Numai ce s-a atins de Domnul, cu credință, femeia cu curgere de sânge și a ieșit către ea o putere din Domnul: ,, Și îndată izvorul sîngelui ei a încetat”.
Curgerea de sânge închipuie cugetările și planurile pătimașe pe care le izvorăște neîncetat inima ce încă nu s-a curățit de orice înclinare spre păcat; aceasta este boala păcătoșeniei noastre. Ea este simțită de cei care s-au pocăit și vor să se păstreze curați nu doar pe dinafară, ci și pe dinlăuntru.
Aceștia văd că din inimă ies neostenit gânduri rele, suferă pentru asta și caută să se tămăduiască; însă această vindecare n-o pot afla în sine, nici în ceilalți. Ea vine de la Domnul atunci când sufletul se atinge de El și de la Domnul iese o putere către suflet, cu alte cuvinte, atunci când are loc împărtășirea simțită cu Domnul, ce se vădește printr-o deosebită căldură și ardere lăuntrică. Atunci când se întâmplă acest lucru, sufletul simte îndată că „s-a vindecat de boală”. Mare comoară dar cum s-o dobândești? Femeia cu curgere de sânge și-a croit drum către Domnul fără de lenevire prin strâmtoarea nevoințelor trupești și lăuntrice. Cel ce merge pe acest drum se simte strâmtorat, iar Domnul nu se mai vede; și deodată apare Domnul. Ce mai bucurie! Împărăția cerurilor nu vine cum ne facem noi socotelile.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf.Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)