domnul isus a spus ca na venit sa strice legea ci so impplineasca Insus domnul isus a respectat ziua 7 tea plus ucenicii si primii crestini .Legea intreaga este vesnica ca si Dumnezeu care nu se schimba
Nui prea laudabil sa vorbesti de rau pe cei care spre deosebire de cinstitii frati ortodoxi se straduesc sa cunoasca si sa implineasca voia tatalui din cer

buna ziua

Domnule Cristian Stavriu!
Nu va mai raciti gura cu acesti oameni indoctrinati, raspunsurile sunt foarte clare in articolele postate de dvs:
www.catehetica.ro/ce-spune-dumnezeu-despre-ziua-de-odihna
www.catehetica.ro/ce-spune-dumnezeu-despre-ziua-de-odihna-2
www.catehetica.ro/ce-spun-adventistii-despre-ziua-de-odihna
Daca ar fi citit aceste articole nu ar mai fi pus aceste intrebari stupide.
Acesti oameni oricat le-ai arata argumentele, Sfanta Scriptura, traditia - felul in care crestinii au sarbatorit aceasta zi in istorie, scrierile oamenilor din Biserica din toate timpurile si multe alte argumente. Isasi faptul ca sarbatorim duminica si ca laici spune ceva ptr ca aceasta zi de odihna provine tot din randuiala Bisericii primare.
Cu siguranta acum vor comenta ceea ce am scris si nu vor citi articolele sus mentionate.
Am obeservat ca dvs le puneti anumite intrebari si ei comenteza la cu totul alta idei.
Va sfatuiesc sa nu le mai aprobati comentariile mai ales ca sunt falsi si folosesc nume diferite incercand sa faca o diversiune si sa se creada ca sunt mai multe persoane cu aceleasi vederi.
M-am bucurat cand l-ati descoperit pe Lenroct ca mincinos si l-ati facut de ras.
Nu vedeti ca el comenteaza in continuare fara sa faca referire la ceea ce ati spus, ca l-ati facut mincinos si l-ati descoperit cititorilor ca infractor.
Chiar nu inteleg de ce le mai aprobati comentariile.
Ma iertati ca am indraznit sa va sfatuiesc asa dar chiar ma simt ofensat de limbajul lor, de minciunile lor si tupeul lor.
Va doresc multa sanatate sufleteasca si trupeasca si Domnul sa va calauzeasca in continuare spre a lumina pe cititori despre falsii invatatori, lupii imbracati in piei de oaie, acesti hristosi mincinosi despre care ne avertizeaza Scriptura.

Andrei Cotae

O singura intrebare scurta am si va rog sa-mi raspundeti scurt si la subiect.

Care este din punct de vedere Biblic ziua pe care Dumnezeu a binecuvantat-o si sfintit-o la creatiune ?
Va multumesc.

Domnule Dan Ogica!
Am spus mai jos foarte clar ca legea, cele 10 porunci trebuie respectate si ma repet spunandu-va ca ele in Noul Testament sunt intelese in duh si adevar si nu in litera. V-am explicat foarte clar acest lucru. Daca cititi articolul de mai sus cu atentie si apoi pe cel ce urmeaza lui :
www.catehetica.ro/ce-spune-dumnezeu-despre-ziua-de-odihna
www.catehetica.ro/ce-spune-dumnezeu-despre-ziua-de-odihna-2
veti intelege cum stau lucrurile cu ziua de odihna.
Sabatul in crestinatate este tinut doar de adventisti si nu au nici cea mai mica sansa de a dovedi ca ei prin aceasta implinesc porunca despre odihna.
Este clar ptr un copil de clasa intai ca ziua de odihna pentru crestini nu mai este sabatul iar articolele lamuresc destul de clar acest lucru.
In istoria crestinatatii nu a existat niciodata un moment in care crestinii se odihneau sambata, incepand de la pogorarea Duhului Sfant si pana astazi. Este atat de aberant ceea ce sustineti incat nici un om sanatos nu poate crede acestui lucru atunci cand se documenteaza si iese din sfera indoctrinarii adventiste.

Cristian Stavriu

Si daca respectam 9 porunci si una nu, atunci mai suntem mantuiti ?
Vreti sa spuneti ca venirea lui Isus si moartea sa a desfiintat legea ?
E bine daca suntem buni ortodocsi si facem tot ce trebuie dar nu respectam porunca a-4 a ?

Bineinteles ca cele 10 porunci trebuie respectate de crestini! Vedeti dvs ca si evreii respectau cele 10 porunci insa a fost nevoie ca Iisus Hristos Domnul sa vina si sa desavarseasca aceasta invatatura caci oamenii rataceau nestiind scripturile.
Noi ca si crestini suntem datori a respecta invatatura Domnului Hristos asa cum a propovaduit-o El.
Tanarul bogat respecta toate legile si inca din copilarie dar s-a intristat cand Mantuitorul i-a spus ce sa faca sa aiba viata cea vesnica. Lucrand poruncile in litera lor nu-L recunoscuse pe Hristos ca Dumnezeu desi il numea bun si bun nu putea fi decat Dumnezeu.
Vedeti ca dvs cereti permanent o referire din Scriptura si desi fac acest lucru totusi nu-l sesizati.
Asta presupune ca intelegeti in litera ceea ce Scriptura va invata. Intreaga invatatura adventista este una care se leaga strans de litera dar si pe aceea o tradeaza iar pe de alta parte confunda vechiul testament cu noul testament.
Noul Testament este un nou legamant care desavarseste pe primul ceea ce presupune ca anumite lucruri se schimba total pe de o parte din cauza intelegerii si pe de alta datorita duhului spiritualitatii cu care Mantuitorul venea. Vechiul legamant arata slabiciunea omului, neputinta lui daca nu se unea cu Dumnezeu. Unirea ce ne-o propune Hristos este una euharistica, una de refacere a chipului lui Dumnezeu prin intermediul „hranirii” cu „insusi Trupul si insusi Sangele sau”.
Oare protestantii cred ca se impartasesc cu „adevarat Trupul si Sangele Lui Iisus Hristos” sau o fac doar simbolic?
Vedeti dvs, credinta crestin ortodoxa este foarte clara, ea contine o marturisire de credinta foarte clara si stricta - neschimbabila (de 2000 de ani) unde se poate vedea clar in cine credem, cum credem, in ce credem, de ce credem si asa mai departe.
Protestantii insa oscileaza si se feresc sa marturiseasca concret lucrurile acestea. Conform marturisirii lor ei implinesc cina Domnului in chip simbolic si nu in chip real desi Scriptura este foarte clara in acest sens.
Eu nu pot intelege cum o persoana poate avea incredere si se poate sprijini pe invatatura nascuta in secolul XIV de Luther si „finisata, ajustata, up gradata pana astazi de protestanti si neoprotesatanti”. Iata 4 secole de protestantism tulbure care nu poate avea o coerenta. Sute de culte protestante si neoprotestante care in aparenta au la baza aceeasi doctrina si care in definitiv sunt total diferite si nerecunoscandu-si unii altora mantuirea.
De pilda adventistii cred ca celelalte culte protestante se mantuiesc? Va spun eu ca nu! Au incercat ei la in chip diplomatic si pentru a face front comun impotriva ortodoxiei sa se infrateasca intre ei insa cand e vorba de mantuire fiecare isi reclama adevarata apartenenta la Biserica cu B. Dar unde au fost 16 secole? Sa credem ca pana la protestanti lumea crestina nu s-a mantuit? Din cine era formata lumea crestina pana la Luther?
Sunt multe lucruri de lamurit domnule Dan Ogica. Numai ca dvs aveti nevoie sa va lamuriti ptr ca noi ca ortodocsi stim ai cui fii suntem, stim ce credinta avem si cui ne inchinam, stim daca mancam sau nu Trupul lui Hristos si daca bem sau nu Sangele lui Hristos. Dar aici zace un alt subiect mult mai arzator decat acela pe care dvs il reclamati reducandu-L pe Dumnezeu la Biblie.
V-am spus ca aveti nevoie sa intelegeti lucruri elementare despre Biblia pe care o reclamati si pe care va bizuiti.
Sa tineti minte insa un lucru de netagaduit si anume ca Biserica este aceea care a nascut Scriptura si nu Scriptura este aceea care a nascut Biserica. E ca la clasa I : cine a fost mai inainte oul sau gaina?
Daca va veti fi problematizat suficient si veti fi citit comentariile cat si articolele noastre, inclusiv ceea ce v-a scris fata mea mai devreme probabil veti incepe sa va puneti adevaratele probleme si sa nu ramaneti ancorat in prejudecati si pareri proprii, si in talcuiri proprii ale scripturii.
Doamne miluieste-ma!

Cu repsect,
Cristian Stavriu

PS V-am raspuns si personal pe adresa de mail si poate ne auzim si face to face!

Mihai Radu .Foarte adevarat si frumos.
Dar nu are nici o legatura cu cele 10 porunci. Ori eviti subiectul ori nu ai inteles ce vreu eu sa aflu.
Ok ! Bibliile sunt diferite. care sunt cele 10 porunci corecte pe care trebuie sa la pazesc.
Dumneata domnule Mihai le iei un nume personal si raspunzi ca atare. Deci incearca sa raspunzi la subiect.

OK ! textul celor 10 porunci este la fel in orice biblie, am studiat asta si stiu sigur ca asa este.
Nu mi-ati raspuns cu ramane cu cele 10 porunci. Trebuie sa le pezim sau nu ? Toate sau doar o parte ? Asa cum sunt ele scrise in biblie sau sub alta forma ?
Va rog sa-mi raspundeti cu biblia nu cu linck-uri.

Domnul Dan Ogica,

Nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască; dojeneşte pe cel înţelept, şi el te va iubi.
Asta e de la mine?


Domnul Cristian,

Dumneavoastra aveti studii teologice si va rog sa nu aprobati comentariile mele daca scriu ceva gresit, impotriva dreptei credinte.

Biblia e Cartea care cuprinde cărţile. Biblia, aşadar, e Biblioteca; Biblioteca prin excelenţă, singură şi singulară în dumnezeiasca ei omenitate. Orice bibliotecă din lume poate avea cuvinte despre Dumnezeu; Biblia e însăşi rostirea lui Dumnezeu, anume pentru oameni şi prin oameni. Inspirată de Duhul Sfânt, ea e Cartea devenită cărţi.

Cu omul adamic Creatorul vorbea într`un singur limbaj; omul căzut n`a mai înţeles graiul îngerilor, şi`ntru târziu s`a pomenit Moise că tocmai pe el, bâlbâitul, îl trimite Dumnezeu să le grăiască oamenilor cuvintele Sale.

– Cum o voi face, Doamne, de vreme ce sunt gângav?

– Tu, într`adevăr, eşti, dar Aaron, fratele tău, nu e. Eu îţi voi spune ţie, tu îi vei spune lui, el le va spune oamenilor, şi astfel tu vei fi pentru el ceea ce sunt Eu pentru tine - Ies 4, 10-16

Cuvântul devenise cuvinte, Teologia se făcuse filologie.

A mai trecut o vreme, Moise a mai primit o poruncă:

– Apucă-te şi scrie totul într`o carte! - Ies 17, 14

Şi el a scris totul într`o carte. De aici, lunga şi dramatica istorie a textului biblic, cu autori sacri sau profani, cu limbi originale sau derivate, cu graiuri uitate sau stâlcite, cu traduceri mai bune sau mai puţin bune, cu copişti atenţi sau osteniţi, cu tomuri, codici şi colecţii vrăfuite, cu studii şi cercetări savante, cu evaluări semantice şi ediţii critice..., totul, în ultimă instanţă, menit să-i redea filologiei transparenţa teologică prin care cuvintele redevin Cuvânt.

Aşa stă Biblia în faţa cititorului: ca o prescură care poate să rămână pâine dospită, poate deveni anafură sau se poate transfigura în Trup euharistic. Trepte de pătrundere, trepte de cunoaştere; trepte de cunoaştere, trepte de iniţiere; trepte de iniţiere, trepte de sfinţenie: „chiar dacă L-am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaştem astfel“ - 2 Co 5, 16

Prin urmare, cititorule, dacă vei deschide Cartea din simplă curiozitate sau deprindere, spre a-ţi împlini nevoia de a şti, şi dacă ai străbătut-o ca pe un simplu act de cultură, fii sigur că n`o vei uita. Dacă ai zăbovit asupră-i cu un oarecare interes lingvistic, vei fi aflat că în ebraică şi în greaca veche sunt semănate cuvinte, fraze şi denumiri eterogene, împrumutate din culturile cu care autorii biblici s`au învecinat sau din altele pe care nici ei şi nici părinţii lor nu le-au ştiut. Dacă ai citit-o numai ca pe o operă literară, iată că ai gustat într`însa belşug de genuri şi specii, poezie lirică şi epică, istoriografie, legislaţie, imnuri sacre şi sapienţiale, pagini profetice şi apocaliptice, proze scurte şi nuclee de roman, scenarii dramatice şi eseuri filosofice, sentinţe aforistice şi incantaţii prozodice... Dacă ai cercetat-o cu un ochi critic necruţător, vei fi descoperit şi ceea ce, în fapt, căutai: naivităţi, inadvertenţe, lacune, suprapuneri, distorsiuni, interpolări, paralelisme şi multe alte metehne care te vor sminti în măsura în care te vei opri aici.

Dacă, pentru nevoia de a înţelege, o vei cerceta a doua şi a treia oară, mai cu de-amănuntul, cu`ncetineli şi reveniri, dacă-ţi vei pune gândul pe textul din faţă şi pe cele paralele, însemnate alături, atunci cugetul tău va fi în stare să pipăie înţelesurile din spatele cuvintelor, să pătrundă în luminişurile alegorice ale întâmplărilor, să desluşească de ce jertfa lui Avraam, de pildă, s`a petrecut ca fapt istoric la vremea ei - Fc 22, 1-18, dar „şi`n prefigurare“ - Evr 11, 19 - pentru vremile din urmă. În acelaşi timp, reliefurile noilor tale lecturi îţi vor deschide calea de acces către întreaga cultură europeană, în tot ce are ea mai înalt şi mai frumos de-a lungul ultimului mileniu.

Dar dacă, pentru nevoia de a cunoaşte, te vei deprinde s`o citeşti nu atât pe dinafară, cât mai ales pe dinlăuntru, dacă sufletul ţi se va aprinde în văpaia celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor, atunci dorul acesta îţi va descoperi că, de vreme ce toate cărţile acestei Cărţi au fost scrise de dragul unui singur personaj, Iisus Hristos, prevestindu-L şi vestindu-L, şi de vreme ce Iisus Hristos a venit în lume de dragul unei singure făpturi, omul, înseamnă că toată Cartea se îndreaptă spre o singură fiinţă, care eşti tu, cititorule. Dacă o ocoleai, ar fi fost să treci pe-alături de propria ta viaţă; dar fiindcă ţi-ai asumat-o, a fost să te descoperi pe tine sieţi. Acum, ajutat de Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi, la nevoie, de însemnările din josul paginii, vei pătrunde în adevărurile de credinţă şi în sensurile adânci ale Scripturii, adică în lumina lecturii ei duhovniceşti, singura care te ridică deasupra lui a şti şi deasupra lui a înţelege, anume în văzduhul lui a cunoaşte, acolo unde cuvintele redevin Cuvânt şi eternitatea te îmbie la Viaţă; căci „viaţa veşnică aceasta este: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis“ - In 17, 3.

Odată ajuns aici, nu-ţi mai rămâne decât Bucuria.

Canonul biblic. Biblia, în întregul ei, se alcătuieşte din două mari secţiuni: Vechiul Testament, care cuprinde istoria mântuirii neamului omenesc de la facerea lumii până spre secolul II î. H.; Noul Testament, care cuprinde viaţa şi învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos, istoria primelor şase decenii ale creştinismului şi istoria mântuirii universale în perspectivă eshatologică.

Totalitatea cărţilor cuprinse în Sfânta Scriptură constituie „canonul“ biblic. Cuvântul vine de la grecescul kanón, care înseamnă „normă“, „regulă“, „principiu director“. Aşadar, o carte canonică este învestită cu autoritate normativă în materie de credinţă; conţinutul ei dogmatic devine obligatoriu. Această asociere între cuvântul „canon“ şi „Sfânta Scriptură“ ca tezaur al credinţei a fost făcută mai întâi de Origen (sec. III d. H.) şi dusă mai departe de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii.

Pe de altă parte, cuvântul „Biblie“ vine de la grecescul biblíon (cu genitivul biblíou), care la început a însemnat „hârtie (sau orice material) de scris“, apoi şi-a generalizat înţelesul de „carte“. Limba latină însă a preluat pluralul substantivului: biblía şi a făcut din el singularul bíblia (cu genitivul bíbliae), mutând şi accentul pe prima silabă. Aceasta s`a întâmplat tot în vremea lui Origen, dar a devenit un bun comun în secolul următor, mai ales de când Sfântul Ioan Gură de Aur a afirmat că „Biblia este o adunare de multe cărţi care, toate la un loc, alcătuiesc una singură“. Să nu se creadă însă că circulaţia acestui cuvânt a început odată cu Origen. Cu nouă secole înainte, profetul Daniel vorbea de „cărţile“ profetice de dinaintea lui (Dn 9, 2), iar în prima carte a Macabeilor se face pomenire de „cărţile cele sfinte“ pe care Israeliţii le aveau în mână şi cu care se mângâiau la vreme de necaz (1 Mac 12, 9).

Paralel cu termenul „Biblie“ a circulat şi acela de „Scripturi“ sau „Scriptură“. Epoca Vechiului Testament cunoştea trei categorii de cărţi sfinte:

„Legea“ (Tora), care desemna „Pentateuhul“ sau Cele cinci Cărţi ale lui Moise; denumirea venea de la Legea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Moise, prin cele două table, pe muntele Sinai, şi care constituia nucleul întregii opere (Iş 20, 2-17); i se mai spunea „Legea lui Moise“ sau, mai târziu, chiar după numele autorului: „Moise“ (Lc 16, 29);
„Profeţii“, prin care se înţelegeau cărţile profetice;
„Scripturile“, denumire pentru celelalte categorii de scrieri ale Vechiului Testament: istorice, poetice şi sapienţiale.

Cu toate acestea, împărţirea avea un caracter foarte general, una şi aceeaşi referinţă putând trimite la o categorie sau alta; delimitări mai limpezi s`au făcut de-a lungul vremii, pe măsură ce se alcătuia canonul. În Noul Testament, cărţile celui Vechi (care nu s`a numit aşa decât în funcţie de cel Nou) sunt întâlnite sub numele de „Scriptură“ (ex. Lc 4, 21) (deşi citatul e din cartea profetică a lui Isaia), „Scripturile“ (ca în Mt 21, 42) sau „Sfintele Scripturi“ (Rm 1, 2; 2 Tim 3, 15). În timp, cuvintele greceşti gramma şi grafé = „scriere“ au fost preluate de limba latină prin termenul scriptura = „scriere“, dar cu acelaşi înţeles generic ca al lui biblia, ceea ce înseamnă că e corect să se spună: Biblia sau Sfânta Scriptură.

Revenind la canonul biblic, e evident că a învesti sau a nu învesti o carte cu autoritate normativă este un act în parte omenesc, dar el presupune mai întâi existenţa cărţii, respectiv, a cărţilor.

Acestea însă, în foarte multe cazuri, au fost precedate de o literatură orală pe care ele au preluat-o selectiv şi au consemnat-o în genuri distincte sau amestecate. E sigur că Moise, întâiul autor biblic, a relatat evenimentele de dinaintea sa nu numai pe baza unor documente scrise, ci şi pe aceea a unor tradiţii orale, care se transmiteau din generaţie în generaţie. Tot atât de sigur este că evangheliştii (mai ales cei ce n`au fost ucenici direcţi ai Mântuitorului, cum sunt Marcu şi Luca) şi-au alcătuit scrierile preluând istorisirile care circulau prin viu grai. Oralitatea însă presupunea sacralitate, ceea ce făcea ca aceste scrieri să aibă o descendenţă foarte riguroasă, controlată de sentimentul şi certitudinea că ele nu relatează simple fapte omeneşti, ci, dimpotrivă, evenimente pe care Dumnezeu le-a provocat sau în care S`a implicat direct şi personal. Ele erau recitate public în împrejurări solemne şi deseori se constituiau în imnuri liturgice. Aşadar, în momentul în care autorii sacri le consemnau în scris, ele aveau deja învestirea unor texte revelate care se integrau în structura unei scrieri de inspiraţie dumnezeiască. Asistenţa divină acoperea astfel atât fragmentele vechi-orale cât şi pe cele nou-scrise, ceea ce înseamnă că atât Tradiţia care a precedat Scriptura cât şi Scriptura propriu-zisă poartă în ele atributele insuflării supranaturale, a acelei înrâuriri de deasupra care-l făcea pe autor să asculte de chemarea lui Dumnezeu, să selecteze ceea ce era de selectat din predania orală, să-şi redacteze textul în concordanţă cu revelaţia divină – dar şi cu natura propriei sale personalităţi – şi să fie sigur că în tot ceea ce scrie nu greşeşte. Din acest punct de vedere, „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu“ (2 Tim 3, 16), dar termenul de referinţă „toată“ nu a avut întotdeauna acelaşi conţinut. A fost nevoie de secole până când autoritatea rabinică mai întâi şi autoritatea Bisericii mai apoi să decidă care anume din cărţile Vechiului şi Noului Testament poartă în ele atributul inspiraţiei dumnezeieşti şi pot fi incluse în ceea ce se cheamă „canonul biblic“.

La capătul tuturor acestor cerneri şi discerneri s`a putut stabili că Vechiul Testament conţine 39 de cărţi canonice, recunoscute ca atare de către tradiţia iudaică, pe de-o parte, şi de Biserica Ortodoxă, pe de alta. Acestora li se adaugă alte 14 cărţi, pe care ambele tradiţii le consideră doar „bune de citit“, adică ziditoare de suflet, conţinutul lor nefiind obligatoriu pentru actul de credinţă în sine. Numele tuturor cărţilor canonice şi necanonice ale Vechiului Testament se află înscrise în „Cuprinsul“ ediţiei de faţă.

Reţinem însă şi faptul că Biserica Romano-Catolică recunoaşte în Vechiul Testament 56 de cărţi canonice, adică pe cele 39 canonice şi 14 necanonice ale Bisericii Ortodoxe, cărora le adaugă încă 3 titluri. Detaliile acestei probleme rămân, desigur, pe seama specialiştilor, dar se cuvine menţionată nuanţa că teologii romano-catolici le numesc „protocanonice“ pe cele 39, ca primite de la început în canon (sec. IV), şi „deuterocanonice“ pe celelalte, ca acceptate în canon mult mai târziu, prin Conciliul tridentin (sec. XVI).

La rândul lor, protestanţii le recunosc pe cele 39 drept canonice, dar pe cele „bune de citit“ le numesc „apocrife“, denumire sub care ortodocşii cataloghează numai acele scrieri pseudo-biblice pe care Biserica le-a respins constant din structura canonului biblic.

Cât despre Noul Testament, el cuprinde 27 de cărţi canonice, recunoscute ca atare încă din secolul IV (Sinodul local din Laodiceea, anul 360) şi secolul VIII (Sinodul al VII-lea Ecumenic, anul 787) şi rămase astfel în conştiinţa şi practica Bisericilor Ortodoxe şi ale celei Romano-Catolice.
Iata aici cum se desluseste cand si unde si de cine s-au stabilit „canoanele” cu privire la autenticitatea Bibliei. E cert ca la aceste sinoade nu au participat decat ierarhi ai Bisericii Ortodoxe.

Istoria textului biblic. Dacă admitem că toţi autorii Bibliei au fost teo-logi = „cuvântători de Dumnezeu“, e bine de amintit că, prin rostire, teologia lor a devenit filologie. De aci, anevoiosul nostru drum, prin secole şi milenii, de a străbate straturile filologice spre a ajunge din nou la teologie. Aceasta este munca îndeosebi a teologilor biblişti, cei ce caută, descoperă şi studiază manuscrise, cei ce le alcătuiesc în ediţii critice, cei ce traduc sau revizuiesc, cei ce compară şi comentează. E drumul pe care cititorul obişnuit al Bibliei, cu cartea`n mână pe de-a gata, nu-l cunoaşte.

Dacă Noul Testament nu ridică probleme textuale majore, textul Vechiului Testament, în schimb, e şi astăzi obiectul unor diferenţe de opinii şi opţiuni, conturate de-a lungul timpului şi răspândite pe arii foarte largi, în funcţie mai ales de apartenenţele confesionale. Cu foarte puţine excepţii, cărţile Vechiului Testament au fost scrise în limba ebraică, pe durata a douăsprezece secole (se estimează că anul 1250 î. H. este acela în care Moise a primit tablele Legii pe muntele Sinai). Cărţile au fost scrise, desigur, în principal pentru Evrei. Aceştia însă s`au dispersat în timp, marea lor majoritate alcătuind ceea ce se numeşte „diaspora“ (împrăştiere). Fatalmente, cei din diaspora şi-au pierdut limba maternă. Dar nu numai ei; o dată cu întoarcerea din captivitatea babilonică (538 î. H.), nici chiar cei din Palestina nu mai vorbeau ebraica, aceasta fiind înlocuită cu dialectul aramaic (în care a vorbit şi Mântuitorul). Pe de altă parte, vastul imperiu al lui Alexandru cel Mare a inaugurat epoca elenistică, în care greaca devenise limba cultă a oricărui cetăţean.

