Prezentăm mai jos continuarea scrisorii de răspuns Corectarea unor pareri gresite despre Cea de-a Doua Venire - 1 a Sfântului Teofan Zăvorâtul către o creștină căreia îi fusese alterată învățătura de credință ortodoxă de un așa zis preot (care nu știm de ce confesiune aparținea)(sigur că nu era ortodox). Și astăzi avem o grămadă de oameni care fără să cunoască catehismul ortodox - învățătura de credință ortodoxă, rătăcesc ei înșiși și rătăcesc și pe alții prin părerile lor personale și eretice care despart pe om de voia lui și învățătura lui Dumnezeu. Postăm această scrisoare în întregime și datorită faptului că învățătura protestantă și neoprotestantă și a tuturor sectelor din lume cu privire la cea de-a Doua Venire și a Înfricoșatei Judecăți este cu totul falsă și nemântuitoare și totuși se răspândește cu ușurință printre cei ce rătăcesc neștiind Scripturile și învățătura de credință a Bisericii Drept Slăvitoare.
.... După aceea va avea loc și învierea morților. Despre aceasta Domnul Însuși vorbește: atunci (adică după stricarea lumii vechi și zidirea celei noi) se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (Sfânta Cruce)... și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă. Și va trimite pe îngerii Săi cu sunt mare de trâmbiță, și vor aduna pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini (Mt. 24, 30-31).
Acest glas de trâmbiță îi va scula pe cei morți, fiindcă altundeva Domnul spune: „vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși cei ce au făcut cele bune spre învierea vieții și cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (In. 5, 28-29).
Și Sfinții Aposoli, când vorbeau despre învierea morților, întotdeauna o legau de acest glas de trâmbiță. Iată, taină vă spun vouă, scrie Sfântul Pavel, nu toți vom muri, dar toți ne vom schimba deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbița cea de apoi, căci trâmbița va suna și morții vor învia nestricăcioși, iar noi ne vom schimba (I Cor. 15, 51-52). Același lucru îl scrie și altundeva: Aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului... că „Însuși Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer , și cei morți întru Hristos vor învia întâi” (I Tes. 4, 15-16).

