Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu...
Sf.Antonie Cel Mare       
Arhiva Catehetica
Decembrie 2017 [2] Noiembrie 2017 [2] Octombrie 2017 [2] Septembrie 2017 [2] August 2017 [5] Iulie 2017 [2] Iunie 2017 [3] Mai 2017 [2] Aprilie 2017 [2] Martie 2017 [3] Februarie 2017 [2] Ianuarie 2017 [2] Decembrie 2016 [3] Noiembrie 2016 [3] Octombrie 2016 [4] Septembrie 2016 [2] August 2016 [3] Iulie 2016 [5] Iunie 2016 [4] Mai 2016 [4] Aprilie 2016 [5] Martie 2016 [7] Februarie 2016 [6] Ianuarie 2016 [4] Decembrie 2015 [4] Noiembrie 2015 [3] Octombrie 2015 [4] Septembrie 2015 [4] August 2015 [6] Iulie 2015 [5] Iunie 2015 [3] Mai 2015 [2] Aprilie 2015 [3] Martie 2015 [5] Februarie 2015 [2] Ianuarie 2015 [2] Decembrie 2014 [3] Noiembrie 2014 [4] Octombrie 2014 [2] Septembrie 2014 [6] August 2014 [1] Decembrie 2013 [3] Noiembrie 2013 [3] Octombrie 2013 [3] August 2013 [17] Iulie 2013 [53] Iunie 2013 [48] Mai 2013 [52] Aprilie 2013 [42] Martie 2013 [54] Februarie 2013 [69] Ianuarie 2013 [47] Decembrie 2012 [2] Noiembrie 2012 [37] Octombrie 2012 [48] Septembrie 2012 [7] August 2012 [2] Iulie 2012 [25] Iunie 2012 [9] Mai 2012 [49] Aprilie 2012 [16] Februarie 2012 [30] Ianuarie 2012 [54] Decembrie 2011 [53] Noiembrie 2011 [81] Octombrie 2011 [47] Septembrie 2011 [5] August 2011 [34] Iulie 2011 [12] Iunie 2011 [20] Mai 2011 [78] Aprilie 2011 [128] Martie 2011 [23] Februarie 2011 [2] Ianuarie 2011 [5] Decembrie 2010 [4] Noiembrie 2010 [4] Octombrie 2010 [2] Septembrie 2010 [1] Iulie 2010 [2] Martie 2010 [2] Februarie 2010 [6] Ianuarie 2010 [1] Decembrie 2009 [1] Noiembrie 2009 [6] Octombrie 2009 [5] Septembrie 2009 [4] August 2009 [3]
CUM SA DEVII INVINGATOR? - video-conferinta ortodoxa CUM SA DEVII INVINGATOR? - video-conferinta ortodoxa (vineri, 1 decembrie 2017) - O provocare pentru tineri, pentru generația tânără în mod deosebit dar și pentru cei care încă mai au spirit de învingători. [...]
Vindecarea Orbului din Ierihon 2017 - Pr. Cristin Stavriu Vindecarea Orbului din Ierihon 2017 - Pr. Cristin Stavriu (duminică, 3 decembrie 2017) - Parohia Afumați I / Duminica a XXXI-a după Rusalii / Vindecarea Orbului din Ierihon 2017 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu [...]
Bogatul caruia i-a rodit tarina 2017 - Pr. Cristian Stavriu Bogatul caruia i-a rodit tarina 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 19 noiembrie 2017) - Parohia Afumați I / Duminica a XXVI-a după Pogorârea Duhului Sfânt Pilda botatului căruia i-a rodit țarina 2017 / Predica Ortodoxa [...]
Bogatul nemilostiv si saracul Lazar 2017 - Pr. Cristian Stavriu Bogatul nemilostiv si saracul Lazar 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 5 noiembrie 2017) - Parohia Afumași I / Duminica a XXII-a după Pogorârea Duhului Sfânt / Bogatul Nemilostiv și săracul Lazăr 2017 / Predica Ortodoxa [...]
Conceptia de mantuire ortodoxa versus protestanta

Concepția de mântuire ortodoxă este total diferită față de cea protestantă. În prezentarea de mai jos părintele Steve Robinson face o exemplificare uluitor de simplă cu privire la cele două concepții. În general, termenul de mântuire este folosit într-un dublu înţeles:
- În primul rând, prin mântuire se înţelege activitatea răscumpărătoare a lui Iisus Hristos, realizată pentru toată firea omenească de la Adam şi până la sfârşitul veacurilor;
- În al doilea rând, starea celor ce şi-au împropriat roadele Jertfei de pe cruce. În primul caz e vorba de mântuirea obiectivă sau generală, iar în al doilea de mântuirea subiectivă sau personală. Privită astfel, opera de mântuire a lui Iisus Hristos constă pe de o parte, în eliberarea omului de consecinţele căderii în păcat, iar pe de altă parte, în refacerea comuniunii omului cu Dumnezeu.(Dogmatica)

