Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu...
Sf.Antonie Cel Mare       
Arhiva Catehetica
Aprilie 2020 [3] Martie 2020 [3] Februarie 2020 [1] Ianuarie 2020 [1] Decembrie 2019 [3] Iunie 2019 [1] Iulie 2018 [2] Mai 2018 [1] Aprilie 2018 [3] Martie 2018 [2] Februarie 2018 [2] Ianuarie 2018 [4] Decembrie 2017 [4] Noiembrie 2017 [2] Octombrie 2017 [2] Septembrie 2017 [2] August 2017 [5] Iulie 2017 [2] Iunie 2017 [3] Mai 2017 [2] Aprilie 2017 [2] Martie 2017 [3] Februarie 2017 [2] Ianuarie 2017 [2] Decembrie 2016 [3] Noiembrie 2016 [3] Octombrie 2016 [4] Septembrie 2016 [2] August 2016 [3] Iulie 2016 [5] Iunie 2016 [4] Mai 2016 [4] Aprilie 2016 [5] Martie 2016 [7] Februarie 2016 [6] Ianuarie 2016 [4] Decembrie 2015 [4] Noiembrie 2015 [3] Octombrie 2015 [4] Septembrie 2015 [4] August 2015 [6] Iulie 2015 [5] Iunie 2015 [3] Mai 2015 [2] Aprilie 2015 [3] Martie 2015 [5] Februarie 2015 [2] Ianuarie 2015 [2] Decembrie 2014 [3] Noiembrie 2014 [4] Octombrie 2014 [2] Septembrie 2014 [6] August 2014 [1] Decembrie 2013 [3] Noiembrie 2013 [3] Octombrie 2013 [3] August 2013 [17] Iulie 2013 [53] Iunie 2013 [48] Mai 2013 [52] Aprilie 2013 [42] Martie 2013 [54] Februarie 2013 [69] Ianuarie 2013 [47] Decembrie 2012 [2] Noiembrie 2012 [37] Octombrie 2012 [48] Septembrie 2012 [7] August 2012 [2] Iulie 2012 [25] Iunie 2012 [9] Mai 2012 [49] Aprilie 2012 [16] Februarie 2012 [30] Ianuarie 2012 [54] Decembrie 2011 [53] Noiembrie 2011 [81] Octombrie 2011 [47] Septembrie 2011 [5] August 2011 [34] Iulie 2011 [12] Iunie 2011 [20] Mai 2011 [78] Aprilie 2011 [128] Martie 2011 [23] Februarie 2011 [2] Ianuarie 2011 [5] Decembrie 2010 [4] Noiembrie 2010 [4] Octombrie 2010 [2] Septembrie 2010 [1] Iulie 2010 [2] Martie 2010 [2] Februarie 2010 [6] Ianuarie 2010 [1] Decembrie 2009 [1] Noiembrie 2009 [6] Octombrie 2009 [5] Septembrie 2009 [4] August 2009 [3]
Seara Biblica la Scoala Parintilor 02. 04. 2020 - Pr. Cristian Stavriu Seara Biblica la Scoala Parintilor 02. 04. 2020 - Pr. Cristian Stavriu (joi, 2 aprilie 2020) - Astă seară am organizat cu grupul catehetic de tineri de la Școala Părinților o „Seară Biblică” plină de har și comuniune.Astăzi [...]
Scoala Parintilor - despre starea duhovniceasca 05. 04. 2020 - Pr. Cristian Stavriu Scoala Parintilor - despre starea duhovniceasca 05. 04. 2020 - Pr. Cristian Stavriu (luni, 6 aprilie 2020) - La inițiativa tinerilor de la Școala Părinților a avut loc întâlnirea de zidire sufletească despre „Starea Duhovnicească” [...]
Duminica Sf Ioan Scararul 2020 - Pr. Cristian Stavriu Duminica Sf Ioan Scararul 2020 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 29 martie 2020) - Pr. Cristian Stavriu /Predică ortodoxă la /Duminica a treia din Post /Duminica Ortodoxiei 2020 /   Canalul youtube: catehetica https://www.youtube.com/user/catehetica/feed?view_as=subscriber [...]
Duminica Sfintei Cruci 2020 - Pr. Cristian Stavriu Duminica Sfintei Cruci 2020 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 22 martie 2020) - Pr. Cristian Stavriu /Predică ortodoxă la /Duminica a treia din Post /Duminica Ortodoxiei 2020 / Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1 Zis-a [...]
Duminica Ortodoxiei 2020 - Pr. Cristian Stavriu Duminica Ortodoxiei 2020 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 8 martie 2020) - Pr. Cristian Stavriu /Predică ortodoxă la /Duminica întâi din Post /Duminica Ortodoxiei 2020 /Pr. Cristian Stavriu / Ev. Ioan 1, [...]
Duminica Infricosatei Judecati 2020 - Pr. Cristian Stavriu Duminica Infricosatei Judecati 2020 - Pr. Cristian Stavriu (vineri, 10 aprilie 2020) - Pr. Cristian Stavriu /Predică ortodoxă la /Duminica lăsatului sec de carne /Duminica Înfricoșatei Judecăți 2020 /Pr. Cristian [...]
Duminica dupa Botezul Domnului 2020 - Pr. Cristian Stavriu Duminica dupa Botezul Domnului 2020 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 12 ianuarie 2020) - Pr. Cristian Stavriu /Predică ortodoxă la /Duminica după Botezul Domnului /Începutul propovăduirii Domnului 2020 /Pr. Cristian Stavriu [...]
Fuga in Egipt 2019 - Pr. Cristian Stavriu Fuga in Egipt 2019 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 29 decembrie 2019) - Pr. Cristian Stavriu /Predică ortodoxă la /Duminica după Nașterea Domnului Iisus Hristos /Fuga în Egipt 2019 /Pr. Cristian Stavriu [...]
Pilda celor poftiti la Cina 2019 - Pr. Cristian Stavriu Pilda celor poftiti la Cina 2019 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 15 decembrie 2019) - Pr. Cristian Stavriu /Predică ortodoxă la /Duminica a 28-a după Rusalii /Pilda celor poftiți la Cina 2019 /Pr. Cristian Stavriu [...]
Tamaduirea femeii garbove 2019 - Pr. Cristian Stavriu Tamaduirea femeii garbove 2019 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 8 decembrie 2019) - Pr. Cristian Stavriu /Predică ortodoxă la /Duminica a 27-a după Rusalii /Tămăduirea femeii gârbove 2019 /Pr. Cristian Stavriu [...]
Pogorarea Sfantului Duh 2019 - Pr. Cristian Stavriu Pogorarea Sfantului Duh 2019 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 16 iunie 2019) - Parohia Afumați I / Pogorârea Sfântului Duh / Duminica a opta după Paști 2019 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu / DUMINICA [...]
Vindecarea a doi orbi si un mut 2018 - Pr. Cristian Stavriu Vindecarea a doi orbi si un mut 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 15 iulie 2018) - Parohia Afumați I / Vindecarea doi orbi și un mut 2018 / Duminica a șaptea după Rusalii 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian [...]
Vindecarea slabanogului 2018 - Pr. Cristian Stavriu Vindecarea slabanogului 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 8 iulie 2018) - Parohia Afumați I / Vindecarea slăbănogului 2018 / Duminica a șasea după Rusalii 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu [...]
Duminica Samarinencei 2018 - Pr. Cristian Stavriu Duminica Samarinencei 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 6 mai 2018) - Parohia fumați I / Duminica Samarinencei 2018 / Duminica a cincea după Paști 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu / [...]
Sf. Mare Mucenic Gheorghe 2018 - Pr. Cristian Stavriu Sf. Mare Mucenic Gheorghe 2018 - Pr. Cristian Stavriu (luni, 23 aprilie 2018) - Parohia Afumați I / Sfântul Mare Mucenic Gheorghe 2018 / După Rusalii 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu / [...]
Duminica femeilor mironosite 2018 - Pr. Cristian Stavriu Duminica femeilor mironosite 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 22 aprilie 2018) - Parohia Afumați I / Duminica femeilor mironosițe 2018 / Duminica a doua după Paști 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu [...]
Adoua zi de Pasti 2018 - Pr. Cristian Stavriu Adoua zi de Pasti 2018 - Pr. Cristian Stavriu (luni, 16 aprilie 2018) - Parohia Afumați I / A doua zi de Paști 2018 /Luni a doua zi de Paști 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu / [...]
CUM SA DEVII INVINGATOR? - video-conferinta ortodoxa CUM SA DEVII INVINGATOR? - video-conferinta ortodoxa (vineri, 1 decembrie 2017) - O provocare pentru tineri, pentru generația tânără în mod deosebit dar și pentru cei care încă mai au spirit de învingători. [...]
Buna Vestire 2018 - Pr. Cristian Stavriu Buna Vestire 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 25 martie 2018) - Parohia Afumați I / Buna Vestire 2018 / Duminica a cincea din Post 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu / [...]
Duminica Sf. Cruci 2018 - Pr. Cristian Stavriu Duminica Sf. Cruci 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 11 martie 2018) - Parohia Afumați I / Duminica Sfintei Cruci 2018 / Duminica a treia din Post 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu / [...]
Duminica Ortodoxiei 2018 - Pr. Cristian Stavriu Duminica Ortodoxiei 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 25 februarie 2018) - Parohia Afumați I / Duminica Ortodoxiei 2018 / Duminica intâi din Post 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu / [...]
Infricosata Judecata 2018 - Pr. Cristian Stavriu Infricosata Judecata 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 11 februarie 2018) - Parohia Afumați I / Înfricoșata Judecată 2018 / Duminica a treizeci si patra după Rusalii 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian [...]
Vamesul si Fariseul 2018 - Pr. Cristian Stavriu Vamesul si Fariseul 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 28 ianuarie 2018) - Parohia Afumați I / Vameșul si Fariseul 2018 / Duminica a treizeci si treia după Rusalii 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian [...]
Vindecarea celor zece leproși 2018 - Pr. Cristian Stavriu - Parohia Afumați I Vindecarea celor zece leproși 2018 - Pr. Cristian Stavriu - Parohia Afumați I (duminică, 14 ianuarie 2018) - Parohia Afumați I / Vindecarea celor zece leprosi 2018 / Duminica a douazeci si noua după Rusalii 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. [...]
Despre Cartea Psalmilor sau Psalmii lui David - Sfanta Scriptura, Biblia

Înalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania ne istorisește și ne aduce la cunoștința despre psalmi. Și astăzi Biserica consideră psalmii cPsalmii lui Davida fiind cele mai puternice rugăciuni, ele împodobind minunat toate slujbele ortodoxe. Cand s-au scris psalmii, de ce s-au scris pslamii, cum s-au scris psalmii, în ce context și de cine, aflăm în textul de mai jos:

Psalmii în contextul poeziei antice. Dacă omul dintotdeauna şi-a simţit lăuntrul adiat de fiorul sacru, avem toate motivele să credem că nici adierile artei nu i-au fost străine. Cavernele Altamirei ne-au păstrat capodopere de pictură preistorică, cuneiformele Mesopotamiei ne-au transmis Epopeea lui Ghilgameş, hieroglifele Egiptului s-au rostit în Cartea Morţilor, harpa davidică ne-a dăruit Psalmii. Şi dacă arta I-a fost adusă Dumnezeirii ca o jertfă bineplăcută, din tot ceea ce omul credea că are mai bun, atunci poezia psalmilor nu este altceva decât teologia în starea ei de graţie muzicală.

Fără nici o îndoială, în contextul lumii vechi Evreii au fost poporul cu cea mai bogată înzestrare poetică. Nu mai puţin de o treime din Vechiul Testament este alcătuită din texte poetice. în capitolul 4 din Cartea Facerii (versetele 23-24) se află scurtul dar străvechiul poem al lui Lameh; capitolul 15 din Ieşire (versetele 1-19) cuprinde cântarea lui Moise, urmată de aceea a proorociţei Mariam; în Cartea Numerelor (10, 35-36) întâlnim Cântarea Chivotului; în aceeaşi Carte (21, 17-18) se află Cântarea Fântânii; a doua Cântare a lui Moise, una dintre cele mai frumoase pagini poetice ale Vechiului Testament, intrată de timpuriu în cultul creştin, ocupă cea mai mare parte (versetele 1-43) din capitolul 32 al Deuteronomului; nu putem trece cu vederea nici celebrele „Blesteme deuteronomice“ (versetele 16-68 ale capitolului 28), a căror expresivitate literară şi-a găsit rezonanţa în nu mai puţin faimoasele „Blesteme“ din opera lui Tudor Arghezi. Cartea lui Iov, Psalmii, Proverbele, Cântarea Cântărilor, Plângerile lui Ieremia, cărţile profeţilor Avdia, Miheia, Naum, Avacum şi Sofonie sunt în întregime poetice; tot poezie conţin părţi însemnate din cărţile profeţilor Isaia, Osia, Ioil şi Amos, iar cartea lui Ieremia e pe jumătate poetică; nu pot fi ignorate fragmentele lirice din Judecători, 1 şi 2 Regi, Ecclesiastul, Iezechiel, Daniel şi Zaharia.

Cât despre Noul Testament, deşi poezia nu abundă, vom reţine splendidele accente lirice din Evanghelia după Luca: Salutarea Elisabetei („Binecuvântată eşti tu între femei“ 1, 42-45), Imnul Sfintei Fecioare Maria („Măreşte, suflete al meu, pe Domnul“ 1, 46-55), Rugăciunea dreptului Simeon („Acum slobozeşte pe robul Tău“ 2, 29-32), la care vom adăuga observaţia că o seamă dintre învăţăturile enunţiative ale Mântuitorului sunt structurate pe paralelismul specific al poeziei ebraice.

Artă poetică. Această poezie e departe de a fi rodul unui amatorism mai mult sau mai puţin izbutit; ea vădeşte o anume ştiinţă a versificaţiei, deloc lipsită de rafinament. Istoricul Iosif Flaviu afirmă că Moise a învăţat de la Egipteni, printre altele, şi meşteşugul prozodiei, adică pe acela de a-i asigura versului metrică, ritm şi armonie; după el, Cântarea lui Moise din Deuteronom 32 a fost compusă în hexametri, opinie căreia i se alătură şi Origen. Despre David se spune că a alcătuit imnuri în trimetri şi pentametri, ceea ce presupune o adevărată măiestrie.

Zicem „presupune“ pentru că structurile prozodice ale poeziei ebraice erau foarte departe de ceea ce ştim sau practicăm noi astăzi în arta poetică. Rima era inexistentă, iar ritmul, extrem de flexibil, nu se întemeia pe distribuirea silabelor în picioare metrice, nici pe alternanţa dintre silabe vocalice lungi şi scurte, ci printr'un sistem tonal derutant, imposibil de sesizat prin semne grafice, care se transmitea pe cale oral-auditivă. în Deuteronom 32, 44 ni se spune că „Moise a scris această cântare în chiar ziua aceea şi i-a pus pe fiii lui Israel s'o înveţe“.

Singurul lucru pe care-l ştim mai limpede este că principiul fundamental al compoziţiei poetice ebraice era paralelismul stihurilor, adică, în fapt, paralelism al gândirii în două sau trei versuri succesive; ideea din primul vers este reluată de al doilea care, după caz, o repetă, o neagă sau o îmbogăţeşte. Astfel structurată, poezia Vechiului Testament reprezintă un unicat cultural, iar Origen notează că aceasta nu avea nimic în comun cu structurile poeziei greceşti. Iată de ce nici traducerea greacă (Septuaginta), nici cea latină (Vulgata) nu ne oferă nimic în această privinţă, autorii lor fiind de la început conştienţi că asemenea corespondenţe prozodice sunt practic imposibile. Cât despre masoreţii de mai târziu (secolele VIII-X d. H.), ei au fost în stare să completeze alfabetul ebraic prin inventarea şi inserţia semnelor vocalice, dar au rămas neputincioşi faţă de orice tentativă asupra modului în care poezia ebraică se cere recitată sau cântată. Cu atât mai puţin o asemenea treabă poate fi făcută în limbile moderne.

Cununa poeziei vechitestamentare este Cartea Psalmilor sau, aşa cum s'a impus prin terminologia greacă, Psaltirea. Numele vine de la instrumentul muzical psaltérion, un fel de harpă a zilelor noastre, cu care era acompaniată recitarea sau cântarea imnurilor religioase.

Din textele psalmilor pot fi extrase cele mai grăitoare exemple de artă poetică ebraică, îndeosebi asupra a ceea ce am amintit că se numeşte paralelism. Acesta cunoaşte trei forme principale:

a) Paralelismul sinonimic, în care cel de al doilea stih repetă ideea primului şi o rosteşte oarecum altfel:

De ce oare s'au întărâtat neamurile şi de ce'n deşert au cugetat popoarele? (Ps 2, 1)

sau:

Cerurile povestesc mărirea lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. (Ps 18, 1)

b) Paralelismul antitetic pune cele două stihuri în opoziţie sau în contrast de gândire:

Că Domnul cunoaşte calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri. (Ps 1, 6)

sau:

Cei de-acolo în care de luptă, cei de dincolo în cai, dar noi întru numele Domnului Dumnezeului nostru ne vom încrede. Ei s'au împiedicat şi au căzut, dar noi ne-am ridicat şi drepţi am stat. (Ps 19, 8)

c) Paralelismul sintetic sau formal, în care cel de al doilea stih preia ideea primului şi o transmite celor următoare, amplificând-o; în acest fel, primele două paralelisme (sinonimic şi antitetic) se întrepătrund:

Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu! Stricaţi au devenit şi urâţi s'au făcut în căile lor, nu-i nimeni care să facă binele, nu, nici măcar unul nu este. Din cer S'a aplecat Domnul spre fiii oamenilor să vadă dacă este cineva care înţelege sau care-L urmează pe Dumnezeu.(Ps 13, 1-2)

Din această foarte sumară prezentare rezultă că absenţa rimei silabice în favoarea unei rime a gândirii, precum şi lipsa ritmului prozodic în favoarea ritmului interior conferă poeziei psalmilor o notă de surprinzătoare modernitate.