Aşa se face că în cea de a doua jumătate a secolului III î. H. Ptolemeu al II-lea Filadelful a patronat şi finanţat traducerea Bibliei în limba greacă. Aceasta a fost făcută în oraşul Alexandria de către 72 de învăţaţi evrei, aduşi din Palestina (câte şase de fiecare trib), fapt pentru care noua versiune a fost numită Septuaginta. După tradiţie, cei 72 au lucrat separat, sub asistenţa Duhului Sfânt, versiunile lor dovedindu-se în final identice. Septuaginta a căpătat astfel o mare autoritate, fiind considerată ca al doilea original al Vechiului Testament; deşi Sfinţii Evanghelişti şi Sfântul Apostol Pavel cunoşteau ebraica, au preferat să citeze din Septuaginta; pe baza ei s`a răspândit creştinismul primelor secole în Asia Mică şi în toată aria Mediteranei. Nu e de mirare deci că Septuaginta a devenit textus receptus (textul revelat) al întregului Răsărit european, definit mai târziu ca Ortodoxie.

Cu peste şase sute de ani mai târziu, în secolul IV, Fericitul Ieronim avea să traducă Biblia în limba latină, pentru creştinătatea occidentală, versiune cunoscută sub numele de Vulgata. Cele mai multe din cărţile Vechiului Testament (începând cu Psalmii) au fost traduse mai întâi după Septuaginta, apoi după Textul Ebraic. Controversată, chiar de la început, de către contemporanii lui Ieronim (printre care şi Fericitul Augustin), Vulgatei i-au trebuit nu mai puţin de douăsprezece secole până să devină textus receptus al Bisericii Catolice, decretată astfel de către Papa Clement al VIII-lea în 1592 şi rămasă ca atare până astăzi.

Ce s`a întâmplat cu Versiunea Ebraică? Ea a continuat să fie citită în sinagogă, dar a rămas mai mult pe seama rabinilor şi a altor învăţaţi, circulaţia ei fiind tot mai restrânsă. A mai intervenit o dificultate: După cum se ştie, alfabetul ebraic era alcătuit numai din consoane. Pentru pronunţarea corectă a unui cuvânt, vocalele erau intercalate de cititorul însuşi, iar aceasta se făcea prin tradiţia orală transmisă de la dascăl la învăţăcel. Cu vremea însă, această tradiţie s`a tot subţiat, aşa încât noile generaţii nu mai erau sigure, de pildă, dacă cuvântul zkhr din Dt 25, 19 trebuie citit zekher = „amintire“, „pomenire“, sau zakhar = „bărbat“. Încă din secolul IV Fericitul Ieronim nota că dacă cele trei consoane dbr se citesc dabar, ele înseamnă „cuvânt“; dar dacă se citesc deber, înseamnă „ciumă“ g. Astfel s`a născut nevoia de a se inventa semnele vocalice care să fie intercalate în sistemul consonantic, operă întreprinsă de către masoreţi (de la ebraicul masora = tradiţie) în secolele VIII-X d. H.; ultima versiune, realizată în jurul anului 900 de către Ben Aşer şi Ben Neftali, a primit aprobarea autorităţilor rabinice şi s`a constituit în ceea ce se cheamă, până astăzi, Textul Masoretic al Vechiului Testament. El stă la baza traducerilor moderne, devenind astfel echivalentul unui textus receptus pentru creştinătatea protestantă. Dar nu numai pentru ea; supusă unor îndelungate şi severe examene critice textuale, Vulgata şi-a pierdut mult din autoritatea iniţială, aşa încât chiar traducătorii catolici, unii din ei foarte valoroşi, s`au întemeiat pe Textul Masoretic.

Desigur, disputa dintre ebraişti şi elenişti nu se va isprăvi niciodată, fiecare tabără având argumente prin care să demonstreze că limba cultivată de ea e mai bogată, mai nuanţată, mai capabilă să exprime Cuvântul lui Dumnezeu. Ca de obicei, adevărul e pe undeva pe la mijloc, dar nu aceasta e problema cea mai importantă, ci aceea a diferenţelor de text. Dacă cele două principale versiuni biblice s`au produs în Răsărit (Septuaginta, în Alexandria Egiptului; Textul Masoretic, în Tiberiada Palestinei), tot aci, în Răsărit, s`au produs şi confruntările, iar acestea s`au consumat în contextul mai larg al confruntărilor dintre iudaism şi creştinism. Creştinii au băgat de seamă că textele masoretice prezintă unele deosebiri, mai ales în textele profeţiilor mesianice, care nu puteau fi puse doar pe seama unor raţiuni filologice. Iată un singur exemplu, extras din Deuteronom 8, 3:

SEPTUAGINTA: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“.

TEXTUL MASORETIC: „Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu“.

„Iata ca cornilescu a avut de unde sa invete cum se falsifica Scriptura!” (n.r)

Deşi, aparent, cele două versiuni sunt foarte apropiate şi pot genera exegeze asemănătoare, totuşi e lesne de observat că din Textul Masoretic lipseşte termenul „cuvântul“ (în greceşte rhéma = „cuvânt“ ca mijloc de comunicare, înrudit semantic cu lógos = „cuvânt“ ca raţiune divină şi rostire creatoare). Or, prezenţa acestui termen poate duce mai uşor la suita: rhéma – lógos – Logosul Întrupat – Iisus Hristos, ceea ce înseamnă o exegeză hristologică foarte clară. Acum e cazul să reţinem că textul e folosit de Iisus în dialogul Său cu diavolul (Mt 4, 4) şi că Domnul îl citează după Septuaginta.

E uşor de înţeles, aşadar, de ce creştinii, mai ales cei din Răsărit, au devenit circumspecţi faţă de Versiunea Masoretică, întărindu-şi opţiunea pentru Septuaginta. Dar nu numai ei; încă din secolul IV, după ce Ieronim a început să traducă Vulgata din ebraică, Fericitul Augustin îl suspecta că nu crede în caracterul revelat al Septuagintei. În zilele noastre intervine şi istoria însăşi a textului: faţă de Versiunea Masoretică (începutul secolului X d. H.), Septuaginta (a doua jumătate a secolului III î. H.) e mai veche cu aproape 12 secole; textul Septuagintei a fost stabilit de învăţaţi evrei cu mult înaintea ivirii creştinismului, deci fără putinţa unor partizanate polemice; actualele traduceri occidentale au la bază manuscrise masoretice din secolele VIII-X, pe când cei mai vechi codici ai Septuagintei datează din secolul IV (Vaticanus) şi chiar III (Freer), deci la distanţă de cel puţin o jumătate de mileniu. Dacă s`a constatat că masoreţii, din raţiuni de teologie iudaică, au operat intervenţii deliberate într`o seamă de texte, nu e mai puţin adevărat că diferenţele – mai mult decât notabile – între cele două versiuni se extind pe arii în care orice intenţie polemică este exclusă. Se pare că, în această privinţă, descoperirea (în 1947) şi studierea manuscriselor de la Qumran oferă noutăţi mai mult decât surprinzătoare. Cercetări recente ale unor biblişti occidentali – atât catolici cât şi protestanţi – arată că texte vechitestamentare contemporane cu Versiunea Alexandrină (sec. III î. H.) sunt mult mai apropiate de aceasta decât de cea Masoretică, ceea ce acreditează ideea că Septuaginta a fost tradusă după un original ebraic care s`a pierdut şi pe care masoreţii nu l-au avut sub ochi. Aceasta ar însemna:

Masoreţii sunt mult mai puţin culpabili decât s`a crezut
În fapt, autorii noutestamentari citau nu după textul grecesc al Septuagintei, ci după originalul care stătuse la baza acesteia
Autoritatea Septuagintei reintră în actualitate. De altfel, încă din vechime, autoritatea ei era atestată şi de mediile intelectuale necreştine: în deceniile secolului I d. H., atât filosoful Filon de Alexandria, cât şi istoricul Iosif Flaviu, învăţaţi evrei care cunoşteau bine ebraica, preferau să citeze din Septuaginta, versiune pentru care aveau o preţuire atât de înaltă, încât declarau (mai ales primul) că aceasta este versiunea inspirată a Scripturii.

Ca parte a lumii ortodoxe, poporul român şi-a avut Biblia tradusă tot după Septuaginta. Cităm pe cele mai importante: Biblia lui Şerban, Bucureşti 1688; Biblia de Buzău, 1854-56; Biblia lui Şaguna (Sibiu), 1856-58. Dar tot după Septuaginta a fost tradusă şi Biblia lui Bob (Blaj), 1795, pentru uzul greco-catolicilor. Ultima ediţie din marea filiaţie a apărut la Bucureşti în 1914, singura „ediţie a Sfântului Sinod“.

Marea ruptură s`a produs în 1936, odată cu apariţia Bibliei traduse după Textul Masoretic de către Gala Galaction, Vasile Radu şi Nicodim Munteanu. Această opţiune a fost motivată de Galaction prin trebuinţa ca şi noi, ortodocşii, să avem textul folosit de sectele neoprotestante, spre a le putea combate mai uşor! E de mirare, acum, cu câtă uşurinţă a fost acceptată (sau trecută cu vederea) această motivaţie, deşi patriarhul Nicodim îşi îngăduise, în 1944, un semnal de alarmă. Aşa se face că toate versiunile româneşti ale Vechiului Testament apărute după ediţia Bibliei din 1936 nu sunt decât reluări ale acesteia, cu revizuiri mai mult sau mai puţin importante, mai mult sau mai puţin controlate. Timp de opt decenii, Biserica Ortodoxă Română nu a mai avut o versiune vechitestamentară după Septuaginta; e motivul pentru care atât Părintele Dumitru Stăniloae cât şi Părintele Dumitru Fecioru, marii noştri traducători din Sfinţii Părinţi şi din literatura filocalică, au fost nevoiţi să-şi extragă citatele biblice tot din ediţia 1914.

Aceasta însă nu înseamnă că Versiunea Ebraică se cere dispreţuită sau ignorată; dimpotrivă, o redactare corectă a textului biblic e de neconceput fără consultarea şi folosirea ei, atât pentru reliefarea unor nuanţe de limbaj, cât mai ales pentru transcrierea numelor proprii ebraice, atât patronimice cât şi toponimice, nume pe care Septuaginta le redă, în cele mai multe cazuri, prin traducerea înţelesului lor (ex.: „Beer-Şeba“ = „Fântâna-Jurământului“ – Fc 21, 31). E ceea ce facem în lucrarea de faţă. Mai mult, pentru o imagine cât mai completă a mesajului biblic, deosebirile semnificative dintre Septuaginta şi Textul Masoretic sunt menţionate în notele şi comentariile din josul paginii, Versiunea Ebraică fiindu-ne accesibilă prin cele mai bune traduceri occidentale, precum La Bible de Jérusalem (BJ), La Bible traduite par Emile Osty (OSTY), King James Version (KJV) (care însă a folosit şi Septuaginta), Revised Standard Version (RSV), Today`s English Version (TEV), Traduction Oecuménique de la Bible (TOB), dar şi prin ediţiile româneşti din 1936 şi 1938.

În ceea ce priveşte Noul Testament, cele 27 de cărţi ale acestuia au fost scrise în limba greacă, cu excepţia Evangheliei după Matei, care a fost redactată mai întâi în aramaică (versiune care însă nu a ajuns până la noi) şi rescrisă, de către acelaşi autor, în greceşte.

Dată fiind iuţeala cu care se răspândea creştinismul, e lesne de imaginat şi repeziciunea cu care manuscrisele autografe erau copiate în zeci şi sute de exemplare pentru aria, din ce în ce mai largă, a comunităţilor creştine. Aşa se explică faptul că o bună parte din ele au înfruntat secolele şi că până în zilele noastre au ajuns nu mai puţin de 2500 de manuscrise, dintre care 167 cuprind Noul Testament în întregime. Desigur, originalele nu ni s`au păstrat, dar codici precum Sinaiticus (sec. IV), Vaticanus (sec. IV), Alexandrinus (sec. V), Parisiensis (sec. V), Freesianus (secolele IV-V), ca să cităm doar pe cele mai importante, se constituie în tot atâtea mărturii asupra vechimii textelor noutestamentare. De aici, şi imensele posibilităţi ale filologilor biblici de a alcătui ediţii critice tot mai bune şi mai utile, pe care le pun la îndemâna traducătorilor. Evoluţia acestor ediţii, pe de-o parte, şi evoluţia fiecărei limbi naţionale, pe de alta, sunt principalele raţiuni pentru care Biblia se cere tradusă – sau cel puţin revizuită – periodic, spre folosul şi desfătarea cititorilor ei.

Sistemul referenţial. Orientarea în textele Sfintei Scripturi, precum şi citarea acestora se fac cu ajutorul sistemului referenţial, adică al cifrelor care individualizează o anumită porţiune de text şi o pun în legătură cu cele înrudite. Unităţile acestui sistem sunt capitolul şi versetul; cifrele de referinţă se mai numesc şi „trimiteri“.

El a luat naştere în primele patru decenii ale secolului XIII, prin cardinalul Ştefan Langton care, pe la 1205, a început împărţirea textului Vulgatei în capitole; opera sa a fost isprăvită în jurul anului 1240 de către călugărul dominican Hugues de Saint Glef.

Împărţirea în versete a fost făcută de tipograful parizian Robert Ştefan; textul a apărut astfel, pentru prima oară, în ediţia greco-latină din 1551 a Noului Testament, iar pentru a doua oară, în ediţia din 1555 a Bibliei latine integrale.

Cade-se a se reţine însă că versetul (ca şi capitolul, de altfel) e doar o unitate convenţională, iar nu o unitate dogmatică în sine; el nu se constituie într`un univers închis, ci, dimpotrivă, cu foarte multe ferestre către marele univers al Sfintei Scripturi. Adevărata lectură şi dreapta tâlcuire a Bibliei se fac numai prin relaţia text-context, adică citind şi gândind textul (versetul) în funcţie de ceea ce se spune înainte şi după el, ca şi în funcţie de legăturile lui cu texte asemănătoare foarte îndepărtate. Niciodată partea nu poate fi despărţită de întreg. Dacă un savant din zilele noastre, de exemplu, pretindea că opera sa nu poate fi înţeleasă decât dacă e citită integral, cu atât mai mult – şi incomparabil mai mult – Biblia sau Sfânta Scriptură.

Va recomand cu caldura Biblia in traducerea mitropolitului Bartolomeu Anania si care are si note si comentarii.
Această versiune a Bibliei a fost întocmită prin metoda comparatistă: ediţia curentă a fost confruntată cu treisprezece versiuni reprezentative, româneşti şi străine, precum şi cu textele originale, în osteneala de a restaura, pentru Vechiul Testament, prezenţa şi autoritatea Septuagintei în tradiţia biblică românească. Aşadar, Versiunea Ebraică, accesibilă adiacent prin cele mai bune traduceri occidentale, s`a aflat în continuă şi amănunţită alăturare cu versiunea greacă, aceasta din urmă fiind reprezentată atât de tălmăcirile româneşti tipărite între 1688-1914, cât şi de textul ediţiei critice a lui Alfred Rahlfs.

Diferenţele semnificative dintre versiunile greacă şi ebraică sunt semnalate şi, după caz, comentate în notele infrapaginale.

Deşi versiunea de faţă îşi propune să calce cât mai fidel pe urmele Septuagintei, numele proprii – de persoane şi localităţi – sunt redate după Versiunea Ebraică. Actuala lor grafiere însă a ţinut seama nu numai de extracţia lor lingvistică, dar şi de actualul lor statut lexical, ştiut fiind că ele au intrat în limba română prin cea greacă şi că nu toate şi-au restaurat pronunţia originală în evoluţia limbii vorbite.

Pentru Noul Testament a fost folosită ediţia critică a lui Kurt Aland.

Ediţii biblice:

Septuaginta. Id est Vetus Testamentum graece iuxta LXX interpretes. Edidit Alfred Rahlfs. Stuttgart f.a.

The Septuagint with Apocrypha: Greek and English. Sir Lancelot C. L. Brenton. Hendrickson, 5th ed. 1995

Biblia Sacra. Iuxta Vulgatam Versionem. Vol. I-II. Stuttgart 1975

Biblia. Bucureşti 1688 (a lui Şerban)

Biblia. Blaj 1795 (a lui Bob)

Biblia. Sibiu 1858 (a lui Şaguna)

Biblia. Bucureşti 1914 (ediţia Sfântului Sinod)

Biblia. Traducere de Nicodim Munteanu, Gala Galaction şi Vasile Radu. Bucureşti 1936

Biblia. Traducere de Preoţii Profesori Vasile Radu şi Gala Galaction. Editura Fundaţiilor Regale. Bucureşti 1938

Biblia. Traducere de Patriarhul Nicodim Munteanu. Bucureşti 1944

The Holy Bible. King James Authorised Version. Oxford University Press 1977

*The New Oxford Annotated Bible. Revised Standard Version. Oxford University Press 1977

Good News Bible. Today`s English Version. New York 1978

*La Bible de Jérusalem. Paris (Cerf) 1973

*La Bible. Traduction Oecuménique (TOB). Paris (Cerf) 1978

*La Bible. Traduction par Émile Osty avec la collaboration de Joseph Trinquet. Paris (Seuil) 1973

*The Interpreter`s Bible. In the King James and Revised Standard Versions. With general articles and introduction, exegesis, exposition for each book of the Bible. Vol. I-XII. Arlingdon Press, New York and Nashville (USA) 1957

The Greek New Testament (critical edition) by Kurt Aland, Matthew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger and Allen Wirgren. UBS 1975

Noul Testament. Ediţie revizuită de Pr. Prof. C. Corniţescu, Pr. Ioan Mircea, Pr. Prof. Nicolae Petrescu şi Pr. Prof. Dumitru Radu. Bucureşti 1979

Noul Testament (ediţia 1979 cu îmbunătăţiri). Bucureşti 1983

Noul Testament. Ediţia 1979 revizuită prin adnotări marginale manuscrise de Pr. Prof. Dumitru Fecioru; revăzută parţial de Pr. Prof. C. Corniţescu (foarte utilă mai ales prin sesizarea erorilor şi neajunsurilor).

Lucrări auxiliare (selectiv):

*The Interpreter`s Dictionary of the Bible. Vol. I-V. Nashville, Tennessee (USA) 1990

*Pr. Prof. Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă. Bucureşti 1981

*F. Vigouroux, Dictionnaire de la Bible. Vol. I-V (1-10). Paris 1926

Biblia Patristica. Index des citations et allusions bibliques dans la littérature patristique. Vol. I-V. Paris 1986-1991

*Preot Prof. Dr. Dumitru Abrudan şi Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie biblică. Bucureşti 1994

A concordance of the Septuagint. Compiled by George Morrish. Grand Rapids, Michigan (USA) f.a.

*Studiul Vechiului Testament (pentru Institutele Teologice). Manual alcătuit de Preoţii Profesori Vladimir Prelipceanu, Nicolae Neaga, Gh. Barna şi Mircea Chialda. Bucureşti 1985

*Johanna Manley, Grace for Grace: The Psalter and the Holy Fathers. Menlo Park, California 1992

*Johanna Manley, Isaiah through the ages, Menlo Park, California 1995

*Apostolos Makrakis, Commentary on the Psalms of David. Chicago 1995

*Bruce M. Metzger, A Textual Commentary on the Greek New Testament. UBS 1975

Kurt Aland, Synopsis Quattuor Evangeliorum, Stuttgart 1978

M. Bardy, O. Odelain, P. Sandevoir, R. Séguineau, Concordance de la Bible. Nouveau Testament. Paris (Cerf) 1983

Alfred Schmoller, Handkonkordanz zum Griechischen Neuen Testament, Stuttgart 1973

*Johanna Manley, The Bible and the Holy Fathers for Orthodox, Menlo Park, California, 1990

*Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament. Bucureşti 1984

The United Bible Societies Translator`s Guides / Handbooks:

*Robert G. Bratcher, To the Gospel of Matthew. 1981

*Robert G. Bratcher, To the Gospel of Mark. 1981

*Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, Pour l`évangile de Marc. 1961

*Robert G. Bratcher, To the Gospel of Luke. 1982

*J. Reiling, J. L. Swellengrebel, On the Gospel of Luke. 1971

*Barclay M. Newman, Eugene A. Nida, On the Gospel of John. 1980

*Barclay M. Newman, Eugene A. Nida, On the Letter to the Romans. 1973

*Paul Ellingworth, Howard Hatton, On the First Letter to the Corinthians. 1985

*Robert G. Bratcher, On the First Letter to the Corinthians. 1982

*Robert G. Bratcher, On the Second Letter to the Corinthians. 1983

*Daniel C. Arichea Jr., Eugene A. Nida, On the Letter to the Galatians. 1976

*Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, On the Letter to the Ephesians. 1982

*I-Jin Loh, Eugene A. Nida, On the Letter to the Philippians. 1977

*Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, On the Letter to the Colossians and Philemon. 1977

*Paul Ellingworth, Eugene A. Nida, On the Letters to the Thessalonians. 1976

*Robert G. Bratcher, To the Letters to Timothy and to Titus. 1983

*Daniel C. Arichea, Eugene A. Nida, On the First Letter from Peter. 1980

*Robert G. Bratcher, On the Letters from James, Peter and Jude. 1984

*C. Haas, M. de Jonge, J. L. Swellengrebel, On the Letters of John. 1972

*Robert G. Bratcher, To the Revelation of John. 1984

Lucrările marcate cu asterisc (*) se numără printre cele ce au contribuit la alcătuirea introducerilor şi notelor infrapaginale. Redactarea acestora a urmărit nu numai claritatea, ci şi concizia, în funcţie de economia spaţiului tipografic.

Versiunea e redactată în ortografia clasică a limbii române (abolită în 1953 şi restaurată parţial în 1991 de Academia Română).

Pentru sistemul de abreviere a cărţilor Sfintei Scripturi încă nu există norme precise sau un consens general; ca atare, ediţia de faţă introduce sigle mult simplificate, menite să reducă la jumătate spaţiul tipografic aferent.

Au fost puse între paranteze drepte ă î cuvintele şi expresiile care nu există în textul original (ca fiind subînţelese), dar necesare în traducere.

Întrucât greaca veche folosea doar câteva semne de punctuaţie, elementare, traducerile au, în general, o mare libertate în a adopta o punctuaţie adecvată, aceasta variind de la autor la autor şi de la o limbă la alta. Cea din versiunea de faţă e pusă în slujba textului nou, a accentelor de conţinut, dar şi în aceea a unor cadenţe stilistice. Majuscularea sau nemajuscularea pronumelor divine s`a făcut în funcţie de calitatea şi atitudinea personajelor care le rostesc.

Ostenitorul versiunii de faţă le este profund recunoscător tuturor celor ce, de-a lungul a trei secole, au tradus sau revizuit Biblia în limba română. El s`a străduit ca neîmplinirile unora să fie corectate prin izbânzile altora şi să alcătuiască astfel un text credincios originalului şi potrivit cu vârsta de acum a limbii române, evitând atât literaturizarea, pe de-o parte, cât şi juxtalinearitatea, pe de alta. Pentru soluţiile care-i aparţin, atât în echivalenţele lexicale, cât şi în cele sintactice, îşi asumă, cu umilinţă, cuvenita răspundere în faţa lui Dumnezeu şi a cititorilor.

Cincizeci şi patru din cărţile biblice ale acestei versiuni au apărut în Editura Institutului Biblic şi în Editura Anastasia, ca ediţii de probă. Ostenitorul le mulţumeşte cu precădere celor ce, răspunzând apelului şi aşteptărilor, i-au oferit cele mai numeroase şi mai pertinente observaţii critice: preotul Anton Savelovici, doctorand în Teologie, poetul-filolog Miron Scorobete şi poetul-filolog Eugen Dorcescu.

De asemenea, mulţumiri preotului conf. univ. dr. Ioan Chirilă şi preotului drd. Anton Savelovici, care au pus la punct aparatul referenţial; primului îi aparţine şi alcătuirea Concordanţei biblice. Cât priveşte Lecţionarul, acesta i se datorează arhidiaconului prof. Mircea Oros.

Ostenitorul binecuvintează memoria preotului prof. univ. dr. Dumitru Fecioru, cel care a iniţiat această versiune, în colaborare, şi cu care ar fi urmat s`o realizeze dacă Domnul nu l-ar fi chemat la Sine înainte ca ei, cei doi, să fi alcătuit împreună prima pagină.

Mai presus de toate, însă, mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu, pe Care ostenitorul şi L-a simţit aproape de-a lungul celor unsprezece ani de trudă pe cumpăna dintre umilinţă şi cutezanţă; El este Cel ce a făcut ca acolo unde a lipsit vrednicia să prisosească harul şi acolo unde a lipsit priceperea să prisosească osteneala. Lui fie-I slava şi închinarea, în veci!

Deci aici ati avea cateva repere cu privire la traducerea si diortosirea acestei Biblii care a fost recunoscuta international caci se pare ca adevarul nu poate fi nimicit.

Pentru noi existenta bibliei cornilescu este o mana cereasca deoarece ea arata cu atata limpezime falsul grosolan care razbate la comparatia lui cu orice alta traducere corecta si de dreapta credinta.

Va urez tot binele din lume si succes in cautarea ce s-a nascut in inima dvs! Fie ca Domnul sa aduca lumina in sufletul dvs!

