Încearcă oamenii să se îndreptățească în fel și chip și caută să explice celor mulți necredința lor sau ușurătatea cu care privesc mântuirea. Dar iată că Sfântul Teofan Zăvorâtul ne spune tranșant cum stau lucrurile. Se spune pe bună dreptate că oamenii se împart doar în două categorii: acei care vor și acei care nu vor. Lumea nu se împarte in bogați și săraci, deștepți și proști, frumoși sau urâți ci în cei ce vor să se mântuiască și cei ce nu vor să se mântuiască. Dar a vrea nu este suficient de aceea trebuie pus în practică această voință spre mântuire căci în înțelepciunea poporului așa se spune: „Dai voință, iei putere!”
,,Dacă nu credeți că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre”(In.8, 24).
,,Nu este sub cer un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi”(Fapte 4, 12). Avem nevoie să primim iertarea păcatelor, și n-o putem primi altfel decât prin credința în Fiul lui Dumnezeu, cu condiția să nu dorim a stărui în deprinderile și faptele păcătoase; fiindcă atunci când păcătuim, numai pe El Îl avem mijlocitor înaintea Tatălui. Cel ce și-a dat cuvântul că se va înfrâna de la păcate trebuie să primească harul împreună-lucrător al Preasfântului Duh, iar acesta s-a pogorât pe pământ numai după ce Domnul, înălțându-se, a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl și se dă numai celui ce crede în această minunată iconomie a mântuirii noastre și cu această credință se apropie de dumnezeieștile Taine rânduite prin Apostoli în Sfânta Biserică a Domnului.
Așadar, cel ce nu crede în Domnul așa cum este El nu poate fi curățit de păcate.
Necurănțându-se de păcate, va și muri în ele; iar murind în ele va fi și judecat după întrega lor greutate.
Cel ce vrea să facă bine cuiva cu facere de bine care rămâne în veci, să îl călăuzească în credința în Domnul, în credința cea adevărată, care nu îngăduie filozofări deșarte și clătinări.
Iar cei ce strică fățiș sau pe ocolite credința în Domnul trebuie socotiți ca răufăcători a căror nelegiuire rămâne în veci, fiindcă ei pricinuiesc un rău pe care nimic nu-l poate îndrepta și a cărui putere se întinde pe întreaga veșnicie.
Nu îi poate îndreptăți neștiința, întrucât cum este cu putință să nu cunoști acel adevăr care este învederat întregii lumi? Nu îi îndreptățesc părutele lor argumente, căci dacă îi iei la bani mărunți, puterea lor va începe îndată să se clatine și se va dovedi că alt sprijin nu poate fi pentru oameni, afară de credința în Domnul.
Se leapădă de credință cei care nu cercetează cum se cuvine temeiurile și credința și învățăturile de care se țin.
Cercetând în amănunțime condițiile trebuincioase mântuirii, ajungem la convingerea că ele pot fi împlinite numai cu ajutorul lui Dumnezeu Care s-a întrupat, a murit pe cruce și a trimis pe pământ pe Duhul Sfânt. Aici este esența credinței creștine. Cel care crede asta cu adevărat nu va muri nicicum în păcatele sale, fiindcă poartă în sine acea putere care aduce miluirea; iar cel care nu crede este deja osândit, fiindcă poartă în sine însuși osândirea.

Sfântul Teofan Zăvorâtul - Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an
Colecția Părinți Ruși - Editura Sophia, București 1999, (Cor.15, 39-45; Lc.4, 31-36)