Teologia protestantă pune accent îndeosebi pe suportarea mâniei dumnezeieşti, Iisus Hristos aşezându-Se voluntar sub mânia şi pedeapsa lui Dumnezeu, care lovesc omenitatea Sa, suportându-Le până la moarte. Aceasta e teologia crucii. Luther leagă strâns mântuirea obiectivă cu însuşirea ei subiectivă, prin credinţă. Nu obiectiv, ci numai în credinţa personală în Hristos se înving pentru fiecare om puterile nimicitoare. Rezultatul operei mântuitoare a lui Hristos se însuşeşte prin credinţă justificatoare, îndreptătoare. Alte opinii protestante arată că: Hristos, prin credinţa în El, produce doar o înnoire moral-religioasă în om. Alţii zic că ispăşirea nu-i necesară, căci Dumnezeul Evangheliei e superior Dumnezeului Legii. Privită în general şi concepţia protestantă apare unilaterală, deoarece nu are în vedere întreaga complexitate interioară a operei mântuitoare a lui Iisus Hristos. De exemplu, este justă ideea de jertfă substitutivă, dar teologia protestantă, plecând de la deteriorarea ireparabilă a naturii umane, prin păcatul strămoşesc, nu vede în mântuire refacerea naturii umane în Iisus Hristos, ca şi catolicii, interpretează strict juridic jertfa ispăşitoare. Şi pentru catolici şi pentru protestanţi Iisus Hristos apare ca împlinitor sau satisfăcător al legii, pentru întreaga omenitate.

In teologia crestina, exista o ramura aparte care se ocupa de teoria mantuirii si care se numeste "Soteriologie".
Trebuie spus inca de la inceput ca soteriologia ortodoxa difera foarte mult de cea catolica si de cea protestanta, si de aceea trebuie sa ne straduim sa o cunoastem cat mai bine, pentru a nu cadea in gresala de a imbratisa idei straine Ortodoxiei, care in ultima vreme sunt atat de mult circulate in presa, pe Internet, sau in viata de toate zilele.

Am putea spune ca, dintre teologii ortodocsi ai secolului XX care au tratat acest subiect se remarca parintele Dumitru Staniloae, care ne-a lasat una dintre cele mai profunde analize soteriologice, in partea a patra a Teoriei Dogmatice Ortodoxe, intitulata "Opera de Mantuire a lui Hristos in Desfasurare".

Teoria mantuirii omului (sau mantuirea personala) se bazeaza pe Teoria Rascumpararii, care afirma ca: omenirea era despartita de Dumnezeu datorita pacatelor si nu era capabila prin eforturi proprii sa darame aceasta bariera si sa se apropie de Dumnezeu; atunci Dumnezeu S-a intrupat, S-a rastignit si a inviat, pentru ca prin aceasta sa elibereze pe om de sub puterea pacatului si a mortii.
Acesta este mesajul central al crestinismului, pe care sinodul ecumenic de la Nicea (anul 325), l-a inclus in Crez: ..."Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din cer si s-a intrupat".
Pana la acest punct, am putea spune ca exista o oarecare concordanta intre teologii ortodocsi, catolici si cei protestanti.

Faptul ca teologii catolici au introdus ulterior conceptul de "purgatoriu" (care reprezinta o stare prin care cei ce parasesc aceasta lume, trebuie sa treaca in mod obligatoriu, pentru ispasirea pacatelor) i-a determinat pe acestia sa adopte o interpretare limitata a "mantuirii", care altfel ar fi zdruncinat dogmele despre purgatoriu. (reamintesc aici ca Ortodoxia nu accepta conceptul de "purgatoriu")

Un alt aspect este acela ca la Consiliul de la Trent (sec XVI), catolicii au introdus termenul de "justificare" sau "dreptate" care a distorsionat din nou intelesul initial al mantuirii, si despre care D. Staniloae spune: "Crestinismul apusean a conceput starea de dreptate ca o relatie de pace exterioara omului cu Dumnezeu, in care Dumnezeu l-a scutit pe acesta de mania Lui.
Starea de dreptate a omului in Hristos a devenit astfel in scolastica o stare "justificata" a omului, achitat de pedeapsa Lui Dumnezeu, in urma actului juridic de satisfactie implinit de Hristos prin moartea Lui de bunavoie, pentru jignirea adusa de om lui Dumnezeu".

Astfel, catolicismul a coborat Biserica la rolul unei institutii care doar distribuie gratia creata, prin care se atribuie indivizilor calitatea de "justificati" pentru sacrificiul lui Hristos.

Pornind de la aceasta deviere a catolicismului, protestantismul a mers mai departe si a socotit ca biserica-trupul lui Hristos, nu mai este necesara in obtinerea mantuirii.
Astfel, protestantismul considera ca omul se mantuieste doar prin botez si printr-un simplu angajament luat in fata lui Iisus Hristos; deasemenea, in viziunea protestanta, faptele bune nu sunt necesare pentru ca omul sa dobandeasca mantuirea.

Se vede astfel, cat de mult a fost simplificata mantuirea de catre bisericile apusene, ceea ce i-a facut pe multi sa afirme ca mantuirea este folosita de catolici pentru a stabili autoritatea juridica a bisericii (ca ierarhie) asupra societatii umane, in timp ce protestantii ofera o "mantuire rapida" in scopul de a atrage cat mai multi convertiti.

