de Gheron Iosif | Vizionări: 3739
O, Doamne, câtă binecuvântare în sfaturile de mai jos și cât de important poate fi ajutorul primit de la un om cu viață sfântă, un om care a reușit în viața lui să-L urmeze pe Hristos! Ar fi oare posibil să citești aceste cuvinte pline de duh ale părintelui Gheron Iosif și să nu te umpli de râvnă și iubire pentru Dumnezeu și pentru semeni?
Nimic altceva nu poate să ajute atât de mult și să stingă mânia și toate celelalte patimi cât poate iubirea către Dumnezeu și către toți semenii. Cu iubire biruiești mult mai ușor decât celelalte lupte.
Dar chiar și atunci când lupți, nu simți durerea dacă mintea ta este stăpânită de iubire.
Iubirea nu cade niciodată dacă îndreptezi mereu cârma sufletului spre aceasta. Orice ți s-ar întâmpla, tu strigi așa: „Pentru dragostea Ta, Iiuse al meu, dulce dragoste, duc toate ocările, batjocoririle, nedreptățile, ostenelile și toate necazurile care mi se întâmplă”.
Acestea gândind, dintr-o dată sarcina greutăților se va ușura și amărăciunea provocată de demon va înceta.
Crede în ceea ce am să-ți spun. Odată, din cauza repetatelor și înfricoșătoarelor mele ispite, am fost stăpânit de mare întristare și deznădejde și socoteam că sunt nedreptățit de către Dumnezeu. Că m-a lăsat pradă atâtor ispite, fără să mă ușureze vreun pic, să iau măcar o răsuflare. Și aflându-mă în această amărăciune, am auzit o voce înlăuntrul meu, tare dulce, foarte clară și trădând multă compasiune:
„Nu vrei să suferi totul pentru dragostea Mea?”
Și o dată cu vocea a început să curgă șuvoi de lacrimi neîncetat și mă căiam pentru deznădejdea care mă stăpânise. N-am să uit niciodată vocea aceea, atât de dulce, care a făcut să dispară deodată ispita și toată deznădejdea.
„- Nu vrei să suferi toate pentru dragostea Mea?”
Cu adevărat, dulce dragoste! Pentru dragostea Ta ne-am răstignit și pentru ea toate le purtăm.
Îmi povestea un frate că odată avea întristare pentru un alt frate pe care îl sfătuia mereu dar care nu-l asculta, și se întrista tare pentru aceasta. Și rugându-se, a căzut în extaz. Și a văzut pe Domnul țintuit pe Cruce în mijlocul unei lumini. Și întorcându-și capul către el, Hristos i-a zis:
„Vezi cât am suferit Eu din dragoste pentru tine? Tu cât ai suferit?”
Numai ce a auzit cuvântul acesta, și toată întristarea a dispărut și s-a umplut de bucurie și pace și, vărsând izvoare de lacrimi, s-a minunat și se minunează de atâta înțelegere din partea Domnului, Care îngăduie necazurile dar mângâie atunci când vede că nu mai putem îndura.
Așadar, să nu deznădăjduiești pentru aceasta. Să nu te întristezi în necazurile tale și în ispite, ci cu dragostea lui Iisus să-ți ușurezi supărarea și deznădejdea. Să-ți dai curaj spunând:
„suflete al meu, să nu deznădăjduiești, pentru că un necaz cât de mic te curățește de o boală îndelungată și va pleca după puțin timp”.
Ispitele? Cât de mică este răbdarea, atât de mari ni se par ispitele. Și cu cât se obișnuiește omul să le rabde, cu atât se micșorează și trec fără prea multă osteneală.
Iar cel ce le biruiește devine tare ca o stâncă. Răbdare, deci. Și ceea ce acum ți se pare greu de înfăptuit, după trecerea a mulți ani îți va fi ție ca ceva ce este al tău, fără să înțelegi când s-a întâmplat acest lucru.
De aceea te sfătuiesc să lucrezi acum, la tinerețe, fără să întrebi „de ce?” și fără să-ți piezi răbdarea, și când vei ajunge la bătrânețe vei culege florile nepătimirii.
Te vei întreba nedumerit atunci: când au crescut aceste minunate flori pe care tu nu le-ai cultivat? Sau: cum ai ajuns așa bogat, tu, care nu ai fost vrednic de nimic? Cum a fost posibil ca toate nemulțumirile tale, neascultările și deznădăjduirile tale au rodit așa niște roade și flori de bună mireasmă!
Silește-te! Chiar dacă de mii de ori ai cadea, dreptul tot nu-și pierede curajul său, ci se ridică, își adună puterile, iar Domnul îi trece în dreptul său biruință după biruință. Pe care biruințe nu i le arată pentru ca să nu se mândrească, iar căderile le aduce în fața ochilor lui neîncetat ca să le vadă, să sufere și să se smerească.
Iar după ce legiunile vrăjmașilor vor trece și vor fi biruințe peste tot, atunci începe să-ți arate puțin câte puțin că biruiești, că ești încununat, că mâinile tale pipăie lucruri pe care mai înainte le căutai dar nu ți se dădeau. Astfel se îmbunătățește, se încearcă și se desăvârșește mintea, cugetul și locașul sufletului nostru, atât cât încape. De aceea îți zic:
„îndrăznește și ia putere în Domnul și nu micșora cu nimic voința ta, ci caută neîncetat, și dacă primești și dacă nu primești„.
Mărturiii din viața monahală – Gheron Iosif
1. Despre Rugaciune si cum il putem afla pe Dumnezeu
2. Lupta, Ispitele, Ascultarea, Rabdarea
3. Despre Rugaciunea Mintii - Cuv.Gheron Iosif
4. Nimeni nu afla RUGACIUNEA fara atentie si trezvie
5. Ce sa faci in timpul luptei!
6. Mania fata de cei impietriti
