de Invatatura de Credinta Ortodoxa | Vizionări: 3477
Din păcate și astăzi printre oamenii planetei mai există unii care cred că Mesia n-a sosit. Sunt în așteptarea unui izbăvitor și în nici un caz a unui judecător. Creștinii astăzi așteaptă venirea Mielului Hristos ca judecător al lumii și iată de ce credem așa:
Pentru că El a făcut această descoperire o dată pentru totdeauna, în vederea mântuirii oamenilor, potrivit planului Său veşnic. Dumnezeu Se descoperă atunci când ştie că aceasta este de cea mai mare trebuinţă şi de cel mai desăvârşit folos. El nu Se repetă ca oamenii, pentru că planul sau iconomia lui Dumnezeu nu cuprinde repetarea Descoperirii. Repetarea învăţăturii sau a altui lucru este semnul nedesăvârşirii omeneşti.
Repetarea Descoperirii dumnezeieşti, adică o nouă venire a Vechiului si a Noului Testament, cu o nouă întrupare, patimire, moarte şi înviere a Domnului nostru Iisus Hristos, ar arata ca prima Descoperire sau a fost înşelătoare, sau n-a avut loc niciodată, sau a fost necompletă ceea ce ar fi o necuviinţă faţă de numele şi puterea lui Dumnezeu. Susţinerea că repetarea Descoperirii ar face pe toţi să creadă nu poate sta în picioare pentru ca nici în timpul Mântuitorului n-au crezut toţi în El, cu toate ca El era Descoperirea însăşi.
Învăţătura pildei bogatului şi a săracului Lazăr este că cei învârtoşaţi la inima n-ar crede chiar dacă ar şi învia cineva din morţi (Luca 16, 31).