Conceptul ortodox despre mantuire este insa mult mai complex si mult mai generos.
Astfel, Ortodoxia afirma ca starea de mantuire este obtinuta de om numai prin har, este un proces de durata, un proces in trepte, iar botezul reprezinta cea dintai treapta.
Parintele Staniloae afirma ca taina botezului inseamna intrarea omului in corpul tainic al lui Hristos. "Vointa care la Botez s-a desprins de ispita pacatului, a murit cu Hristos pacatului si a inviat cu El la o viata noua. Dar mortificarea aceasta fata de pacat si viata cea noua trebuie sa continue din puterea mortii lui Hristos si a vietii Lui, prin progresul in sfintenie; trebuie sa continue si atragand si natura si obisnuintele ei in aceasta viata noua".

O alta taina care ajuta pe credincios in dobandirea mantuirii este Sfanta Impartasanie; Sfantul Maxim vede rostul acestei taine in "impunerea asupra firii, a stapanirii totale a vointei hotarate spre bine, in asa masura incat sa o faca pe aceasta sa renunte mai degraba la viata decat sa accepte placerile si compromisurile cu pacatul. In acest fel prin Impartasanie se primeste continuu putere pentru eliberarea firii de slabiciuni, prin acceptarea mortificarii sau cumpatarii".

Rugaciunea are deasemenea un rol fundamental in dobandirea mantuirii.
Dupa cum ne spune Sf. Ioan Gura de Aur, rugaciunea trebuie sa vina insa din adancul sufletului, nu sa fie numai pe buze.
D. Staniloae spune ca "este necesar sa punem emotie in rugaciune; este bine sa ne rugam cand suntem concentrati, iar cand nu mai suntem sa lasam rugaciunea, pentru a reveni mai apoi la ea."

O etapa importanta pe calea mantuirii o reprezinta faptele bune.
Sfantul Marcu Ascetul spune ca la inceput Hristos salasuieste in ascunsul fiintei noastre, fara ca noi sa avem experienta constienta a acestui fapt. Constientizarea acestui fapt incepe sa se produca si creste ulterior in sporirea in credinta si in fapte bune, pentru care primim putere de la Hristos, aflat in acest ascuns, si pe care le oferim Lui.
In acelasi sens, trebuie sa-l citam pe Diadoh al Foticeii care spune: "Credinta fara fapta si fapta fara credinta vor fi la fel de lepadate" si iarasi: "Cel ce iubeste pe Dumnezeu acela crede totodata cu adevarat si savarseste faptele credintei cu evlavie. Iar cel ce crede si nu este in iubire, nu are nici credinta insasi pe care socoteste ca o are. Drept aceea credinta lucratoare in iubire este marele izvor al virtutii".
Vedem deci ca dragostea fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri sunt o conditie esentiala pe calea dobandirii mantuirii.

Asa cum am spus mai inainte, Ortodoxia crede ca mantuirarea nu este posibila fara dobandirea harului lui Dumnezeu.
Iata ce spune D. Staniloae in acest sens:
"Omul este transformat cu timpul in intregime prin har, sau prin lucrarea Duhului, daca colaboreaza cu El; el poarta in toata fiinta sa pecetea activa a harului, ca pecete a lui Hristos, ca vesmant din ce in ce mai luminos, ca lumina transparenta ce se revarsa din interiorul lui plin de Hristos. Harul ca lucrare produce si o stare ontologica, duhovniceasca, ce poate fi traita ca atare atata timp cat lucrarea Duhului Sfant sau a lui Hristos, dureaza in om si odata cu aceasta si colaborarea acestuia".

Pe baza celor prezentate mai sus, putem spune ca mantuirea, in viziunea ortodoxa, este un proces de durata, care presupune o dorinta si o straduinta constanta a omului de a dobandi harul lui Dumnezeu.

Subiecte de interes: eretici , secte , credinta ortodoxa , sectologie , erezii
Nume *
Email *
Pagina web
Comentariu *
Răspunsuri
joi, 2 aprilie 2015 16:11:53
Just as Our Lord and Savior put on our flesh,we too must were His Grace that is given us at our Baptism.when we fall we must search our hearts for The grace to put it right back on and ask forgiveness.Lets say keep ourselves Chained to Christ at all times.
Love in Christ, Ruth
sâmbătă, 6 septembrie 2014 17:24:38
Cum ies unii la lumina... incredibil...
E lunga povestea, dar foarte frumoasa si de folos. Merita citita...
Convertirea Părintelui Matthew

Copil fiind, am crescut într-o casă cu credințe amestecate. Tatăl meu provine dintr-o străveche familie de evrei așkenazi din Polonia. El crede că provenim dintr-o familie de preoți evrei (Cohen). Cu toate acestea, membrii familiei mele din partea tatălui sunt atei declarați. Bunicul meu credea în Dumnezeu și era șeful masonilor din Statul New York. Bunica mea era atee și socialistă activă. Unul dintre prenumele mele este Karl, în cinstea fratelui ei – iar fratele ei a fost numit așa după Karl Marx. Tatăl meu însuși este un ateu convins, cu toate că merge la o sinagogă reformată unde rabin este o femeie lesbiană. Am crescut aproape fără nici o influență evreiască: doar spuneam împreună, în fiecare an, o rugăciune în ebraică, de Hannuka, atunci când aprindeam menorah. Toate rudele din partea tatei sunt atee. În prezent, sunt singurul din familia mea care crede în vreun fel în divinitate.

