Mai jos prezentăm câteva repere despre profetul Ieremia, importanța pe care o are în propovăduirea Mântuitorului Iisus Hristos și câteva comentarii cu privire la plângerile sale. Profetul Ieremia a o fost numit și profetul lacrimilor, un profet al pocăinței. Sfânta Scriptură - Biblia ni-l prezintă imediat după proorocul Isaia.
Ieremia a fost unul dintre cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament (alături de Isaia, Iezechiel şi Daniel). Şi-a desfăşurat activitatea timp de 40 de ani, sub domnia a cinci regi:Iosia, Ioahaz, Ioiachim, Iehonia şi Sedechia.
Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 1 mai.

A fost fiul preotului Hilchia din localitatea Anatot ,,din pământul lui Veniamin”(Ier 1.1), aproape de Ierusalim. Profetul Ieremia apare cu numele de Ieremia din Anatot. Anatot era trecută în lista cetăţilor preoţeşti (Iosua 21.18) Ieremia a cumpărat o bucată de pământ de la Hanameel, fiul unchiului său (Ier 32.6-15)

Ieremia a fost ales înainte de naştere pentru misiunea de profet (Ier 1.5). La început Ieremia se scuză spunând că nu ştie să vorbească căci e doar un copil însă Dumnezeu îi spune să nu mai vorbească aşa şi să nu-i fie teamă căci El va fi cu el ca să-l scape. Apoi Domnul îşi întinde mâna şi-i atinge gura spunând că pune cuvintele Sale în gura lui, adăugând: ,,Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi, şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti.”. Referirea era în prima parte la mustrările adresate regilor vremii, iar în a doua parte la sfaturi, îndemnuri, încurajări şi îmbărbătări.

Domnul Iisus Hristos, când alungă vânzătorii din Templu cu vorbele ,,Scris este: Casa mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi faceţi din ea peşteră de tâlhari”, face aluzie la cuvintele profetului Ieremia adresate locuitorilor din regatul Iuda:,,Este Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tâlhari înaintea voastră? Eu însumi văd lucrul acesta”(Ier 7.11). Când evanghelistul Matei scrie: Atunci s'a împlinit ce fusese vestit prin proorocul Ieremia, care zice:,,Un strigăt s-a auzit în Rama, plângere, şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii, şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.``, referirea era la profeţia lui Ieremia de la Ier 31.15.
Sfântul apostol Pavel când spune: Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: ,,Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legămînt nou;(Evrei 8.8) face referire la profeţia lui Ieremia în legătură cu un testament nou (Ier.31.31). În Cartea a II-a a Cronicilor şi în Cartea I Ezdra se face o referire la o profeţie a lui Ieremia (Ier 25.12). Daniel mărturiseşte în cartea sa că ,,am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor, despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia.”(Dan 9.2), ceea ce trimite la aceeaşi profeţie a lui Ieremia (Ier 25.12, 29.10) care se referea la robia babilonică de 70 de ani.

Introducere la Plângerile lui Ieremia (Bartolmeu Anania)
Printre bijuteriile poetice ale Vechiului Testament se numără şi Plângerile lui Ieremia, carte numită astfel datorită versiunilor greacă (Septuaginta) şi latină (Vulgata); altfel, în ebraică ea se numeşte eca, după cuvântul de început al textului original: "vai, cum".

Cartea este alcătuită din cinci capitole, cărora le corespund cinci poeme, toate aparţinând genului elegiac, în aria mai generală a literaturii funebre. Autorul plânge - deplânge - starea jalnică în care a ajuns Ierusalimul după cucerirea acestuia de către Nabucodonosor, spectrul înfiorător al unei cetăţi pustiite nu numai de strălucirea unei capitale, ci şi de propriii ei locuitori, mânaţi de cuceritori pe calea exilului.

Cele cinci elegii sunt scrise în formă fixă, după reguli prozodice dintre cele mai riguroase. Primele patru au fiecare câte 22 de strofe, adică numărul literelor din alfabetul ebraic; primul cuvânt al fiecărei strofe începe cu litera respectivă. A cincea elegie nu este marcată cu literele alfabetului, dar are, în schimb, tot 22 de strofe. La rândul lor, strofele poemelor 1, 2 şi 3 au fiecare câte şase stihuri, ale poemului 4 câte patru, ale poemului 5 câte două. Incantaţia prozodică era, în mare măsură, rezultatul alternanţei dintre versul mai lung (cu număr impar) şi versul următor, mai scurt (cu număr par), dar şi al alternanţei recitative dintre tonurile tari şi cele slabe. Oricum, toate acestea fac parte din taina vechii poezii ebraice, cu care limbile greacă şi latină - şi cu atât mai puţin cele moderne - nu pot avea nimic în comun. Versiunea de faţă păstrează arhitectura fiecărui poem şi, în limitele posibilului, încearcă echivalenţe prozodice adaptate la virtuţile de astăzi ale limbii române; ca şi în Cartea lui Iov, atunci când o tălmăcire literală nu a fost cu putinţă, textul a păstrat cuvintele nucleice, pe care le-a întregit prin cuvinte întăritoare.

Tradiţiile biblice iudaică şi creştină îl atestă pe profetul Ieremia drept autor al Plângerilor. E cât se poate de evident că autorul a fost contemporan cu evenimentele tragice din preajma căderii Ierusalimului (587 î. H.) şi că imaginile au fost culese direct, prin simţurile proprii, din realitatea imediată, ceea ce nu a împiedicat ca ele să se organizeze după rigorile poeziei cu formă fixă; aceasta demonstrează, o dată mai mult, că Plângerile sunt opera unui mare poet.