Oamenii, înviați în felul acesta, vor adunați cu toții într-un singur loc, și asupra lor Domnul va săvârși judecată, potrivit descrierii de mai sus din Evanghelia după Matei.
Iată cum sunt, așadar, descrise cea de-a Doua Venire a Domnului și Judecata cea de obște, ce va urma ei. Această descriere ne este dată de Domnul Însuși și de Sfinții Apostoli, care au fost învățați de Duhul Sfânt.
Prin urmare, tot ce se spune aici este adevărul adevărat: totul va fi, neapărat, așa cum s-a spus. Și Domnul, după ce a zugrăvit cea de-a Doua Venire a Sa, a adăugat: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Mt. 24, 35).
Iar dumneavoastră, fără frică de Dumnezeu, vă faceți o a Doua Venire proprie, născocind că aceasta, împreună cu Judecata, se săvârșește la moartea fiecăruia.
Se potrivește cu moartea ceva din spusele arătate mai sus?!
Până și un orb va vedea că nu. Să nu mai îndrăzniți să gândiți și spuneți de acum înainte așa ceva!
Eu am adunat toate acestea din Scripturi pentru dumneavoastră, pentru că văd că vă leneviți să vă uitați singură și, neștiind ce se spune despre aceasta în cuvântul lui Dumnezeu, vă grăbiți să dați singură răspunsuri la întrebările pe care le aveți.
Și după moarte se hotărăște soarta fiecăruia, însă această hotărâre este numai de început, hotărârea definitivă va fi rostită la Înfricoșata Judecata, după înviere, așa încât atât drepții, cât și păcătoșii să primească deplina răsplătire și trupească, și sufletească pentru cele ce au lucrat în trup.
Faceți bine și credeți așa - și ca să vă încurcați mai puțin în chestiunile de credință, citiți cu luare-aminte Catehismul ortodox și însușiți-vă conținutul lui. După aceea, citiți Evanghelia și epistolele apostolice, precum și alte cărți cu conținut duhovnicesc. Știu că aveți mult de lucru, însă e destul dacă vă veți rezerva în acest scop duminicile și sărbătorile, în care, bineînțeles, nu munciți.
Ceea ce ați auzit, cum că în ceasul morții se descoperă taina Paștilor, este ceva prea tulbure ca să vă pot spune în această privință ceva limpede. Ce înseamnă „taina Paștilor”?
De Paști prăznuim Învierea lui Hristos, care este chipul, începătura și chezășia și a învierii noastre. Dacă aceasta e taina Paștilor, ce să se mai descopere, de vreme ce e știută? Atâta doar, poate că în sufletul care se desparte de trup se întipărește o anumită încredințare deosebită că despărțirea aceasta, care îl pune într-o situație nefirească pentru el, este numai pentru o vreme și că după scurgerea acestui răstimp se va uni iarăși cu trupul său – deoarece, așa cum spune Apostolul, dorim să nu ne scoatem haina noastră, ci să ne îmbrăcăm cu cealaltă pe deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghițit de viață (II Cor. 5, 4). Sufletul credea și înainte că învierea va avea loc, dar întrucât moartea pricinuiește și în el o mare zguduire, această credință poate să treacă printr-o cădere, aruncând sufletul într-o tulburare extremă. De aceea, spre mângâierea lui, în clipă despărțirii de trup poate că i se dă o anumită adeverire de taină a învierii viitoare.
Mai mult decât atât nu mă pricep să vă spun, dar veți face mai bine dacă veți rămâne surdă la toate inovațiile în ce privește chestiunile de credință, inovații care sunt de prisos față de chipul credinței care este zugrăvit în Simbolul credinței și explicat în Catehism.
Tulbure este și ceea ce ați auzit de la „preotul cel savant”, cum că ne vom mântui unii pe alții, oricum am viețui.
Rău ați făcut că nu l-ați întrebat atunci mai amănunțit cu privire la acest lucru, fiindcă acum sunteți altundeva și nu mai aveți cum să faceți asta. Eu nu m-aș apuca să vă scriu nimic în această privință, ci doar v-aș spune: „Încetați să vă mai gândiți la asta!”
Dar după cât se vede, gândul v-a prins rădăcini în cap, poate că mai ales prin acea parte a lui care spune că oricum am trăi, ne vom mântui. Doar cu privire la asta vreau să vă spun: oricum ai trăi, nădejdea mântuirii nu poate fi neclintită, deoarece în cuvântul lui Dumnzezeu se arată limpede cum trebuie să trăim ca să ne mântuim, și cine se abate de la poruncile acestea nu poate nădăjdui să se mântuiască așa.
În Epistola către galateni, Sfântul Pavel, după ce înșiră relele fapte trupești, adaugă: dinainte v-am și spus că cei ce fac unele ca acestea nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu, nu vor dobândi mântuirea. Iar după aceea înșiră virtuțile cu care poți avea nădejde bună că vei primi Împărăția lui Dumnezeu, altfel spus mântuirea: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția”.
Același lucru este scris și în multe alte locuri. Poate fi mântuit cel care nu-l iubește pe Domnul Iisus? Nicicum, pentru că Apostolul scrie: „cel care nu-L iubește pe Domnul să fie anatema” (I Cor. 16, 22).
Și pe cine trebuie să-l socotim a fi iubitor de Domnul? Pe cel care păzește poruncile Lui, fiindcă El Însuși a zis: „cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este cel care Mă iubește” (In 14, 21).
Așadar, iată calea limpede a mântuirii: împlinirea fără abatere a poruncilor lui Dumnezeu. Nu aveți, deci, de ce să vă învârtiți cu gândul în jurul cărui fel de mântuire ușor, care vă lingușește: „Nu are însemnătate cum viețuiești.”
Dacă vom înțelege cuvintele „ne vom mântui unii prin alții” așa: „ne vom mântui dacă vom dovedi că avem între noi iubire făptuitoare”, ele sunt adevărate, pentru că Domnul, Care a cerut împlinirea poruncilor ca mărturie a iubirii față de El, a zis: Aceasta este porunca Mea: „să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (In 15, 12) – dar în asemenea caz nu este îngăduit să mai spui: „oricum ai trăi”, fiindcă iubirea reciprocă cere un anumit fel de viață, îmbinat cu jerfirea de sine.
Regula deplină a căii spre mântuire este aceasta:
trebuie, tot potrivit cuvintelor Domnului, să avem iubirea unii față de alții sub iubirea față de Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu este, după cuvântul Domnului, cea dintâi și cea mai mare poruncă, și de-abia apoi urmează iubirea, asemănătoare ei, de aproapele (v. Mt. 22, 37-39). Aceasta însă nu este încă totul: odată cu iubirea trebuie să avem și credința lucrătoare prin iubire (Gal. 5, 6). Iată calea dreaptă, nerătăcită și de nădejde a mântuirii!
Repet din nou: dați-vă osteneala să vă lămuriți chestiunile de credință așa cum v-am arătat, și anume: luați Catehismul ortodox, citiți-l cu toată luarea-aminte și însușiți-vă conținutul lui.
După lectură vă puteți lărgi cunoștințele despre chestiunile de credință. Atunci, orice „savant” v-ar propune vreun alt fel de mântuire, veți vedea îndată că în cuvintele lui nu este dreptate, ci strâmbătate.

Despre felurite probleme de credință și viață – Sfântul Teofan zăvorâtul – Editura Sophia - 2012

Citiți și:
I-a spus pe fata ca-i TRUFASA si iubeste SLAVA DESARTA
Despre tulburarea sufletului si ravna fara dreapta socotinta
Pacatuim din slabiciune dar de buna voie
Mijlocul de a ne infrana de la tot ce-i rau
Raspuns la framantari sufletesti
Corectarea unor pareri gresite despre Cea de-a Doua Venire - 1