Cu respect,
Cristian Stavriu

Va salut.
Eu sunt in cautarea adevarului si nu prea stiu dupa ce sa ma ghidez.
Spune ti-mi va rog dupa ce carte sa ma iau ? Nu dupa Biblie ? Dac sunt mai multe. Care e cea corecta ?
Daca biblia e singura carete adevarata. Cum ramana cu cele 10 porunci ?
Domnule Mihai-Radu explicatiile dumneavoastra sunt frumoase dar sunt de la dumneavoasta si nu sunt fondate biblic, va rog (daca sunte-ti asa de sigur) spuneti-mi ceva din biblie care sa ma lamureasca mai ales in cea ce priveste cele 10 porunci.
Nu va scriu aceste randuri ca sa va atac sau sa va contrazic sau sa va acuz, daca am facut imi pare rau, am gresit. Eu doar caut niste raspunsuri reale fondate temeinic ca sa stiu pe ce cale sa o apuc.
O zi buna

Doamne ajuta! Cristian,
sa ne unim in Hristos

Doamne ajuta! Mihai
Credeam initial ca aceste comentarii sunt inutile cata vreme oamenii de dincolo de baricada sunt atat de indoctrinati si nu pot vedea adevarul dar se pare ca nu sunt pentru ei ci pentru altii care cauta sincer adevarul.
Am avut o perioada foarte grea si n-am mai putut posta articole insa m-a bucurat faptul ca ti-ai facut timp sa ma ajuti si pe aceasta cale tin sa te anunt ca eforturile nu sunt inutile si ca Dumnezeu lucreaza minunat.
Sunt o seama de persoane care cititnd articolele cat si comentariile s-au lamurit in ceea ce priveste falsa credinta in care se aflau. Astazi de pilda, am fost contactat de un suflet din Elvetia care se botezase la una din sectele protestante si cu lacrimi imi multumea pentru aceste articole cat si pentru comentariile din sbsolul lor, care au dat pe fata ereziile, minciunile, și falsitatea doctrinelor sectare.
Aceste lucruri m-au bucurat enorm si-mi dau elan si entuziasm pentru a continua aceasta lupta pe mai departe.
Dumnezeu lucreaza in inimile lor, iar noi nu trebuie decat sa ne facem datoria caci El implineste totul.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Cristian Stavriu

Catre Adventisti,

Judecati drept.

exemple de lucruri din cer - pasarile
exemple de lucruri de pe pamant - animalele
exemple de lucruri de sub pamant - taratoarele

Botezul este primirea credintei. Cel neputincios ( ca e bolnav pe targa sau ca e copil in fasa ) este salvat pentru credinta celor care se roaga pentru ei.

Inchinarea inseamna umilinta, iar umilinta este un semn al iubirii.
In fata sotiei mele mi-am plecat un genunchi cand i-am cerut mana, dar in fata lui Dumnezeu imi plec amandoi genunchii.

Dar voi nu va inchinati deloc in fata sotiei, nu va inchinati in fata mamei, nu va inchinati in fata corpului mort al celui pe care il iubiti, nu va inchinati in fata mamei Domnului Iisus Hristos, pentru ca nu ii iubiti.

Multumesc ca imi postati comentariile.
O zi buna

Domnule Dan Ogica!
Dupa ce veti fi citit toate articolele de la categoria sectologie: www.catehetica.ro/sectologie veti afla toate argumentele biblice, logice, istorice, etc, etc cu privire la toate aspectele despre care vorbiti dvs
despre adventisti:
www.catehetica.ro/adventisti-femeia-adventista-mileristi-sambetisti
www.catehetica.ro/secte-plagiat-erezii
Despre ziua de odihna:
www.catehetica.ro/ce-spun-adventistii-despre-ziua-de-odihna
www.catehetica.ro/ce-spune-dumnezeu-despre-ziua-de-odihna
www.catehetica.ro/ce-spune-dumnezeu-despre-ziua-de-odihna-2
Despre Sola fide ca teorie protestanta imbratisata si de adventisiti
www.catehetica.ro/sola-fide-o-erezie-imbratisata-de-protestanti-si-neoprotestanti
www.catehetica.ro/sola-fide-o-erezie-imbratisata-de-protestanti-si-neoprotestanti-2
Despre ce mancam noi crestinii si despre teoria adventista cu privire la mancare:
www.catehetica.ro/ce-putem-manca-noi-crestinii
www.catehetica.ro/ce-putem-manca-noi-crestinii-2
Despre preotie:
www.catehetica.ro/taina-preotiei-diferente-interconfesionale
Despre Biserica:
www.catehetica.ro/ce-este-biserica-ce-sunt-sectele
www.catehetica.ro/ideile-gresite-ale-sectantilor-despre-biserica-1
www.catehetica.ro/ideile-gresite-ale-sectantilor-despre-biserica-2
Despre conceptia de mantuire:
www.catehetica.ro/conceptia-de-mantuire-ortodoxa-versus-protestanta
Despre Icoane:
www.catehetica.ro/care-este-conceptia-autentic-crestina-despre-icoana-si-idol
Despre Fecioara Maria:
www.catehetica.ro/despre-pururea-fecioria-maicii-domnului-si-contradictia-sectara
Despre marea inselare a bibliei cornilescu:
www.catehetica.ro/biblia-cornilescu-un-fals-o-inselare-o-modalitate-de-indreptatire-a-ereziilor
Despre erezia sola scriptura:
www.catehetica.ro/este-sola-scriptura-o-erezie
DESPRE CINSTIREA MOASTELOR SI A SFINTILOR
www.catehetica.ro/studiu-despre-cinstirea-sfintilor-si-al-moastelor-in-ortodoxie-sectologie
www.catehetica.ro/cinstirea-sfintilor-un-lucru-placut-lui-dumnezeu-dar-hulit-de-sectari-sectologie
DESPRE SECTE SI EREZIILE LOR / DESPRE EVOLUTIA SI ISTORIA SECTELOR:
www.catehetica.ro/evoulutia-fenomenului-sectant-sectologie
www.catehetica.ro/un-inteles-crestin-ortodox-al-fenomenului-sectar-si-eretic

Deci dupa ce veti fi citit aceste articole veti intelege ca tot ceea ce marturisim este argumentat biblic, logic, istoric, samd si nu mai este nevoie sa polemizam cu dvs. Noi incercam sa raspundem comentariilor dvs din respect pentru dvs si ptr cautarea sincera pe care o faceti atata vreme cat ajungeti pe aici, pe acest taram ortodox.
Eu niciodata n-am navigat pe site-urile eterodoxe ptr ca nu ma intereseaza. Se pare ca atata vreme cat dvs veniti aici in popas inseamna ca sunteti inca in cautarea adevarului.
Noi va uram bun venit, succes si luminarea mintii!
Fie ca Domnul sa va deschida perspectiva adevarului!
Va uram lecturare atenta si fructuoasa pe articole argumentate asa cum va doriti dvs!

Cu respect,
Cristian Stavriu

In primul rand, daca unele din comentariile mele au fost agresive sau daca au deranjat pe cineva vreu sa-mi cer IERTARE pentru asta nu am avut intentia sa jgnesc pe cineva.
In al doilea rand vreau sa va spun ca nu sunt adventist (inca) sau nu stiu daca v-oi fi, doar am stuidiat scriptura, Nu mi se pare normal sa fi vost botezat din fasa, deci alti sa fi ales in locul meu, asa am ajuns ortodox.
Fara sa mi-o luati in nume de rau dar toate comentariile dumneavoastra sunt texte lungi care contin explicatii propri, daca doriti sa avem o dezbatere pe tema legi lui Dumnezeu si a celor 10 porunci va rog sa veniti cu argumente biblice nu cu argumente istorice sau comentarii (carti) scrise de oameni chiar si cu pozitii in orice biserica. Repet, am zenzatia ca se evita intelegerea legi si aplicarea celor 10 porunci tocmai pentru ca ne este greu sa renuntam la viata libertina. Este bine sa asculti ce zice un preot in biserica dar nu e rau sa stuidiezi singur si sa te convingi ca invatatura pe care o primesti este buna si adevarata.
Draga Mihai-Radu
Un raspuns am pentru tine.
Noi trebuie sa ne inchinam la Isus cel viu nu cel mort, dar mai grav sa ne inchinam la trupul unui OM mort. Iar legat de icoane pot sa-ti raspund cu o parte din prima porunca: " sa nu-ti faci chip cioplit nici vreo infatisate a lucrurilor care sunt sus in cer (cine este sus in cer ? ) jos pe pamant (cine este jos pe pamant ? ) sau in apele mai jos de cat pamantul ( cine este in apele mai jos decat pamantul ? )
Pentru tine am incheiat si te-as ruga daca ai un raspuns pentru mine sa fie argumentat biblic iar daca te-am suparat cu ceva te rog sa ma ieri.
Continuare.
Ce fac rau adventisti (eretici) ? nu se inchina la icoane nu isi fac cruce tin ca zi de ODIHNA a saptea zi asa cum a facut si Dumnezeu la creatiune (cred ca este diferenta intre zi de odihna si zi de saratoare), dar mai important se boteaza la o varsta majora , varsta la care pot sa decide singuri pe ce cale trebuie sa mearga. Studiati biblia si vedeti, la ce varsta s-a botezat Isus dar ucenici si la ce varsta ereu cei pe care i-au botezat ucenici. In rest adventisti cred in Sfanta treime Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Ca nu consuma bauturi alcoolice si nu mananca carne de porc ? e un lucru sanatos pentru un trup curat. Pentru asta sunt numiti eretici ?
Trupul omului este templul Duhului Sfant
Poate duful sfant sa locuiasca untr-un trup intinat ?
" Nimic din ce sete intinat nu va intra in imparatia cerurulor "
Apostolul Pavel spunea:
Ci ma port aspru cu trupul meu ca nu cumva eu care am propovaduit sa fiu lepadat "
Vedeti ? Eu vin cu argumente biblice, reale.
Dumneavoastra in lipsa de argumente (biblice) veniti cu jigniri de genul eretici si cu expresi urate scoase din furie de genul: " Modul dvs de scormoni in rahatul acestei lumi"
Raspundeti va rog la intrebarea asta (lasand la o parte toata istoria si toti oameni buni sau rai care au marcat-o)
Sunt valabile cele 10 porunci sau nu ?
daca da. ATUNCI ??????????? mai ganditi-va
Eu nu am aruncat cu noroi ci doar v-am dat argumente biblice asa ca daca vreti sa imi raspundeti in cea ce priveste cum trebuie sa fie viata unui crestin, va rog sa argumentati biblic.
va rog sa nu va suparati, nu am intentia sa jignesc pe nimei.
O zi minunata va doresc si Dumnezeu sa fie cu noi toti.

Domnule Dan Ogica!
Bunul Dumnezeu m-a ferit de aceasta erezie, de aceasta urgie adventista si ca atare sunt fericit ca nu am trait astfel de experiente care cu siguranta m-ar fi urmarit pana la groapa. Asta nu inseamna ca un adventist intors la adevar nu se poate mantui, dar eu ma bucur ca n-am gustat din aceasta erezie.
Comentariile dvs sunt foarte agresive si n-am omis sa le postez desi nu meritau sa apara aici deoarece nu cultiva o polemica constructiva, argumentata, logica si de bun simt.
Ca sa puteti intelege ceea ce scriem si ceea ce marturisim, va invitam sa cititi toate articolele de la categoria sectologie:
www.catehetica.ro/sectologie
si nu in ultimul rand articolele de spiritualitate ortodoxa din continutul portalului care arata fara tagada cum ne manifestam noi ca si ortodocsi.
Modul dvs de scormoni in rahatul acestei lumi dupa ortodocsi neorotodocsi este o practica abjecta si mizerabila caci va asemuiti unei muste. Noi in articolele noastre nu vorbim despre persoane ci despre doctrine si dogme si invataturi. E adevarat ca acestea toate sunt propovaduite de oameni si acei oameni trebuiesc exemplificati.
Daca noi am vorbit despre Hellen White, intemeietoarea si nascatoarea cultului adventist dvs ar trebui sa vorbiti despre marii barbati ai crestinismului care au dus mai departe invatatura crestina a lui Hristos si a apostolilor lui cum ar fi Sfantul Ignatie Teoforul, Sfantul Policarp al Smirnei, Sfintii Trei Ierarhi Vasilie cel Mare, Ioan Gura de Aur, Grigorie Teologul samd.
Dar dupa ce veti fi citit operele lor si veti fi vazut cum si-au trait ei viata si comparand-o cu a Hellenei White v-am astepta cu comentarii.
Asa sa aruncam cu noroi este foarte simplu, caci cu o simpla cautare pe google gasim personaje apartinand cultului dvs si nu numai care au facut fapte oribile in societate. Pe noi nu ne intereseaza aceste lucruri ci ne intereseaza marturisirea de credinta, ne intereseaza daca ea se afla in adevar sau inafara lui caci Sf. Scriptura ne avertizeaza cu ingrijorare fata de marile inselari si fata de faptul ca Biserica al care Cap este Hristos nu poate fi impartita in mai multe culte si invataturi.
E simplu de detectat acest adevar. In Scriptrua se vorbeste despre hristosi mincinosi care vor veni. Deci vor veni! Daca dvs ca si cult nu puteti dovedi cu nici-un chip apartenenta la Biserica primara inseamna ca sunteti dintre cei ce vor veni.
Cultul adventist a fost inventat in sec XIX asa ca faceti parte dintre cei ce vor veni! Oricat ati incera sa mintiti lumea ca aveti vreo continuitate apostolica nu reusiti sa faceti acest lucru. Nimeni si nici-o scriere, sau descoperire arheologica nu ne descopera denumirea de adeventist pentru un grup sau comunitate de oamenii de la inceputuri si pana acum.
Discutia este prea lunga si as putea aduce aici mii de argumente dar sunt convins ca cititorul sincer si sanatos mental intelege si desluseste adevarul cu usurinta si nu se lasa pacalit si inselat de aceste teorii lipside total de Dumnezeu.

Doamne miluieste-ma!

Cristian Stavriu

Catre Adventisti,

Si fariseii stiau legea si ei credeau ca o aplica intocmai, dar nu o aplicau in duhul legii.

Daca va rusinati de pupat mana parintilor care v-au nascut in evanghelie, unde va este cinstirea parintilor?

Dand numele rusinos, de cadavru - corpului omului dupa adormire, nu sunteti vrednici de Iisus care a inviat mortii si care ne-a promis invierea.

Dispretuind icoanele, dispretuiti chipul lui Dumnezeu.

Tu care mergi cu adventistii, citind aceasta pagina vei judeca ideile adventiste care sunt impotriva legii iubirii lui, si nu o lua personal pentru ca tu ca persoana poti sa simti altfel.

Voi care nu pacatuiti si aruncati primi cu piatra (Isus spunea cine nu a pacatuit sa arunce primul cu piatra)
Ia cititi la Matei 7:21-23

"21 Nu oricine-Mi spune "Doamne, Doamne" va intra în Împărăția cerurilor, ci doar aceia care îndeplinesc voia Tatălui Meu din ceruri.
22 În ziua judecății vor fi mulți care-Mi vor spune: "Doamne, n-am profețit noi pe baza Numelui Tău? N-am scos noi demoni pe baza Numelui Tău? N-am făcut noi multe minuni pe baza Numelui Tău?"
23 Însă Eu voi depune mărturie cu privire la ei și le voi spune: "Niciodată nu v-am cunoscut. Plecați de la Mine, nelegiuiților!"

Ati inteles ultimul cuvant ?
nelegiuit este unul care nu are lege.
Oare cele 10 porunci nu sunt in lege ?

Mai cititi si Iacob 4

4 De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, cari se luptă în mădularele voastre?

2 Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi, şi vă luptaţi; şi nu aveţi, pentrucă nu cereţi.

3 Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentrucă cereţi rău, cu gînd să risipiţi în plăcerile voastre.

4 Suflete prea curvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.

5 Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L -a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.

6 Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: ,,Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar dă har celor smeriţi.``

7 Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi dela voi.

8 Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mînile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!

9 Simţiţi-vă ticăloşia; tînguiţi-vă şi plîngeţi! Rîsul vostru să se prefacă în tînguire, şi bucuria voastră în întristare:

10 Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.

11 Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător.

12 Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mîntuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?

13 Ascultaţi, acum, voi cari ziceţi: ,,Astăzi sau mîne ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie, şi vom cîştiga!``

14 Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mîne! Căci ce este viaţa voastră? Nu sînteţi decît un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. -

15 Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: ,,Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.``

16 Pe cînd acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea.

17 Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvîrşeşte un păcat!
Va regasiti ?
Ati observat cat se pomeneste de lege ?
Veniti cu argumente biblice atunci cand vreti sa aratati ca sunteti pe calea cea buna.

Pentru Mihai-Radu
Nu pune nimeni nimic altceva mai presus decat Fiul Lui Dumnezeu , tocmai pentruca il punem pe Isus mai presus de orice trebuie sa pazim cele 10 porunci. De ce va legati de o zi de odihna ? Ce alt cusur au adventistii ? Ia pune mana si citeste cele 10 porunci si aplicala intocmai. Ce spunea Isus ? " Nu am venit sa schimb LEGEA sau prorocii, ci am venit sa intaresc."
Daca reusiti sa admiteti ca cele 10 porunci mai sunt valabile TOATE asa cum sunt ele scrise in orice Biblie din orice biserica crestina, va dati seama ca pacatuiti si ca loviti din ura in adventisti pentru ca doctrina lor este in conformitate cu biblia. Ei tin doar sambata si asta ve deranjaza pentru ca ei nu merg in genunchi dupa moaste (cadavre) si nici nu se inchina la icoane facatoare de minuni, nici nu pupa mana popilor ca sa primeasca iertarea Lui Dumnezeu.
E greu sa accepti adevarul atunci cand trebuie sa renunti la viata impartita si libertina.

Catre Adventisti,

Fii lui Dumnezeu il cinstesc pe Fiul lui Dumnezeu in ziua invierii Lui.

Voi care puneti Sabatul mai presus de Fiul Omului calcati cuvantul lui Dumnezeu care spune "Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă; aşa că Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei".

Nu cumva "Un fost adventist" este defapt "Cristian Stavriu" ?
Vorbiti de zeciuiala pe care o platesc adventisti si uitati ca popi ortodocsi se plimba cu ultimul model de mercedes cupmarat din banii de lumanari(autosworld.eu/2011/11/15/carul-lui-d-zeu-mamaie-aici-sunt-banii-tai-de-lumanari/)in timp ce enoriasii se inchina la moaste (cadavre)si la icoane facatoare de minuni. Studiati va rog biblia si vedeti cine trebuie sa faca minuni si la cine trebuie sa ne inchinam.
Adventistii nu fac nici un pacat si nici un rau nimanui sa nu muncesc sambata, dar pe voi va deranjaza ca va simtiti acuzati pentru ca duceti o viata in desfrau si cautati ca si cei care l-au rasticnit pe Isus o pricina de conadamnare a unor oameni care nu v-au facut nici un rau.
Stiu ca acest mesaj nu va fi postat stiu si de ce insa eu nu as avea curajul sa mint in numele credintei.
Ma rog pentru voi ca Dumnezei sa va dea intelepciune si sa va deschida ochi ca sa vedeti lucrurile curat

Faptul ca nu postezi toate comentariile decente, dar le razpunzi, dovedeste faptul ca vrei sa azcunzi adevarul care te deranjaza.

Domnule. Nu te ferii sa aprobi comentariile decente si care contrazic teoria in care tu crezi.
Spune-mi si mie te rog. Cate tipuri de bibili cunosti ? In cate forme sunt expuse noua oamenilor cele 10 porunci ?
Nu cred ca ar trebuii sa exemplificam lucruri si fapte din istoria crestinismului ci mai degraba sa argumentat cu cuvantul lui Dumnezeu din biblia, care vrei dumneta, pentru ca este clar ca biblia este aceeas si la intrarea in catedrala ortodoxa si la adventist pe masa.
Incerca sa ai putere sa aprobi si comentariile la care nu ai argumente, altfel ai scris degeaba acest articol, si pate savarsesti si un pacat incercand sa prezinti ceva in forma care iti comvine tie.

Pentru mine e simplu.
Daca ma declar crestin atunci pentru mine ramana in picioare TOATE cele 10 porunci, asa cum sunt scrise in orice biblie din orice biserica crestina.
Daca acceptam ideea ca au fost date doar pentru everi atunci putem sa ucide sau sa furam. Daca acceptam ideea ca doar o parte au fost date doar pentru evrei atunci insemna ca noi avem mai putine porunci de pazit decat evreii si deci Dumnezeu ne va judeca altfel decat pe evrei.
Oare dumnezeu se schimba ?
El nu este la fel pentru toti oamenii ?
Nu exista nici un dubiu ca cele zece porunci trebuie pazite.

Draga Mona!
Am aprobat comentariul dumitale doar din motive pedagogice, sa vada cei ce citesc pe acest portal limbajul unui crestin care tine „sabatu” - adica un adventist.
Eu ma intreb cum vei intelege Biblia (falsa) pe care o citesti daca nici gramatica si nici limba romana nu o stii bine?
Citez: „nu vei putea pentru ca mintiiiiittttiii ca un nesimtit de tineti lumea an antuneric”
„mintiiiiittttiii ”
Comentariul dumitale merita pus la tabloul de onoare al cultului din care faci parte pentru a vedea confratii tai cu cata cultura te-ai imbibat de cand esti adventista!
Imi pare rau ca a trebuit sa ripostez dar poate asa va veti face de rusine si veti sta acasa linistiti in banca voastra!

Admin

PS Cititi articolele pana la capat si nu va mai lasati „mintiiiiittttiii ” de tot soiul de pastori si predicatori.

nu ai adus nici o dovada biblica ca este duminica tu singur spui ca isus a tinut sabatu ucenici la fel dar costantin a sghimbat sabatu si trebuie sa ne conformam . nu te rusinezi pitin sa minti asa urat mizerabilule asa duceti pe alti la satana aratam dovada biblica si eu tin duminica an loc de sabat ,nu vei putea pentru ca mintiiiiittttiii ca un nesimtit de tineti lumea an antuneric

Secta ADVENTISTA are cea mai puternica logistica, invidiata chiar si de cele mai tari firme, se spune in documentar.
www.220.ro/video-news/SECTA-ADVENTISTA-PROPAGA-CA-EI-SUNT-ALESII-RESTUL-AU-PECETEA-DIAVOLULUI/WU2Zck2uhf/
Ca sa poti tine atatia fraieri in gestiune, normal ca ai nevoie de o logistica puternica. Zeciuiala este gestionata de un soft de mare anvergura. Banii sunt bine redistribuiti. Ai cotizat 1200 roni pe an, iti revin inapoi 300 ptr ca esti sarac, restul se duce la sefime. Bogatii sunt pusi in functii, ptr zeciuiala lor, predica, au harisme, sunt gadilati in mandriile lor. Totul decurge planificat.

Andrei Scarlat

Domnului Ciprian!
Aici puteti vedea ortodoxia cum se marturiseste la penticostali acasa: www.dailymotion.com/video/xpe0pv_pr-constantin-necula-la-penticostalii-din-beius-de-duminica-ortodoxiei_news
Eu am fost adventist, nascut in familie adventista si crescut din pruncie de bunici si partinti adventisti.
Nu vreau sa arunc cu noroi in credinta in care m-am nascut doar un lucru vreau sa subliniez.
Adventismul este o religie inventata de oameni, se impune cu forta in familie si cu asta am spus totul.
De mic eram obligat, legat cu mainile la spate sa asist la adunarile sectei din care familia mea facea parte.
Astzai cand discut cu familia mea despre ortodoxie, despre diferentele de opinii sunt la un pas de a fi linsat.
Eu imi iubesc in contiunare familia si sper pe viitor sa ajunga sa se boteze in dreapta credinta!
Domnule Ciprian, nu mai inselati lumea!

Andrei Scarlat

Domnule Ciprian!
Sunteti un pic grabit la manie si trageti concluzii foarte pripite. Daca ati fi avut posibilitatea ati fi observat ca mai multe comentarii s-au deselectat din „publicat”! Pe perioada postului nu postam articole si ne-am ocupat un pic de partea administrativa a portalului incercand sa inbunatatim cate ceva. Chiar dvs ati remarcat faptul ca el fusese aprobat spre publicare deci nu am avut nici-un motiv sa-l anulez. Daca gaseam ceva ce consideram ca nu trebuie publicat, o faceam de la inceput si comentariul nu aparea deloc. Aici comentariile nu apar la vedere fara ca eu sa le citesc si apoi sa le aprob.
Ar fi trebuit sa vedeti comentariile pline de abjectii ale coelgilor dvs de breasla care vazand ca argumentativ nu pot birui, le-a scapat Biblia din mana si s-au dedat la injurii si vorbe execrabile. Dar nici dvs nu sunteti departe dupa cum se vede furia mesajului.
Oricum discutiile dintre noi nu au un caracter constructiv cata vreme dvs postati fara sa cititi pana la capat artcolele si comentariile celorlalti. Acest articol se completeaza si cu celelalte postate si sunt lamurite argumentativ suficient celor ce gandesc si purced la mantuirea sufletului cu sinceritate.
V-am invitat si va invit in continuare sa cititi toate articolele de la sectiunea sectologie: www.catehetica.ro/sectologie si care au o mare legatura intre ele si dovedesc scripturistic, istoric, logic, argumentativ, etc, etc adevarurile de credinta si falsurile propovaduite de sectele protestante si neoprotestante.
Aveti aceleasi ideologii, aveti structurata credinta pe teoria sola scriptura (ceea ce este un fals: www.catehetica.ro/biblia-cornilescu-un-fals-o-inselare-o-modalitate-de-indreptatire-a-ereziilor ), sola fide www.catehetica.ro/sola-fide-o-erezie-imbratisata-de-protestanti-si-neoprotestanti ; www.catehetica.ro/sola-fide-o-erezie-imbratisata-de-protestanti-si-neoprotestanti-2
Ratacirea adventista este prezentata foarte amanuntit www.catehetica.ro/secte-plagiat-erezii ; www.catehetica.ro/adventisti-femeia-adventista-mileristi-sambetisti ;
Deci comentariile dvs incearca sa indreptateasca marea ratacire a cultului adventist, sa cosmetizeze si sa induca pe cititor pe o pista falsa.
Aici va legati de ziua de odihna si incercati cu toate puterile sa rupeti din context anumite pasaje si sa va indreptatiti aceasta teorie plina de falsitate si minciuna. Crestinismul pana la aparitia adventismului n-a avut nici-o legatura cu sarbatorirea sambetei ca zi de odihna. Vin intemeietorii acestei secte sa spuna in secolul XIX ca nimeni nu s-a mantuit pana acum ptr ca nu a cinstit sambata precum in Vechiul Testament.

