Părintele arhimandrit Simeon Kraiopoulos încearcă prin pilde să ne facă să înțelegem că toate trăirile pe care le avem în viață se asimilează undeva în adâncul sufletului nostru. Cel mai puternic însă ne afectează frustrările, acele trăiri care le înăbușim în inima nostră și care mai devreme sau mai târziu încep să iasă la suprafață afectând psihicul nostru dar modul de înțelegere sau abordare al vieții. Cum să ducem viața duhovnicească și cum să procedăm cu trăirile noastre?
Mai demult, la case, în podeaua unei camere, exista o deschizătură și dedesubt era pivnița. Să ne închipuim că gospodinele aruncau, provizoriu, în pivniță coji de cartofi și alte gunoaie. Acestea firește, nu dispăreau complet. Continuau să existe și se preschimbau. Cojile de cartofi putrezeau și ieșea de acolo un miros urât. Oricât de curată am avea casa, de vreme ce există acest conținut în pivniță, de acolo va ieși permanent duhoare. Iar dacă aceste gunoaie vor fermenta, vor arunca capacul și camera se va umple de un miros cumplit.

Așadar, în subconștientul omului sunt împinse diferite trăiri, încă din anii copilăriei noastre. În timp ce creștem ni se întâmplă multe lucruri nedorite, de care nu putem scăpa. Dacă omul nu le asimilează corect în conștientul său, le abandonează – este foarte ușor să facă aceasta – în subconștient. Acestea sunt trăirile înăbușite care au autonomie, ca și când ar avea un guvern al lor, adică o autoritate a lor, o putere a lor și se manifestă cum vor și când vor.

În aceste condiții vino tu, sărmane, oricine ai fi – adică noi toți, de vreme ce nu cunoaștem această realitate - , vino și trăiește viața duhovnicească!

Cum o vom trăi?

Vom face strădanii mari, doar atâta cît putem controla sinele nostru și atâta cât vom putea începe să pășim pe un drum nou. Însă din când în când, trăirile înăbușite vor ieși dinlăuntrul necontrolate și vor face ce vor voi ele!

SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009