de Cristian Stavriu | Vizionări: 3919
Predarea sinelui în mâinile lui Dumnezeu este un lucru dificil în vremurile zilelor noastre. Oamenii fiind lipsiți de simplitate nu mai pot să se predea lui Dumnezeu și purtării Sale de grijă. Această predare presupune o încredințare în existența lui Dumnezeu în primul rând cât și o credincioșie deosebită. Toți mărturisim într-un fel sau altul, la modul declarativ, că suntem credincioși, dar adevărul se poate observa cu ușurință în împrejurările vieții când ne învârtoșăm și căutăm cu orice preț împlinirea voinței proprii. Cum să ne predăm lui Dumnezeu? Cum să facem acest lucru? Arhimandritul Simeon Kraipoulos ne schițează în puține cuvinte din punct de vedere psihologic (psihologie, psihoterapie ortodoxa), câteva repere:
Predarea continuă a sinelui lui Dumnezeu. Am spus că 1/10 din conținutul sufletului nostru îl avem la dispoziția noastră, este conștientul. Este bucata de pepene aflată deasupra apei. Acesta easte în mâinile noastre. Așadar, în momentul în care cineva spune: „Mă încredințez cu totul lui Dumnezeu și de-acum voi fi al lui Dumnezeu”, dar partea cealaltă , care este în adâncime, nu o poate controla – teoretic poate spune că se predă lui Dumnezeu, însă practic nu poate controla – dă lui Dumnezeu doar „ bucata care este afară din apă”, bucata pe care o cunoaște.
Aceasta este partea teoretică. Practic vorbind, dacă luăm un cuțit și tăiem bucata de pepene care se află deasupra apei, pepenele se va ridica deîndată puțin mai sus, deasupra apei. De fapt, când spunem pun început, mă încredințez lui Dumnezeu, este ca și cum aș tăia această bucată de pepene și iată pepenele se ridică mai sus și astfel, o bucată care nu se vede până atunci acum se vede.
Aceasta se întâmplă și în sufletul omului. Atunci când încredințează lui Dumnezeu acel 1/10 pe care-l controlează, adică conștientul lui și trăiește acest lucru, eu aș spune că chiar din clipa următoare , va simți că nu s-a încredințat pe sine lui Dumnezeu. Deși a făcut-o ieri și încă mai crede că a făcut-o ieri, astăzi nu simte că s-a încredințat pe sine lui Dumnezeu. De ce? Pentru că, din subconștient a ieșit o bucată a sufletului său pe care nu o vedea, pe care nu o controla, iar acum se face cunoscută. De aceea, omul simte în ziua următoare nevoia de a spune: „ Dumnezeul meu, eu încă nu m-am încredințat Ție; acum mă voi încredința”.
Nu se joacă nici cu Dumnezeu, nici cu sufletul său. Ieri a încredințat ceea ce putea încredința, astăzi se încredințează iarăși pe de-a ntregul, întrucât sufletul nu se taie în bucăți. Spunem despre pepene că-l tăiem pentru a putea înțelege. În momentul în care încredințezi această parte a sufletului tău, conștientul, deoarece nu este tăiat cu totul de subconștient, ci este unit printr-o coadă, îl trage și pe acela mai sus.Astfel, omul simte nevoia ca în ziua următoare să spună:
„Iarăși vreau să mă încredințez lui Dumnezeu”.
La pepene tăiem partea de deasupra și se ridică puțin mai sus. Tăiem iarăși o bucată, și se ridică din nou mai sus. Și iarăși tăiem și iarăși se ridică.
Tăiem până cînd îl tăiem aproape pe tot și va ieși cu totul la suprafață
Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009 - SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA
Cat este ziua ptr sufletul nostru avem mari sanse sa refacem „pepenele”.
Prin cadere omului i s-a alterat chipul lui Dumnezeu in el de aceea a venit Hristos Dumnezeu imbracat in chip de om pentru a restaura ceea ce s-a daramat si ne-a lasat Biserica ca trup al carei cap este El insusi. A face parte din acest trup tainic depinde de noi, de puterea nostra de a ne dedica. Hristos ne-a lasat la indemana Tainele Bisericii tocmai pentru noi acestia care am jerpelit pepenele pe toate strazile vietii. Ne-a lasat mai mult ca orice, isusi Trupul si Sangele Lui tocmai pentru a recladi chipul lui Dumnezeu in noi. Daca vom intelege cu toata inima si cu tot sufletul acest lucru vom actiona in consecinta si asta va fi si dovada crfedinciosiei noastre. Altfel doar ni se pare ca suntem crestini si ne inselam singuri. Dumnezeu asteapta sa spunem „DA” - un da din tot sufletul si pe masura in care vom oferi vointa vom lua si putere de Sus.
Stiu ca e greu si inteleg din pozitia unuia care a trecut prin asa ceva, deci nu vorbesc teoretic sau doar din carti. Dar greul vine doar din interiorul nostru care simte durere atunci cand trebuie sa rupa din sinele sau, din confortul si obiceiul vechi. Pentru a deveni om nou presupune intr-adevar o jertfa - o jertfa de sine si asta este partea cea mai dureroasa.
Toti avem aceasta putere cu ajutor de SuS. Toti avem aceasta sansa oferita de TATAL NOSTRU cel din ceruri care ne iubeste infinit. Dar lucurrile nu se pot schimba din senin ci este nevoie de putina silinta si restul va incepe sa decurga de la sine.
Dumnezeu sa-ti lumineze sufletul si sa te acopere cu multa pace si liniste sa poti incepe aceasta lupta!
Cristian Stavriu
