Împăratul întinde ospăț de nuntă, trimite odată după cei chemați trimite de două ori, dar ei nu vin din pricina grijilor lumești: unul e prins cu gospodăria, altul cu negoțul.
Au fost chemați alții și de această dată cămara de nuntă s-a umplut de oaspeți. Printre aceștia a fost aflat unul care nu avea haină de nuntă și, drept aceea a fost aruncat afară. Tâlcul pildei e limpede. Ospățul de nuntă este Împărăția Cerurilor; chemarea este propovăduirea evangheliei; cei ce n-au vrut să vină sunt cei ce nu au crezut de fel.; cel fără haină de nuntă este cel care a crezut, dar nu a trăit după îndreptarul credinței lui.
Fiecare să se gândească din care tagmă face parte. Că suntem chemați este limpede dar suntem, oare, credincioși?
Fiindcă și printre credincioși pot fi, în ciuda numelui, unii fără credință. Unul nici nu se gândește la credință, ca și cum n-ar fi; altul știa câte ceva despre ea și este mulțumit; altul o tâlcuiește strâmb; altul nutrește de –a dreptul vrăjmășie față de ea; și toți aceștia – sunt numărați printre creștini, chiar dacă nu au nimic creștinesc într-înșii.
Dacă ești credincios, cerceteză dacă simțirile și faptele tale – haina de nuntă a sufletului sunt pe potriva credinței tale.
Poți să cunoști bine credința și să te arăți plin de râvnă pentru ea, dar în viață să lucrezi patimilor, adică să te îmbraci în haina de rușine a sufletului iubitor de păcat.
Astfel de oameni spun una, și în inimă au alta; în gura au: „Doamne, Doamne!” iar înlăuntru: „Mă lepăd de Tine!”. Așadar, cercetați-vă pe voi înșivă: sunteți, oare, în credință și în haina de nuntă a virtuților, sau în zdrențele rușinoase ale păcatelor și ale patimilor!

Duminica a paisprezecea după Cincizecime (II Cor. 1,21; 2,4; Mt. 22, 1-14)
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)