De cealaltă parte, dinspre mamă, provin dintr-un neam de luterani norvegieni și germani. Ea a crescut într-o biserică luterană conservatoare. Când părinții mei au decis să se căsătorească, mama mea a fost renegată, pentru că tatăl ei îi ura pe evrei. Pe bunicul meu nu l-am întâlnit decât atunci când era pe patul de moarte, iar eu eram în liceu.

Din cauza acestui amestec de religii, eu am fost și botezat și circumscris. Nașii de botez au fost evrei. În copilărie, din când în când mergeam la o biserică luterană, dar asta nu era un aspect important al vieții noastre. Eu credeam în Dumnezeu, dar nu știam prea multe despre El, nici nu-mi păsa de El.

Criza

Părinții mei au divorțat pe când aveam zece ani și ne-am mutat, eu, fratele meu și mama, într-un orășel din statul New York, în munții Catskill. La școală nu mă puteam integra, așa că mama a avut o idee. Fratele meu mergea deja la un cerc biblic baptist pentru tineri și își făcuse mulți prieteni acolo, așa că mama mi-a zis să merg și eu. Am mers destul de regulat, dar biserica tot nu intra în preocupările mele. Însă eram adesea mișcat de cele pe care le auzeam.

Pe când aveam 14 ani, m-am împrietenit cu o fată de care m-am îndrăgostit. Prietenia noastră a durat un an de zile, după care ea a întrerupt relația. Am fost distrus și am făcut o depresie. Cinci luni de zile plângeam până adormeam. Într-o noapte mi-a venit un gând. Mi-am adus aminte că am o biblie de la biserica luterană și am decis să fac o încercare: „Ce am de pierdut?” Am luat Biblia și am început să citesc din cartea Facerii, dar nu am găsit nimic care să mă ajute. La cercul biblic aflasem, însă, că există și un Nou Testament, așa că am deschis la Evanghelia de la Matei. În ciuda lungii genealogii din primul capitol, harul lui Dumnezeu a lucrat. Am citit jumătate din Evanghelie în noaptea aceea. Îmi aduc aminte că am simțit o frică sfântă tot timpul, cu toate că nu înțelegeam cele ce citeam. Am știut atunci că Dumnezeu există, și mi-am dorit să-L urmez.

Am început să merg la cercul biblic în fiecare săptămână; apoi de două și chiar de trei ori pe săptămână. Întreaga mea viață s-a schimbat în câteva luni. Stăteam treaz până la răsăritul soarelui citind din Biblie. Am încercat să-i aduc pe mulți oameni la credință! Interesant, și regretabil pentru mine acum: odată am fost foarte aproape să convertesc la protestantism un amic grec-ortodox. Nu știam nimic despre Ortodoxie, iar ortodocșii pe care îi cunoșteam nu erau preocupați de Biserică. Așa că, trebuia să-i salvez, așa credeam.

Entuziasm

După o vreme am început chiar să ajut la „slujbele” de la biserica noastră. Bisericile evanghelice nu sunt nici pe departe liturgice! În loc de altar aveam o scenă unde „formația de rugăciune” cânta. Eu cântam la saxofon într-o formație pe care am numit-o „Ascultarea Unului”. Biserica aceea făcea parte din mișcarea harismatică, penticostală. Câteodată ne vizitau și „profeți”; unul chiar mi-a profețit odată. Cunoșteam oameni care „vorbeau în limbi”, dar acest lucru nu era ceva obișnuit la noi la biserică. Însă, în timpul „slujbelor”, atmosfera se încălzea – plângeam, ne clătinam, băteam din palme și credeam că simțim Sfântul Duh în timpul celor mai intense momente. Mai ales în timpul rugăciunii, credeam că simțim cum Dumnezeu ne îndeamnă să vorbim oamenilor, ca și cum cu toții eram profeți întrucâtva. Privind în urmă, este cât se poate de evident că noi confundam emoțiile și impulsurile omenești cu inspirația divină.

După numai doi ani de când am început să cred, am început un cerc biblic în liceu și mă pregăteam să devenim un mentor al tinerilor din biserica noastră, căci dădeam sfaturi altor adolescenți. Am fost botezat din nou, pentru că baptiștii cred că omul trebuie să se boteze în deplinătatea facultăților mintale, după s-a pocăit și L-a recunoscut pe Hristos ca Domn și Mântuitor.

Îndoială și descoperire

În tot acest timp eram luptat de îndoială. Educația atee în care crescusem m-a învățat să pun totul la îndoială. Citeam critici aduse Bibliei – presupuse contradicții, dovezi că creștinismul este o invenție, și multe alte articole care-mi tulburau sufletul. Zile întregi petreceam într-o mare tensiune, chinuit de gândul că religia mea este o invenție – poate că relația mea cu Dumnezeu este numai în capul meu și are o explicație psihologică? Din fericire, însă, am descoperit apologetica. Am aflat că există o apărare rațională a creștinismului. Foarte curând am observat că un argument care tot apărea se rezuma la un singur cuvânt: tradiție. Citind cărți protestante, precum Apărarea lui Hristos a lui Lee Strobel și alte lucrări apologetice de pe internet, am văzut că putem să avem încredere în Biblie pentru că putem să avem încredere în tradiția apostolică timpurie. Din moment ce putem avea încredere în Scriptură din cauza tradiției, cum mai poate fi adevărată doctrina protestantă sola scriptura, adică faptul că numai Sfânta Scriptura poate fi crezută?