Domnule Ciprian!
Eforturile dvs sunt nule, sunt sortite esecului, n-au izbanda deoarece nu veti convinge niciodata cu aceste argumente puerile pe niste oameni bine ancorati in credinta. Veti putea pacali doar pe cei naivi, pe cei ce usor se lasa pacaliti cu astfel de momeli, pe aceia care se lasa gadilati in mandria si orgoliul lor. Sectele au succes doar printre acei oameni care se lasa angrenati in acest sistem protestant care a nascut pana astazi in jur de 30.000 de secte care fiecare in parte are la baza teoria sola scriptura (ca sa poata fi manipulati), sola fide, etc, etc dar care intre ele difera destul de mult.
Succes va doresc in cunoasterea adevarului!

Admin

Buna seara.
Ultimul meu comentariu a fost postat pe sit dupa care a fost scos. Deci cam atat despre sinceritate, dialog si cautarea adevarului. Ramane valabila convingerea prin metodele curat crestine propuse deja - "da-i la cap frate ortodox, ca asta-i sectant si asta merita, da-i". In numele fair-play-ului (ca de stilul hristic sunteti complet distantati), spuneti macar cititorilor ca postantul Ciprian este "persona non grata" pe acest sit si ca posturile lui nu mai apar nu pentru ca el nu mai vrea sa discute ci pentru ca noi, curatii orodocsi nu mai vrem sa discutam cu el. Pacea lui Dumnezeu sa fie cu voi!

Buna ziua.
Am citit cu interes comentariile dvs. Domnului Alexandru Neacsu vreau sa-i spun cu respect ca violenra de orice fel (psihica, verbala si fizica) este dovada suprema a lipsei de argumente.Ioan 16:2; Luca6:22.
Cat despre articolul "Sabatul-spre o teologie a timpului sacru" parerea mea este ca stilul argumentarii adoarme argumentarea in sine. Ideea ca sabatul provine din vechile religii pagane (inchinarea in Dies Solis oare de unde o veni?) este doar o jumatate de adevar.Gasirea unor elemente sabatice in religiile din zorii antichitatii ne poate duce cu gandul la existenta unei religii primordiale care recunostea ca zi de inchinare sabatul. Autorul Don Richardson in cartea "Vesnicia din inimile lor" argumenteaza frumos si credibil aceasta idee. El a descoperit o sumedenie de triburi pierdute prin Asia, Africa si America de sud ce cuprindeau in elementele lor religioase idei despre Biblie, Isus Hristos, Creatiune, potop, Noe, Iov, etc...Toate aceste elemente puse unul langa altul demonstreaza o radacina comuna primordiala ceea ce este in deplin acord cu ceea ce citim in Geneza. E drept ca mai tarziu, paganismul a schimbat extrem de puternic atat forma, motivatia si sensul primar al acestor elemente. Deci, argumentul folosit de dvs ca sabatul isi gaseste radacinile in paganism este o idee spusa pe jumatate, cand insa avem si jumatatea cealalta - concluzia se schimba complet.
Sabatul este legat de creatiune intr-un mod absolut. Da, timpul in Biblie este liniar si nu ciclic iar Sabatul printre altele demonstreaza si asta. Cercul n-are inceput si sfarsit, dar sabatul marcheaza inceputul, deci liniaritatea timpului. Mai degraba duminica marcheaza o ciclicitate pagana a invierii permanente, a lipsei elementului static. Exista multe aspecte in articolul dvs pe care le-am contraargumentat in celelalte postari ale mele si nu vreau sa ma repet din respect pentru cei carora nu trebuie sa le repeti de 10 ori un argument pentru a-l pricepe.
Un aspect as mai sublinia - Origen introduce idei platoniste care astazi au rezultat in adevarate dogme in ortodoxie. Oare de ce nu putem construi crestinismul pe curatia revelatiei adevarate si trebuie sa acceptam ajutorul grozav al unuia care introduce elemente hinduse si budiste in gandirea antic occidentala? Studiati va rog asemanarea izbitoare dintre metodele de meditatie ale hindusilor cu cele ale calugarilor ortodocsi de la Athos sau din alta parte. Insusi conceptul de indumnezeire (atat de important in ortodoxie) poate fi gasit tot pe aceasta directie. Va invit, deci, ca in interpretarea luminii sa nu folositi elemente ale intunericului, chiar daca sunt atat de atractive si imbietoare. Eh...e mult de discutat. Va multumesc si va doresc multa binecuvantare.

Sabatul - spre o teologie a timpului sacru

O sarbatoare precum sabatul pare sa contrazica noutatea adusa de Vechiul Testament cu privire la timp. Din cauza repetabilitatii sale, sabatul nu s-ar potrivi cu progresul linear al istoriei de la creatie pana la final. Dar la o privire mai de aproape sabatul reflecta diferite etape: odihna divina dupa ce creatia a fost incheiata, aspectul cultic ca mijloc de autoidentificare si asemanare cu Dumnezeu, apoi speranta eshatologica. Crestinismul i-a schimbat forma, sarbatorind in schimb Ziua Invierii, dar a pastrat intreg continutul teologiei sabatice.

Mircea Eliade observa inovatia iudaismului, si prin el a crestinismului, in conceperea timpului: acesta nu se mai prezenta ciclic, ca o inlantuire de "eterne reintoarceri", ci linear, istoric si teofanic. Pentru prima data se produsese o "valorizare" a timpului. Intr-adevar, in crestinism, lumea si istoria odata cu ea au un final irepetabil, care concentreaza in el toata atentia omului religios.

Se pune insa intrebarea in ce masura isi mai pastreaza valabilitatea observatia, daca o sarbatoare este eminamente repetabila. Ce loc mai are ritmul unor sarbatori ciclice pe scara unui timp linear?

In continuare imi propun ca studiu de caz istoria si semnificatia sabatului, fiind sarbatoarea cu repetabilitate maxima in perioada vechi-testamentara, mai ales ca s-a bucurat de atentie si in teologia romaneasca.

Originea sabatului

In prezent concureaza doua teorii despre originea sabatului: dupa una, sabatul era de la inceput ziua a saptea de odihna, dupa cealalta era initial sarbatoarea lunii pline (numita in ebraica si kese), abia apoi devenind si ziua a saptea de odihna.

In sprijinul celei de-a doua ipoteze vin insa mai multe argumente. Mai intai, in texte vechi precum Ies. 23, 12 (din asa numita Carte a legamantului) si 34, 21 (din Dreptul de privilegiu al lui Iahve) ziua a saptea de odihna nu este numita sabat.

Sabatul apare in 4 Regi 4, 23; Is. 1, 13; Os. 2, 13; Am. 8, 5, mentionat strans legat de luna noua (hodes), ceea ce ar insemna ca era initial cealalta sarbatoare lunara, luna plina.

De altfel, chiar etimologia probeaza aceasta identificare. Termenul deriva din akkadianul sapattu(m) "a 15-a zi a lunii", cand cadea luna plina. Calendarul babilonian era impartit in 12 luni sinodice (lunile calendaristice corespunzand asadar cu ciclul lunar), fiecare de cate 29 sau 30 de zile. Fiecare luna incepea in faza lunii noi, asa ca la jumatatea lunii (a 15-a zi) era luna plina, sapattu, iar pe 29 - um bubbuli "ziua disparitiei (lunii)". Sapattu era ziua zeitei Istar, al carei numar dedicat era de altfel 15, ea fiind fiica (= jumatatea) zeului lunar Sin, al carui numar era deloc intamplator 30 (numarul de zile din luna).

Pus in legatura cu luna plina, textele il descriu ca pe un prilej de bucurie (mas'os - Os. 2:13), de adunare la templu (miqra -Is. 1:13), de vizitare a unui om sfant (4 Reg. 4:23) si de incetare a comertului (Am. 8:5).

Dupa K. van der Toorn, care se sprijina pe Os. 2:13; 5:7, si in religia canaanita se celebrau hodes (luna noua) si sabbat (fie ziua a 7-a, fie luna plina). Totusi informatia nu se confirma din surse extrabiblice.

Cea mai veche mentionare a zilei a saptea de odihna apare in doua texte similare, amintite si mai sus: Ies. 23:12 si Ies. 34:21; caracteristic lor este necunoasterea (neutilizarea) substantivului sabbat, ci doar a radacinii verbale.

Ziua a saptea de odihna trebuie pusa in legatura cu zilele tabu sau nefaste din Mesopotamia ("zilele nefaste": prima, a 7-a, a 14-a, a 19-a, a 21-a si a 28-a zi a unei luni).

Echivalarea clara intre ziua a saptea si sabat se intampla abia in Decalog, care s-a pastrat in doua redactari, una deuteronomista (Deut. 5) si alta preoteasca (Ies. 20).

Sabatul si teologia deuteronomista

Sabatul in Decalogul de redactare deuteronomista prezinta o puternica motivatie sociala (Deut. 5:15), a carei conceptie este mai veche decat motivatia strict teologica din Codul Preotesc. Ca odihna acordata celor ce muncesc, atat oameni cat si animale, sabatul reflecta mila in relatiile dintre stapani si slujitori. O atare conceptie pare sa fi provenit din dreptul tribal.

Pe de alta parte, teologia sabatica nu poate fi inteleasa fara un alt termen, "odihna", crucial in teologia deuteronimista. Ridicarea templului de catre Solomon implineste promisiunea odihnei (3 Reg. 8:56) facuta inca lui Moise (Deut. 12:9-10 - aici apare si un alt termen important, nahala "mostenire"), implinita pentru un timp de Iosua (Ios. 21:24), de judecatori (2 Reg. 7:11), de David (2 Reg. 7:1) in final de Solomon (3 Reg. 5:18). Pana la Solomon, intrarea in odihna fusese ratata din cauza neascultarii, o tema intalnita si in Ps. 95:11, "Nu vor intra in odihna mea", unde se aminteste de episodul de la Masa si Meriba (v. 8).

De altfel cronistul il numeste pe Solomon "barbatul odihnei" (I Paral. 22:9). Deloc intamplator, o sa regasim aceste idei in Evrei 4.

Teologia sabatica in Codul Preotesc (P)

Contextul istoric nu i-a mai permis lui P sa fundamenteze lucrarea lui Dumnezeu prin elemente istorice (dinastia davidica fusese detronata, poporul ales era exilat, tara era stapanita de babilonieni). De aceea a apelat la creatie, folosind-o in motivarea sabatului din Decalog (Ies. 20:11).

Conceptul de odihna divina exista deja, dar P o pune in legatura cu creatia si cu sabatul. Referatul creatiei (Fac. 1) functionase initial fara impartirea pe zile (un argument fiind dispunerea a 8 acte divine in 6 zile), pe care P o introduce tocmai pentru a motiva creational sabatul sau mai bine spus pentru ca intreaga creatie sa fie savarsita in ritm sabatic. Fac. 2:1 functioneaza chiar ca o concluzie la intreg cap. 1, prin aceasta aratandu-se ca ceea ce se relateaza despre ziua a saptea nu se inscrie in actiunea creatoare. S-ar putea chiar spune ca sabatul e necreat. Fac. 2:2-3 reprezinta de fapt doar o asezare in creatie a sabatului, ceea ce il plaseaza pe acesta intr-un cadru transcendent, intr-un mod al existentei divine.

In schema creationala, nu omul focalizeaza atentia textului, ci sabatul. K. Grunwaldt vorbeste chiar de doua puncte culminante ale textului, unul fiind crearea omului, al doilea sfintirea sabatului.

Lipsita de formula de incheiere "si a fost seara si a fost dimineata", zilei a saptea i se lasa un final deschis. Datorita corespondentelor textului cu relatarea construirii Cortului Sfant, s-ar putea intelege ca ziua a saptea a creatiei va fi incheiata abia atunci. Astfel, sabatul incheie atat creatia cat si ridicarea Cortului Sfant, cel care constituie desavarsirea creatiei dupa P.

Sabatul arata o modalitate de exercitiu al chipului lui Dumnezeu din om, fiind o imitatio dei. Omul sfinteste sabatul (Ies. 20:8), dupa cum si Dumnezeu l-a sfintit (Fac. 2:3; Ies. 20:11), dovedind prin aceasta ca este creat dupa chipul divin. Interesant ca P foloseste in legatura cu Dumnezeu substantivul "lucrare", obisnuit de altfel si pentru activitatea omului.

Exista in Fac. 2:2-3 si un important element cultic, sugerat deja de functia astrelor de a deosebi sarbatorile (Fac. 1:14): prima oara termenul "sfant" apare in legatura cu sabatul. Binecuvantarea, care aparuse deja referitor la inmultirea animalelor si a oamenilor (Fac. 1:22.28), ar insemna aici o putere divina pe care Dumnezeu o tine inca ascunsa in sabat, spre a fi facuta cunoscuta mai tarziu lui Israel. Binecuvantarea si sfintirea sabatului nu trebuie intelese izolat ca referindu-se doar la ziua a 7-a, ci la intregul complex pe care ziua a 7-a il incheie. Dupa C. Westermann, (binecuvantarea si sfintirea sabatului pot fi intelese fie ca referindu-se la Dumnezeu, fie ca o pregatire a sabatului. De altfel, cadrul larg al cosmologiei, care depasea istoria poporului Israel, permite intelegerea zilei a 7-a ca afectand intreaga umanitate: deosebirii intre zi si noapte, care guverneaza intreaga creatie, ii corespunde la scara umana deosebirea intre zi de lucru si sarbatoare. Cadrul festiv se arata si in repetarea expresiei "ziua a 7-a" de 3 ori, dar si in faptul ca se foloseste verbul "a sfinti", deci a consacra pentru cult. Dumnezeu face diferenta intre timpul dedicat odihnei si cel dedicat muncii, intre sacru si profan.

Se poate ca si aici, ca si in cazul crearii astrelor, P sa polemizeze cu mitologia mesopotamiana, pe care o cunostea in exilul babilonian. Daca dupa Enuma elis (epopeea babiloniana a creatiei) zeii i-au creat pe oameni pentru a trudi in locul lor, Dumnezeul biblic se arata de la creatie preocupat de odihna oamenilor. H.D. Preus crede ca s-ar sugera astfel ideea odihnei fara sfarsit a lui Dumnezeu, ca scop al creatiei.

Sabatul ramane insa intr-o stare cultica latenta. Celebrat inca de la creatie, el nu este cunoscut oamenilor. Nici lui Noe, nici patriarhilor, Dumnezeu nu le spune nimic in legatura cu sabatul. Abia Exodul si peregrinarea prin pustiu aduc cunoasterea sabatului. Interesant ca Israel ajunge sa descopere sabatul, observand ca painea de la Dumnezeu cade dupa un anume ritm: in ziua a sasea cade o cantitatea dubla, iar intr-a saptea inceteaza (Ies. 16:22-30). In aceeasi directia a comentat si Philon din Alexandria.

Prin faptul ca Iahve opreste caderea manei in ziua a saptea (Ies. 16:25-26), israelitii inteleg ca aceasta este o zi deosebita, in care Iahve Se odihneste. Si aici (Ies. 16:15), ca si in Fac. 1:29-30, daruirea mancarii de catre Dumnezeu este urmata de odihna sabatica.

Ies. 16:23 constituie primul verset biblic in care apare termenul sabat. De remarcat ca la prima sa aparitie sabatul nu este poruncit, ci a este dat (Ies. 16:29).

Schema cu 6 zile plus a 7-a se regaseste si in Ies. 24:16. In a 7-a zi Moise este chemat pe munte spre a primi indicatiile pentru ridicarea Cortului Sfant; aceasta pentru a se alinia modului in care Dumnezeu a creat lumea in 6 zile.

Trebuie subliniat ca sabatul apare inainte de darea legii pe Muntele Sinai, apoi ca poporul celebreaza sabatul inainte de Sinai si nu dupa. Prin urmare, sabatul nu este un apanaj al legamantului. Decalogul il presupune. Prima porunca este motivata istoric, pe cand porunca sabatului este motivata creational.

Denumirea de "semn" data sabatului in Ies. 31,13.17, apartinand redactorului si nu lui P, apare si in alta parte: Fac. 9:8-17 (referitor la curcubeu) si Fac. 17:9-14 (referitor la circumcidere). Curcubeul reprezenta semnul noii creatii de dupa potop, circumciderea reprezenta semnul epocii patriarhale, iar sabatul semnul epocii mozaice.

Prin respectarea sabatului se arata ca Iahve sfinteste Israelul. De aceea sabatul reprezinta un act marturisitor.

Dupa Is. 56:6-7; 66:23 sabatul poate fi respectat si de convertiti dintre neamuri, tocmai pentru ca tine de creatia lumii.

Sabatul in perioada intertestamentara

Despre iudeii din Elefantina (sec. V i.Hr.) se crede ca respectau sabatul, totusi unele documente par sa infirme acest lucru. N-ar fi insa o surpriza, pentru ca papirusurile descoperite acolo certifica derapaje de la Lege chiar in privinta esentei monoteiste a acesteia.

In Palestina respectarea sabatului s-a dezvoltat in doua directii. Pe de o parte, legea in sine a fost privita ca secundara in comparatie cu continutul ei: in acest sens rascoala macabeilor, confruntandu-se cu strategia ingenioasa a seleucizilor de a-i ataca tocmai de sabat, au adoptat o viziune mai larga, considerand ca se poate lupta de sabat, pentru ca viata proprie sa fie aparata (I Mac. 2:39-41; 9:34.43-44). Importanta acestei directii trebuie subliniata cu atat mai mult cu cat macabeii erau ei insisi preoti, iar din 152 i.Hr. chiar mari-preoti.

Pe de alta parte se ajunge, mai ales in cercurile care nu participau la politica, la o repliere fundamentalista pe respectarea legii. Cartea Jubileelor (scrisa de un fariseu intre 107-104 i.Hr.) reprezinta forma halahica veche, foarte riguroasa. Conform Jub. 2:17-22 sabatul a fost celebrat inca de la creatie in cer, fiind respectat de Dumnezeu si de ingeri; apoi Dumnezeu si-a ales un popor tocmai pentru a-i preda "semnul" sabatului.

Directia riguroasa s-a concretizat si in scrierile eseniene. Documentul de la Damasc trateaza foarte strict sabatul (10:14 - 11:18). Interesant ca nu era admisa folosirea unui strain pentru realizarea vreunei activitati interzise (11:2). Insa viata era considerata inferioara legii sabatice: era interzisa acordarea ajutorului animalelor care fatau sau scoaterea lor din groapa in care au cazut (11:13-14), dar mai mult sabatul avea prioritate chiar fata de viata umana: era interzis aducerea de medicamente (11:10), ajutarea unui om aflat in pericol de moarte: "Pe un om viu, cazut in apa sau altundeva, sa nu-l scoti cu o scara, funie sau cu alta unealta" (11.16-17).

Extrema tinerii sabatului la Dositei din Samaria: daca informatia lui Origen e corecta, adeptul trebuia sa ramana in aceeasi pozitie a corpului. S-a ajuns chiar la erezii iudeo-elenistico-gnostice: sabatistii din Cilicia care adorau pe dumnezeul sabatic "sau mai ales falasii etiopieni care adorau pe Sanbat (personificarea sabatului), fiul etern al lui Dumnezeu, care locuieste in cer, dar se pogoara de fiecare sabat pe pamant.

In Talmud, sabatul are un intreg tratat dedicat lui. Sunt definite 39 de lucrari principale interzise de sabat. Insa, spre diferenta de spiritul qumranit, viata are intaietate: "in ziua sarbatorii nu trebuie ca vitele sa fie ajutate sa fete, dar apoi pot fi ingrijite. O femeie poate fi ajutata sa nasca de sabat, i se poate chiar chema o moasa din alt loc. Se poate incalca sabatul pentru ea, incat sa fie legat buricul" (Misna, Sabbat 18:3). "Orice ameninta viata suspenda sabatul" (Misna, Yoma 8:4).

Se accentueaza insa tenta nationalista: sabatul este doar pentru evrei, iar un neevreu care respecta sabatul e vrednic de moarte.

Ulterior, in iudaism se insista si pe eshatologia sabatului. Astfel, se considera ca sabatul constituie o sesime din slava viitoare (Genesis Rabba [sec. 6 dHr.] 17).

Iisus Hristos si sabatul

Mantuitorul Hristos este confruntat cu legea sabatica pe doua planuri:
1. Incalcarea prescriptiilor sabatice.
2. Vindecarile de sabat.

In pericopa spicelor smulse de sabat, la Marc. 2:23-28 se vede disputa Bisericii primare cu iudaismul. Smulgerea spicelor nu era permisa, insa pentru Marcu sabatul isi pierde valabilitatea pentru crestini, pentru ca "Fiul Omului este domn si al sabatului" (Marc. 2:28).

Matei, dupa care Hristos accepta sabatul (cf. 24:20), argumenteaza aratand ca in fond incalcarea sabatului e permisa: preotii insisi profaneaza sabatul la Templu prin pregatirea jertfelor de atunci (Mat. 12:5; cf. Num. 28:9-10), fapt care poate fi pus in legatura cu superioritatea dragostei fata de jertfa (cf. 05. 6:6); in plus Hristos este mai mare decat Templul (Mat. 12:6), ceea ii ce confera lui Matei argumentul forte.

In ceea ce priveste vindecarile de sabat (Marc. 3:1-6), de care "iudeii" s-au scandalizat foarte mult (Ioan 5:16.18; 9:16), Mantuitorul Se exprima impotriva interpretarii eseniene, sustinuta probabil si de alti contemporani, care oprea salvarea vietii de sabat.

Totusi cred ca exista si o abordare pozitiva a sabatului de catre Mantuitorul. Hristos a murit vineri, incheindu-si activitatea dupa cum Dumnezeu la creatie si-a incheiat vineri (ziua a 6-a) lucrarea.

Odihna sabatica a insemnat pentru Hristos moartea fizica (o aparenta otiositas), dar dupa cum sabatul era legat indisolubil de cult, putem vorbi din aceasta perspectiva de o "lucrare cultica" tainica desfasurata de Hristos. Evangheliile pastreaza tacerea, insa in 1 Petr. 3:19 se spune ca Hristos a mers sa propovaduiasca duhurilor din inchisoare (deci din seol). De remarcat ca se foloseste acelasi termen ca si in propovaduirea apostolica; ceea ce face Hristos in plus este extinderea kerygmei la nivelul intregii umanitati, nu numai a celei in viata (Marc. 16:15), ci si a celei defuncte.

Cred ca e o perspectiva foarte importanta aceasta sabatizare a lui Hristos in moarte.

Asemanarea este izbitoare daca tinem cont si de faptul ca apostolii foloseau chiar serviciul sabatic sinagogal pentru propovaduire (Fapt. 13:14.42.44; 17:2;62 18:4) sau alte ocazii sabatice (Fapt. 16:13). Propovaduirea sabatica se face si pentru ca de sabat erau cititi Moise, adica Legea (Fapt. 15:21), si profetii, ale caror profetii se implineau in Hristos (Fapt. 13:27).

De altfel, Hristos insusi a propovaduit de sabat in timpul activitatii publice (Marc. 1:21; 6:2; Luc. 4:31; 13:10). Mai mult, debutul sau profetic a inceput tot de sabat (Luc. 4:16), la fel ultima propovaduire: aratarea fata de ucenici dupa inviere (Ioan 20:19). Perioada sabatica a insotit si alte evenimente: de exemplu Mantuitorul S-a schimbat la Fata dupa sase zile de la prima vestire a patimilor (Marc. 9:2; Mat. 17:1).

Aceasta este reluata in Evr. 4:1-11. Autorul epistolei (scrisa intre anii 60-70) invoca trei momente care corespund intre ele:
a. odihna lui Dumnezeu initiata la facerea lumii, spre care El ii cheama pe oameni (v. 3-4).
b. odihna in Tara Fagaduintei spre care Iisus Navi (= Iosua) a incercat sa-i conduca pe israeliti, insa acestia, din cauza necredintei, au esuat (v. 5-6.8).
c. odihna in care intra "astazi", in alta zi, poporul lui Dumnezeu (v. 7-9).

Termenul apare aici pentru prima data in literatura greaca, indicand intregul proces de intrare spre comuniunea cu Dumnezeu (cf. Evr. 11:16), inceput la botez (10:22) si care va fi implinit abia in eshaton.

Textul nu mentioneaza expres, dar se subintelege ca ultima mentionata este mijlocita de un alt Iisus, care insa si-a implinit menirea spre diferenta de inaintasul sau. Crestinii, doreste autorul epistolei sa arate, nu numai ca nu dispretuiesc sabatul, ci il implinesc in insasi menirea lui ultima.

