de Simeon Kraiopoulos | Vizionări: 3661
Singura șansă ca oamenii sa abordeze corect educația copiilor lor, educația proprie și prietenia cu cei din jur ține de dobândirea Harului Duhului Sfânt printr-o permanentă luptă duhovnicească. Simeon Kraiopoulos ne deschide o perspectivă îmbietoare, logică și foarte reală în legătură cu educația:
Nu este suficent să se ostenească părinții!
Părinții –un tată sau o mamă – care sunt îndrumători cu mare responsabilitate, care sunt dascăli ai propriilor copii, care deschid drumul copiilor lor , este nevoie să învețe drept cuvântul adevărului.
Ca părinte iau o măsură sau alta, dar nu pot rămâne indiferent de cee ce fac.
Problema este dacă învăț drept adevărul, dacă ceea ce fac este în adevăr.
Sunt părinți care rămân indiferenți, care au dat naștere la copii dar nu se interesează prea mult de ei și-i lasă să crească la întâmplare. Sunt alții care se interesează și care se ostenesc foarte mult, transpiră mult, nu pot nici să doarmă, trăiesc tot timpul neliniște, merg la duhovnic sau la consilieri de specialitate, citesc cărți, reviste, se roagă.
Ce rezultă din toate acestea? Ceva fac, desigur, ceva va rezulta din osteneala lor, dar ce va rezulta? Unde duce drumul pe care merg? Merg pe un drum care nu se distanțează de drumul correct? Drumul corect, drumul adevărat este unul singur, nu există mai multe drumuri.
Drumul lor, modul în care gândesc și acționează sunt cele care să-i țină pe acest drum unic, sau se află mai la dreapta sau mai la stânga lui? Nu este suficient să fie activ și să se ostenească cineva, să vorbească sau să tacă, ci înainte de toate, ca părinte, este nevoie să învețe drept cuvântul adevărului. Altfel se va întreba mai târziu: ,,De ce am ajuns altundeva decât am dorit? Pot să mai corectez, oare, ceea ce am făcut”. Și se simte fiecare, în funcție de egoismul pe care-l are, foarte decepționat, afectat și se află într-o stare foarte proastă, dacă nu ajunge acolo unde a dorit să ajungă, dacă nu reușește ceea ce și-a propus.
Dacă cineva vrea să devină apostol nu este suficient să vrea să devină. Nu este suficient să dorească acest lucru și să dispună de puteri și curaj, ci trebuie să vină în el acea lumină tainică, să existe în el simțul firului aceluia care nu-l lasă să se abată nici la stânga nici la dreapta. Trebuie să aibă în sine acea lumină în funcție de care va spune ceea ce trebuie să spună și va face ceea ce trebuie să facă.
În Noul Testament; Mântuitorul spune ucenicilor Lui: ,,Nu vă gândiți ce veți spune atunci când vă veți afla în fața împăraților, a conducătorilor și vă vor cere să vorbiți. Duhul Sfânt va fi acela care vă va lumina. Duhul Sfțnt va fi acela care vă va îndruma și vă va spune ce să spuneți de fiecare dată” (Luca 12, 11-12). Așa se și întâmpla. Nu a fost numai o simplă făgăduință a lui Hristos, ci a fost o realitate pe care au trăit-o apostolii și în baza căreia au lucrat aceștia și au reușit să împlinească ceea ce au împlinit.
Părintele trebuie să aibă în sine o maturitate duhovnicească, creștină, bisericească, chiar și omenește vorbind, are nevoie de o maturitate intelectuală. Este nevoie de ea pentru ca acesta nu numai să activeze, să lucreze, să ia măsuri, ci să știe de fiecare dată ce trebuie să facă cum să procedeze pentru a învăța drept cuvântul adevărului. Are nevoie de maturitate încât să știe de fiecare dată cum să gândească și ce să facă pentru a îndruma pe copilul său acolo unde trebuie să-l îndrume, nu numai să facă ceva pentru copil, să-l mulțumească pe acesta, să-l bucure sau să-l certe și să-i pară rău.
Arh.Simeon Kraiopoulos - Părinți și Copii – Despre Educația Copiilor – Editura Bizantină 2005