Totodată e bine de reţinut şi observaţia că titlurile sau subtitlurile unor versiuni literare, dintre care unele foarte valoroase, precum: Psaltirea în versuri sau Psaltirea versificată sunt improprii, pentru că psalmii au fost compuşi dintru început în versuri; ediţia de faţă nu face altceva decât să restaureze arhitectura lor poetică originală, aşa cum se află în textul Septuagintei.

Numărul psalmilor. Cartea Psalmilor cuprinde 150 de poeme. Numărul a fost stabilit înainte de apariţia Septuagintei: aceasta are, într'adevăr, şi un al 151-lea psalm, care însă poartă menţiunea „în afara numărului“. Acelaşi număr de psalmi îl cuprinde Vulgata; Fericitul Ieronim i-a tradus mai întâi după Septuaginta (folosind, probabil, şi Hexapla lui Origen), dar totalul e identic şi în traducerea făcută ulterior după textul ebraic.

Cu toate acestea, numerotarea lor cunoaşte o seamă de diferenţe, iar acest lucru e bine să fie ştiut de cititorii care folosesc Biblia în varianta ei ebraică sau în cea greacă. Astfel, Textul Masoretic (adică cel ebraic din secolul X) desparte Psalmul 9 în două părţi, el devenind 9 şi 10. Decalajul se menţine până la Psalmul 113, pe care T.M. îl sparge în Psalmii 114 şi 115.

Aceste diferenţe au făcut ca unele traduceri după Textul Masoretic (BJ, TOB) să introducă o numerotare dublă (începând, bineînţeles, cu Psalmul 9), cifra din LXX fiind trecută în paranteză. Cu toate acestea, ediţia românească din 1936, în concordanţă cu toată tradiţia noastră biblică de până atunci, păstrează numerotarea Septuagintei; în schimb, ediţia din 1938 (Radu â€" Galaction) se menţine cu fidelitate pe structurile Textului Masoretic. S'au făcut aici aceste precizări pentru o mai bună orientare în sistemul referenţial, adică în trimiterile la locurile paralele.

Autor, autori. Titlul general al Cărţii Psalmilor este Psaltirea profetului şi regelui David, ceea ce ar însemna că întreaga operă are un singur autor; aşa credea vechea şcoală rabinică şi de aceeaşi părere erau chiar câţiva dintre Părinţii şi scriitorii bisericeşti ai primelor patru secole.

Cu toate acestea, atât titlurile originale ale psalmilor cât şi critica textuală obiectivă au ajuns la concluzia că nu toţi psalmii sunt ai lui David, dar nici nu pot fi stabilite certitudini asupra paternităţii unuia sau altuia dintre cei puşi la îndoială. Câţiva îi sunt atribuiţi lui Asaf sau urmaşilor lui, dar Cassiodor, unul dintre cei mai harnici comentatori, crede că e vorba numai de un procedeu literar al lui David. Psalmul 89 este pus pe seama lui Moise (poate că prin acelaşi procedeu), dar psalmii anonimi (însemnaţi cu „Aliluia“ sau „cântările treptelor“) nu pot fi decât ai autorului principal. E posibil însă ca psalmii 145-148, atribuiţi lui Agheu şi Zaharia, să dateze din epoca postexilică, precum şi Psalmul 136, intrat în cult ca polieleu la utrenie.

Controversele de acest fel sunt neesenţiale. Important este faptul că psalmii, în întregul lor, sunt străbătuţi de o tonalitate poetică una şi aceeaşi de la un capăt la altul: duhul davidic.

Felurile psalmilor. Cercetătorii şi editorii Bibliei au încercat, în mai toate timpurile, clasificări ale psalmilor după conţinutul lor. Există câteva variante care îngăduie o sinteză menită să-l ajute pe creştin să-şi grupeze psalmii în funcţie de trebuinţele lui sufleteşti. Astfel:

Imnuri. Acestea sunt, în general, cântări de slavă şi preamărire a lui Dumnezeu ca împărat universal sau ca împărat al Sionului: 8, 18, 28, 32, 45, 46, 47, 75, 83, 86, 92, 95, 96, 97, 98, 99, 102, 103, 104, 105, 112, 113, 116, 121, 134, 135, 144-150.

Rugăciuni: cereri la vreme de necaz, de suferinţă, plângeri adresate lui Dumnezeu. La rândul lor, ele se pot împărţi în:

a) rugăciuni colective: 11, 43, 59, 73, 78, 79, 82, 84, 105, 122, 128 şi 136;

b) rugăciuni individuale: 3, 5, 6, 7, 12, 16, 21, 24, 25, 27, 30, 34, 37, 41, 42, 50, 54, 55, 56, 58, 62, 63, 68, 69, 70, 76, 85, 101, 119, 129, 139, 140, 141 şi 142.

Psalmii de mulţumire: 17, 20, 29, 32, 33, 39, 64, 65, 66, 67, 91, 114, 115, 117, 123, 128, 137 şi 143.

Psalmii regali sunt aceia care se referă la persoana regelui sau la ceremoniile legate de curtea regală. Ei pot avea înţeles propriu sau profetic, după caz: 2, 17, 19, 20, 27, 44, 60, 62, 71, 100, 109, 131 şi 143.

Psalmii mesianici, adică cei care, în întregime sau parţial, se referă la Domnul Iisus Hristos prin dimensiunea lor profetică. Desigur, din punct de vedere creştin-teologic, aceştia sunt cei mai importanţi. Trebuie precizat însă că psalmii de acest fel numai în rare cazuri au fost concepuţi şi scrişi ca atare; o profeţie este insuflată de Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt suflă nu numai unde vrea, ci şi când vrea. Cele mai autorizate păreri atestă psalmii 15, 20, 21, 44, 71 şi 109 ca fiind direct mesianici, în timp ce psalmii 3, 4, 6, 8, 33, 67 şi 107, dar nu numai ei, sunt socotiţi ca fiind indirect mesianici (de altfel, versetele profetice sunt menţionate în notele ce însoţesc versiunea de faţă).

Catismele. Psalmii au intrat foarte de timpuriu în cult, atât în cel mozaic cât şi în cel creştin. Citirea sau cântarea de psalmi se practică în toate marile ramuri ale creştinismului, adică în Bisericile ortodoxă, catolică, protestantă şi anglicană. în Occident ei sunt versificaţi anume şi au melodii specifice. în cultul ortodox se regăsesc, integral sau numai versete, în toate Cele Şapte Laude ale zilei liturgice, în Sfintele Taine, în ierurgii şi în colecţii de rugăciuni. în unele mânăstiri, mai mari sau mai mici, Psaltirea este citită fără întrerupere, prin rotaţie, ziua şi noaptea, în biserică sau în chilii, şi se constituie în ceea ce se cheamă „rugăciunea neadormită“.

Tradiţia liturgică a împărţit psalmii, în ordinea curgerii lor, în 20 de grupe numite „catisme“ (de la grecescul káthisma = „acţiunea de a aşeza“, substantiv derivat din verbul kathízo = „a se aşeza“; aceasta pentru că, în timpul citirii lor, călugării sau călugăriţele din mânăstiri îi pot asculta şezând în străni). Cele douăzeci de catisme se află în cartea de cult numită Psaltire; la sfârşitul fiecărei catisme se află şi o mică rânduială cu o rugăciune pentru creştinii care citesc Psaltirea acasă.

Universul sufletesc al psalmilor. Se pare că, încă din fragedă tinereţe, păstorul David se îndeletnicea cu făurirea unor instrumente muzicale. Aşa sună, cel puţin, mărturia sa din Psalmul extra-numerar (al 151-lea în ordinea Septuagintei):

Mâinile mele au făcut o harpă şi degetele mele au alcătuit o psaltire. Faptul n'ar fi de mirare dacă ne gândim că cele mai multe din fluierele şi cavalele ciobanilor noştri sunt făcute de ei înşişi.

Sigur este însă că tânărul devenise faimos prin talentul său de a cânta la harpă. Această faimă l-a adus în casa regelui, pentru ca prin cântec să-i alunge acestuia stările neguroase pricinuite de bântuiala unui duh rău (1 Reg 16, 14-23). Aceasta înseamnă că arta muzicală avea, cel puţin în această împrejurare, o funcţie exorcizantă. Pe de altă parte, nu poate fi exclusă presupunerea că talentul lui David nu se limita doar la strunele harpei. Dacă este adevărat că, şi în cazul său, poeta nascitur, atunci trebuie să-i vedem muzica împletită cu rostirea poetică, aşa cum o va face de-a lungul unei vieţi prin opera ce-şi va împrumuta numele tocmai de la instrumentul muzical care o acompania. De asemenea, e de crezut că nu a renunţat niciodată la lucrarea exorcizantă a artei sale; cei patruzeci de ani de domnie i-au fost bântuiţi de duhurile rele ale numeroşilor săi duşmani, din afară şi din lăuntru, de care îşi apăra sufletul printr'o armă mai puternică decât sabia şi care era numai a lui: poezia.