Sabatizarea lui Hristos a adus sabatizarea oamenilor.

Sabat, generatii, milenarism

Matei incepe cu genealogia Mantuitorului (cap. 1), care prezinta o caracteristica interesanta. De la Avraam la Iisus sunt 6x7 generatii. Aceasta face ca Mesia sa se nasca la inceputul celei de-a saptea hebdomade.

De asemenea, structura Apocalipsei este formata din 7 hebdomade (parti formate din 7 elemente, cu exceptia celei de-a 6-a, care contine un singur element: infrangerea fiarei). Se poate deci observa cum inceputul si sfarsitul Noului Testament este structurat pe 7 hebdomade. Ideea hebdomadei a fost desigur preluata din cartea Daniel (cf. 9:24).

Inca din iudaism a inceput sa se dezvolte si conceptia varstei cosmice, de 7 mii de ani: 6.000 existenta propriu-zisa plus 1.000 intr-o stare de odihna. Ideea este atestata in Talmudul babilonian, in apocrifa lui Enoh. Ea apare, doar in ceea ce priveste cei 1.000 de ani de odihna, si in Apoc. 20:2-7, dar apoi complet in Epistola lui Barnaba (15:4).

Invatatul crestin Bardesanes (154-222), care s-a ocupat si cu astrologia, concepea la fel istoria lumii ca trebuind sa se consume in 6.000 de ani.

Iuliu Afrianul (sec. 3 dHr.) este primul autor crestin care intocmeste o istorie universala, numita Chronographia si scrisa in 222. Dupa aceasta, Hristos a inviat in anul 5.531 de la facerea lumii. Din fragmentele ramase nu putem sti care an a fost atribuit nasterii lui Hristos, dar putem presupune ca e vorba de 5.500.

Si Ipolit considera in Cronica sa ca pana in anul 234/235 (al 13-lea an al domniei lui Alexandru Sever) au trecut 5.738 de ani, iar in Comentariul la Daniel spune ca Hristos S-a nascut in anul 5.500 de la facerea lumii.

Si dupa aceasta conceptie, analog sistemului hebdomadelor, Hristos se naste tocmai la mijlocul mileniului al saselea.

Prin pozitionarea venirii lui Hristos in mijlocul celei de-a sasea perioade, crestinii credeau ca traiesc ultima parte a acesteia, ceea ce a determinat asteptarea iminenta a celei de-a doua veniri a Mantuitorului pentru inaugurarea ultimei perioade (sabatice).

Se pare ca defalcarea teologica a istoriei pe diferite ere de durata stabila este imprumutata din zoroastrism.

In orice caz, avem de-a face cu o meditatie simbolica asupra istoriei, modelata pe teologia sabatica, astfel incat ce de-a saptea perioada (fie hebdomada, fie mie de ani) sa corespunda cu odihna imparatiei lui Dumnezeu.

Excesul de literalism si apropierea de curente revolutionare precum montanismul au dus insa la dezavuarea acestei viziuni, cunoscuta ca hiliasm sau milenarism. Totusi nu trebuie pierduta esenta simbolica deosebit de importanta.

Pentru Philon din Alexandria numarul 6 nu reprezinta imperfectiunea sau diabolicul, ci limita creatului, lumea aceasta.

Numarul 7 reprezinta implinirea creatului prin transcederea sa, pentru ca numarul sa fie simbolul stabilitatii.

Sabatul si odihna lui Dumnezeu

Ca si in Noul Testament, in literatura crestina ulterioara s-a impletit respingerea sabatului cu valorificarea lui teologica.

Sf. Iustin Martirul vede in sabat o lege data dupa masura pacatoasa a Israelului, introdusa abia de Moise, dupa cum nici circumciderea n-a fost practicata inainte de Avraam; cu alte cuvinte, ambele fiind ulterioare, sunt si relative.

Dupa Epistola lui Barnaba, Dumnezeu insusi respinge sabatul: "Numi plac sambetele de acum". De asemenea Sf. Ignatie atesta incetarea respectarii sabatului in favoarea tinerii duminicii. In Comentariu la Ioan Origen tinde chiar sa identifice sabatul cu Vechiul Testament. La odihna de dupa sabat a lui Hristos, Acesta ii face partasi pe cei ce au devenit asemenea mortii Sale.

Totusi nu este vorba de respingerea sabatului din punctul de vedere al continutului teologic. Sa nu uitam ca Epistola lui Barnaba citeaza de fapt un text vechitestamentar (Is. 1:13). Or nu se poate considera ca profetii Vechiului Testament respingeau sabatul.

Ceea ce se inlatura este modalitatea pacatoasa a sabatizarii. De c aceea sabatizarea crestina primeste o importanta morala covarsitoare.

Sf. Iustin Martirul spune: "Legea cea noua voieste ca voi [iudeii] sa paziti de-a pururi sabatul, iar voi, nelucrand nimic o zi, socotiti ca sunteti piosi, neintelegand pentru ce vi s-a poruncit astfel. [...] Daca este cineva dintre voi sperjur sau hot, sa inceteze; daca este preacurvar, sa se pocaiasca, fiindca numai atunci el a pazit sabatele cele pline de desfatari si adevarate ale lui Dumnezeu". Origen spune ca Hristos a indeparat printre altele sabatul trupesc. Iar Pseudo-Ignatie indeamna: "sa nu sabazitam iudaic, bucurandu-ne de lene, caci se spune "cine nu munceste, nici sa nu manance" si iarasi "in sudoarea fetei tale sa-ti mananci painea". Ci fiecare dintre noi sa sabatizam duhovniceste, bucurandu-ne de observarea legilor, si nu de relaxarea corpului, admirand creatia lui Dumnezeu, si nu hranindu-ne cu cele de pe o zi pe alta, nici band bauturi incalzite, nici mergand masurat, nici bucurandu-ne de dansuri si ritmuri lipsite de minte.

Ideea sabatului duhovnicesc este mult mai veche. Philo din Alexandria considera chiar ca Dumnezeu este singurul Care Se odihneste.

Aceasta valorificare duhovniceasca am intalnit-o si la Sf. Grigorie de Nazianz, care vorbea de un "sabatism al sufletelor" din ziua a opta si prima a veacului viitor sau la Sf. Ioan Gura de Aur.

Respingerea sabatului a avut si un important aspect cultic: comunitatea crestina s-a autoidentificat, celebrand duminica; insa nu trebuie uitat ca baza cultica a duminicii a fost una preluata din cultul sinagogal sabatic.

Celebrarea duminicii a inceput fara indoiala din epoca nou-testamentara. Fapt. 20:7 constituie o prima marturie a cultului crestin (frangerea painii) in zi de duminica, desi nu este inca dovada unui cult duminical indatinat. Colecta facuta in fiecare duminica, in I Cor. 16:2 deja ar putea indica obisnuita unui cult duminical, cadru in care cel mai probabil colectele de acest tip se desfasurau. In Col. 2:16 este mentionata criticarea crestinilor ca nu respecta sabatul (ca si alte sarbatori iudaice), ceea ce arata ca deja Biserica se departase de cultul kerygmatic al sabatului; autorul Colosenilor ii indeamna insa pe crestini sa nu se lase judecati pentru aceasta.

Sarbatoarea duminicala a crestinilor inseamna chiar o implinire a sabatizarii din Vechiul Testament, duminica fiind numita "ziua a opta", care fireste neexistand in calendarul sabatic, sugera prin denumirea sa tocmai implinirea prin depasirea timpului obisnuit.

Astfel in Epistola lui Barnaba, duminica este numita pentru prima data "ziua a opta", celebrata pentru ca atunci a inceput creatia si pentru ca in ea a inviat Hristos. Motivatia aceasta a serbarii duminicii se intalneste si la Sf. Iustin.

Barnaba insa mai spune in continuarea textului citat: "Nu-mi plac sambetele de acum, ci sambata aceea pe care am facut-o, in care dupa ce Ma voi fi odihnit de toate, voi face inceput zilei a opta, care este inceputul altei lumi". Apxn se poate traduce si prin "principiu". Sabatul de tip divin, caci Dumnezeu Se odihneste, devine principiul noii creatii. Sf. Iustin observa si el ca "ziua a opta avea o taina mai mare decat cea de-a saptea".

Origen spune ca invierea Mantuitorului in ziua de dupa sabat, adica (intr-a opta, este chip al vietii celei noi. Sabatul in sens duhovnicesc e dobandit de "cel drept care distruge lucrurile lumii, care il slaveste pe Dumnezeu, care se linisteste, care nu paraseste locul unde a stat - pe Hristos - nici foc nu aprinde nepacatuind cu nimic, nici sarcina nu ia. Orice pacat e o sarcina mai grea decat muntele. Alta descriere a sabatului ar fi «a fost lasat un sabat poporului lui Dumnezeu», o odihna sfanta. Caci cel care si-a facut toate lucrarile, e vrednic sa se impartaseasca de acel sabat, dedicandu-se numai contemplarii adevarului si intelepciunii".

Marele teolog alexandrin este si primul care introduce un nou concept, de origine platoniciana, in sabatizarea crestina: contemplatia. Origen spune ca "nu este scris in Scriptura" "Dumnezeu S-a odihnit", ci "S-a retras in contemplarea de Sine". Aceasta autocontemplare divina constituie baza pentru contemplarea lui Dumnezeu de catre om.

Mai tarziu se observa contopirea celor doua aspecte (contemplativ si moral). Sf. Athanasie va observa importanta sabatului nu in inactivitatea ca atare, ci in cunoasterea lui Dumnezeu, expiere a pacatelor si oprire de la ele. Un alt concept al sabatizarii crestine este aspectul hristologic, atestat tot la Origen. Eliberarea sclavului in anul al saptelea inseamna, ca si odihna de la lucrari din sabat, libertarea in har data prin Hristos. In baza acestei libertati, Origen vorbeste de cei ce ajung la "sabatizarea mintii in Hristos prin credinta, adica la odihna si oprirea de la pacate".

Expresiile sunt reluate cuvant cu cuvant de catre Sf. Chiril al Alexandriei. Interpretand episodul manei din pustie, el insista pe sabatizarea in inteles spiritual, ca odihna a mintii in Hristos.

Fer. Augustin exprima foarte poetic teologia sabatica intr-o rugaciune inclusa in Confesiuni: "Doamne, Dumnezeule, da-ne pace, caci pe toate ni le-ai dat, pacea linistii, pacea sabatului, pace fara de seara. In adevar, aceasta ordine prea frumoasa a lucrurilor foarte bune, dupa ce vor trece masurile lor, va zice ca, in adevar, in ele s-a facut dimineata si seara. Dar ziua a saptea este fara de seara si nu are apus, pentru ca ai sfintit-o ca sa ramana in vesnicie, pentru ca glasul Cartii tale sa ne vorbeasca mai inainte faptul ca tu, dupa lucrarile tale foarte bune, te-ai odihnit in a saptea zi, desi le-ai facut linistit, ca si noi dupa faptele noastre foarte bune, pentru ca tu ni le-ai dat, ne vom odihni in tine, in sabatul vietii vesnice.

Caci chiar si atunci tu te vei odihni in noi, asa cum lucrezi in noi, si acea odihna a ta va fi pentru noi asa cum sunt aceste lucrari ale tale pentru noi. Tu, insa, Doamne, mereu lucrezi si mereu te odihnesti si nu vezi pentru un timp si nici nu te odihnesti pentru un timp si totusi faci si vederile in timp, si timpurile insesi, si linistea dupa timp. Speram ca dupa ele [dupa faptele bune] ne vom odihni in marea ta sfintenie. Tu, insa, Bun care nu are nevoie de alt bun, esti mereu linistit, pentru ca linistea ta esti tu insuti".

Concluzie

Sabatul, in pofida repetabilitatii sale, nu are nimic in comun cu o viziune ciclica a istoriei. Este cel mult un eveniment repetabil, dar el il pune pe credincios in contact cu realitatea transcendenta a unui progres cosmic. Impartasirea de sabat asigura marturisirea cultica a faptului ca Dumnezeu este Creatorul lumii si Stapanul istoriei, dar si asteptarea implinirii unei odihne de care sa se bucure creatura. Sabatul nu poate fi in crestinism despartit de inviere, de aceea for a sa cultica este duminicala. Dar sabatizarea, ca realitate teologica, reflecta taina Treimii.

Fundamentat creational, sabatul trimite la Tatal, Facatorul tuturor celor vazute si nevazute (Crez 1). Fundamentat istoric trimite la Fiul, atat in Vechiul Testament (pentru ca mana oferita israelitilor in ritm sabatic este identificata cu Fiul - Ioan 6:31-58), cat si in Noul Testament pentru ca de sabat Si-a implinit lucrarea de propovaduire (atat celor vii cat si celor morti). Sabatul fundamentat eshatologic trimite la Duhul Sfant, pentru ca sabatizarea creatiei inseamna imparatia cereasca.

Voi indrazni sa merg chiar mai departe. Oare nu trebuie identificat sabatul, ca realitate necreata, asa cum am vazut din textele biblice (P), cu energia divina, si ea necreata? Iar daca Dumnezeu nu creeaza decat sabatic, nu este un motiv in plus pentru identificarea propusa, mai ales ca energia divina izvoraste din Dumnezeu si-L manifesta pe Acesta in exterior? Iar daca sabatizarea divina este daruirea energiei necreate, oare nu inseamna atunci sabatizarea creaturii impartasirea de harul necreat?
asist. drd. Alexandru Mihaila

Doamne ajuta!
Oare de ce nu citesc sectantii articolele pana la capat?
Frate Cristian, pierzi timpul cu acesti oameni rataciti. Articolele acestea sunt edificatoare:
www.catehetica.ro/ce-spune-dumnezeu-despre-ziua-de-odihna
www.catehetica.ro/ce-spune-dumnezeu-despre-ziua-de-odihna-2

Iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur:
Dacă auzi pe cineva hulind, izbeşte faţa lui cu palma şi sfinţeşte-ţi mâna ta prin această lovitură
Dar pentru că a venit acum vorba despre hulă, vreau să cer de la voi toţi o singură răsplată pentru această cuvântare: ca să-mi mustraţi pe cei care hulesc în cetate. Dacă auzi pe cineva hulind la răspântie sau în for, du-te la el şi dojeneşte-l; şi chiar dacă trebuie să-l loveşti, nu pregeta: isbeşte faţa lui cu palma, loveşte gura lui, şi sfinţeşte-ţi mâna ta prin această lovitură. Şi dacă te va învinovăţi cineva şi te va duce la judecată, nu te împotrivi; şi dacă judecătorul de pe tribunalul lui îţi va cere socoteală, spune-i fără sfială, că a hulit pe Regele îngerilor. Căci dacă trebuie pedepsiţi cei cari hulesc pe regele pământului, cu atât mai vârtos cei cari îl batjocoresc pe Acela (al cerului). Este o fărădelege obştească, este o nedreptate care-i priveşte pe toţi şi îi e îngăduit orişicui să fie pârâtor.

Să afle şi creştinii şi păgânii, că creştinii sunt mântuitorii cetăţii, epitropii, supraveghetorii şi învăţătorii ei, şi să afle acest lucru şi cei desfrânaţi şi stricaţi, că trebuie să se teamă de slujitorii lui Dumnezeu, pentru că, dacă altă dată mai încearcă să grăiască aşa ceva, să se uite mai întâi în toate părţile şi să se teamă şi de umbra lor, de frică să nu-i auză vreun creştin şi apoi să sară asupra lor şi să-i pedepsească cu străşnicie.

N-ai auzit ce a făcut loan? A văzut pe un tiran stricând legea căsătoriei, şi fără sfială i-a spus în mijlocul pieţei: „Nu ţie îngăduit să ţii soţia fratelui tău Filip” (Marcu 6, 18). Eu însă nu te-am dus la tiran, nici la judecător, nici despre căsătorie nelegiuită, nici fiind vorba de tovarăşi de robie batjocoriţi, ci despre hulă faţă de Domnul pentru care îţi cer să pedepseşti pe cel de un rang cu tine. Dacă ţi-aş fi zis: „Pedepseşte şi îndreaptă pe regii sau judecătorii ce calcă legea, n-ai spune oare că am înnebunit? Şi totuşi Ioan a făcut aceasta, ceea ce înseamnă că lucrul nu e de loc peste puterile noastre. Acum cel puţin îndreaptă pe tovarăşul tău de robie, sau pe cel deopotrivă cu tine; chiar dacă e nevoie să mori, nu pregeta să îl dojeneşti; aceasta va fi pentru tine o mucenicie, pentru că şi loan a fost mucenic. Nu i s-a poruncit să aducă jertfă, nici să se închine la idol, ci şi-a pus capul pentru legile călcate în picioare; deci şi tu luptă-te pentru dreptate până la moarte, şi Dumnezeu se va lupta pentru tine.

Să nu-mi spui vorba aceea răsuflată: „Ce are asta de-a face cu mine? Nu e nimic între mine şi el”. Numai cu diavolul n-avem a împărţi nimic, însă cu toţi ceilalţi oameni avem multe lucruri care ne leagă laolaltă. Căci ei se împărtăşesc din aceeaşi fire ca şi noi, locuiesc acelaşi pământ, se hrănesc cu aceleaşi mâncări, au acelaşi Stăpân, au primit aceleaşi legi, sunt îmbiaţi la aceleaşi bunuri ca şi noi. Vorba ta e o vorbă satanică, o cruzime diavolească. Deci să nu spunem aşa ci să arătăm fraţilor grija care se cuvine.

Eu însă un lucru vă făgăduiesc şi vă chezăşuiesc vouă cu tot dinadinsul: dacă voi toţi, ce sunteţi de faţă, aţi vrea să vă îngrijiţi de mântuirea cetăţenilor oraşului acestuia, în scurtă vreme se va îndrepta toată cetatea, deşi numai foarte mică parte din ea e acum aici, o parte foarte puţin numeroasă ca mulţime, însă cuprinsă de cea mai mare evlavie. Să împărţim deci mântuirea fraţilor noştri; căci e de ajuns un singur om înflăcărat de râvna (credinţei), ca să îndrepte tot poporul. Dar fiindcă acum nu e aici numai unul, nici doi sau trei, ci o mulţime aşa de mare, care ar putea să se îndeletnicească cu îngrijirea celor cuprinşi de nepăsare, nu din pricina slăbiciunii lor, cât din pricina trândăviei noastre pier şi scapătă cei mai mulţi dintr-ânşii.

Dar nu e ciudat, când vedem o bătaie în piaţă, să ne ducem acolo şi să împăcăm pe cei ce se bat: (dar ce vorbesc de bătaie? dacă am vedea că a căzut un măgar, toţi punem mâna şi deopotrivă ne grăbim să-l ridicăm în picioare), iar de fraţii, cari pier să nu avem nici o grijă? Măgarul e hulitorul, care neputând duce povara mâniei sale, s’a poticnit; du-te, ridică-l cu vorba, cu fapta, cu blândeţea, cu străşnicia; să fie leacul felurit. Şi dacă în astfel vom orândui ale noastre, şi ne vom îndeletnici cu îndreptarea semenilor noştri, în curând, când se vor fi învăţat şi ei să primească dojenile noastre, le vom fi plăcuţi şi ne vor simţi lipsa, şi ceea ce e mai presus de toate, ne vom înfrupta din bunurile puse la păstrare, de care deie Domnul să avem cu toţii parte, prin harul şi bunătatea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care şi cu care se cuvine Tatălui şi Duhului Sfânt slavă, putere şi mărire, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Predici la Statui – vol. I, de Sfântul Ioan Gură de Aur

Buna ziua.Dragul meu domn, dvs scrieti ca "Biserica a hotarat de pe timpul Sfintilor Apostoli"...duminica. Eu v-am adus dovezi evidente, din Biblie si din teologii ortodocsi care sustin foarte clar faptul ca in crstinismul primar ziua de odihna era sambata. "Credinciosii socoteau ca saptamana de sapte zile a fost stabilita de insusi Dumnezeu, care sase zile a lucrat iar a saptea zi s-a odihnit. De aceea Bibila interzicea cu strictete sa se lucreze in ziua a saptea - sambata - care era sfanta fiind inchinata Domnului.Aceasta zi era considerata sarbatoare de catre crestini si evrei." ("Sisteme calendaristice" de Gheorghe Stanila, ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,1980, p.110). Pai dragul meu, in materie de religie nu conteaza ce cred eu sau ce crezi tu, aici conteaza doar ceea ce zice Dumnezeu prin revelatie. Sfintii Apostoli au serbat Sambata omule si nu ai nici un argument real ca sa spui ca nu este asa! Ti-am adus o gramada de texte din Noul Testament pentru a demonstra iar dta vii doar cu vocalize. Pentru oamenii nestiutori conteaza cine tipa mai tare, dar pentru cei care gandesc, conteaza doar argumentele logice si demonstrabile.
-Apoc 1:10 - kuriake hemera - Deşi unică în Scriptură, expresia kuriake hemera are o lungă istorie în limba greacă post-biblică. Ca şi forma prescurtată, kuriake ea este folosită de obicei de părinţii bisericeşti pentru prima zi a săptămânii, iar în limba greacă modernă kuriake este cuvântul uzual pentru duminică.

Echivalentul său latin, dominica dies, este o denumire comună pentru aceeaşi zi şi a trecut în diferite limbi moderne, ca în spaniolă, domingo, în franceză, dimanche, şi în română, duminică. Din acest motiv mulţi învăţaţi susţin că expresia kuriake hemera, din pasajul de faţă, se referă de asemenea la duminică, şi că Ioan nu doar că a primit viziunea în prima zi a săptămânii, dar a şi recunoscut-o ca fiind „ziua Domnului”, probabil pe baza faptului că în această zi a înviat Hristos din morţi.

Există însă destule motive pentru a respinge această interpretare. În primul rând este principiul recunoscut, al metodei istorice, şi anume că o interpretare trebuie făcută ţinând cont doar de dovezile care îi sunt anterioare în timp sau contemporane, nu prin date istorice care provin dintr-o perioadă ulterioară. Acest principiu este de o importanţă deosebită în problema studierii expresiei „ziua Domnului”, aşa cum apare în pasajul de faţă. Deşi în scrierile părinţilor bisericeşti ea apare frecvent cu sensul de duminică, prima dovadă concludentă a unei asemenea întrebuinţări nu se găseşte decât în ultima parte a secolului al II-lea, în lucrarea apocrifă Evanghelia după Petru, (9, 12; ANF, vol. 9, p. 8), unde ziua învierii lui Hristos este denumită „ziua Domnului”. Întrucât documentul acesta a fost scris la trei sferturi de veac după ce a scris Ioan Apocalipsa, el nu poate constitui o dovadă că pe vremea lui Ioan expresia „ziua Domnului” se referea la duminică. S-ar putea da numeroase exemple pentru a arăta rapiditatea cu care cuvintele îşi pot schimba înţelesul. Prin urmare, sensul de aici al expresiei „ziua Domnului” este stabilit mai corect prin referirea la Scriptură, nu la literatura ulterioară.

Un argument pozitiv este faptul că deşi Scriptura nu identifică nicăieri duminica ca având vreo legătură religioasă cu Domnul, ea recunoaşte de repetate ori că ziua a şaptea, Sabatul, este ziua Sa specială. Biblia spune că Dumnezeu a binecuvântat şi a sfinţit ziua a şaptea (vezi Genesa 2,3); că a declarat-o ca monument de aducere aminte al actului Său de a crea (vezi Exodul 20,11); a numit-o „ziua Mea cea sfântă” (vezi Isaia 58,13) şi că Isus S-a numit pe Sine „Domn al Sabatului” (vezi Marcu 2,28), în sensul că în calitate de Domn asupra oamenilor, El este Domn şi asupra a ceea ce a fost făcut pentru om, Sabatul. Aşadar, interpretată în acord cu dovezile anterioare şi contemporane apostolului Ioan, este clar că expresia „ziua Domnului” nu poate face referire decât la o singură zi, şi aceasta este Sabatul zilei a şaptea.
Spre final vreau sa va spun ca daca doriti sa avem o discutie mai ampla despre lege in Biblie, o accept cu placere.
Inchei prin a pune o intrebare - Daca Biserica este autoritatea finala in materie de religie, ca trup al lui Hristos, atunci rolul Capului care mai este? Marcu 7:13. Multi gandesc cu burta si nu primesc decat argumente care se adreseaza acestui "centru decizional". Va invit sa cantariti argumentele, nu va cer sa fiti de acord cu ele dar macar sa le respectati, nemaiaruncand cu laturi asupra Bisericii Adventiste. Sa fiti binecavantat!

