Irod este întruchiparea iubirii de sine întărâtate de zguduirea pe care o pricinuiesc conștiinței mustrările dreptății și se așteaptă să scape prin silnicie de această neplăcere. Ioan Înaintemergătorul este întruchiparea dreptății prigonite de iubirea de sine, atunci când iubirii de sine îi stă în puterea să o facă.

Oricât ai îndulci dreptatea prin pogorământ și prin cuvintele dibace pe care le poate afla gingășia dragostei, ce nu vrea să rănească inima celuilalt, chipul dreptății stă înaintea ochilor conștiinței și acolo, înlăuntru, stârnește furtuna mustrării.

Egoismul este miop și nu vede că amărăciunea mustrării nu vine din afară, ci dinlăuntru, și se scoală cu toate puterile împotriva celui care îl mustră din afară.

Astupându-i gura, crede că poate să înăbușe și vocea lăuntrică. Nu reușește, totuși; nu astfel trebuie lucrat. Trebuie împăcată conștiința; atunci, oricâți ar fi cei care mustră dinafară, nu vor putea strica pacea lăuntrică, ci numai o vor face mai adâncă, făcându-l pe om să adune în sinele izvoarele mângâierii – credința în Domnul Cel Răstignit, pocăința și mărturisirea nefățarnică și hotărârea neclintită de a nu face nimic împotriva conștiinței. Iată ce trebuie să faci, nu să-i bagi în temniță pe toți Ioanii, căci cuvîntul dreptății lui Dumnezeu umblă pretutindeni pe pământ și fiecare din purtătorii lui e pentru tine un Ioan care te dă în vileag.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși) (Efes.4, 25-32; Lc.3, 19-22)