David a purtat numeroase războaie, dar nu inamicii de pe câmpurile de luptă se regăsesc cel mai adesea în poezia sa. Aceştia se ivesc doar din când în când, iar regele se bate cu ei sub asistenţa lui Dumnezeu:

Nu în arcul meu îmi voi pune nădejdea şi nu sabia mea mă va mântui; ci Tu m'ai izbăvit de cei ce mă supără.(43, 6-7)

Victoria finală e a lui Dumnezeu, chiar şi atunci când, formal, regele şi-o pune pe seama lui: Pe vrăjmaşii mei îi voi  alerga şi-i voi prinde şi nu mă voi întoarce până ce se vor slei; îi voi zdrobi şi nu vor mai putea să se ridice,cădea-vor sub picioarele mele; (...) îi voi mărunţi cum e praful în faţa vântului, cum e tina uliţelor îi voi face clisă. (17, 37-38, 42)

Adevăratul său inamic este, generic vorbind, omul păcătos, adică omul rău, viclean, mincinos, trufaş, făţarnic, invidios, lacom, asupritor, lipsit de milă şi de omenie, omul care nu poate trăi fără bucuria de a-i întinde altuia o cursă:

Păzeşte-mă, Doamne, de mâna păcătosului, scapă-mă de oamenii nedrepţi, de cei ce uneltesc să-mi împiedice paşii... (139, 4)

sau: Să nu vină peste mine piciorul trufiei şi mâna păcătoşilor să nu mă caute! (35, 11)

Dacă pe adversarii războinici şi-i doreşte înfrânţi şi morţi pe câmpul de bătaie, duşmanilor sociali le doreşte de la Dumnezeu o pedeapsă direct proporţională cu gradul lor de imoralitate:

Acelora dă-le după faptele lor şi după răutatea purtărilor lor. (27, 4)

Suprema suferinţă a celui înfrânt este umilirea lui de către cel ce l-a biruit. Acesta este un sentiment (poate că doar o temă literară) cu mare frecvenţă în poezia lui David. Faţă'n faţă cu adversarii, sau urmărit de vrăjmaşii săi, singura lui teamă este aceea ca nu cumva ei, în final, să jubileze asupră-i; el îl roagă pe Dumnezeu să lucreze prin răsturnare:

în ruşine să se îmbrace şi în ocară cei ce se laudă împotriva mea! (34, 26)

Ceea ce la adversar este, în mod sigur, orgoliu, la David nu poate fi decât demnitate, iar Domnul este chemat să i-o apere printr'o solidaritate divino-umană:

Doamne, să nu fiu ruşinat că Te-am chemat pe Tine! (30, 17)

Acelaşi sentiment se rosteşte şi în actul de recunoştinţă: înălţa-Te-voi, Doamne, că Tu m'ai ridicat şi n'ai făcut din mine veselia vrăjmaşilor mei. (29, 1)

Cauză primă şi ultimă a biruinţei celui bun asupra celui rău, Dumnezeu însuşi îşi rezervă jubilaţia finală:

Domnul Îşi va râde de el, deoarece El de mai'nainte vede că ziua Lui va veni. (36, 13)

Viziunea nu e nouă; în cea de a doua carte a lui Moise, Iahvé le spune fiilor lui Israel care urmează să fie eliberaţi din robia lui Faraon: „ca să povestiţi voi în auzul fiilor voştri şi al fiilor fiilor voştri despre cum i-am jucat Eu pe Egipteni...“ (Iş 10, 1). Aşadar, fiece nouă biruinţă este nu numai încununarea unei lupte, ci şi un avertisment pentru cei ce ar mai cuteza să-i imite pe cei înfrânţi:

Ei vor blestema, Tu vei binecuvânta, să se ruşineze cei ce se ridică împotrivă-mi. (108, 28)

În toate aceste confruntări, psalmistul îl are â€" sau nu-L are â€" alături pe Domnul. Dumnezeul lui David nu este numai Făcătorul universului şi al frumuseţilor lui, El este nu numai Creatorul primilor oameni (din care vor curge, în serii nesfârşite, seminţiile pământului), dar şi Ziditorul fiecărui om în parte. Procesul acesta din urmă este şi rămâne un mister, nu însă şi pentru Creatorul însuşi:

Oasele mi le-ai făcut întru ascuns, ele Ţie nu-Ţi sunt ascunse. (138, 15)

Chiar înainte de a se naşte, în timp ce se dezvoltă în pântecele maicii sale, omul e perceput de către Creator ca fiinţă desăvârşită, aşa cum artistul, în timp ce-şi creionează opera, o vede completă, în stadiul ei final. Iată, pe marginea acestei viziuni, un vers de mare frumuseţe:

Eram în devenire, Tu m'ai văzut întreg.(138, 16)

Cu toate acestea, distanţa dintre Creator şi creatură este enormă, ca şi aceea dintre imensitatea cosmosului şi această furnică inteligentă ce populează pământul. Decalajul nu e înregistrat fără un sentiment de nelinişte şi tristeţe:

Doamne, ce este omul că i Te-ai făcut cunoscut? sau fiul omului, că-l iei în seamă? (143, 3)

Interogaţia însă poate avea şi accentele ironice ale lui Iov, prefigurându-le, de vreme ce, iată, Dumnezeu nu numai că-l ia pe om în seamă, dar îl copleşeşte, uneori până la strivire, cu prezenţa Sa perpetuă şi incomodă:

Adânc pe adânc se cheamă în vuietul cascadelor Tale; toate talazele şi valurile Tale au trecut peste mine. (41, 7)

Valurile însă îşi au mişcările în dublu sens: înaintează şi se retrag. Dacă înaintarea copleşeşte, retragerea poate pricinui un sentiment de părăsire, ceea ce înseamnă că omul nu rămâne nicodată indiferent faţă de relaţia sa cu Dumnezeu, fie în prezenţa Acestuia, fie în absenţa Sa. După ce psalmistul Îi aminteşte Domnului de toate făgăduinţele făcute lui David, robul Său, îşi îngăduie un reproş cu o mare încărcătură de amărăciune:

Dar Tu Te-ai lepădat de unsul Tău şi l-ai înjosit şi Te-ai aruncat asupră-i. (88, 38)

Imaginea valului care vine, se duce şi iarăşi vine e cât se poate de evidentă; sufletul stă pe coama valului şi se lasă purtat nu numai înainte şi înapoi, ci şi în sus şi în jos: că după ce m'ai ridicat, m'ai prăbuşit. (101, 10)

Până la urmă, nici măcar jocul de-a valul, care poate avea în el o anume frumuseţe tragică, nici el nu se mai petrece. Poetul se pomeneşte înconjurat de pustiu şi tăcere, aşa cum, peste veacuri, va exclama Arghezi, tot într'un Psalm:

Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!

Dacă acesta preferă metafora copacului uitat în pustie, David evocă o singurătate care, totuşi, e înzestrată cu suflare, ceea ce-i conferă o mai puternică tensiune poetică:

Devenit-am asemenea pelicanului pustiei, ajuns-am ca o bufniţă pe o casă dărăpănată; în priveghiul meu sunt ca o vrăbiuţă singuratică pe acoperiş.(101, 6-7)

Singurătatea se resimte nu numai în spaţiu, ci şi în timp. Sub apăsarea lui Dumnezeu (a rânduielii Lui, prin mânia izgonirii lui Adam din rai), fiecare fiu al omului se îndepărtează de obârşii:

Că zilele noastre toate s'au istovit, întru mânia Ta ne-am istovit, anii noştri ca un păianjen şi-au depănat povestea. (89, 9)

în cele mai multe poeme nu e vorba, pur şi simplu, de un abandon, ci de hărţuire, ceea ce îl face pe poet să strige din adâncul unei deznădejdi ce nu mai poate fi reţinută:

Unde sunt, Doamne, milele Tale de odinioară pe care'ntru adevărul Tău i le-ai jurat lui David? (88, 49)

Drama însă nu e doar a insului singuratic. David e rege, în el se răsfrânge conştiinţa poporului ales, cu care Dumnezeu a făcut un legământ, pe care l-a scos din numeroase robii, dar pe care l-a şi pedepsit cu o asprime rar întâlnită în istoria omenirii. Mai mult, în sufletul psalmistului se înfiripează sentimentul devastator că Dumnezeu-Tatăl Şi-a trădat copiii:

Tu Ţi-ai vândut poporul pe preţ de nimic şi nici un câştig n'a ieşit din vinderea noastră. (43, 12)