Este lesne de vazut ca vorbim impreuna dar ne intelegem separat. Dvs d-le Ciprian aduceti niste aluzii puerile, fara nici-un sens. Discutam in contradictoriu desi articolul de mai sus este suficient de lamuritor iar toate comentariile deasemenea.
Biserica a hotarit, dintru inceput, de pe timpul Sfintilor Apostoli, ca ziua intii din saptamina sa fie sarbatorita prin cult public si sa fie socotita ca zi de odihna pentru crestini. Aceasta este Duminica - ziua Domnului (Apocalipsa I, 10), ea apartine Domnului Hristos si a fost ridicata la aceasta cinstire pentru ca in aceasta zi - de duminica - s-a intimplat cel mai mare eveniment al crestinitatii, invierea Domnului Hristos.
Ca zi de odihna in Vechiul Testament a fost sarbatorita ziua simbetei. Pentru crestini insemnatatea acelei zile dispare si locul ei il preia Duminica, cu noul ei sens. In adevar, in Vechiul Testament, evreii conform poruncii a IV-a din Decalog sarbatoreau ca zi de odihna sub numele de sabat, simbata, sarbatorea instituita de Moise: “Adu-ti aminte de ziua odihnei (simbetei) ca sa o sfintesti. Lucreaza sase zile, si fa in acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau; sa nu face in acea zi nici un lucru... caci in sase zile a facut Dumnezeu cerul si pamintul ... iar in ziua a saptea s-a odihinit. De aceea a binecuvintat Domnul ziua a saptea si a sfintit-o” (Iesire XX, 8-11).
Sarbatorirea simbetei la evrei se efectua bazata pe doua fapte: a) datorita faptului ca insusi Dumnezeu s-a odihnit in ziua a saptea si a sfintit-o. “Si a binecuvintat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca intr-insa s-a odihnit de toate lucrurile Sale” (Facere I, 3; cf. Iesire XX, 11). b) ea se mai serba ca amintire a iesirii, a eliberarii poporului evreu din Egipt. “Adu-ti aminte ca ai fost rob in pamintul Egiptului si Domnul le-a scos de acolo... si de aceea ti-a poruncit Domnul Dumnezeul tau sa pazesti ziua odihnei si sa o tii cu sfintenie” (Deuteronom V, 15).
In Vechiul Testament s-a orinduit prima data, s-a instituit deci serbarea simbetei, cu ocazia stringerii manei din pustie, data de Dumnezeu evreilor. Ei stringeau mana in fiecare zi pentru ziua respectiva iar in preziua simbetei stringeau pentru doua zile, caci a doua zi simbata nu era, fiind zi de odihna (Iesire XVI, 23-30). Serbarea simbetei s-a consfintit prin porunca a patra din Decalog fapt amintit la inceput (Iesire XX, 8-11).
Serbarea simbetei a fost numai pentru Vechiul Testament. In Noul Testament s-a hotarit a se serba Duminica ca amintire a Invierii Domnului. Caci desi simbata era denumita “legamint vesnic”, “sa pazeasca deci fiii lui Israel ziua odihnei, praznuind ziua odihnei din neam in neam ca un legamint vesnic” (Iesire XXXI, 16), totusi pentru epoca mesinaica s-a prezis o alta zi. Profetul Zaharia spune: “In ziua aceea, zice Domnul, fiecare din voi va pofti pe aproapele sau sub vita si smochinul sau” (Zaharia III, 10). Ziua aceea, e ziua invierii, precum spune Psalmistul: “Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul sa ne bucuram” (CXVII, 24).
Domnul Hristos a calcat simbata prin: vindecarea omului cu mina uscata (Matei XII, 10-13); vindecarea slabanogului de la lacul Viteza (Ioan V, 1-13); vindecarea orbului din nastere (Ioan IX, 1-14). Mintuitorul nerespectind simbata, a spus ca El este mai mare decit simbata, este domn al simbetei (Matei XII, 8; Marcu II, 28).
La sinodul din Ierusalim, printre cele patru dispozitiuni, pe care trebuiau sa le respecte cei care intrau in crestinism, simbata nu exista (Fapte XV, 29). Sfintul Pavel mustra pe galatenii si colosenii care vor sa se intoarca la sarbatorile iudaice. “Nimeni sa nu va judece pentru mincare sau bautura, sau cu privire la vreo sarbatore, sau luna noua sau simbete, care sint umbra celor viitoare, iar trupul (este) al lui Hristos” (Coloseni II, 16; cf. Galateni IV, 9-11. Porunca a patra din Decalog, nu e amintita nicaieri in Noul Testament spre a fi respectata.
Serbarea simbetei din Vechiul Testament a fost inlocuita prin serbarea Dumincii, precum s-a amintit, zi in care a inviat Domnul Hristos. “Dupa ce a trecut simbata, cind se lumina de ziua intii a saptaminii (duminca) au venit Maria Magdalena si cealalta Marie, ca sa vada mormintul” (Matei XXVIII, 1). “Si dupa ce a inviat dimineata, in ziua cea dintii a saptaminii (duminca), El s-a aratat Mariei Magdalena” (Marcu XVI, 9; Luca XXIV, 1).
In ziua invierii Sale, Domnul Hristos s-a aratat viu femeilor mironosite (Matei XXVIII, 9) lui Petru (Luca XXIV, 34), celor doi ucenici in drum spre Emaus (Luca XXIV, 13-15); Apostolilor fara Toma. Si fiind seara, in ziua aceea, intiia a saptaminii (duminica) si usile fiind incuiate, unde erau adunati ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus (Ioan XX, 19), dupa opt zile impreuna cu Toma (Ioan XX, 26).
De asemene, in ziua Cincizecimii - tot in zi de duminica - s-a pogorit Duhul Sfint (Fapte II, 1-5), in ziua duminicii a primit Sfintul Ioan descoperirea (Apocalipsa I, 10). Apostolii savirseau sfinta Euharistie (Fapte XX, 7); primii crestini stringeau ajutoare tot cu ocazia sarbatoririi duminicii. “In ziua intii a saptaminii (duminica) fiecare dintre voi sa-si puna deoparte, stringind cit poate...” (I Corinteni XVI, 2).
Deci, incepind de la Apostoli si de la primii crestini Biserica a sarbatorit ca zi de odihna, Duminica.
Totusi sint unii crestini care afirma si sustin ca simbata este o datorie obligatorie pentru toti si pentru totdeauna, este o lege universala, pentru ca Dumnezeu a binecuvintat-o si a sfintit-o (Facere II, 2-3). Deci avem datoria s-o respectam toti.
In adevar, Dumnezeu s-a odihnit si a binecuvintat ziua a saptea. Dar, El n-a poruncit omului s-o tina ca zi de odihna si sarbatoare. De altfel, nici nu era nevoie. Omul era in rai si munca era usoara, el nu avea nevoie de odihna. Dupa caderea in pacat, munca a devenit mai grea. Insa, chiar atunci omul n-a serbat ziua a saptea. Nu se spune nicaieri ca Noe, Avraam sau Iacov ar fi serbat simbata. Moise a instituit sabatul, spre a curma nemultumirile poporului din pustie, care murmura din cauza greutatilor, facindu-I sa-si aminteasca de Dumnezeu care-l scosese din robie.
Cit despre odihna Domnului din ziua a saptea aceasta insemna sfirsitul creatiei. Caci nu ni se mai spune ca “s-a facut seara si s-a facut dimineata”; n-a mai urmat o alta zi, ci ziua a saptea insemneza epoca de dupa creatie, pina la sfirsitul lumii, in care Dumnezeu nu mai creeaza, dar desigur El are grija de lume. De aceea aceasta epoca se numeste sabat, odihna. Ea priveste pe Dumnezeu. Insa ziua de odihna pentru om, vine printr-o porunca, prin porunca lui Moise (Iesire XVI, 23-30 si Iesire XX, 8-11) (cf. Deheleanu).
Se mai afirma aceiasi crestini ca totusi serbarea simbetei este obligatori si pentru toti crestinii pentru ca Domnul Hristos n-s desfiintat poruncile legii vechi. Astfel, El spune: “Sa nu socotiti ca am venit sa stric legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa plinesc” (Matei V, 17).
Insa, adevarul spuselor Mintuitorului este urmatorul: in Domnul Hristos s-au implinit profetiile mesianice. El admite in esenta Sa legea morala a Vechiului Testament, dar o desavirseste, o adinceste si o completeaza cu noi sfaturi si porunci. De aceea, El spune: “Ati auzit ca s-a zis celor de demult... Eu insa va spun voua” (Matei V, 21-22). Multe lucruri din legea veche erau umbre, simboale, prefigurati ale Noului Testament care trebuiau sa dispara si au disparut. Mai mult, El a infiintat o lege noua. Astfel, la infiintarea Sfintei Euharistii El spune: “Acesta este singele Meu, al legii celei noi...” (Matei XXVI, 28; Luca XXII, 20). Deci printre institutiile din legea veche care s-au desfiintat ca nemaiavind nici un rost este si serbarea simbetei.
Se mai afirma de crestinii atit de iubitori ai Vechiului Testament si ai sabatului, ca acesta totusi trebuie tinut pentru ca era si inainte de Moise. Caci in Decalog se spune “Adu-ti aminte de ziua odihnei...” (Iesire XX, 8).
Insa s-a amintit ca simbata nu s-a instituit de Moise prin proclamarea Decalogului, ci citva timp mai inainte, cu ocazia stringerii manei din pustie, fapt amintit in capitolul XVI, 23-30. Deci, “adu-ti aminte” din Iesire XX, 8, se refera la acest moment si nu la o perioada de timp mai veche.
Se mai aminteste si un alt argument in sprijinul respectarii simbetei. Astfel se spune ca simbata nu se poate inlocui caci a fost data de Dumnezeu ca “legamint vesnic”. “Sa pazeasca deci fiii lui Israel ziua odihnei, praznuind ziua odihnei din neam in neam, ca un legamint vesnic” (Iesire XXXI, 160. Insa, sub numele de semn sau legamint vesnic se intelege timpul Vechiului Testament, pina la venirea Mintuitorului. Crestinii nu mai sint sub lege, ci sub har: “Caci pacatul nu va avea stapinire asupra noastra, fiindca nu sinteti sub lege, ci sub har” (Iesire XII, 14) si totusi nimeni n-o mai serbeaza.
In continuarea sustinerii simbetei se afirma ca si Mintuitorul ca si Apostolii Sai serbau simbata, pentru ca se simbata, pentru ca se duceau simbata la sinagoga (Luca IV, 16), dupa cum procedau si Apostolii Sai (Fapte XVI, 13).
In adevar, atit Domnul Hristos, cit si Apostolii Sai frecventau simbata sinagogile, dar nu pentru ca respectau simbata, ci pentru ca in acea zi erau adunati iudeii acolo si puteau sa le propovaduiasca Legea cea noua.
Se mai spune de sustinatorii simbetei, ca ea se serba si in timpul Noului Testament, aducindu-se drept dovada faptul ca si femeile mironosite care urmau pe Mintuitorul o servau. Astfel, se spune in Evanghelia Luca: “Femeile care au venit cu El din Galileea (femeile mironosite) au privit mormintul si cum a fost pus trupul Lui. Si, intorcindu-se au pregatit miresme si miruri, iar simbata s-au odihnit, dupa Lege” (Luca XXIII, 55-56).
In adevar, femeile mironosite s-au odihnit simbata “dupa lege” caci, la moartea Mintuitorului ele erau inca sub imperiul legii vechi. Legea noua a inceput dupa invierea Mintuitorului. Chiar Mintuitorul a aratat - sustin partizanii simbetei - ca serbarea acesteia va fi in vigoare pina la sfirsitul lumii. “Rugati-va spune El, sa nu fie fuga voastra iarna, nici simbata” (Matei XXIV, 20).
Insa, in versertul respectiv, nu este vorba de sfirsitul lumii, ci de sfirsitul Ierusalismului. La Ierusalim, simbata se inchideau portile cetatii si nici nu era permis evreilor sa faca decit un anumit numar de mile. Desigur ca daca acel flagel ar surveni simbata, locuitorii Ierusalimului ar fi mult stingheriti, in fuga lor.
Tot pentru serbarea simbatei, se mai invoca si spusele Sf. Pavel din epistola catre Evrei (IV, 4-11), unde este vorba despre “odihna” din ziua a saptea a lui Dumnezeu, pe care El a promis-o si poporului Sau. Ori, cum poporul sau in ultima instanta sint crestinii, ei trebuie sa tina odihna simbetei.
Or, aici in locul respectiv, care este mai dificil de interpretat, nu este vorba de odihna simbetei, ci de odihna imparatiei cerurilor, aici avem trei feluri de odihna: a) tara odihnei din Canaan; b) Odihna lui Dumnezeu din ziua creatiei si c) Odihna sau fericirea din imparatia cerurilor. Primele doua odihne simbolizeaza odihna din imparatia cerurilor de care crestinii se vor invrednici daca vor asculta cuvintului lui Dumnezeu (cf. dr. P. Deheleanu). In sfirsit, se mai sustine de partizanii serbarii simbetei ca la inceput toti crestinii au serbat simbata, pina la Constantin cel Mare, care a introdus serbarea duminicii in crestinism.
Insa din scrisoarea lui Pliniul cel Tinar catre Traian (111), ca si din marturiile Sf, Iustin Martirul, Clement al Alexandriei si alte marturii din sec. I si II se constata ca Duminica a fost serbata din primele veacuri ale crestinismului, chiar de la Sf. Apostoli ai Mintuitorului. Constantin cel Mare a oficializat serbarea Duminicii, pentru ca ea era deja existenta, se sarbatorea de crestini. El nu avea nici un interes sa schimbe religia crestina.

În consecinta dupa teoriile adventiste crestinii ar trebui sa aduca jertfele dictate de Moise poporului evreu cat si celelalte legiuite de el. Moise a primit decalogul si la desavarsit in mult mai multe legi.
Credeti ca era vreo diferenta intre legea descrisa in decalog sau celelalte statornicite de Moise cu privire la viata de zi cu zi? Toate aceste randuieli le-a primit Moise prin descoperire, nu au fost inventii proprii si nici furate de la popoarele invecinate. Dupa criteriile adventiste ar trebui sa tinem toata legea cea veche. Pe de alta parte este stiut faptul ca adventistii nu mananca carne de porc lucru care nu apare in decalog si face parte din randuielile lui Moise. Sf. Apostol Pavel insa spune crestinilor sa manance tot ce se vinde si cu recomandarile de rigoare. Deci adventistii fac un slalom prin Biblie si culeg ceea ce vor doar din dorinta de a se face diferiti fata de ceilalti crestini.
Noi ca si ortodocsi - repet a suta oara - marturisim aceeasi credinta, aceleasi obiceiuri dintotdeauna, pretutindeni si unanim. Biserica este pentru noi autoritatea suprema ca trup a lui Hristos.

Cristian Stavriu

Dragii mei interlocutori (v-as spune frati dar mi-e ca va suparati) - aveti dreptate, dialogul cu sectantii adventisti este foarte periculos pentru ca astia sufera de o boala foarte grava in ziua de azi - gandesc!
Pentru Alexandru Neacsu - "Dar cine poate spune daca Dumnezeu a inceput creatia intr-o duminica" - intr-adevar nimeni nu poate raspunde la aceasta intrebare din moment ce zilele saptamanii au fost numite (l-i s-au dat nume)foarte tarziu in istorie.De la creatiune zilele au fost numerotate iar atunci cand au fost botezate s-au folosit numele zeilor pagani pentru ca era doar in cinstea lor.Deci, au zis ei, la prima zi ii spunem Dies Solis, ziua zeului Soare...Toate zilele au nume de zei, mai putin Sambata, de ce oare?
- Dumnezeu a creat lumea perfect relativ(spuneti dumneavoastra) - adica Dumnezeu este vinovat de aparitia pacatului?!? Eu auzisem ceva despre liberul arbitru....
- in rest sunt de acord 70% cu ce ati spus.

Acum intram in subiectul nostru:
- Daca crestinatatea a cinstit intotdeauna duminica ca zi de inchinare, atunci Mantuitorul, sfintii apostoli si primele mii de credinciosi nu au fost crestini, pentru ca ei s-au inchinat sambata: Luca 4:16; 23:56; Faptele Apostolilor 13:14,42,44; cap. 16:13; 17:2; 18:4....etc...etc.
"Sambata s-a celebrat, intrucat priveste ca lege morala si in secolele primitive ale crestinismului"("Liturgica Bisericii Ortodoxe" de Ieromonahul Gabriel Rascanu, 1876, p. 94)
"In primele timpuri biserica din Ierusalim si dupa obiceiul ei celelalte biserici orientale serbau ziua Sambetei"(Istoria bisericii Crestine de la inceputul ei si pana in zilele noastre" Dimitrie C. Boroianu, Iasi, 1900, p.209)
"Ziua in care crestinii savarseau cultul lor religios, la inceput era sambata."("Istoria bisericeasca" de Arhiereu Calist I. Botosaneanu si Protoprezbiterul Simion Popescu, cu aprobarea Sf. Sinod, Bucuresti, 1903, p.50)...si mai am si altele...
- La 1844 atunci cand multi au crezut in revenirea Mantuitorului nu s-a iesit pe camp, nu au fost imbracati in haine albe si nici macar nu erau adventisti! Biserica Adventista a aparut ca organizatie in 1863 deci aproape 20de ani dupa eveniment. Toti cei de atunci erau baptisti, prezbiterieni, metodisti, episcopalieni, etc. Insusi W. Miller, initiatorul miscarii a fost baptist...dar saracii adventisti iau toate castanele in cap...Apropo, adventistii niciodata nu au pus si nu vor pune date despre revenirea Mantuitorului.
- Serbarea Sabatului este poruncita in porunca IV din Decalog (Exod 20:8-11), deci existenta si recunoasterea decalogului impune si porunca cu privire la Sabat. In Gen. 9:6 Noe stia porunca VI iar asta demonstreaza ca le stia pe toate 10, inclusiv Sabatul. Gen 18:19; 26:5 - Avram stia cele 10 porunci deci o stia si pe a IV. In concluzie, Sabatul ca zi de inchinare si repaos a existat inainte de iesirea din Egipt inca de la Creatiune, cand evreii nici nu existau.
- Daca nu credeti ca saptamana creatiuni a fost de 7 zile reale (24h fiecare) atunci ce valoare mai are Biblia pentru dumneavoastra?Desfiintati toata creatiunea lui Dumnezeu doar pentru ca nu suportati o zi??? Gen 2:3 afirma ca Dumnezeu a "sfintit"ziua a saptea. Atat aici, cat si in porunca Sabatului (Exod 20:11), textul ebraic foloseste verbul qiddes, de la radacina qds - sfant. In ebraica, sensul de baza al cuvantului "sfant" sau "sfintenie" este - "separare", pentru folosire sfanta. In termenii Sabatului, sfintenia lui consta in separarea de catre Dumnezeu a acestei zile de celelalte sase zile de lucru.Sfintenia Sabatului nu deriva din pazirea lui de catre om, ci din alegerea zilei a saptea de catre Dumnezeu spre a fi un canal prin care fiintele umane pot experimenta liber si pe deplin constienta prezentei lui Dumnezeu in viata lor.
- Deut 5:14 - va rog ca atunci cand faceti exegeza unui text sa tineti cont de principiul contextului. Dumnezeu porunceste ca si animalele si robii evreilor sa fie lasati in Sabat sa se odihneasca pentru ca si ei au fost robi si ar fi vrut sa se odihneasca dar nu ii lasa nimeni deci in consecinta ei trebuiau sa actioneze duhovniceste, in principiul dragostei. Sabatul este prin excelenta un memorial al creatiunii. Memorialul iesirii din Egipt era pastele - nu le confundati, va rog. Negarea Sabatului este negarea unui Dumnezeu creator - nici nu ma mir ca nu credeti in creatiunea de 7 zile literale.

Noul Testament
- Iacov 2:10 - Daca admitem ca Mantuitorul a desfiintat Sabatul (porunca IV din Decalog)atunci este evident ca El a desfiintat complet cele 10 porunci! Atunci avem liber la furat, mintit, curvit, alti d-zei, icoane(alt subiect delicat)...
"Decalogul, este lege morala universala si permanenta" (Istoria religiilor de Diac. Prof.Dr.Emiliaan Vasilescu, ed. IBM al BOR, Bucuresti, 1982, p.363.) Daca veti citi si Matei 5:17,18 stiti care este concluzia? Va contraziceti singuri domnilor! Pana la urma Decalogul este sau nu actual si valabil? Dupa spusele lui Hristos este, dupa spusele lui Pavel este (Rom 3:31; 7,12; 2:13; Fapele Ap. 24:14), dupa spusele Prof.Dr.Emiliaan Vasilesu (teolog ortodox) este,....dupa spusele dumneavoastra, decalogul nu mai este valabil! Cine sa va mai inteleaga?
Pana la urma in argumentarea dumneavoastra contra Sabatului considerati ca fariseii aveau dreptate cand il condamnau pe Mantuitorul pentru calcarea Sabatului. Bravo, pai luandu-le lor partea tocmai L-ati rastignit pe Hristos a doua oara!!!(n-o luati ca pe o jignire, este doar o concluzie perfect logica)
- In Noul Testament ziua intai a saptamanii (duminica) apare de 8 ori, dar niciodata nu se spune despre ea, nici macar ca apropo, ca ar trebuie respectata ca zi de inchinare si odihna. Daca Hristos ar fi desfiintat Sabatul, atunci de ce mironositele, dupa moartea Lui s-au odihnit in Sabat (Luca 23:56 - cititi versiunea Nitulescu, ortodoxa a Bibliei)
- Cat despre aratarea Mantuitorului catre Luca si Cleopa (Luca 24:32) va rog sa cititi si versetul 29. - pentru ca dupa stilul biblic de masurarea a zilelor, era deja luni! Si nu este singura situatie speculata de Biserica Ortodoxa - Faptele Ap. 20:9 - era deja luni dar dumneavoastra folositi textele pentru a argumenta duminica!?
In concluzie - Mantuitorul a tinut Sabatul si ne-a poruncit sa facem la fel (Apoc 14:12), sfintii apostoli au pazit Sabatul si ne-au poruncit sa facem la fel (Rom 3:31, primii crestini au tinut Sabatul (am adus mai sus dovezi) - iar noi pentru ca vrem sa traim si sa ne inchinam asa cum invatam de la Dumnezeu suntem socotiti sectanti, eretici, nebuni, vanduti, fatarnici,decazuti, blestemati....
Matei 5:11,12
Dumnezeu sa va binecuvinteze cu harul si pacea Lui vesnica!

Frate Cristian Stavriu!
Din experienta proprie stiu ca dialogul cu un sectant este sortit esecului datorita mandriei lor si a cunoasterii lor fara „acoperire”. Este practic imposibil sa poti dialoga cu ei si asa cum ai spus si fratia ta, la nimic nu foloseste. Dar noi in lumina iubirii si pentru cei ce vor sa cunoasca adevarul si au posibilitatea de anu se lasa indoctrinati incercam sa punem pe tapet argumente si explicatii.
Protestantii si neoprotestantii ca descendenti ai papismului eretic insumeaza in doctrinele lor toate ereziile crestinatatii de la inceputuri si pana acum și de aceea nu poate avea loc un dialog concret bazat pe principii sanatoase si argumentate.
Deci dacă Dumnezeu S-ar “odihni” nu ar mai fi Dumnezeu; cel mult un zeu epigon din legendarul Munte Olimp. Daca Duminica este prima zi a saptamanii, inseamna ca ziua de odihna este ziua a saptea, potrivit referatului biblic, deci sambata. Asta inseamna ca adventistii au dreptate? Da, potrivit Sfintei Scripturi au dreptate ca ziua a saptea este zi de odihna. Dar cine ne poate spune daca Dumnezeu a inceput creatia intr-o Duminica? Daca am crede ca a inceput-o intr-o luni sau intr-o joi, care este ziua a saptea?
Departe de a bagateliza problema “zilei de odihna”, vreau sa spun ca, in Biblie, nu se stipuleaza o ANUME zi de ohihna, ci ZIUA de odihna, ca principiu al muncii organizate si respectului pentru munca si trupul (uman) ostenit. Dumnezeu NU AVEA NEVOIE DE ODIHNA. E imposibil de crezut ca, fiziologic, Dumnezeu a obosit. Nu ziua de odihna este cheia in crestinism, ca sa o respectam prin mimetism (ca asa a facut si Doamne-Doamne), ci CHEIA crestinismului consta in ce a facut Dumnezeu pentru lume: a invitat si a trimis pe Duhul Sfant sa o transfigureze. Am spune ca odihna zilei de sambata este relativa, chiar neglijabila, comparativ cu Invierea Domnului. Deci, nu e important CAND e ziua de odihna, ci sa fie o zi de odihna (poate personal prefer sa fie lunea). Daca ziua de odihna ar fi sambata sau Duminica si cine nu ar respecta-o ar trebui pedepsit vesnic, tot clerul ar merge triumfal la iad, pentru ca “lucreaza” in zi de Dumininca de cand se stiu.
Teologic, Invierea este cea mai insemnata realitate, cu care trebuie sa incepem orice: viata in Hristos prin Botez, saptamana prin ziua de Duminica, ziua prin rugaciunea catre Hristos Cel inviat; misionar, credinciosii trebuie sa puna la originea oricarei actiuni saptamanale credinta in ajutorul lui Dumnezeu, cu care trebuie sa inceapa saptamana de lucru, prin amintirea a ceea ce El a facut pentru om mai intai; liturgic, este importanta prioretizarea lucrurilor: daca inainte oamenii considerau ca, dupa o saptamana de lucru (luni-sambata), merita o Duminica de somn ca final al unui stagiu de munca, in felul actual, Duminica este prima zi de munca in care, odihniti, ne rugam, prin participarea la slujbele Bisericii si gandul la Dumnezeu.
Deci, a nu se intelege ca Duminica devine zi de lucru fizic, ci zi de lucru spiritual, de “slujire”, care este mai importanta decat “odihna”. Nu este o problema daca unii tin ca zi de odihna sambata, altii Duminica sau chiar vinerea ori lunea; important este ca Duminica este “zi de lucru duhovnicesc”, nu de lenevire si de la unele si de la altele, cum se intampla deseori, indiferent daca ne aflam acasa ori in biserici.
Lasam adventistilor de ziua a 7-a si altora asemenea libertatea de a crede ca “sambata” este obligatorie pentru odihna, asa cum musulmanii cred in Coranul dictat de Allah cuvant cu cuvant, iar noi apreciam ca cel mai insemnat lucru in viata cotidiana si spirituala este gandul la Dumnezeu cel Inviat in “prima zi a saptamanii”, fata de care nimic nu poate fi mai important: nici munca, nici oboseala, nici odihna, nici stradaniile, nici agoniseala. Invierea este motiv de “slujire” comuna (nu am spus “celebrare”), respectiv de slavire in biserica, slujire a celor nevoiasi in societate, rugaciune individuala in familie, fapte bune si cultivarea virtutilor in viata personala, ca preocupari primordiale, inainte de orice grija despre cat de “obosit” sau de “odihnit” este Dumnezeu.
O distinsa Doamna Profesor imi reprosa acelasi lucru: de ce Biserica a adus in lume atata suferinta? De ce Biserica isi aroga drepturi mai presus de alte institutii? De ce Biserica nu acccepta sa fie criticata, iar afirmatiile ei sunt considerate ultime?
Personal, nu mi-L pot inchipui pe Dumnezeu inaltat contemplandu-si propria creatie, pentru ca stia dinainte ce ppoate sa faca. A facut-o perfecta, dar de o perfectiune relativa, motiv pentru care omul a putut pacatui. Omul avea o libertate egala cu a lui Dumnezeu. In ce priveste argumentele aduse, cu permisiune, as face niste corecturi:
“Implinirea” legii si a proorocilor de catre Hristos, in originalul grec este “pleroma”, adica “plinirea”, ceea ce inseamna “desavarsirea”. Deci, a se citi, “am venit sa desavarsesca Legea si Proorocii”, ceea ce poate sa insemna si “schimbare”. In sprijinul acestei asertiuni aduc insasi afirmatia aceluiasi Iisus Hristos: Matei 12: 2 Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta.
5 Sau n-ați citit în Lege că preoții, sâmbăta, în templu, calcă sâmbăta și sunt fără de vină?
10 Și iată un om având mâna uscată. Și L-au întrebat, zicând: Cade-se, oare, a vindeca sâmbăta? Ca să-L învinuiască.
11 El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie și, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca și o va scoate?
12 Cu cât se deosebește omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta.