Acest gând mi s-a strecurat în minte încet, încet. Într-o zi, ca printr-o descoperire dumnezeiască, mi-am pus întrebarea: „De ce cred eu, oare, că biserica protestantă este adevărată, când ea are cel mult 500 de ani?” Îndată am înțeles că nu poate fi adevărată, fiind așa de nouă, așa că am pornit în căutarea Bisericii primare. Am căutat pe internet și mi-am dat seama că trebuie să aleg între Ortodoxie și Catolicism. Am început să vizitez ambele biserici. În orașul meu se afla singura biserică ortodoxă din zonă și ea era deschisă numai jumătate de an pentru grecii din New York care veneau acolo în vacanță. Slujbele erau integral în greacă, cu excepția câtorva ectenii mici care erau în engleză. Preotul era un om bun, cred că a murit între timp – îl chema Părintele Mihai. Am mers și la o biserică romano-catolică. Vroiam să rămân deschis față de ambele tradiții. Eram în ultimul meu an de liceu, chiar înainte de facultate.

Nu după mult timp, mi-a devenit clar că Biserica Ortodoxă era cea corectă. Și aceasta pentru că am aflat de bisericile monofizite (coptă, armeană etc.). Am văzut că, deși bisericile ortodoxe și monofizite sunt despărțite de 1500 de ani, ele au o doctrină foarte apropiată, în timp ce Biserica Catolică învață ceva total diferit. (Nu spun că biserica monofizită este ortodoxă; însă ei sunt în mod clar mai aproape de noi decât Biserica Catolică.) Imaginați-vă un proces: doi martori, care nu sunt prieteni, ba chiar își sunt ostili unul altuia câteodată, spun că un lucru s-a întâmplat, în timp ce un alt martor spune ceva cu totul diferit. Nu ați găsi că cei doi martori sunt mult mai credibili? Mi-am dat seama că Biserica Catolică nu poate explica cum de Biserica Ortodoxă și cea Monofizită sunt atât apropiate ca doctrină, fără să transpară faptul că doctrina lor are elemente noi. Pe lângă aceasta, vizita mea la biserica catolică a fost dezamăgitoare. Preotul mi-a dat pliante scrise de catolici despre cum ar trebui noi să ne bucurăm de toate religiile lumii prin practicarea metodelor lor de rugăciune și de meditație!

Ortodoxie și protestantism

Tot ce am aflat despre Ortodoxie mă ajuta să înțeleg creștinismul. Țineam legătura cu un om de rugăciune, citețul Arsenie, căruia îi datorez dragostea mea pentru Biserică. Cu toate acestea, a fost o adevărată luptă ca să-mi determin mintea și inima să accepte Ortodoxia. De exemplu, obișnuiam să cred tot ceea ce spunea pastorul meu protestant ca și cum venea din gura lui Dumnezeu. După ce am început să mă gândesc să devin ortodox, el a început să predice împotriva botezului copiilor și împotriva cinstirii Maicii Domnului. Știam că Dumnezeu nu putea fi în Biserica Ortodoxă și, în același timp, să vorbească prin gura pastorului meu. Privind în urmă, lucrurile sunt clare – câțiva ani după aceea, acel pastor și-a părăsit soția pentru o femeie care venea adesea la cercul nostru biblic. Cum putea Dumnezeu să îndemne un om nu numai la adulter, dar și la a se căsători cu amanta? Bineînțeles că nu știam că aceste lucruri se întâmplau cu el în acea perioadă.

Protestanții sunt tot timpul în căutarea Bisericii primare. Însă, foarte puțini dintre ei citesc vreun Sfânt Părinte: ei citesc în principal Biblia și cărți moderne care-i inspiră. Pe când, dacă ar citi scrisorile Sfântului Ignatie de Antiohia (†107), ar putea vedea că Euharistia este descrisă ca fiind Trupul adevărat și Sângele adevărat al lui Hristos. Iar dacă ar citi Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului (†386), ar vedea credința ortodoxă predicată în secolul al IV-lea.

Protestanții mai spun și că nu putem avea încredere decât în Scriptură, pentru că tradiția poate fi alterată. Însă, propria lor Biblie este produsul tradiției. Biblia nu a căzut din cer, ci cărțile care o alcătuiesc au fost puse laolaltă, în timp, de către sfinți episcopi adunați în sinod și inspirați de Sfântul Duh. Abia pe timpul Sfântului Atanasie cel Mare (†373), Noul Testament a luat forma finală, cuprinzând scrierile pe care le avem astăzi. Așa că, dacă Scriptura provine din tradiție [și nu invers], de ce protestanții condamnă tradiția?