În faţa unui asemenea text nu poate fi evitată întrebarea: Cui anume Şi-a vândut Domnul poporul? E posibil să descifrăm şi aici unul dintre nucleele Cărţii lui Iov, şi anume concesia pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Satan, dându-i acestuia puteri asupra omului. Dar, spre deosebire de Iov, care-şi striga nevinovăţia şi-L învinuia pe Dumnezeu de nedreptate, psalmistul nu ezită să caute în el însuşi cauzele nefericirilor, nu înainte însă de a-şi aşterne fiinţa, ca pe o tipsie, înaintea Domnului:

Viaţa mea Ţi-am povestit-o Ţie, lacrimile mele pune-Ţi-le înainte. (55, 8)

Scrutându-şi conştiinţa şi cumpănind mai bine lucrurile, omul îşi dă seama că, oricât de mare i-ar fi năpasta ce-i vine de sus sau din depărtare, adică din mânia lui Dumnezeu, vina trebuie căutată tot în biata creatură:

Păcatul mi l-am cunoscut, fărădelegea nu mi-am acoperit-o. (31, 5)

Dacă ar încerca să-şi ascundă păcatul şi să pară altceva decât ceea ce este, atunci psalmistul nu s'ar deosebi de vrăjmaşii săi, de care se teme tocmai din pricina vicleniei lor. Păcatul nu este altceva decât rodul unei stări demenţiale, adică al unei ieşiri din ordinea normală, iar el se cere recunoscut ca atare, cu atât mai mult cu cât de Dumnezeu nu se poate feri:

Dumnezeule, Tu mi-ai cunoscut nebunia, şi greşalele mele nu s'au ascuns de Tine.(68, 5)

Acum sufletul s'a cuibărit în lumina smereniei; de acum nici o cale spre mântuire nu-i mai poate fi închisă, căci Însuşi Dumnezeu Îşi mărturiseşte solidaritatea cu suferinţa omului şi, mai mult, participarea:

împreună cu el sunt Eu în necaz şi-l voi scăpa şi-l voi preamări. (90, 15)

La rândul său, omul îşi va da seama că între el şi Dumnezeu există un parteneriat (pe care teologia creştină îl va numi synergie); cei doi se caută şi se întâmpină reciproc, propunându-şi ca de acum înainte să lucreze împreună:

Ţie Ţi-a zis inima mea: Faţa mea ai căutat-o, faţa Ta, Doamne, o voi căuta. (26, 8)

Neliniştile, neînţelegerile, mustrările, pedepsele, toate au rămas undeva în urmă şi nu mai au nici un preţ în ele însele, de vreme ce s'au strămutat, prin transfigurare, în bucuriile de acum, ale tuturor:

Să ne veselim pentru zilele în care ne-am smerit, pentru anii în care am văzut rele. (89, 5)

Poetul îşi ia răgazul de a se cerceta pe sine cu mai multă luare-aminte; el îşi descoperă â€" mai bine zis, îşi conştientizează â€" propriul univers interior: întru voia Ta, Doamne, dat-ai frumuseţii mele putere.(29, 7)

Desigur, nu e vorba de frumuseţea fizică, şi nici cel puţin de cea morală; e vorba de frumuseţea poeziei, o artă care însă nu e gratuită, făcută doar de dragul ei, ci una care, în interiorul voii lui Dumnezeu, capătă o dublă putere lucrătoare: pe de o parte, ea se constituie în laudă pentru Creator, pe de alta, devine o mărturisire a Acestuia în faţa tuturor oamenilor. Mai mult, poetul îşi descoperă, prin arta sa, o dublă dimensiune morală, aparent contradictorie, dar care, până la urmă, îşi vădeşte caracterul antinomic: psalmistul e smerit în viaţa lui comună, de toate zilele, dar mândru (în sensul bun al cuvântului) prin conştiinţa sa de artist:

Plânsul mi l-ai întors întru bucurie..., pentru ca slava mea să-Ţi cânte fără să-mi pară rău. (29, 11-12)

Biografia regelui David nu excelează nici prin victorii militare strălucite, nici prin ctitorirea unor edificii importante, nici prin reforme legislative; el rămâne mare prin marea sa poezie, şi nu o dată va pomeni el de „slava mea“ ca de adevărata cunună a vieţii sale. E adevărat însă că mândria lui nu devine trufie, iar aceasta se datorează convingerii că harul poetic i-a fost hărăzit de Dumnezeu:

Domnul e tăria mea şi cântecul meu (117, 14), un sentiment care-l va face chiar şi pe orgoliosul Arghezi să exclame într'unul din Psalmii săi:

Doamne, izvorul meu şi cântecele mele!

Dacă Dumnezeu este creator al lumii şi, totodată, proniator, în procesul inspiraţiei poetice El este şi cauza primară, şi mobil al tuturor începuturilor:

Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.(50, 15)

De aceea: întru Domnul voi lăuda graiul, întru Dumnezeu voi lăuda cuvântul (55, 10)

prin aceasta înţelegându-se prezenţa inspiraţiei divine nu numai la nivelul cuvântului „ce rosteşte adevărul“ (Eminescu), ci şi la acela al limbajului poetic:

Milele Tale, Doamne, în veac le voi cânta, cu gura mea din neam în neam voi vesti adevărul Tău.(88, 1-2)

Rostirea poetică devine astfel murmur de izvor şi râu în fremătare şi vuiet de ocean şi foşnet inefabil în aburul ploii şi cântec universal purces din inima omului; psalmistul respiră poezia aşa cum iezerul respiră lumina, cu toate încrengăturile jocului secund şi în necontenita curgere a timpului:

Cânta-voi Domnului de-a lungul vieţii mele, cânta-voi Dumnezeului meu până ce voi fi. (103, 33)

şi adaugă:

Dulci să-I fie Lui cuvintele mele! (103, 34)

Din această perspectivă psalmistul ne oferă o deschidere de-a dreptul uluitoare:

Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea...,în faţa îngerilor îţi voi cânta. (137, 1)

Or, se ştie că principala (dacă nu unica) slujire a îngerilor este aceea de a-L lăuda pe Dumnezeu în toată vremea şi în tot ceasul, prin imnuri de slavă. Poetul are bunăcuviinţa de a nu se aşeza pe sine în tagma acestora, dar nici departe de ei; el îl laudă pe Domnul asemenea celor fără de trup, avându-i pe ei martori şi auditori, ca într-un extatic recital de autor, încununat cu aplauze de aripi cereşti. Ce poate fi mai emoţionant în poezia universală?

Iată însă că poetul e nu numai un izvorâtor de mesaje, ci şi primitor; el e nu numai voce care grăieşte, ci şi ureche care ascultă; iar ceea ce ascultă el nu vine din afară, ci din lăuntrul său, ca şi suflul care îl inspiră:

Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu. (84, 8)

Într-un singur vers ni se dezvăluie dimensiunea profetică a poeziei psalmilor. Ca profet, David e un clasic al universului biblic. Acest profil al operei sale nu se constituie însă în opuri compacte, ca la Isaia sau la Agheu bunăoară, ci, de cele mai multe ori, în neaşteptate străfulgerări care ţâşnesc din mijlocul unor texte aparent obişnuite, aşa cum sunt diseminate, de pildă, în cărţile lui Moise. Ele vor fi identificate de către evanghelişti şi Pavel ca referindu-se la Iisus Hristos, şi astfel vor alcătui unul dintre cele mai preţioase buchete ale profeţiilor mesianice. Chiar şi versul citat mai sus e, oarecum, singular. Autorul nu pare preocupat de conştientizarea vocaţiei sale profetice; el se preocupă, în continuare, de ceea ce socoteşte a fi misiunea lui cea mai importantă: să-L laude, necontenit, pe Domnul:

Dumnezeule, cântare nouă îţi voi cânta, în psaltire cu zece strune îţi voi cânta. (143, 9)

În actul poetic e angajată întreaga lui fiinţă, cu întreaga ei capacitate de a exulta:

Bucura-se-vor buzele mele când îţi voi cânta, şi sufletul meu, pe care l-ai mântuit. (70, 23)

Există în făptura poetului un preaplin ce se cere revărsat în stihuri de preamărire: laudei Tale întregi voi pune adaos (70, 14),

ceea ce înseamnă că, în măsura în care poezia devine rugăciune, ea rupe tiparele rituale, ceasurile şi vremile rânduite, şi se cheltuieşte într'o perpetuă ardere-de-tot, ca o jertfă suavă şi totodată puternică:

Gata este inima mea, Dumnezeule, gata-mi este inima; întru slava mea cânta-voi şi-Ţi voi aduce laudă.

Deşteaptă-te, tu, slava mea, treziţi-vă, voi, psaltire şi alăută!; în zori mă voi trezi. (107, 1-2)

Aşadar, mâhnire, supărare, nostalgie, dor, durere, suferinţă, îndoială, deznădejde, interogaţie, imputare, revoltă, umilinţă, lacrimă, căinţă, rugăciune, implorare, strigăt, speranţă, întâmpinare, regăsire, bucurie, jubilaţie, extaz..., iată tot atâtea trepte din universul emoţional al psalmilor, ceea ce, pe lângă frumuseţea lor poetică, explică de ce au pătruns ei atât de adânc în sufletul omului.