Marcu 2, 24 și fariseii Îi ziceau: Vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine?
27 și le zicea lor: Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă.
Marcu 3, 2 Și Îl pândeau pe Iisus să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască.
4 Și a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau;
Luca 13, 10 Și învăța Iisus într-una din sinagogi sâmbăta.
14 Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulțimii: Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecați-vă, dar nu în ziua sâmbetei!
15 Iar Domnul i-a răspuns și a zis: Fățarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, și nu-l duce să-l adape?
Ioan 5, 16 Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus ?i căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta.
18 Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu.

Deci, unul dintre capetele de acuzare ale lui Iisus este tocmai acela ca a desfiintat sabatul sau, mai degraba, l-a reinterpretat.
Cat priveste moartea lui Iisus ca principal motiv al dumnezeirii, cu ce se deosebeste Hristos de alti oameni care au murit? E vestit cazul misticului musulman Al-Halaj care a fost rastignit pe un gard pentru ca a spus “Eu sunt Adevarul”. Moartea lui este foarte asemanatoare cu a lui Hristos. De ce nu ar fi si el un Hristos. Ioan Alexandru spunea ca toti cei care au trait (Buddha, Lao Tze, Mahomed, Confucius etc) au sfarsit in pamant. Singurul care a sfarsit in cer este Hristos. De aceea noi credem in vesnicie, pentru inviere nu pentru finitudinea mortii. Curajul vine din speranta comuniunii, iubirea consta in speranta revederii, altfel am fi o specie de sinucigasi, daca destinul natural este moartea. Ce ma impiedica sa o fac atunci cand sunt suparat, daca tot stiu ca se va intampla peste ceva timp?
Pentru noi, ortodocsii, Cina nu este o simpla amintire sau prefigurare, ci este ACTUALIZAREA jertfei lui Hristos in fiecare moment, ca sa nu dezmintim pe Cel ce a spus “Eu SUNT cu voi pana la sfarsitul veacurilor” si nu “eu imi voi aminti de voi sau voi de Mine”. Iisus nu este un erou, nu este o victima a istoriei: El este cel prevestit, pregatit, jertfit si INVIAT pentru toti oamenii. Teologul catolic Thomas Spidlik spune ca pe chipul lui Iisus rastignit pe cruce in traditia ORTODOXA nu este nici un semn de grimasa, angoasa, suferinta, pentru ca in cruce sta invierea. El nu “sfarseste” pe cruce, ci trece prin cruce de la moarte la viata. De aceea rastignirea in icoana ortodoxa este plina de lumina, iar Hristos este “elegant, ca intr-un dans”, spune teologul amintit. Pot spune ca rade de moarte, pentru ca moartea nu are definitie, nu exista prie ea insasi, ci este absenta vietii, la fel cum frigul nu exista, ci este absenta caldurii, cum intunericul nu exista, ci e absenta luminii.
Nu exista unitate de masura pentru intuneric, ci pentru lumina, pentru frig, ci pentru caldura. Unitatea de masura pentru viata este IUBIREA. Care e unitatea de masura pentru moarte?
Domnule Ciprian, nu vreau sa va conving, nu vreau sa dau dreptate Bisericii, in calitate de institutie sociala (in articolul meu sunt si accente critice), ci sa spun ca Biserica este Trupul lui Hristos INVIAT, care traieste intr-o lume reala, prin oameni reali si trebuie sa dea raspuns la intrebari reale. Nu spun ca trebuie desfiintata sambata, cu atat mai putin ideea de “sabat” sau de odihna (oricum e odihna pentru ca e week-end), ci ca nu trebuie sa fim subjugati de intepretari ale literei, ci ale dragostei care aduce pe oameni la unitate, adica la Dumnezeu, adica la Viata.

Cu respect,
Alexandru Neacsu

Frate Cristian!
Dialogul cu sectantii este absolut inutil! Cu ei niciodata nu te poti intelege si nici nu accepta nici-un argument! Argumentele la ei n-au nici-o valoare, sunt indoctrinati si ingusti la minte. Imi pare rau sa spun asa dar acesta este adevarul.
Despre ziua de odihna lucrurile sunt foarte simple.
Sunt persoane care sustin ca Biserica greseste cinstind duminica, ca ziua de odihna a crestinilor este sambata. Din textul de la Exod 20, 8-10, reiese ca Dumnezeu a randuit ca zi de odihna sambata: "Adu-ti aminte de ziua de odihna ca sa o sfintesti. Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau, iar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului Dumnezeului tau; sa nu faci nici o lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici boul, nici asinul, nici strainul care este in casa ta".
Mentionam ca duminica este prima zi a creatiei, sambata fiind ziua a saptea, ultima zi din saptamana. Si potrivit versetului "si a fost seara si a fost dimineata: ziua intai...", afirmam ca sabatul incepe de vineri seara, de la apusul soarelui si tine pana sambata, la apusul soarelui.
Daca sambata este atat de importanta, atunci de ce Biserica nu o cinsteste?
In primul rand trebuie sa afirmam ca pana la eliberarea evreilor din robia Egiptului, nu se vorbeste nicaieri de tinerea zilei a saptea. Se invoca textul de Facerea II, 2-3 pentru cinstirea sambetei: "Dumnezeu S-a odihnit de toate lucrurile Sale in ziua a saptea pe care a sfintit-o si a binecuvantat-o". Asadar, daca Dumnezeu S-a odihnit in aceasta zi, cu atat mai mult trebuie sa se odihneasca omul, isi spun cei care cinstesc sambata.
Dar odihna lui Dumnezeu nu trebuie inteleasa ca lipsa a lucrarii Sale, ci in sensul ca El a pus un hotar lumii create, ca nu a mers la infinit cu creatia, dupa cum spune parintele Dumitru Staniloae. Deci, odihna lui Dumnezeu nu este o odihna in toate privintele. La Dumnezeu nu este niciodata totala nelucrare. El continua sa fie lucrator in sustinerea lumii si in relatiile intertreimice (in sensul ca niciodata o Persoana din Sfanta Treime nu se va opri din iubirea catre celelalte Persoane). Acest lucru a fost vestit si de prorocul Isaia: "Dumnezeu nu oboseste, nici nu-Si sleieste puterile" (Isaia XL, 28).
In al doilea rand, incepand propovaduirea Sa, Mantuitorul Hristos implineste, desavarseste Legea Veche. De aceea a afirmat: "Ati auzit ca s-a zis: ... Iar Eu zic voua..." (Matei V, 20-48). Legea Vechiului Testament era "umbra a celor viitoare" in Hristos (Evr, X, 1). El face trecerea de la tip-prefigurare, la adevarul prefigurat.
Eliberarea poporului lui Israel a fost un semn al eliberarii reale a omenirii din robia trupului si a sufletului deopotriva. In amintirea acelui eveniment s-a dat nume zilei a saptea de Sabat, Ziua Sambetei, spune IPS Justinian Chira. Dar dupa Intruparea Fiului lui Dumnezeu, Sabatul a incetat, pentru ca el amintea de eliberarea unui singur popor, a poporului evreiesc din Egipt, in vreme ce prin Invierea Sa, Hristos a eliberat intregul neam omenesc din robia mortii si a pacatului.
Pana la Hristos, invierea era doar o speranta nelamurita (Iez. XXXVII), nu un fapt implinit in Hristos, ca temei al invierii tuturor. De aceea, in Epistola catre Evrei suntem indemnati sa ne silim sa intram intr-o alta zi de odihna, Duminica - ziua odihnei depline.
Asadar avem Duminica zi de odihna, pentru ca Hristos a inviat in aceasta zi. De altfel, toate marile evenimente din viata crestina sunt legate de aceasta zi: in aceasta zi Hristos S-a aratat mironositelor, Apostolilor, a avut loc pogorarea Sfantului Duh si tot in aceasta zi Apostolii si primii crestini se adunau pentru rugaciune si pentru a frange painea (Faptele Apostolilor, capitolele 2 si 20).
Sa ne daruiasca Dumnezeu putere sa nu vedem in duminica doar o zi de odihna trupeasca. Sa ne odihnim si sufleteste, prin unirea cu El in cadrul Sfintei Liturghii.

Simion Popescu

Domnule Ciprian!
Incercati printr-o metoda subversiva sa induceti cititorii in eroare! Eu am postat niste articole iar dvs n-ati comentat concret ceea ce se spune acolo ci doar aduceti vorba despre pacatele oamenilor. Acelasi lucru il fac si cei de o breasla cu dvs., au textul articoloului in fata si totusi discuta pe alte teme.
Asa cum v-am explicat si in celelalte comentarii, sustin argumentativ faptul ca crestinatatea a cinstit ca zi de odihna Duminica=ziua Domnului.
Va repet inca o data ceea am mai spus si poate lumea pricepe mai bine:
Crestinatatea a sarbatorit ziua de odihna Duminica. Singura data in istorie cand crestinii sarbatoresc Sabatul apare la secta adventista lucru bazat pe o talcuire proprie a Bibliei.
Eu nu inteleg cum nu va este rusine sa iesi la „rampa” si sa va „laudati” cu o credinta care de-a lungul istoriei (scurte, foarte scurte defapt) a scos pe oameni pe camp sa astepte venirea Domnului dupa niste calcule temble daca mi se permite sa ma pronunt asa. Acei adventisti care scosesera oamenii pe camp imbracati in alb sa astepte venirea Domnului - care n-a mai venit la socoteala lor - nu citisera Biblia? Nu stiau ce scrie acolo, faptul ca nici Fiul ca Om nu stie ziua judecatii universale?
Deci este de rasul lumii cum puteti incerca sa pacaliti o mare de oameni cu niste teorii inventate in secolul XIX ca fiind adevaruri de credinta.
Pentru implinirea planului iconomiei mantuirii lumii, Dumnezeu a descoperit treptat voile Sale in raport cu pregatirea omenirii. Primului popor ales i-a dat Legea scrisa cu institutiile sau randuielile sale, care erau numai pentru evrei. Aceste institutii erau tipuri, sau umbre (Evr. X, 1) ale celor ce aveau sa le urmeze, dupa Hristos. Legea a fost "calauza spre Hristos"(Gal. III, 24), iar El "sfirsitul ei" (Rom. X, 4). Din cand in cand insa, Dumnezeu a aratat temporalitatea Legii Vechi si nefolosul ei pentru mantuire (cf. Ps. XXIX, 9-11 ; Evr. X, 5-9), fagaduind o Lege Noua, desavarsita si universala, Legea harului, prin Hristos, cu institutiile ei corespunzatoare.

Astfel, cu sapte sute de ani inainte, Dumnezeu vestise prin proorocul Ieremia : "Iata vin zile, zice Domnul, cand voi incheia cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda Legamint Nou. Insa nu ca Legamantul pe care l-am incheiat cu parintii lor in ziua cand i-am luat de mana ca sa-i scot din pamantul Egiptului. Acel Legamant ei l-au calcat, desi Eu am ramas in legatura cu ei, zice Domnul. Dar iata Legamantul pe care-1 voi incheia cu casa lui Israel, dupa acele zile, zice Domnul: voi pune Legea Mea inauntru lor si pe inimile lor voi scrie si le voi fi Dumnezeu, iar ei imi vor fi Mie popor" (Ier. XXXI, 31-33).

Incepand propovaduirea Sa, Mantuitorul Hristos, aduce o Lege noua, cu institutii noi, corespunzatoare operei Lui mantuitoare : "Nimeni nu pune petic de postav nou la haina veche...; nici nu pun oamenii vin nou in burdufuri vechi... ; ci pun vin nou in burdufuri noi si amandoua se pastreaza impreuna" (Matei IX, 16-17).

Comentatorii sint de acord ca "haina veche" si "burdufurile vechi" simbolizeaza Legea Veche cu rinduielile sau institutiile ei, care avea sa fie inlocuita cu Noua Lege a harului, adusa de Hristos - pecetluita cu sangele Sau pe cruce (Matei XXVI, 28 ; Marcu XIV, 24 ; Luca XXII, 20 ; I Cor. XI, 25) - si de noile ei institutii , "burdufurile vinului nou".

Ziua Domnului in Vechiul Testament

Trebuie precizat de la inceput ca desi se spune in Cartea numita Facerea (II, 2-3), ca dupa ce a terminat creatia, in sase zile, "Dumnezeu s-a odihnit de toate lucrurile Sale in ziua a saptea pe care a sfintit-o si a binecuvantat-o", El a binecuvantat-o si a sfintit-o nu pentru Sine. Nu se vede insa nicaieri poruncita tinerea zilei a saptea pana la scoaterea evreilor din robia Egiptului. Chiar daca s-ar admite ca zilele creatiei ar fi fost de 24 ore si nu epoci -cum spune El prin proorocul Sau : "Ca o zi inaintea Domnului este ca mii de ani" (Ps. LXXXIX, 4 II Petru III, 8)- nu se poate sti ce nume a purtat ziua a saptea, fiindca n-a existat o astfel de zi pana la Moise. "Odihna" de care se aminteste, inseamna ca El a terminat toata lucrarea Sa pe care a binecuvantat-o si a sfintit-o ca sfarsit al acestei lucrari. Dealtfel, asa cum graieste El insusi prin proorocul Isaia : "Dumnezeu nu oboseste, nici nu-si sleieste puterile" (Isaia XL, 28). Deci El n-are nevoie de odihna. "Tatal Meu pana acum lucreaza ; si Eu lucrez" (Ioan V, 17), zice Domnul. Cum Dumnezeu este existenta, Viata insasi, odihna sau incetarea activitatii Lui ar insemna incetarea vietii, sfirsitul existentei lumii.

Pentru Adam, in rai, toate zilele erau sfinte, pentru ca el traia in apropierea lui Dumnezeu, in stransa comuniune cu El, sfintind numele Lui si slavindu-L zilnic, fata catre fata. Dupa alungarea lui din Eden, ca urmare a pacatului neascultarii, munca a devenit o truda pentru existenta, iar trupul a simtit nevoia de zile de odihna pentru refacerea fortelor fizice si spirituale. Totusi, nu i s-a dat atunci nici o porunca, privind serbarea zilei a saptea ; nici in rai si nici dupa alungarea din el. De atunci, Adam si urmasii lui s-au instrainat, devenind inchinatori la idoli. Le-a lasat insa fagaduinta unui Mantuitor (Fac. III, ,15) si "egea din fire", scrisa in inimile lor, "care-i invinuieste sau ii apara" (Rom. II, 14- 15). Dar de serbarea zilei a saptea nu se aminteste nimic inainte de potop si nici dupa Noe, pana la Moise.

Sabatul este instituit odata cu randuirea sarbatorii Pastilor si a mancarii mielului pascal, cu azimi, in noaptea scoaterii evreilor din robia Egiptului, dupa 430 de ani de robie (les. XII, 40), miel care preanchipuia pe Hristos "Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii" (Ioan I, 29).

Cel dintai loc din Scriptura Vechiului Testament in care se vorbeste de Sabat, ca zi de odihna, este cel din Iesire (XVI, 23). Acolo citim : "Iar Moise le-a zis : Iata ce a zis Domnul: Maine este odihna (Sabat) odihna cea sfanta in cinstea Domnului, ce trebuie copt coaceti, ce trebuie fiert fierbeti astazi si ce va ramane pastrati pe a doua zi" (les. XVI, 23). In aceasta zi nici "Mana" cereasca nu li se trimitea de sus ca s-o poata strange pentru mancare, ci trebuia sa se stranga in ziua a sasea si pentru a doua zi.

Odata cu instituirea Sabatului ca zi de odihna in pustie si in aducerea aminte a scoaterii iudeilor din robia egipteana (Deut. V, 14-15), dupa prima lui sarbatorire, Dumnezeu a randuit prin Moise asa : "Iata ce porunceste Domnul: Umpleti cu mana un omer, ca sa se pastreze in viitor urmasilor vostri, ca sa vada painea cu care v-am hranit Eu in pus¬tie, dupa ce v-am scos din tara Egiptului" (les. XVI, 32). Si s-a pastrat Mana aceasta "in chivotul marturiei" (XVI, 34), nu numai cei 40 de ani, cat au ratacit prin pustie, ci si peste veacuri, dupa aceea (Evr. IX, 4).

De remarcat ca pentru "odihna", sau zi de odihna, termenul ebraic "Sabbat" apare acum prima data (les. XVI, 23), fiindca mai inainte se numea "Hag Iahve" odihna Domnului (les. XII, 14), transcris in greceste prin plural, poate pentru a o arata ca o sarbatoare saptamanala, care se repeta.

Cu alt prilej se arata si mai precis in care scop li s-a dat aceasta sarbatoare national-religioasa, ca o aducere aminte. "Ziua a saptea este ziua de odihna a Domnului Dumnezeului tau... Adu-ti aminte ca ai fost rob in pamantul Egiptului si Domnul Dumnezeul tau te-a scos de acolo cu mana tare si cu brat inalt si de aceea ti-a poruncit sa pazesti ziua odihnei si sa o tii cu sfintenie" (Deut. V, 14-15 ; cp. les. XX, 8, 10). Aici se subliniaza precis : "de aceea ti-a poruncit sa pazesti ziua odihnei si sa o tii cu sfintenie", pentru "ca sa-ti aduci aminte ca ai fost rob in Egipt, de unde Domnul te-a scos". Acesta este cel mai important text care defineste rostul si precizeaza si mai bine timpul cand a fost instituit Sabatul evreilor si numai pentru ei. De atunci calcarea Sabatului se pedepsea cu moartea (cf. les. XXXI, 14) .

Prin urmare, numita de atunci Sabat, n-a existat ca zi de sarbatoare inainte de scoaterea evreilor din robia Egiptului, Sabatul fiind insasi comemorarea desfiintarii acestei robii.

Ziua de odihna in Noul Testament

1. Hristos si Ucenicii lui vorbesc adesea prin diferite expresii, de perimarea Sabatului si de inlocuirea lui, odata cu "sfarsitul Legii-Hristos" si al asezamintelor ei. Astfel, Domnul spune : "Legea si proorocii au fost pana la Ioan (Botezatorul) ; de atunci imparatia lui Dumnezeu se binevesteste si fiecare se sileste spre ea" (Luca XVI, 16 ; cp. Matei XI, 12-13). Prin "Lege" se inteleg si partile ei profetice, referitoare la Hristos si cele ale Lui - si institutiile ei specifice, de care s-a amintit : preotia levitica, taierea imprejur, jertfele, Sabatul, sarba¬torile si postul etc. iar prin "prooroci" se inteleg cei care au proorocit despre Hristos si timpurile mesianice .

Iisus se supune Legii, de la nastere pana la moartea pe cruce : "ca sa se plineasca toata dreptatea" (Matei III, 15) sau : "ca sa se plineasca Scriptura" (Marcu XIV, 49 ; XV, 28) ; ori : "ceea ce s-a spus prin prooroci" (Matei XXVI, 24, 54 ; Luca XXIV, 25 etc). El s-a nascut sub Lege ca sa rascumpere, prin jertfa sa, pe cei ce erau sub Lege (cf. Gal. IV, 4-5) si sa inlocuiasca (desfiinteze) Legea cu asezamintele ei, care erau "umbra a celor viitoare" in Hristos (Evr, X, 1). Implinind Legea o desfiinteaza in cele perimate si nefolositoare (Evr. VII, 11-18), spiritualizand-o in cele necesare : "Ati auzit ca s-a zis : ...Iar Eu zic voua..." (Matei V, 20-48). Se constata apoi ca din cele zece porunci ale Decalogului se amintesc in scrierile Noului Testament direct, sau indirect de toate celelalte noua, numai de a patra, despre Sabat, nu se vorbeste niciodata , ceea ce dovedeste ca ea nu se mai serba de crestini.

Faptul ca Mantuitorul nu vorbeste niciodata de respectarea Sabatului, nici chiar tanarului bogat, care voia sa se mantuiasca, nu i-o recomanda (Matei XIX, 18-19) ; faptul ca El facea diferite minuni Sambata , echivala cu calcarea si desfiintarea ei, motiv pentru care iudeii cautau sa-L omoare "pentru ca dezlega Sambata (Sabatul)" (Ioan V, 16), sau, "pentru ca nu pazea Sambata" (Ioan IX, 18). La aceste invinuiri, El nu tagaduieste calcarea, sau desfiintarea ei, ci lamureste numai ca El este mai mare decat Sambata si Domn al ei. Caci "Sambata a fost facuta pentru om, iar nu omul pentru Sambata. Astfel ca Fiul Omului este Domn si al Sambetei (Marcu II, 27-28 , Matei XII, 8).

2) Chiar daca nu aflam numirea de Duminica in Evanghelii si celelalte scrieri, ea reiese clar din expresiile prin care se indica ziua invierii Domnului. Asemenea expresii sunt : "Ziua inatai a saptamanii" (Duminica) (Matei XXVIII, 1 ; Ioan XX, 9 , Fapte XX, 7 , I Cor. XVI, 2) sau "dupa ce a trecut ziua sambetei", "prima zi a saptamanii" (Duminica) (Marcu XVI, 1, 2,) ; sau "in prima zi de dupa sambata (duminica) foarte de dimineata" (Luca XXIV, 1). Revizuitorii ultimelor editii a traducerii romanesti a Noului Testament au introdus explicativ, dupa fiecare din aceste expresii, in paranteza (Duminica). Fiindca, daca pe vremea cand au scris Evanghelistii, se intelegea care era "prima zi a saptamanii", deoarece zilele se numarau dupa trecerea Sambetei, care era sfarsitul saptamanii, astazi, cand Duminica este ziua de sarbatoare si ea incheie zilele saptamanii oricine va intelege prin "prima zi a saptaminii", luni si nu Duminica.

3. Ziua de Duminica a fost prezisa si prin prooroci.

Ea a fost prezisa prin proorocul David sub diferite expresii. "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intru ea" (Ps. CXVII, 24), text care dupa talcul Sfintilor Parinti este referit la Duminica ; de aceea si apare el in stihurile de la cantarile Pastilor in ziua invierii. De "o zi", deosebita de Sabat, vorbeste si proorocul Zaharia (XIII, 1).

4) Duminica a inviat Hristos si ea a devenit sarbatoarea cultica a Noului Testa¬ment. Marturie despre aceasta este faptul ca :

a) In ziua invierii, dupa ce s-a aratat Mariei Magdalena, mironositelor si lui Petru, Mantuitorul s-a aratat apoi si celor zece Apostoli, lipsind Toma. Atunci, dupa salutul si bi-necuvantarea : "Pace voua!" le acorda definitiv harul apostolatului, transmitandu-le din Apostolia si Preotia Lui, ca Arhiereu (cf. Evr. III, 1) Caci zice : "Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis : "Luati Duh Sfint; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor ii tinute" (Ioan XX, 21-23).

b) In aceeasi zi, Domnul s-a aratat si celor doi ucenici - Luca si Cleopa - care mergeau spre Emaus, dar care nu L-au recunoscut. Si, desi cand le talcuia Scripturile "ardea in ei inima" lor (Luca XXIV, 32), abia dupa savarsirea primei Euharistii L-au cunoscut: Si cand a stat cu ei la masa, luand El painea, a binecuvantat si frangand le-a dat lor. Si li s-au deschis ochii lor si L-au cunoscut iar El s-a facut nevazut de ei" (v. 30-31).

c) Tot Duminica, a opta zi, dupa inviere, s-a aratat Iisus iarasi Apostolilor cand era si Toma cu ei , si cand , desi nu se arata in Evanghelie, i-a dat desigur si lui harul apostoliei prin Sfantul Duh, har de care el nu putea fi lipsit.

