ni-l dea, pentru că atunci ne amărâm inima, ne întristăm duhul, ne pierdem pacea, ne separăm de Dumnezeu.
„Câci mânia pornită spre oameni este împotriva firii”.
Fiecare mișcare a noastră împotriva celulilalt, precum osândirea, mânia, neînțelegerea, srâmtoararea pentru că mi-a spus sau mi-a făcut ceva, insistența de a spune ceva, sunt împotriva firii în înțeles duhovnicesc. Iar starea împotriva firii provoacă boli una după alta.
„Și întristarea care nu e după Dumnezeu”.
Există o întristare bucuroasă, veselă, care este întristarea Duhului Sfânt, întristarea după Dumnezeu. Există și întristarea care îl uscă pe om. (2 Cor. 7, 10), iar atunci ochii lui se schimbă, își pierd lumina, devine neputincios, iar mișcările lui, felul în care stă, înfruntarea problemelor vieții, toate exprimă întristarea sa.
„Și akidia”. Când ești îngreunat, când nu vrei nimic, când ți-e teamă, când nu poți, atunci suferi de akidie.
Așadar, mânia, întristarea și akidia devin pricinile pentru care omul cade singur în stările la care ne-am referit. Singur însă nu poate ieși din ele, are nevoie de ajutorul dumnezeiesc.
Dacă cineva se încredințează lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu le risipește pe toate acestea. Așa cum se risipește fumul în aer și cum se topește cearta de la fața focului, așa și stările acestea ard, se sting și se risipesc, și și atunci Dumnezeu sădește înlăuntru bucurie.
Doar Dumnezeu poate să îndrepte și să iconomisească viața noastră în momente grele.
De aceea, să nu uităm că orice bun avem, l-am primit, nu esta al nostru (1Cor. 4, 7).
Ce nu avem, putem avea îndată în mâna noastră, numai să vrem. Așa este Dumnezeul nostru.
Ce-I putem răsplăti? Probabil că putem să murim, să ne vărsăm sângele pentru El.
Dar cine-și poate vărsa sângele dacă nu l-a chemat Dumnezeu? Cine-i va da puterea pentru aceasta? Va tremura înaintea călăului, dar cu ajutorul lui Dumnezeu ajunge mucenic.

Arhm. Emilianos Simonopetritul - Talcuire la Viata Cuviosului Nil Calavritul - Editura Sf. Nectarie 2009

S-ar putea (sigur) sa va placa si aceste articole:

Care este oglinda inimii noastre?
E corect sa imi faca orice vrea?
Binecuvantarea ce decurge din rautatile oamenilor
Sa marturisesti pacatul tau lui Dumnezeu
Trei reusite pe care le a dobandit satana
Frica ta e biruinta lui
Infricosat lucru este voia omului