Nume *
Email *
Pagina web
Comentariu *
Răspunsuri
marți, 11 septembrie 2012 10:20:12
Doamne ajuta! Simeona
Ma bucur ca ai ajuns in popas la noi pe portal. Nu stiu sa-ti raspund momentan la intrebarile puse. Nu mi-am pus niciodata aceasta intrebare si de aceea nici n-am cercetat cand a fost introdusa in cult citirea psaltirii sub forma in care o avem acum. Voi incerca sa aflu si te voi anunta.
Pe de alta parte, am intrat un pic pe blogul tau si am fost surprins sa vad ca promovezi si lucruri care la prima vedere nu par nocive dar in esenta sunt. Iarta-ma ca indraznesc sa-ti atrag atentia vis -a-vis de acest aspect!
Si ma refer in mod deosebit la aimee.ro si la o zi buna. Aceste sunt site-uri care n-au nici-o legatura cu duhul autentic ortodox si pervertesc intelegerea lucrurilor despre viata si izbavire / mantuire.
Nu spun ca oamenii de acolo sunt rau intentionati ci doar ca filosofia cunoasterii lor nu are la baza duhul autentic crestin. Nu poti fi in acelasi timp si crestin si yoghin si cititor in stele samd.
Frumusetea ortodoxiei este din ce in ce mai umbrita de falsele intelegeri, amestecate si salatizate de oameni care -si cauta fericirea evitand sa atinga pe omul cel vechi, launtrul sufletului, etc.
Nu stiu care este opinia ta despre aceste lucruri si nici nu tin neaparat sa te conving, insa am considerat ca e de datoria mea sa te atentionez doar cu privire la acest aspect de amestecare a adevarului cu pseudo-adevaruri. „Binele care nu este facut bine, nu este bine!”
Multumesc anticipat pentru intelegere si imi cer iertare daca in raspunsul meu l-ai perceput ca fiind al unuia care o face pe profesorul!
Dumnezeu sa te lumineze si sa-ti mangaie sufletul cu buna intelegere a lucrurilor!

Cu respect,
Cristian Stavriu
luni, 10 septembrie 2012 19:49:56
Doamne ajuta!
Spuneti ca "la sfârşitul fiecărei catisme se află şi o mică rânduială cu o rugăciune pentru creştinii care citesc Psaltirea acasă."
De fapt, aceste rugaciuni ar fi compuse din cateva tropare si o rugaciune de incheiere. M-ar interesa si nu stiu unde sa gasesc informatii privind istoricul acestora (data provenientei, cine le-a scris, etc.)
Va multumesc si va doresc bucurie si spor in toate cele bune.
joi, 8 decembrie 2011 11:15:32
Doamne ajuta!

Nu, nu stiam ca numele meu echivaleaza cu Fotini, ca al samarinencei din Sfanta Evanghelie... Am zambit citind aceasta, doar ca zambetul mi-a fost chinuit deoarece eu sunt mult pacatoasa, si nimic si nimeni nu se aseamna cu mine in pacatosenie...
Va multumesc pentru osteneala dumneavoastra, sa va rasplateasca Bunul Dumnezeu pentru invataturile pe care le impartiti, din inima, noua, celor care nu cunoastem prea multe, sau celor care vor sa stie mai mult, dar care dorim sa cunoastem, sa fie spre folosul tuturor acelor care vor sa se apropie cu dragoste si cu multa smerenie de calea cea curata a lui Dumnezeu, sa ne bucuram inimile cu invataturi corecte, cu aceasta hrana duhovniceasca aducatoare de vindecari sufletesti, de imbogatire spirituala...
Multe poate face omul cu iubire de oameni in credinta, iar blandetea este mult ajutatore si multe poate invinge... Dumneavoastra aveti aceasta blandete.

Slava intelepciunii si cunostintei lui Dumnezeu, care randuieste, in diferite feluri, vindecarea sufletelor noastre.

Dumnezeu sa va binecuvinteze viata prin bunatatea Lui cea multa si cu dulcele Sau har!

Cu deosebit respect, va multumesc pentru tot!
joi, 8 decembrie 2011 09:40:29
Doamne ajuta! Luminita (stii ca in traducere numele tau echivaleaza cu Fotini ca al samarinencei din Evanghelie?)(a murit mucenita impreuna cu copii - ptr Hristos)
Multumesc pentru frumoasele cuvinte si ganduri. Simt o implinire atunci cand prin stradaniile pe care le facem aducem bucurie unor suflete. Acest lucru ne insufleteste sa continuam aceasta activitate (deloc usoara, dar multumim Domnului).
Cand vorbim despre Dumnezeu, vorbim si ne gandim la ARMONIE. Domnul doreste ca totul sa fie in armonie. Omul din pacate a stirbit armonia universului prin caderea sa dar si prin interventiile necugetate care le face mediului inconjurator. Suntem chemati la rearmonizare, suntem chemati sa ne fim sprijin unii altora si sa ne completam in toate. De aceea trebuie sa ne doara adanc neputinta semenului, ptr ca este madular al aceluias trup si cand sufera un madular, sufera intreg trupul. Dragostea este cea care ne uneste si ne ajuta sa ne armonizam, sa ne completam si sa ne iubim ca totul sa fie bine, pace, liniste, bucurie.
Noi ne-am pus la dispozitia lui Dumnezeu si facem ceea ce suntem datori a face, asa ca lauda se cuvine Domnului. Nu facem prozelitism ci doar prezentam invatatura adevarata a Dumnezeului Celui Preainalt. cine poposeste pe aici si-i place se aboneaza si se hraneste duhovniceste cu ceea ce Dumnezeu prin Biserica și Sfintii Lui ne învață.
Daca ceea ce ai gasit aici intra in rezonanta cu sufletul tau, te zideste si te mangaie, te poti inscrie la news letter si vei primi zilnic portia de duhovnicesc.

Doamne miluieste-ma!

Cu prietenie,
Cristian Stavriu

PS M-am gandit ca-ti prinde bine si viata mucenitei Fotini:
Pe vremea lui Neron, împăratul Romei, s-a pornit prigoană mare împotriva creştinilor. Căci după ce sfinţii apostoli Petru şi Pavel au pătimit mucenicia, căutau şi pe ucenicii lor să-i piardă. Atunci, sfânta Fotini, aflându-se cu Iosi, fiul ei, în cetatea Cartaginei, în Africa, propovăduia acolo Evanghelia lui Hristos, cu îndrăzneală. Iar Victor, fiul ei cel mai mare în vârstă, făcând vitejii mari în războiul cu avarii, care se ridicaseră cu oaste asupra romanilor, a fost făcut general de către împărat şi a fost trimis, după aceea, în Italia, ca să chinuiască pe toţi creştinii ce se aflau acolo. Atunci ducele Sebastian, care era în Roma, auzind de el şi chemându-l la sine, i-a zis: ştiu bine, generale, că eşti creştin, şi mai ştiu că maica ta împreună cu Iosi, fratele tău, urmau lui Petru. Dar ceea ce ţi-a poruncit împăratul caută să faci cu toată nevoinţa, ca să nu-ţi primejduieşti viaţa. Atunci Victor i-a zis: eu vreau să fac voia cerescului şi nemuritorului Împărat; cât priveşte însă porunca împăratului Neron, ca să chinuiesc pe creştini, nici măcar nu pot să aud un lucru ca acesta. Atunci ducele îi zise: te sfătuiesc, Victore, ca pe un bun prieten, că de vei şedea la judecată şi vei cerceta pe cei ce se cunosc că sunt creştini şi-i vei chinui, vei plini şi voia împăratului şi vei dobândi şi averile creştinilor. Dar trimite ştiri maicii tale şi fratelui tău să nu-şi mai arate pe faţă învăţăturile lor, învăţând pe elini, ca să se lepede de credinţa părintească, pentru ca să nu cazi şi tu în nevoie până în cele din urmă; ci să vă păstraţi credinţa în Hristos, precum voiţi. Victor însă i-a zis: departe de la mine să fac una ca aceasta şi să chinuiesc vreun creştin, sau să iau ceva de la dânsul, sau să sfătuiesc, cum zici tu, pe mama mea sau pe fratele meu ca să nu propovăduiască pe Hristos Dumnezeu; ci încă mai vârtos şi eu propovăduitor al lui Hristos sunt şi voi fi, ca şi ei şi suntem gata să primim orice rău ce ni se va întâmpla. Atunci ducele zise: eu, frate, te sfătuiesc ceea ce îţi este de folos, iar tu vei vedea ce vei face. Acestea zicând ducele, îndată a orbit şi a căzut jos, din pricina unei dureri neaşteptate şi crude a ochilor şi a rămas fără glas. Ridicându-l de la pământ, cei ce se aflau acolo, l-au aşezat pe un pat, şi a zăcut trei zile nevorbind nimic. Apoi, după trei zile, a strigat cu glas mare, zicând: unul este Dumnezeu: Cel al creştinilor! Şi Victor intrând la dânsul i-a zis: cum de te-ai schimbat aşa, îndată? Iar el i-a zis: mă cheamă Hristos, dulcele meu Victor! Şi îndată catehizându-l şi învăţându-l, l-a botezat şi după ce a ieşit din apă, îndată a văzut şi a slăvit pe Dumnezeu. Văzând mulţimea această minune s-a înfricoşat ca nu cumva să păţească şi ei asemenea, de nu vor crede şi au venit către Victor de s-au botezat.