Un alt argument folosit frecvent de protestanți este acela că închinarea la icoane este idolatrie și că evreii niciodată nu au avut icoane. Însă, în Vechiul Testament, Dumnezeu le-a poruncit evreilor să facă perdele pentru templu brodate cu imagini de heruvimi (Ieșirea 36, 8) și să facă Chivotul Legii, care avea, de asemena, imaginea unor heruvimi (Evrei 9, 5). Pe lângă aceasta, din Vechiul Testament este evident că evreii arătau o deosebită cinstire Chivotului. Bineînțeles, evreii aveau conștiința că, cinstind Chivotul, dădeau cinste lui Dumnezeu, așa cum facem și noi când cinstim icoanele.

În sfârșit, este o mare ironie, de care mulți protestanți nu-și dau seama, anume că sola scriptura nu se regăsește în Biblie. Unde anume în Biblie poți găsi un verset care să afirme că numai Biblia singură poate fi considerată drept inspirată? Nu există niciunul. De asemenea, unde în Biblie poți găsi un verset care să spună care cărți alcătuiesc Biblia? Nu există. Fără să-și dea seama, protestanții nu au respins tradiția; pur și simplu au făcut schimb între tradiția Ortodoxă și una nouă, făcută de oameni.

Ortodox

La începutul anului al doilea de facultate am fost primit în Biserică prin mirungere. În facultate făceam parte dintr-un grup evanghelic și conduceam cercul lor biblic, unde propovăduiam pe față Ortodoxia. Mulțumesc lui Dumnezeu că, din cauza aceasta, unii dintre cei mai apropiați prieteni ai mei s-au convertit – unul este un fost penticostal, care acum este ipodiacon în Biserica Rusă, altul este fiul unui pastor evanghelic și s-a botezat anul acesta, în Sâmbăta lui Lazăr. Am înființat și o frăție ortodoxă în facultate. Am început disputele cu o fată penticostală care era președinta unui cerc protestant. Părinții ei sunt amândoi pastori în biserica penticostală. Ea a început să vină la întâlnirile grupului ortodox și acum este soția mea.

Imediat după facultate am venit la Seminarul Ortodox Sfântul Tihon din South Canaan, Pennsylvania, și am fost hirotonit diacon, în anul 2011, și preot, în 2013. Locuiesc la mănăstire de cinci ani, luând parte la Dumnezeiasca Liturghie în fiecare zi a săptămânii. Suntem binecuvântați să-l avem pe stareț ca părintele nostru duhovnic. În prezent mă ocup de pangarul mănăstirii și în curând voi merge în orașul Albany, statul New York pentru a păstori o parohie.

Preoteasa Rebecca Markewich

Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu zece ani că într-o zi, nu numai că voi deveni ortodoxă, dar și soție de preot ortodox, aș fi spus că este o nebunie. Pentru că cea mai mare parte a vieții mele nu am știut aproape nimic despre Ortodoxie și atunci când am aflat ceva mai mult despre ea, tot păreri greșite aveam. Acum, când Ortodoxia este în creștere în America, mulți protestanți află pentru prima dată despre ea.

Am crescut într-o familie foarte religioasă. Părinții mei erau foarte activ implicați în viața bisericii lor, devenind pastori când eu eram în liceu. Bunicii mei au fost și ei pastori amândoi. Eram penticostală și îmi plăcea foarte mult. Și eu eram foarte activă: în facultate am condus un cerc de studiu al Scripturii, eram una dintre cei care conduceau rugăciunile la biserica noastră și am ajutat la organizarea unui grup protestant în facultate. Plănuiam să încep o școală de misionari penticostali după ce aveam să-mi iau masterul în istorie.

Ca o ironie a sorții, unul dintre catalizatorii convertirii mele a fost participarea la o conferință penticostală. De fapt, a fost un eveniment de o zi în care, mii de oameni, înghesuiți într-un stadion de fotbal, țineau post și se rugau pentru țară. Toți studenții au primit câte o carte despre cum să începi o misiune în campusul universitar. Am primit cartea cu plăcere. Cartea era penticostală – nici pe departe ortodoxă. Însă vorbea cu o așa de mare pasiune despre Biserica primară încât, după ce am citit-o, mi-am dorit foarte mult să aflu cum se rugau primii creștini și ce credeau ei.

În acel semestru am urmat un curs intensiv despre Biserica primară. Am citit cărți de dogmatică și despre Sfinții Părinți. M-am împrietenit cu un student la istorie care era ortodox. Am început să dezbatem chestiuni teologice, ceea ce m-a făcut să încep să strâng dovezi despre faptul că Ortodoxia nu era așa de corectă precum penticostalismul. Ceea ce este interesant este că cu cât studiam mai mult problema cu atât îmi dădeam seama că nu pot demonstra asta. De îndată ce am aflat despre Succesiunea Apostolică și despre Sfânta Euharistie ca fiind prezente în învățăturile primilor creștini, am știut că trebuie să fiu ortodoxă. Căci cum puteam să continui a fi creștină fără să primesc Trupul și Sângele lui Hristos?

