de Simeon Kraiopoulos | Vizionări: 3557
După Sfânta Scriptură și după duhul Sfinților Părinți, căderile se întâmplă deoarece omul a făcut ce l-a tăiat capul și s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.
Deși tot ce se întâmplă cu fiecare dintre noi și cu cei din jurul nostru este rău, deși aceste lucruri, în sine rele, sunt iad, sunt moarte, stricăciune, nenorocire, chin și tot ceea ce-și poate omul închipui mai rău, în harul lui Dumnezeu, în milostivirea și iubirea lui Dumnezeu sunt convertite în mijloace pe care Acesta le folosește pentru a conduce pe om la mântuire. Sunt convertite de Dumnezeu în mijloace pedagogice pe care Acesta le folosește pentru mântuirea omului, pentru binele lui. Chiar și moartea! Sfinții Părinți spun foarte concret că prin moarte i se pune capăt răului tocmai prin aceea că răul nu este lăsat să devină nemuritor. Chiar și moartea, care este cea mai mare, cea mai înfricoșătoare, cea mai grozavă consecință a căderii, a păcatului este întoarsă spre binele omului.
„Părinți și Copii–Despre Educația Copiilor” – Arh. Simeon Kraiopoulos – Ed. Bizantină 2005