de Cristian Stavriu | Vizionări: 2322
Sfatul zilei de 20 februarie
De ce ne tânguim
„Ce faci aici, Ilie?” (Regi 19, 9)
În clipa aceea Ilie se ascunse în peșteră. După marea biruință de pe Multele Carmel, obosise; deși era tare cu duhul, aproape că-l copleșise urâtul și chiar și-ar fi dorit moartea. Dar Domnul l-a făcut să-și revină, l-a încurajat, l-a hrănit și l-a trimis pe muntele Horeb, către care a mers patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Ajungând până în vârful muntelui, s-a ascuns într-o peșteră și acolo a auzit glas din cer: „Ce faci aici, Ilie?”
Ilie I s-a plâns Domnului de dezamăgirea, singurătatea și aleanul lui. S-a străduit din toată inima și cu toată râvna să lucreze întru slava lui Dumnezeu și ce s-a ales din asta? A ajuns să fie alungat de peste tot, să rămână singur, văzând jertfelnicele lui Dumnezeu nimicite, ura crâncenă față de profeții Domnului, trădarea poporului.
Cum îl va mângâia Domnul? Chemându-l la o nouă slujire, la o nouă ascultare. În loc să stai să te tânguiești, la treabă! Întoarce-ți privirea de la persoana ta, de la treburile tale, în care vei fi avut și eșecuri, de la necredința oamenilor. Privește în sus, către Cel ce ți-a primit și ți-a prețuit munca cinstită și Care îți dă curaj, îți încredințează noi ascultări și te face să înțelegi ceea ce disperarea ta te-a făcut să nu mai poți vedea. „Te crezi singur, dar ia aminte, mai am șapte mii de suflete credincioase în Israel, care nu s-au închinat idolilor; le cunosc, le prețuiesc și vreau să le cunoști și tu”:
Ilie a mers să săvârșească slujirea ce i s-a încredințat. Curând un vârtej iscat din cer avea să-l ducă la Dumnezeu, dar nu înainte de a-și fi dus la capăt, cu râvnă și cu hotărâre, ceea ce trebuia să facă la porunca Domnului. Dumnezeu nu l-a lăsat să-și piardă vremea tânguindu-se. L-a trimis să slujească.
Tu însă, omule, ce faci aici? Ți-ai pierdut speranța, te vaiți, te uiți în jur sau în tine însuți, dai vina pe starea în care te afli, nu-ți ridici ochii către Domnul, Cel ce îți cunoaște până și numărul pașilor.
El vrea și poate să te scoată din starea disperată și grea în care te afli, să te facă să lucrezi în folosul tău și pentru slava Sa, zicându-ți:„Ridică-te și mergi!”
Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu - Editura Sofia