Totuși, una dintre principalele piedici pentru mine era viața spirituală. Văzusem și auzisem despre multe minuni în biserica penticostală. Vorbisem adesea în limbi și începeam să învăț cum să fac profeții. Îmi părea că Biserica Ortodoxă este săracă din punct de vedere spiritual. Însă nu puteam accepta marea diferență de doctrină dintre biserica penticostală și credința Bisericii primare. Penticostalii nu cred că Euharistia este Trupul și Sângele lui Hristos – ei cred că este doar un simbol, ceva care se face în amintirea lui Hristos. Ori, eu nu mai puteam crede aceasta. Pe măsură ce cunoșteam mai mult Ortodoxia, am aflat că existau minuni și în Biserica Ortodoxă. Unii oameni erau străvăzători. Mai important, însă, am aflat că alte grupuri, unii pe care nici măcar nu-i consideram creștini, au și ei minunile lor. Aceasta m-a învățat că nu poți să judeci o biserică după minunile ei. Pe lângă aceasta, am cunoscut mulți oameni care au crezut că li s-a întâmplat o minune, dar care aveau în continuare aceeași boală. Dacă vrei ca Dumnezeu să te vindece și aștepți ca aceasta să se întâmple în timpul unei slujbe la biserică, este oare o surpriză ca acestea să aibă un efect placebo?

Am citit și scrierile Părintelui Serafim Rose despre penticostalism. Deși a fost dur pentru mine să le citesc, ele conțineau multe argumente bune în favoarea faptului că nu poți judeca o biserică după minunile pe care le are. El menționează, de asemenea, faptul că experiențele spirituale penticostale pot proveni de la demoni. Am cunoscut și alte persoane care s-au convertit de la penticostalism la Ortodoxie și le-am ascultat experiențele. Acestea m-au încurajat mult.

Am decis să devin catehumen. A fost greu pentru familia mea, pentru că ei erau (și încă mai sunt) penticostali. A fost greu și pentru mine pentru că, deși eram foarte recunoscătoare pentru faptul că am crescut penticostală, știam că trebuie să devin ortodoxă. Părinții mei iubesc biserica penticostală, la fel cum am iubit-o și eu. A mă despărți de ea a fost foarte greu. Iar ceea ce a făcut ca trecerea să fie și mai tensionată este faptul că, pe când am decis să mă convertesc, am început să mă întâlnesc cu studentul cu care obișnuiam să am dezbaterile teologice. Bineînțeles că mulți din jurul meu credeau că mă convertesc ca să pot fi împreună cu el. Nu era adevărat, dar în mod cert îmi era greu să le explic.

A trecut timpul de la acele zile dificile din timpul facultății. Sunt ortodoxă de mai bine de cinci ani. M-am căsătorit cu studentul acela ortodox, care acum este preot. Ne-am mutat în alt stat, pentru ca el să meargă la seminar. A absolvit seminarul acum doi ani, iar de atunci lucrează pentru Mănăstirea Sfântul Tihon. Locuim pe terenul mănăstirii împreună cu cei doi copilași ai noștri. De când trăiesc aici am descoperit cât de tare mă înșelam atunci, la început, când credeam că viața spirituală ortodoxă este mai slabă în comparație cu cea a penticostalilor.

În penticostalism, oamenii sunt încurajați să vorbească despre experiențele lor spirituale. Din moment ce credința lor se bazează în principal pe acțiuni spirituale și minuni, a le discuta deschis întărește credința tuturor. În Ortodoxie, însă, viața spirituală a unei persoane este intimă. Cu cât trece mai mult timp de când am devenit ortodoxă, cu atât încep să înțeleg, încet-încet, viața spirituală ortodoxă. Este cu mult mai adâncă decât puteam bănui. În bisericile penticostale, oricine se poate „obișnui” să i se întâmple o minune. Oricine poate profeți și orice poate vindeca bolnavi. Fiecare se simte bine atunci când știe că este atât de important. În Ortodoxie, însă, numai oamenii care sunt cu adevărat aproape de Dumnezeu fac aceste lucruri. Noi ne dorim să fim asemenea sfinților, dar nu credem că suntem sfinți. Smerenia și faptul a te vedea pe tine însuți ca pe cel mai mare dintre păcătoși sunt mai importante decât „facerea de minuni”.

De asemenea, penticostalii pun adeseori mare preț pe ceea ce simt. Este mult sentimentalism în slujbele lor. După ce am devenit ortodoxă, am aflat că nu-ți poți baza credința pe emoții. Emoțiile sunt trecătoare – dispar într-o clipă. Emoțiile sunt adesea doar ispite, nu ceva pe care să îți fundamentezi viața spirituală.

O altă diferență interesantă este modul în care penticostalii și ortodocșii Îl văd pe Dumnezeu. Pentru penticostali, Dumnezeu este un tată care te iubește atât de mult, dar tot te va osândi la un iad veșnic, dureros, plin de foc, dacă nu accepți creștinismul. Acesta este un fel de dumnezeu schizofrenic. În Ortodoxie credem că Dumnezeu ne iubește pe toți. Pentru noi, iadul înseamnă a fi despărțit de Dumnezeu, și este alegerea noastră, nu ne trimite Dumnezeu acolo pentru că este mânios din cauza păcatelor noastre.