După aceasta a ajuns la urechile împăratului Neron, că Victor, generalul Italiei şi Sebastian ducele cetăţii propovăduiesc învăţătura lui Petru şi a lui Pavel şi a celorlalţi apostoli şi că aduc pe toţi la Hristos. Încă şi că mama generalului, Fotini, cu Iosi fiul ei, trimişi fiind la Cartagina, făceau şi ei asemenea. Împăratul, fierbând de mânie, a trimis slujitori în Italia să aducă pe creştinii de acolo, bărbaţi şi femei, la Roma. Atunci Domnul s-a arătat acestor creştini zicându-le: "Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi. Nimic să nu vă temeţi, că Eu sunt cu voi şi Neron cu ai lui va fi biruit". Iar către Victor, a zis: "De acum Fotin va fi numele tău, căci mulţi luminându-se prin tine, vor veni la Mine; iar cuvântul tău va întări pe Sebastian spre mărturisire; şi fericit va fi cel ce se va nevoi până la sfârşit". Acestea zicând Hristos Domnul, S-a suit la cer.

Şi au fost descoperite şi sfintei Fotini toate cele ce erau sã i se întâmple mai târziu. Purcezând ea de la Cartagina cu mulţime de creştini, a ajuns la Roma cea mare. Şi s-a tulburat toată cetatea, zicând: cine este aceasta, care a venit cu atâta mulţime? Dar ea, cu îndrăzneală, mărturisea pe Hristos. Atunci a fost prins de către soldaţi şi Fotin fiul ei, împreună cu Sebastian ducele. Iar sfânta mergând mai înainte de dânşii, s-a înfăţişat lui Neron, cu Iosi şi cu cei ce erau cu dânsa. Şi Neron i-a zis: pentru ce aţi venit la noi? Iar sfânta i-a spus; pentru ca să te învăţăm, să te închini lui Hristos. După aceea cei ce se găseau de faţă au adăugat: Sebastian ducele şi Victor generalul, cei ce tăgăduiesc credinţa în zeii voştri au venit din Italia la Roma. Şi împăratul a poruncit să-i aducă, şi venind ei înăuntru, la împărat, acesta le-a zis: ce aud despre voi? Şi sfinţii i-au răspuns: câte ai auzit despre noi, împărate, toate sunt adevărate. Iar el privind cu căutătură sălbatică asupra sfinţilor, le-a zis: vă lepădaţi de Hristos, sau voiţi mai degrabă să pieriţi într-un chip cât se poate de groaznic? Dar sfinţii, ridicând ochii spre cer, au zis: O, Hristoase, Împărate al cerului, să nu se întâmple niciodată una ca aceasta, ca să ne despărţim de credinţa şi dragostea pe care o avem către Tine! . Apoi împăratul a întrebat iarăşi pe sfinţi: care este numele vostru? Iar sfânta i-a zis: eu am fost numită Fotini de Iisus Hristos, Dumnezeul meu; iar surorile mele: cea de a doua, care s-a născut după mine, se numeşte Anatoli; a treia, Foto; a patra, Fotida; a cincea, Paraschevi; şi a şasea, Chiriachi. Iar fiii mei aceştia: cel dintâi se numeşte Victor, care a fost numit mai pe urmă de Domnul meu Iisus Hristos, Fotin; iar al doilea, care este cu mine, Iosi. Atunci Neron a zis: cu toţii v-aţi înţeles între voi să vă supuneţi la chinuri şi să muriţi pentru Nazarinean? Şi sfânta a zis: da, toţi pentru Dânsul, cu veselie şi cu bucurie, vom muri. Atunci împăratul a poruncit să fie supuşi toţi sfinţii la cele mai grele chinuri, până ce vor înceta să mai creadă în Hristos. Însă cu ajutorul lui Dumnezeu, sfinţii au îndurat toate felurile de chinuri, mărturisind cu tărie că Hristos este Dumnezeu. Aceasta a făcut ca mulţi dintre chinuitori şi dintre păgâni care erau de faţă să creadă în Dumnezeul creştinilor şi să mărturisească pe Hristos Dumnezeu adevărat. Din pricina aceasta au fost şi ei supuşi la chinuri şi ucişi fiind au primit cununa muceniciei dimpreună cu sfânta Fotini şi cu toţi sfinţii care erau împreună cu ea.
miercuri, 7 decembrie 2011 19:37:44
Doamne ajuta, si va multumesc pentru raspuns!

Nici nu va puteti imagina cata bucurie mi-ati adus prin faptul ca mi-ati raspuns, si nu oricum, ci cu un raspuns pe care sufletul meu l-a acceptat, mai bine spus cred ca este exact ce am vrut sa aud.
Am citit cu mare atentie tot ce mi-ati scris, cu siguranta imi este de mare ajutor, apoi, dincolo de toate cuvintele, pline de intelepciune, pe care le-am citit, am simtit si o mare dragoste pentru om... Multumesc si pentru acest lucru.
Faptul ca mi-ati raspuns atat de repede, atat de elaborat si argumentat mi-a bucurat nespus.

,,...Nu ezitati unde stiti ca puteti ajuta cu ceva, unde stiti ca puteti interveni cu ceva nu numai dand ceva din mana, ci dand ceva din inima. Sfantul Isaac Sirul spune ca atunci cand ii dai cuiva ceva, veselia fetei tale sa fie mai mare decat darul pe care i-l dai. Sa simta omul ca vrei sa-l ajuti, ca esti alaturi de el, ca nu-l parasesti, ci stai cu bunavointa fata de el...''(Pr. Teofil Paraian)

Eu am primit darul si am simtit, de la bun inceput, ca este oferit din inima...
miercuri, 7 decembrie 2011 15:23:06
Doamne ajuta!
Nu este vorba de dezlegare ci doar de binecuvantare. Este foarte important sa intelegi ca pe calea aceasta - calea spre mantuire - ai mare nevoie de un povatuitor. Aceasta este Biserica, aceasta este notiunea de Biserica, comuniunea dintre crestinii botezati care marturisesc crezul ortodox. Ai nevoie de un povatuitor duhovnicesc ca sa nu te pierzi in hatisul vremurilor moderne. De ce spun acest lucru? E nevoie sa-ti lamuresti foarte bine intelegerile despre viata, despre Biserica, despre mantuire, samd. Oamenii de astazi sunt foarte bulversati, isi creaza propriile intelegeri si de aceea se ratacesc fara sa-si dea seama.
Psaltirea este o rugaciune puternica, insuflata de Duhul Sfant psalmistului David si altora. Are foarte mare putere! Dar este important sa facem orice fel de rugaciuni cu binecuvantare, in sensul ca e nevoie de un preot care sa-ti poarte de grija si sa te povatuiasca pas cu pas pe calea aceasta. Poti sa te rogi din orice carte doresti, nu este o problema, dar daca vrei sa mergi „drept” fara sa te impedici, atunci te supui de bunavoie unui povatuitor duhovnicesc.
Este foarte important sa te rogi. Sa te rogi cat mai mult dar cu folos si cu intelegere, cu dreapta socotinta pentru a intra in comuniune cu Dumnezeul cel Adevarat.
Nimeni nu te poate opri sa te rogi! Dar trebuie sa ai in vedere ca e bine sa fii sub ascultarea unui duhovnic care sa-ti masoare „puterile”, sa-ti gaseasca masura la care esti, apoi usor, usor sa sporesti, sa poti progresa cu adevarat spre pocainta, spre slefuire, spre pace, liniste, libertate samd.

Maica Domnului sa-ti mangaie sufletul, sa-ti dea pace, liniste, bucurie si ravna spre cele dumnezeiesti!
Oricand vei avea nevoie de ceva, nu ezita sa ne contactezi, iar noi vom face tot ce ne sta in putinta sa-ti fim de folos.

Cu respect si dragoste crestineasca,
Cristian Stavriu

Ai aici cuvantul inainte la Psaltire al Sf Vasile cel Mare:
Cuvant inainte la Psalmi al Sfantului Vasile cel Mare

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare. Ea a fost scrisa de Duhul Sfant pentru ca sa gasim in ea, intocmai ca intr-un spital sufletesc, la care sa vina toti, doctoria potrivita pentru boala fiecaruia. Caci este scris: "doctoria este aceea care va face sa inceteze suferintele cele mari".

Intr-adevar, altceva ne invata cartile profetilor, altceva cele istorice, altceva Legea si altceva indemnurile date prin Proverbe. Cartea Psalmilor insa cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate. Ea profetizeaza cele viitoare, insemneaza fapte istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos.

Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit. Ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos. In genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cauta sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate, si la aceasta ajunge prin crearea ingrijita a unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa ia fiinta cugetele cele intelepte.

Astfel, fiindca Duhul Sfant stie ce greu este sa fim indrumati pe calea virtutii, din cauza ca noi dispretuim viata cea inalta, ca unii care suntem inclinati intotdeauna catre placere, ce a facut? El a impreunat laolalta cu dogmele placerea cantului, pentru ca, fara de stirea noastra, odata cu bucuria si frumusetea celor auzite sa primim si folosul care rezulta din cuvintele pe care le auzim.

De altfel tot asemenea fac si doctorii cei intelepti atunci cand au de dat bolnavilor doctorii amare : caci ei le amesteca mai intai cu miere si numai dupa aceea le dau celor ce nu ar putea sa le ia altfel. Deci, aceasta este cauza care a facut ca sa se ajunga si petru noi la cantarile acestea pline de armonie ale psalmilor, pentru ca cei care-i vor citi sa creada ca fac cantari, iar in realitate sa-si cultive sufletele.

Caci adevarul este ca niciodata cineva nu a iesit din biserica pastrand cu usurinta in minte cuvintele apostolice sau profetice, fie ele oricat de simple, in timp ce cuvintele psalmilor le canta toti credinciosii si nu arareori s-a intamplat ca cei care din cauza maniei aratau intocmai ca fiarele salbatice, de indata ce au inceput sa cante vreun psalm, la un loc cu altii, sa se intoarca apoi de acolo cu salbaticia din suflet imblanzita, datorita cantecului.

Psalmul este linistea sufletelor, rasplatitorul pacii, potolitorul galagiei si al valurilor gandurilor. El face sa slabeasca mania sufletului si infraneaza pornirea catre patimi; este tovarasul prieteniei, apropierea celor care stau departe, ca unul care impaca pe cei ce-si poarta vrajmasie. Caci cine, oare, mai poate fi socotit vrajmas al altuia, atunci cand isi uneste glasul la un loc cu el, pentru a da laolalta lauda lui Dumnezeu?

Psalmodia aduce cu sine tot ce poate fi mai bun: iubirea, facand din tovarasia laolalta a glasului un fel de trasura de unire intre oameni; adunand pe credinciosi laolalta intr-un singur glas de cor, psalmul este alungatorul demonilor, aducatorul ajutorului ingeresc, arma pentru teama de noapte, liniste pentru oboseala zilei, pavaza si mangaierea oamenilor credinciosi, iar pentru femeile credincioase una din cele mai potrivite podoabe. Psalmul face ca pustiurile sa se arate locuite si patimile sa fie infranate. Inceput pentru incepatori, el este crestere pentru cei care propasesc pe calea virtutii si sprijin pentru cei care merg pe calea desavarsirii.

Psalmul este glasul Bisericii; el inveseleste sarbatorile si face sa se nasca in inima credinciosului dorul dupa Dumnezeu. Chiar si din inimile de piatra psalmul stoarce lacrimi. El este o fapta ingereasca, o traire cereasca, o mireasma duhovniceasca. Ce poate fi mai intelept, oare, ca aceasta povata a invatatorului care ne indeamna sa cantam, pentru ca in acelasi timp sa si invatam cele ce ne sunt de folos? Nu se intiparesc, oare, in felul acesta, in sufletele noastre si mai bine invataturile? Caci este de stiut ca invataturile care se dau cu sila nu pot sa dainuiasca in suflete, pe cand invataturile care patrund in suflet cu placere si bucurie raman de-a pururi.

Ce nu poate invata cineva din psalmi? Maretia barbatiei, exactitatea dreptatii, insemnatatea infranarii, desavarsirea judecatii, chipul in care trebuie sa rabde si tot ceea ce se poate spune despre lucrurile cele bune. Numai aici poate sa se gaseasca teologia cea desavarsita, aici prezicerea venirii in trup a Domnului Hristos, aici amenintarea judecatii celei vesnice, aici nadejdea invierii, aici teama de iad, aici fagaduinta maririi ce ne asteapta, ca si dezvaluirea tainelor celor nepatrunse, caci toate se gasesc adunate aici, in Cartea Psalmilor, intocmai ca intr-o comoara bogata, care este pusa la indemana tuturor.

Si, daca este adevarat ca exista mai multe instrumente muzicale, nu este mai putin adevarat ca profetul a armonizat cartea aceasta cu instrumentul numit psaltire, pentru ca, dupa cum se pare, el a voit sa arate cu aceasta harul Duhului Sfant care rasuna in ea, intrucat dintre toate instrumentele muzicale numai psaltirea isi are cauza sunetelor venita din sus. Intr-adevar, la chitara si la lira sunetul rasuna dedesubtul locului unde sunt atinse coardele si numai psaltirea dintre toate instrumentele muzicale primeste sunetele din partea de sus a ei, indemnandu-ne cu aceasta ca si noi sa ne deprindem a cauta cele de sus si sa nu ne dedam patimior trupului, din cauza placerii ce ne-ar da-o cantecul.

Dealtfel, mai cred ca cuvantul profetic, prin constructia instrumentului acestuia, a voit sa ne arate un lucru adanc si intelept, ca adica toti cei plini de grija si cu sufletele senine pot fi usor condusi pe calea care duce catre cele inalte.

miercuri, 7 decembrie 2011 11:56:10
Doamne, ajuta!

Va rog, spuneti-mi, daca se poate, este adevarat ca Psaltirea se citeste doar daca ai dezlegare de la duhovnic? Am gasit raspunsuri multe, si pro si contra, sicer nu stiu ce raspuns sa aleg...
Va rog, am nevoie de ajutorul,de sfatul dumneavostra.

Cu deosebit respect, va multumsc!
Top vizionări
Cele mai noi comentarii
Maria si fii mei Anhel y Alexandro pe O Rugaciune pentru pace si liniste sufleteasca - staretii de la Optina (luni, 28 octombrie 2019 20:53:45)
boian pe Film documentar - Sfântul Nectarie - Viata si Minunile (duminică, 14 iulie 2019 21:07:14)
Paulina pe O Rugaciune pentru pace si liniste sufleteasca - staretii de la Optina (joi, 27 decembrie 2018 05:56:55)
Mihaela elena pe O Rugaciune pentru pace si liniste sufleteasca - staretii de la Optina (vineri, 7 decembrie 2018 02:07:18)
Felicia pe O Rugaciune pentru pace si liniste sufleteasca - staretii de la Optina (marți, 20 noiembrie 2018 11:49:39)
Tabara de iconografie
Tabara de iconografie - Intre 26 iulie si 2 august 2012 (8 zile/ 7 nopti) debuteaza intr-un cadru mirific la Complexul Turistic Plaiul Lisei, la doar 3 km de Sambata de Sus, tabara de iconografie sub indrumarea [...]
Expozitie de icoane pictate pe lemn
Expozitie de icoane pictate pe lemn - O noua expozitie de icoane pictate pe lemn a artistei Ruxandra Lacatus se tine in perioada 29 Martie - 30 Aprilie 2012         [...]
Cursuri gratuite
Cursuri gratuite - In spiritul crestin al acestui portal ortodox, promitem sa angajam parteneriate pentru promovarea initiativelor valoroase duhovniceste si deopotriva cele utile cititorilor nostri, cum ar fi:- cursuri gratuite de creativitate in organizarea de evenimente, cursuri de creativitate in marketing [...]
Orthograffiti
Orthograffiti - OrthoGraffiti este singura revistă de lifestyle orthodox care se adresează tinerilor liceeni, dar nu numai acestora. Are o apariţie lunară (pe timpul anului şcolar deocamdată), 24 pagini, format A4, full color, glossy, un conţinut atractiv, cu materiale diverse, de interes pentru tineri. OrthoGraffiti îmbină teme duhovniceşti cu subiecte de interes general, prezentate însă într-un limbaj accesibil tuturor. Revista OrthoGraffiti a apărut în luna noiembrie 2008, în ziua de prăznuire a Sf. Martin de Tours, despre care şi aveam (întâmplător!?) şi un articol în numărul 1 (pilot). De-a lungul timpului în revista OrthoGraffiti au scris nume cunoscute din publicistica ortodoxă de azi, precum Ieromonahul Savatie Baştovoi, Ierod. Grigorie Benea, Monahia Siluana Vlad, dl. Ciprian Voicilă, dl. Danion Vasile, dl. Octavian Darmanescu, d-na Elena Dulgheru, dl. Costion Nicolescu, dl. Laurenţiu Dumitru – editor-coordonator al publicaţiei. Însă lista colaboratorilor rămâne deschisă.
Optimum Communication
Optimum Communication - Agentie de publicitate specializata in branding, comunicare de marketing si PR. Ofera saptamanal o ora de consultanta gratuita ONG-urilor si asociatiilor non-profit ortodoxe, in vederea imbunatatirii imaginii si randamentului comunicarii.
Blogroll