Vorbim foarte des despre închinarea în duh și adevăr, despre cum ne raportăm situațiilor vieții noastre, față de tot ceea ce ne stă înainte. A te închina în duh și adevăr înseamnă să fii membru al Bisericii celei adevărate în contextul contemporan când foarte mulți se autointitulează creștini dar n-au nici-o legătură cu creștinismul autentic. Simeon Kraiopoulos și-a propus să ne prezinte niște lecții de viață din care să tragem concluzii concrete.
Cei care practică sporturi pe stadioane, se  luptă să se să întreacă unul pe altul. În viața duhovnicească nu există competiție. Cel mult, dacă este cu putință, îl luăm pe aproapele nostru de braț ca să mergem împreună. El poate merge chiar înaintea noastră. Nu ne deranjează. Sunt două duhuri diferite. De aceea și spunem: pun început. Nu spunem: corectez, sau completez, sau adaug, ci pun început. Adică, în fiecare clipă să ne redefinim atitudinea  față de Dumnezeu.

Omul vrea să scape ușor. Vrea să-și salveze puțin egoul său, dar să-și salveze puțin și virtutea lui. De aceea Domnul nostru lămurește lucrurile, spunând: „Când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem!”

Oare, cum va face aceasta omul care are duhul de astăzi? Nu va putea, îi va fi de neînțeles.Cineva care este inițiat în adevăratul duh creștin consideră că cel mai firesc este să spună că este slugă netrebnică. Și în clipa când spune că este slugă netrebnică sufletul i se umple de rai, i se umple de realitatea cerească, de harul lui Dumnezeu chiar în clipa în care simte că este netrebnic și mărturisește aceasta.

ARH. Simeon Kraiopolous - SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA – Editura Bizantină 2009