Cum credem, cum înțelegem credința, cum acționăm, cum ne raportăm față de Dumnezeu, față de aproapele și față de noi înșine - sunt întrebări care ar trebui să ne frământe și să căutăm să le găsim sensul cel dorit de Dumnezeu. Adesea întâlnim oameni care se declară credincioși dar faptele lor, modul lor de acțiune, înțelegerea lor trădează o direcție greșită. Cu simplitate putem înțelege viața cuiva din faptele lui, este destul de lesne de obesrvat dacă o un suflet a înțeles pe Dumnezeu și credința cea adevărată. Părintele Simeon Kraiopoulos ne descoperă cu pași siguri, mărunți fiecare cută a sufletului nostru:

S-ar putea întreba cineva: ,,Dar Mântuitorul Hristos ce face? Ce face Biserica? Ce face Harul lui Dumnezeu?” Când cineva crede în Hristos, când credința lui este mare, așa cum de multe ori vorbește Evanghelia - ,,credința ta te-a mântuit” (Luca7, 50; 8, 48; 17, 19; 18, 42;) – înlăuntrul lui se înfăptuiește o adevărată renaștere, o atât de mare transformare încât se curâțește și devine cu adevărat un om nou?

Problema este: cum credem? Poate că aici își găsește locul ceea ce spune Sfânta Evanghelie: ,,Venind Fiul Omului va găsi credință pe pământ?” (Luca 18, 8). În vremurile noastre, printre creștinii  contemporani, mai există vreunul care să aibă o atât de mare credință încât să poată mișca înăuntrul său ,,munții” care s-au format la vârsta sa embrionară și în pruncia sa?

În vremurile noastre este mai greu decât în oricare altă epocă să creadă cineva în acest fel. A accepta pe Dumnezeu și a citi Sfânta Evanghelie, a avea o relație cu Dumnezeu, cu Biserica, a încerca să faci anumite lucruri, a alerga la Dumnezeu în clipele grele, nu este atât de greu să se întâmple..

Dar a crede cineva atât  de mult încât să depindă în mod absolut de Dumnezeu, să nu se sprijine pe nimic altceva, se întâmplă foarte rar astăzi.

În aceste condiții, experiențele vechi care există în noi dau naștere la anumite stări, iar situația cotidiană îi influențează atât de mult pe creștini – credincioșii care se străduiesc și se luptă să fie creștini – încît nasc în ei trăiri care-i răvășesc și-i determină să întrebe:

,,Trăiesc eu ca un creștin botezat? Trăiesc ca un creștin născut din nou? Trăiesc precum un credincios adevărat, potrivit Evangheliei?

Sau această realitate îmi este exterioară iar în adâncul meu există o cu totul altă lume?”

„Părinți și Copii–Despre Educația Copiilor” – Arh. Simeon Kraiopoulos – Ed. Bizantină 2005