Continuarea articolului: Iluzia rezistentei ortodoxe prin internet - 1
Mărturisire sau chibițare?
Similar falsului activism despre care a scris belarusul belarusul Evgheni Morozov în lucrarea The Net Delusion, ce se caracterizează printr-un militantism virtual manifestat printr-un simplu clic de alăturare la o oarecare cauză, pe blogosfera ortodoxă s-a răspândit aceeași mentalitate păgubitoare a ,,mărturisitorului anonim”, tradusă prin înfierarea – deseori într-un limbaj pur și simplu suburban, nu doar necreștin! – a elitelor și sistemelor, a preoților și episcopilor, a mănăstirilor și duhovnicilor printr-o simplă apăsare de taste și butoane. Dar dacă în cazul activismului laic măcar avem de-a face cu o atitudine lumească, aici lucrurile sunt mult mai grave – pentru că mărturisirea creștină este unul din lucrurile cele mai grele și mai însemnate ale credinței noastre.

Marii Parinți nu ieșeau la mărturisire decât în clipa în care primeau încredințare ca Dumnezeu le cere acest lucru; în cazul nostru, Internetul a plăsmuit o înșelătoare înlesnire a capacitătii de „mărturisire”: ce te costă să scrii un comentariu sau un mesaj în care să dai de pământ cu X sau Y, devenit indezirabil pentru unele opinii ale sale, ba chiar pentru niște simple zvonuri?... Uneori există o adevărată manie de a judeca aprig și nemilos, răspândind zvonuri, bârfe bănuieli și acuzații nedrepte. Aceasta și pentru că, inclusiv in blogosfera ortodoxă, activismul ( deci și „mărturisirea”) se identifică cu „scandalurile media, afacerile politice murdare, revoluțiile și războaiele de gherilă”. Astfel „tinerii ajung să nu mai distingă între activitățile lor << virtuale>> și activitățile lor <<reale>>, iar activismul de internet se transformă de fapt, într-un << zgomot de fundal asigurat de cei alienați și deconectați>> (cf. Interviului cu Bruce Sterling realizat de Think Outside the Box).

Mărturisirea a devenit așadar sinonimă, la fel ca „trezirea”, cu adoptarea unei atitudini rigide, ghidate după ultimile articole apărute pe cutare sau cutare blog. Această atitudine este propagată mai departe pe internet, într-un simulacru de activitate si angajament creștin, de către cei ce și-au supus cugetele unor astfel de influențe.
Și așa se ajunge ca angajamentul ostenitor si jertfelnic al creștinului ce caută să fie o prezență adevărată în lumea reală, o ființare hristică, să fie înlocuit de surogatul unei „mărturisiri” facile ce implică doar o bătaie de taste și un clic....

Cui ne supunem cugetele?
În analiza noastră ne-am aplecat asupra unei probleme duhovnicești de fond- și anume efectele „perverse” ale Internetului asupra vieții duhovnicești. Pentru a înțelege în chip drept vremurile în care trăim trebuie să ne amintim că avem la îndemână proorociile Bisericii asupra acestor vremi că avem Evanghelia întrupată în sfinții noștri că, mai presus de toate Îl avem pe Hristos în Liturghie.
De Hristos avem nevoie pentru a înțelege lumea în care trăim. El este centrul vieții noastre, nu Internetul.
Din această vistierie a Bisericii dobândim înțelegere pentru vremurile pe care le trăim nu de la Internet. Prin urmare, rezistența noastră în aceste vremuri de grea încercare, în acest al optulea veac, nu poate avea loc decât în biserică acolo unde ne-am născut duhovnicește, iar nu pe Internet.

Cât se mai poate și are sens, Internetul poate fi folosit- insă în deplină cunoștiință de cauză și cu mare grijă față de patologiile duhovnicești descrise mai sus, patologii care se dezvoltă acolo unde ne amăgim asupra rolului său. Există încă pagini de Internet bune ( nu prea multe ce-i drept!); rolul acestor site-uri este să ofere o alternativă decentă și onestă celor ce încă nu se pot desprinde, din felurite motive de World Wide Web. Să fim gata însă ca, atunci când va deveni evident că trebuie să părăsim această Sodomă și Gomoră să nu mai aruncăm nici-o privire inapoi căci ne vom împietri inimile precum femeia lui Lot....

Revista: Famila Ortodoxă - articol de Ion Bucur