Dacă nu ajungem sfinți nu suntem îndreptațiți de nimic - Emilianos Simonopetritul
Cu siguranță, nu există nici un om care nu poate să ajungă sfânt, ajunge să fie puțin viteaz, să aibă naturalețe, omenie, pace, capacitate de primire, adică să accepte ceea e i se întâmplă în viață, să nu se neliniștească pentru nimic, nici pentru el însuși, nici pentru biserică, nici pentru societate, nici pentru vremuri.
Noi, creștinii, ne băgăm mintea peste tot și avem impresia că ne pierdem, că suntem în pericol.
Dar e oare Hristos vreodată în pericol? Chiar și când doarme, conduce valurile mării (Mt.8, 23-26), norii cerului și bătăile inimilor noastre.
Așadar, dacă nu ajungem sfinți, nu suntem îndreptățiți de nimic, pentru că nu e nimeni care să nu poată să nu ajungă sfânt. Un tâlhar sus pe cruce a înțeles că Hristos este Dumnezeu și, zicând: „Pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta!, a intrat primul în rai și a ajuns și sfânt (Lc.23, 42-43).
Noi, care suntem copiii lui Dumnezeu din pruncie, ce trebuie să ajungem?
Să fim întotdeauna viteji, suflete frumoase, fără urme de nenorocire și văicăreală. Pe cel nenorocit și smiorcăit lasă-l și pleacă, pentru că nu va vedea nici o procopseală în toată viața lui. Și sângele dacă ți-l verși pentru el, tot nu iese nimic. Dar când în căderea și în păcatul tău spui: „Doamne al meu, auzi-mă, rogu-mă, strigătul, primește revărsarea inimii mele!”, având deplina simțire că Domnul este înaintea ta și te aude (Ps. 15, 8), atunci îndată vine întreaga rouă a cerului peste tine și devii sfânt.
Să fim întotdeauna plini de bucurie și de entuziasm, iar dacă avem vreo greutate mică, să-l imităm pe Domnul înaintea lui Lazăr cel mort de patru zile. Sigur că Lazăr era prietenul Lui, dar în persoana lui Domnul vedea toată căderea firi omenești, a întregului neam omenesc și voia să o ridice.
Ar fi putut, oare, să nu plângă? Era gata să plângă, dar nu Și-a dat drumul, „a suspinat” (In.11, 33), S-a înfrânat. Așa trebuie să ne abținem și noi, orice ni s-ar întâmpla. Să se piardă toată lumea, să cadă cerul pe pământ, noi însă să nu ne pierdem cu firea.
Chiar și în clipa în care vor suna trâmbițele cerești, și vor coborî îngerii, și morții vor învia, să fim la fel de puternici și să aducem împreună cu întreaga zidire recunoștința noastră către Dumnezeu.

Arhm. Emilianos Simonopetritul - Talcuire la Viata Cuviosului Nil Calavritul - Editura Sf. Nectarie 2009

S-ar putea (sigur) sa va placa si aceste articole:

Care este oglinda inimii noastre?
E corect sa imi faca orice vrea?
Binecuvantarea ce decurge din rautatile oamenilor
Sa marturisesti pacatul tau lui Dumnezeu
Trei reusite pe care le a dobandit satana
Frica ta e biruinta lui
Infricosat lucru este voia omului
Mania, intristarea, achedia, pricini de cadere