Spune înțeleptul Solomon că Hristos Se lasă găsit celor ce nu-l ispitesc pe El ( Înț. Lui Sol. 1, 2 ). „Ispititorii” lui Dumnezeu sunt cei ce se îndoiesc, ezită sau, încă și mai rău, se împotrivesc atotputerniciei și înțelepciunii Lui. Sufletul nostru nu trebuie să se împotrivească, zicând „ de ce a făcut Dumnezeu asta așa, de ce pe cealaltă altfel, nu putea să facă altcumva? ” Toate acestea dovedesc o micime de suflet și o împotrivire lăuntrică. Ele arată părerea înaltă ce-o avem despre noi înșine, mândria și marea noastră iubire de sine. Aceste „de ce”-uri îl chinuiesc mult pe om, dând naștere la ceea ce lumea numește „ complexe ”; de pildă, „ de ce să fiu foarte înaltă? ”, sau, invers, „foarte scund ?”. Și se roagă cineva, și face privegheri, dar se împlinește tocmai contrariul. Și suferă și se răzvrătește fără folos. În vreme ce cu Hristos, cu harul, toate pleacă. Există acest „ceva” în adânc, adică „ de ce” –ul, dar harul lui Dumnezeu îl adumbrește pe om și, deși rădăcina este un complex, la suprafață răsare un trandafir cu flori frumoase și,cu cât este udat cu credință, cu iubire, cu răbdare, cu smerenie, cu atâta încetează să aibă putere răul, încetează să existe; adică nu dispare, dar se veștejește. Cu cât nu este udat trandafirul, se veștejește, se usucă, se pierde, și îndată răsar spinii.

Însă nu numai împotrivirea și „de ce”-ul arată că Îl ispitim pe Dumnezeu. Îl ispitim pe Dumnezeu și când cerem ceva de la El, dar viața noastră este departe de Dumnezeu.

Îl ispitim când cerem ceva, dar viața noastră nu este potrivită cu voia Lui – adică e plină de lucruri potrivnice lui Dumnezeu; pe de-o parte – chinuri, frământări, iar pe cealaltă – Îl rugăm.

Ne vorbește Părintele Porfirie – Editura Egumenița