De când locuim lângă seminar am întâlnit oameni cu experiențe similare. Cel puțin jumătate dintre seminariști sunt convertiți de la protestantism. Biserica Ortodoxă câștigă mulți adepți dintre protestanți pentru că oamenii caută o credință deplină. Sunt așa de bucuroasă că am descoperit Ortodoxia, o iubesc atât de mult!

marți, 18 decembrie 2012 17:53:42
Doamne ajuta!

Lucrarea Duhului Sfant poate fi primita cu credinta spre mantuire sau e primita cu scepticism, si atunci nu e suficienta pentru mantuire.

Unora care din nestiinta stau in necredinta, Duhul Sfant le trimite un mesaj pentru a le lumina nestiinta.

Persoana apoi alege sa se intoarca cu credinta spre lumina sau sa ramana in moarte.

Si atunci credinta presupune o asumare a responsabilitatii propriei mantuiri, a propriilor alegeri de la fiecare moment, a propriilor fapte.

Iar unde exista responsabilitate, asemenea talharului de pe cruce, care isi recunoaste responsabilitatea pentru faptele sale, acolo Sfanta Treime ajuta spre mantuire.

Doamne miluieste!
marți, 22 noiembrie 2011 09:17:44
Doamne ajuta!

Biserica Ortodoxa, pastratoarea adevarurilor de credinta ne carmuieste corect pe calea mantuirii avand in vedere în primul rand lucrarea Duhului Sfant.
Duhul Sfant, Mangaietorul, Duhul Adevarului, care pretutinndenea este, si pe care toate le implineste, si se salalsluieste in sufletele oamenilor, si ne curateste, si ne mantuieste - Acesta toate le lucreaza în Biserica.

Cristian Stavriu
duminică, 20 noiembrie 2011 22:32:33
Doamne ajuta! Cristian,

Mantuirea garantata este ceruta de un mecanism de gandire care accepta doar alb sau negru si se fereste de "nu stiu, se va vedea".
Top vizionări
Cele mai noi comentarii
Aristita pe O Rugaciune pentru pace si liniste sufleteasca - staretii de la Optina (sâmbătă, 2 decembrie 2017 06:09:36)
rodica pe Bogatul caruia i-a rodit tarina 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 19 noiembrie 2017 19:57:49)
Rodica Nicoleta pe Pr. Cristian Stavriu - Samarineanul Milostiv 2015 - Manastirea Brebu (duminică, 12 noiembrie 2017 16:13:17)
Cristian Stavriu pe Ce este blestemul si ce efecte are!-P.Paisie Aghioritul (luni, 30 octombrie 2017 19:08:33)
Cristian Stavriu pe Vindecarea demonizatului din Gherghesa 2017 - Pr. Cristian Stavriu (luni, 30 octombrie 2017 18:51:41)
Tabara de iconografie
Tabara de iconografie - Intre 26 iulie si 2 august 2012 (8 zile/ 7 nopti) debuteaza intr-un cadru mirific la Complexul Turistic Plaiul Lisei, la doar 3 km de Sambata de Sus, tabara de iconografie sub indrumarea [...]
Expozitie de icoane pictate pe lemn
Expozitie de icoane pictate pe lemn - O noua expozitie de icoane pictate pe lemn a artistei Ruxandra Lacatus se tine in perioada 29 Martie - 30 Aprilie 2012         [...]
Cursuri gratuite
Cursuri gratuite - In spiritul crestin al acestui portal ortodox, promitem sa angajam parteneriate pentru promovarea initiativelor valoroase duhovniceste si deopotriva cele utile cititorilor nostri, cum ar fi:- cursuri gratuite de creativitate in organizarea de evenimente, cursuri de creativitate in marketing [...]
Orthograffiti
Orthograffiti - OrthoGraffiti este singura revistă de lifestyle orthodox care se adresează tinerilor liceeni, dar nu numai acestora. Are o apariţie lunară (pe timpul anului şcolar deocamdată), 24 pagini, format A4, full color, glossy, un conţinut atractiv, cu materiale diverse, de interes pentru tineri. OrthoGraffiti îmbină teme duhovniceşti cu subiecte de interes general, prezentate însă într-un limbaj accesibil tuturor. Revista OrthoGraffiti a apărut în luna noiembrie 2008, în ziua de prăznuire a Sf. Martin de Tours, despre care şi aveam (întâmplător!?) şi un articol în numărul 1 (pilot). De-a lungul timpului în revista OrthoGraffiti au scris nume cunoscute din publicistica ortodoxă de azi, precum Ieromonahul Savatie Baştovoi, Ierod. Grigorie Benea, Monahia Siluana Vlad, dl. Ciprian Voicilă, dl. Danion Vasile, dl. Octavian Darmanescu, d-na Elena Dulgheru, dl. Costion Nicolescu, dl. Laurenţiu Dumitru – editor-coordonator al publicaţiei. Însă lista colaboratorilor rămâne deschisă.
Optimum Communication
Optimum Communication - Agentie de publicitate specializata in branding, comunicare de marketing si PR. Ofera saptamanal o ora de consultanta gratuita ONG-urilor si asociatiilor non-profit ortodoxe, in vederea imbunatatirii imaginii si randamentului comunicarii.
Blogroll