În veacul acesta oamenii trăiesc în înșelare, în minciună și-n rătăcire și se afundă din ce în ce mai tare în aceste adâncuri ale neștiinței. Filosoful, creștinul autentic și prigonitul Ernest Bernea ne așează în față imaginea în antiteză a celui ce aleargă după toate cele materiale dimpreună cu cei ce trăiesc în simplitate, în sărăcie de bună voie și în bucuria și fericirea credinței.
Cei goi
Cei ce trăiesc în darurile pământului au privit întodeauna sărăcia ca pe o rușine. Înțelesul vieții lor fiind asigurarea de bogății materiale, tot ceea ce nu se putea prețui în bani, semn desăvârșit al avuției, nu era luat în seamă. Banul îți dă dreptate, banul îți dă putere și mărire, banul îți dă bucurie și armonie. Măsura tuturor lucrurilor este banul.
Omul sărac, sărac de ogrăzi, de haine, de hambare cu aur, omul sărac al lumii avute și bogate, al lumii sărace, omul neîmpovărat cu sacii pământului, a fost întotdeauna exploatat, umilit, alungat, uitat ca o cârpă netrebnică prin ungherele întunecate ale vieții de bogăție și petrecere.
Sărăcia din lene și nepricepere este un păcat și o suferință. Sărăcia din neputință este rușine, dar sărăcia din forță și activitate spirituală intensă este un titlu de noblețe. Omul sărac de bună voie, omul sărac din dragoste și lauda lui Dumnezeu este curat, este puternic și este liber.
Deprinderea sa din tot ceea ce este trecător și așezarea sa în lumea lucrurilor neschimbătoare îl fac o ființă liberă, liberă de o putere mereu înnoită. El trăiește într-o deplină liniște, într-o împăcare totală cu deosebitele chipuri și împrejurări ale vieții.
Omul bogat este temător, este laș, este crud. El trăiește numai în grijă, în umbră și în apărare. Fiece lucru îl robește, fiece faptă îl consumă. Orizontul său de viață este îngust, lucrurile sale sunt sterpe. Omul bogat de bani și averi materiale are înfățișarea unui animal speriat. Face răul fără putința de a face binele, răul din rău, răul care apără răul.
Sărăcia voluntară este sărăcia luminată, sărăcia omului vrednic, nu a dobitocului, este pajistea pe întinsul căreia înfloresc virtuțile și se dechid zările. Numai prin ea crește adevărata bogăție, bogăția interioară, cresc bunătatea și mângâierea, dragostea și mila. Omul acesta nu ia nimic pentu sine, ci dăruiește totul, nu râvnește, nu pizmuiește, ci numai se bucură la norocul altuia.
Omul sărac nu are, cu adevărat, bani în parte, pământ în parte și alte averi în parte. El are totul, are cerul cu lumina, are pământul întreg, are lumea aceasta și cea tăinuită, are frumusețile de aici și cele de dincolo, are cântecele și minunile ce i le arată Dumnezeu.
Omul sărac al pământului și bogat al cerului, se bucură plin, iubește plin, trăiește plin, ca o mărturie a unei vieți desăvârșite. Cel ce are libertatea păsărilor și voioșia florilor, cel ce crede și vede dincolo de gardul ogrăzii cu hambare, cel ce se roagă și forțează viața să sporească în darurile sale nepieritoare, omul sărac al lui Iisus, este acela care va birui până la sfârșit.

Îndemn la simplitate - Ernest Bernea