5) Duminica a fost si ziua in care s-a produs si Pogorarea Duhului Sfint, la Cincizecime

6) Duminica Pogorarii Duhului Sfint se numeste si Duminica cea Mare pentru ca in aceasta zi ia nastere oficial Biserica lui Hristos.

Marturii despre serbarea Duminicii dupa epoca apostolica

Cel dintai document, care vorbeste de Duminica este "Didahia", sau "Invatatura a celor doisprezece Apostoli" - scrisa dupa ultimele cercetari, intre anii 50-70. Aici se arata ca in aceasta sarbatoare crestina se savarsea Sfanta Euharistie si se impartaseau credinciosii. "Cand va adunati - zice -in Duminica Domnului frangeti painea si multumiti dupa ce mai intai v-ati marturisit pacatele voastre, ca jertfa voastra sa fie curata" .

Un alt document este Epistola lui Barnaba (scrisa intre anii 70-130). In ea se spune despre crestinii carora le era adresata : "Noi sarbatorim cu bucurie ziua a opta, dupa sambata, in care Hristos a inviat". "Ziua a opta, dupa sambata", in care a inviat Domnul este Duminica.

Sfantul Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei - martirizat in anul 107, cand Traian si-a sarbatorit biruinta asupra dacilor - vorbeste de asemenea despre Duminica, in scrisoarea sa catre Magnezieni, scrisa in drum spre Roma martiriului sau. Intre crestinii din Magnezia - nu departe de Efes - se vede din scrisoare ca erau unii proveniti dintre evrei, care mai tineau inca si legea mozaica si pe care-i indeamna : "Asadar - zice el - cei care au trait in randuielile cele vechi, si au venit la nadejdea cea noua, sa nu mai tina sambata, ci duminica, in care si viata noastra a rasarit prin El (Hristos) si prin moartea Lui, pe care unii o tagaduiesc" (cap. IX, 1-2). Iar in capitolul urmator (X, 3) spune la adresa acestora : "Este o nebunie sa vorbesti de Hristos si sa traiesti ca iudeii".

In Canonul 19, Sinodul VI ecumenic aminteste indatorirea episcopului si a preotului de a invata poporul Duminica ; prin Canonul 66, acelasi Sinod atrage atentia cum trebuie sa serbeze toti crestinii Duminica.

Putem discuta la infinit despre aceste lucruri cata vreme dvs va bizuiti pe niste teorii false si pe care nu doriti si nici nu puteti sa le argumentati.

N-ati raspuns nici la intrebarile pe care vi le-am pus mai inainte ci doar ati incercat sa aruncati putin praf in ochi. Erezia sectelor adventiste, baptiste, penticostale pleaca de la teoria sola scriptura.
Mii de secte ca ale dvs ne propun adevarul lor si in nici-un caz adevarul revelat cuprins in Biserica si Sf Scriptura.
Eu va las sa reflectati la cele ce am spus mai sus si apoi sa vedeti ce mai faceti.
Pe de alta parte se vede ca dialogul nostru este pierdere de timp deoarece traiti in inselare si nu vedeti adevarul argumentat concret!

Doamne ajuta!
Cristian Stavriu

Dragul meu interlocutor, singura afirmatie pe care nu v-o pot argumenta decat printr-o anume logica a bunului simt este cea referitoare la adventistul care a devenit preot ortodox.Nu cred ca merita sa continuam pe acest aspect - Domnul cu el. Celelalte afirmatii le-am argumentat cu paragrafe biblice sau cu unele date istorice. Nu vreau sa ma leg de contraargumentarea dumneavoastra, ii las pe cei care eventual citesc ce scriem noi sa judece.Vreau insa sa va spun ca daca ne propunem sa trecem prin toata dogma crestina ne rupem de subiectul initial iar spatiul consumat cat si timpul vor fi enorme. Eu propun sa ramanem pe subiectul articolului, ziua de odihna. Aici putem discuta, iar alte subiecte eventual dupa aceea. Articolul de mai sus este subtirel din doua motive - nu prezinta argumentele adventiste in ce priveste acest aspect si nu prezinta nici argumente ortodoxe despre acelasi aspect. Ironia, jignirea si dispretul nu reprezinta argumente decat pentru o anumita categorie de oameni din care noi spunem ca nu facem parte. In concluzie va propun sa sustineti punctul de vedere ortodox cu date istorice, citate biblice si din patristica timpurie in ce priveste ziua de odihna pentru a le cantari impreuna. Nu cred ca e o solutie sa ma trimiteti sa citesc nu stiu ce carti pentru ca asa pot face si eu pentru dumneavoastra si daca eu am citit literatura religioasa ortodoxa sunt sigur ca dumneavoastra nu veti citi din cea adventista. Poate ar fi potrivit sa meditam amindoi asupra textului din 2 Tesaloniceni5:21. Ce parere aveti?

Dragul meu Ciprian!
Insasi afirmatia ta ca nici-un adventist nu a devenit preot ortodox este falsa si foarte greu de probat sau verificat. Eu iti spun 100% ca este asa cum am marturisit si poti lua legatura direct cu acest preot, il vei gasi cu google dupa nume, are o asociatie ortodoxa si-l vei putea intalni acolo si poti vorbi direct cu el.
Toate raspunsurile care le-ai postat sunt false, printre ele sunt mici adevararuri dar nici pe departe nu reprezinta realitatea. Ma bucur insa ca am gasit pe cineva care se straduieste sa poarte o discutie, sa aiba un dialog.
Cand vorbiti de manipularea bisericii faceti referire la biserica catolica si nicidecum la cea ortodoxa.
- daca n-ar fi existat probleme nu s-ar fi intrunit sinoadele
- deci Biserica avea o structura ierarhica formata din episcopi, preoti, diaconi, mireni si se manifesta ca atare
- nu exista posibilitatea sa fi existat ceea ce spuneti, penticostali, baptisti, adventisti, etc
- dati-mi un motiv sa cred ca in istorie au existat astfel de secte cand prima lor atestare istorica (ce poate fi verificata) a fost la momentul infiintarii lor - adventisti 1815, etc, etc
- deci nu merge insinuarea dvs cu privire la existenta unor astfel de grupari
- pe de alta parte se stie foarte bine ca aveti doctrine protestante / neoprotestante care au nascut dupa 1520 (concret)
- si apocrifele aveau semnele apostolicitatii numai ca erau niste facaturi care incercau subtil sa sustina ereziile vremii asa cum intalnim si la traducerea lui Cornilescu http://www.catehetica.ro/biblia-cornilescu-un-fals-o-inselare-o-modalitate-de-indreptatire-a-ereziilor
- unanimitatea episcopilor, consonanta, simfonia dintre ei determinau in Duhul Sfant adevarurile de credinta (dar acesta este un alt subiect) cititi http://www.catehetica.ro/catehism-ortodox
- ce a facut crestinatatea pana la momentul stabilirii acestor canoane ale Sfintei Scripturi? Bineinteles ca Biserica era autoritatea suprema
- ganditi-va ca ca nu exista comunitatea crestina fara episcop, horepiscop sau preot
- ceea ce afirmati ca ei se adunau in case si-si talcuiau singuri Scriptura se vadeste fara greutate a fi un fals deoarece acesta era rolul Bisericii
- de aceea a existat ierarhie in Biserica - pastori si pastoriti, adica preoti si mireni / niciodata oile n-au devenit pastori cum se intampla astazi in sectele de care aminteati (penticostali, adventisti, baptisti, evanghelisti)
- si ca sa fim mai lamuriti va ofer spre citire acest articol despre preotie si preoti http://www.catehetica.ro/taina-preotiei-diferente-interconfesionale asa ca sa vorbim pe concret
- Dumnezeu a lasat Biserica ca trup al Sau sa gestioneze adevarurile de credinta - nu vi se pare logic?
- de ce astazi avem peste 30.000 de secte care in doctrinele lor sa stiti ca nu au altceva ca platforma decat invatatura protestanta!!! - de ce nu o au ortodoxa?
- sa fim seriosi! dvs va considerati ca aprtinatori ai adevarului, dar acelasi lucru il spune si baptistul si penticostalul si martorul lui Iehova si mormonul si evanghelistul. Cine trebuie crezut? caci fiecare are Biblia ca element de baza si pe deasupra o ridica la rang de exclusivitate - sola scriptura
- FALS ceea ce spuneti! Total FALS - Daca Scriptura s-ar fi explicat de la sine n-ar fi existat atatea „diferente interconfesionale” si aici nu puteti aduce nici-un argument
- cele peste 30.000 de secte nu au ca fundament „mersul trenurilor” ci Scriptura si totusi se cearta intre ele si se denigreaza-
- eu nu am intalnit nici-un pastor baptist sau penticostal sau adventist care sa spuna despre celalalt ca este in adevar sau ca este partas la adevar ci se denigreaza total intre ei
- penticostalii spun ca adeventistii sunt nebuni cu tinerea sabatului si carnea de porc, spun ca n-au Duhul Sfant pentru ca nu vorbesc in limbi
- adventistii spun ca penticostalii si cu orice alta denominatiune crestina care nu tine sabatul si mananca carne de porc nu se mantuieste
- si tot asa
- dvs a veti o idee gresita despre BISERICA, nu stiti ce este Biserica, cum s-a format, dupa ce legi functioneaza, de ce este asistata de Duhul Sfant, de ce nu pot exista mai multe biserici, de ce Hristoas este capul ei samd

Va multumesc ca ati dialogat si v-ati aratat cel putin un om civilizat fata de colegii de bresla adventisti carora n-am putut sa le aprob comentariile datorita cuvintelor abjecte si execrabile care mi le-au adresat si care nici cum nu puteau fi in consonanta cu Sfanta Scriptura.

Cu respect,
Cristian Stavriu

Buna ziua. In primul rand vreau sa va spun ca in Romania NU EXISTA, si nu a existat vreodata vreun adventist care ulterior a devenit preot ortodox. Cunosc situatii de pastori baptisti sau penticostali, preoti catolici si ortodocsi care au devenit adventisti, dar invers....tine de povestile cu Greuceanu.Poate autorul articolului a cunoscut sau avut in familie adventisti, il puteti intreba. Si acum sa trecem la intrebari:
1. Marea masa a crestinilor au avut Biblia in mana destul de tarziu in istorie. Si ce vrea sa insemne asta?Care este sensul intrebarii? De ce credeti ca prima carte tiparita a fost Biblia? Gutemberg a tiparit-o la 1455 pentru ca oamenii cereau asa ceva, erau satui de manipularea bisericii si doreau ei insisi sa vada care este adevarul(Fapte 17:11)
2. Aici este vorba de canonul biblic. Pentru VT canonul se definitiveaza in perioada lui Ezra si Neemia (aprox. 400 idH). Crestinii il preiau de la evrei si il recunosc ca atare. Pentru NT, de asemeni elaborarea canonului a fost un proces lent, incheiat in mare masura in anul 180(canonul Muratori, 22 carti). Testul principal pentru a stabili dreptul unei carti de a fi in canon era conditia ca ea sa aiba semnele apostolicitatii.Sinoadele nu au facut decat sa recunoasca o realitate a bisericii, adica acele carti care deja circulau si concordau pe o singura directie. Nu vreau sa subestimez valoarea sinoadelor, dar daca credeti ca ei au inceput din neant sa construiasca Biblia, va inselati. Si da, acceptam si apreciem episcopii si preotii acelor vremuri, numai ca pana la 1054 ei nu aveau culoare, daca spunem ca erau catolici sau ortodocsi foarte bine putem spune ca erau baptisti sau penticostali, cine ne impiedica? Ei erau crestini si punctum.
3. Falsificarea Scripturii este o acuza veche adusa neoprotestantilor. Sunt foarte multe de spus pe tema asta iar aici am sa ma rezum sa spun doar ca daca vreti sa discutam pe Biblie, prefer sa o facem pe versiunile sinodale care uneori sunt mai clare decat alte versiuni. Adventismul poate fi argumentat la fel de bine pe Biblia sinodala ca de pe orice alta Biblie.Acuza de fals este cat se poate de falsa in ea insasi.
4. Nu reducem pe Dumnezeu la o carte, dar comparam alte carti cu un adevar deja revelat. Traditia crestinismului cu tot ce contine ea este buna pana la un punct.Daca acceptam ca Biblia este adevarul revelat al lui Dumnezeu, inseamna ca orice alt adevar revelat nu se va contrazice niciodata cu Biblia. Corect? Dumnezeu nu poate da doua adevaruri. Ce facem in situatia in care multe scrieri bisericesti si chiar patristice nu concorda cu Scriptura? Inseamna ca ori una ori alta sunt gresite. Si atunci ori aruncam Biblia si ramanem cu patristica, ori dam la o parte patristica si ramanem cu Biblia. Stiti ce iese cand le combinam? Cand nu ne convine ce zice Biblia gasim argumente in alte scrieri, si daca nu ne convine de vreun antic mai eretic ne refugiem in Biblie. Asta nu mai e adevar studiat ci patinaj artistic.
5. Hristos a venit pe pamant sa faca ceea ce nici un alt muritor nu putea - sa fie Dumnezeu intrupat, sa se jertfeasca pentru noi din aceasta pozitie, pentru mantuirea oamenilor. El nu a venit sa faca ceea ce puteau face altii, inclusiv sa scrie carti. Faptul ca nu a indemnat nici un apostol sa scrie este o greseala. Cititi Apoc 1:11; 21:5 si mai sunt si altele.
6. Cine interpreteaza Scriptura - o intrebare fundamentala. Ioan 5:39, 2Tim 3:15-17 - NU scrie nimic de preoti.
Daca discutam 1 Tim 3:15 pe oricare parte am lua-o tot acolo ajungem. Ce era biserica in acea vreme?In nici un caz monumentele si institutia de azi. Biserica, eclesia, era suma credinciosilor care se adunau prin case sau pe camp sau in catacombe pentru a se inchina. Dupa modelul sinagogilor unde barbatii citeau pe rand, in crestinismul primar avem de a face cu un studiu biblic curat, comun, neierarhizat. Ei citeau acasa si se rugau si asta era dragul meu, eclesia.Hai sa o luam pe partea cealalta - "biserica Dumnezeului celui viu, stalpul si temelia adevarului".Cine era stalpul si temelia adevarului biserica sau Dumnezeu? daca era biserica, am explicat mai sus cum vine treaba, iar daca este Dumnezeu, chiar nu mai am ce explica.In concluzie cine explica Scriptura oamenilor? Un adevar extrem de dureros este ca Scriptura se explica pe ea insasi. Oamenii nu accepta chestia asta pentru ca presupune din partea lor munca si sinceritate, la care ei nu sunt dispusi; iar biserica nu suporta chestia asta....din foarte multe motive.E bine sa iubim o biserica, dar cel mai bine este sa-L iubim pe Dumnezeu, care este mai presus decat orice biserica, orice culoare ar avea ea. Va binecuvintez si astept reacta dumneavoastra.

Doamne ajuta! Ciprian
In sfarsit am in fata un om cu care pot incropi o discutie! Nu am nici-o lipsa in ceea ce priveste adventismul iar cartea cu pricina din care am preluat articolul este scrisa de un preot care in tineretea sa a fost adventist si care cunoaste foarte bine doctrina adventista. In al doilea rand nu pun multe intrebari ci doar incerc sa deschid ochii interlocutorului cu privire la anumite lucruri. Daca iti este greu sa raspunzi la ele deodata poti aborda doar una cate una si nu se supara nimeni. Deci, da, imi doresc raspunsuri la intrebarile postate - rand pe rand fara graba.
Faptul ca va intereseaza muzica ortodoxa este un inceput, deoarece ascultand in primul textul cantarii veti recunoaste marturisirea de credinta ortodoxa de la inceputurile formarii Bisericii cea Una.
Cu oarecare durere trebuie sa-ti spun ca probabil ai fost doar botezat ortodox si ca nu o cunosti in profunzimea ei ci doar poate lucruri de suprafata. Prin afirmatia ca Dumnezeu este infinit si ca atare principiu neprincipiat, cum intelegeti teoria sola scriptura prin care reduceti pe El la o cartea - chiar daca ea este revelata, inspirata, adevarata. Deci este imposibil sa-l limitezi pe Dumnezeu la o carte, chiar daca ea se numeste Sfanta Scriptura. Ptr noi ca ortodocsi Sfanta Scriptura este „sfanta” cu adevarat dar nu poate cuprinde toata invatatura lui Dumnezeu. Biserica de la inceputuri nu a stiut ce este aceea Biblie, nu s-a bizuit pe ea ci pe predania apostolica. De aceea ti-am recomandat sa citesti categoria sectologie deoarece acolo gasesti articole care argumenteaza perfect aceste lucruri si nu vreau sa ma repet.
Daca teoria sola scriptura cade atunci cade toata invatatura protestanta/ neoprotestanta.
Trebuie sa mergi la izvoare, trebuie sa culegi pasajele din Scriptura care vorbesc despre unitate, despre dorinta acerba a Mantuitorului ca noi sa fim UNA. Inca de pe vremea Sf. Ioan Evanghelistul aparusera secte si erezii si s-a dus o lupta crancena ptr a pastra adevarul marturisit de ei. Nu putem fi una, nu putem face parte din acelasi trup al carui cap este Hristos daca nu avem aceeasi marturisire de credinta. Luther si continuatorii sai si-au dat sema ca singura sansa prin care puteau infiinta o credinta era sa-i deturneze pe oameni de la lucrurile care determinau apartenenta la Biserica cea UNA. Astfel a luat nastere sola scriptura, sola fide, hiliasmul, iconomahii. Ca sa poti intelege aceste lucruri trebuie sa mergi la izvoare, la istorie, la tot ceea ce s-a petrecut in vechime. De ce, de pilda nu te-ar interesa sa citesti pe marii barbati ai vremurilor de atunci. Ignatie Teoforul, ucenic al Sf. Ioan Evanghelistul, Policarp al Smirnei, Chiril al Alexandrie, Didahia, Pastorul lui Herma, Macarie cel Mare, Vasile cel Mare, Grigorie, Ioan Gura de Aur, etc, etc - scrieri ce nu pot fi contrafacute si care reprezinta dramantarile crestinilor din primele veacuri. Cum sa nu te intereseze ce au crezut ei, cum au vazut ei, cum s-au manifestat ei in Biserica acelor vremuri.
Sunt foarte multe de spus si mi-ar placea sa vorbim fata catre fata. Cunosc foarte multe persoane care au renuntat la sectele lor si au revenit la ortodoxie si care acum se intreaba pe buna dreptate - cum au putut sta in inselare atata vreme. Vorbesc despre oameni culti, oameni care cauta sincer mantuirea, care sunt preocupati in al urma pe Hristos.
Sunt curios daca citesti articolele postate zilnic in asa fel incat sa-ti dai seama de spiritualitatea ortodoxa, de felul ei de intelegere real - nu cel prezentat de pastorii vostri, eronat si tendentios.
Este absolut necesar sa discutam concret lucrurile nu sa ne pierdem in prostii. Avem nevoie sa intelegem ce vrea Dumnezeu de la noi, ce inseamna unitatea Duhului, ce inseamna Biserica, care-i rolul ei, care este ierarhia ei, cum se misca, etc, etc.
Daca esti de acord iti voi trimite pe adresa ta de mail o conferinta ortodoxa care-ti va lamuri foarte mult lucrurile, sustinuta de un parinte profesor deosebit. Daca doresti sa o asculti anunta-ma si confirma-mi adresa de mail la care vrei sa-ti fie trimisa pe transfer.ro.
Astept raspunsurile tale si impresiile tale. Iti sugerez sa te gandesti bine la ceea ce faci, la ceea ce crezi, la marile erori ale adventistilor si a hilarelor intamplari cand au scos oamenii pe camp socotind sfarsitul lumii. Eu cred ca esti un suflet sincer si ca nu te poti lasa pacalit asa de usor de niste teorii ce n-au nici cea mai mica sustinere reala.

Dumnezeu sa te lumineze, Maica Domnului cu iubirea ei de mama sa-ti mangaie sufletul si sa-ti descopere adevarul si dreapta inchinare in duh si adevar!

Cu respect,
Cristian Stavriu

Buna seara. Dragul meu domn trebuie sa va spun ca aveti mari lipsuri in ce priveste cunoasterea adventismului. Cu o convingere de neclintit emiteti niste erori grave care sunt cu atat mai grave cu cat nu pareti ca a-ti fi interesat sa stiti adevarul. Pe langa aceasta, puneti multe intrebari - ceea ce inseamna ca ori nu asteptati raspunsuri corect si temeinic argumentate ori va bazati pe faptul ca ma voi pierde in a va raspunde la doua sau trei pentru ca apoi sa ma acuzati ca la celelalte nu am avut raspunsuri. Daca chiar vreti raspunsuri, spuneti-mi si vi le voi da.
Am ajuns pe acest sit pentru ca imi place muzica religioasa ortodoxa si eram in cautarea unor astfel de piese. Poate imi puteti recomanda ceva. Apreciez intr-un mod deosebit ortodoxia, sunt nascut si crescut ortodox - teologia ortodoxa este un ocean de intelepciune ce contine mult adevar. Pacat insa ca acest adevar nu reuseste sa ne deschida mintea si spre alte adevaruri pentru ca....nu-i asa? - Dumnezeu este infinit! Va doresc o seara frumoasa si daca mai doriti mai stam de vorba.

Domnule Ciprian! Hristos s-a inaltat!
Este absolut concret faptul ca dvs cititi dar nu intelegeti. Probabil dvs ati citit pana la capat articolul caci in genere colegii dvs de breasla nu fac nici in ruptul capului acest lucru.
Este foarte greu sa discutam argumentativ cu dvs aceste lucruri si probabil si din acest motiv acei preoti despre care vorbeati v-au „evitat” ptr ca sunteti indoctrinati cu niste teorii care din start nu au nici-o relevanta.
Adventismul, asa cum spuneam si in alte comentarii s-a infiintat ca secta in secolul XIX iar Biserica de la inceputuri si pana astazi au cinstit ca zi de odihna Duminica. Se pare - dupa teoria dvs - ca crestinatatea nu s-a mantuit pana ce Ellen White si predecesorii sai n-au venit in lume. Sincer! este de rasul lumii sa poti crede - sanatos fiind - astfel de bazaconii.
Nu dispretuim pe nimeni ci doar este hilar faptul ca oameni in toata firea se lasa manipulati de niste teorii atat de fragile, atat de mincinoase.
Pe acest portal ortodox unde ati ajuns nu stiu din ce motiv (probabil cautand adevarul) sunt articole la categoria sectologie: http://www.catehetica.ro/sectologie care argumenteaza concret ceea ce afirma. Este suficient ptr dvs sa puneti inceput bun si sa cititi cu atentie toate articolele de la A-Z. Acolo va veti lamuri fara dar si poate asupra tuturor lucrurilor. Apoi intrati la cethismul ortodox : http://www.catehetica.ro/catehism-ortodox si deasemenea citit ce „crede si ce marturiseste” Biserica Ortodoxa despre ea insesi.
Aveti nevoie inainte de toate sa va indeletniciti cu aflarea marturisirii de credinta ortodoxa si apoi sa discutati pe aceasta tema.
Ptr socializare v-as pune si dvs aceleasi intrebari pe care le-am pus si colegilor dvs de secta, poate dvs sunteti mai inimos, mai citit si veti putea raspunde punctual la el, desi sunt aproape sigur ca va incurca tare si nu puteti da raspunsuri pertinente la ele si va veti eschiva ca si ceilalti.
Dar totusi voi incerca sa va pun aceste intrebari ca poate cine stie de unde sare iepurele:

„Cand credeti ca marea masa a crestinilor a avut in maini Sfanta Scriptura / Biblia?
Cand credeti ca marea masa a crestinilor a inceput sa citeasca Sfanta Scriptura / Biblia, avand in vedere cand au inceput sa invete sa citeasca (fie la noi in tara, fie in orice alt colt al lumii)?
Cine a stabilit care sunt cartile care trebuie sa faca parte din Sfanta Scriptura - avand in vedere multitudinea de carti apocrife care exista pana astazi?
Daca aceste carti au fost stabilite in sinoade (si asta o stie orice om cunoscator de istorie si adevar) de episcopi si preoti, v-as intreba unde sunt episcopii si preotii dvs? Si daca nu-i acceptati, de ce totusi urmati acele carti care au fost stabilite ca fiind revelate si adevarate si nu stabiliti dvs acum alte randuieli?
Intrebarea „de ce?” aveti traducerile Sfintei Scripturi falsificate si trunchiate nu v-o mai pun ca probabil deja v-am suparat prea tare. Noi putem dovedi - avand traditie - ca textul Sfintei Scripturi ortodoxe este acelasi de la inceputuri si pana astazi in aceeasi forma ceea ce dovedeste veridicitatea ei, pe cand dvs nu puteti!
De ce reduceti pe Dumnezeu la o Carte fie ea chiar si Sfanta Scriptura cat timp Apostolul Ioan Teologul a marturisit ca n-ar incapea in lumea aceasta tot ceea ce s-ar fi scris despre Hristos si faptele Sale?
Si nu in ultimul rand v-as pune o intrebare la care nici unul dintre reprezentantii sectelor nu au fost capabili sa-mi raspunda:
De ce nu a scris Hristos? As vrea sa-mi dati un raspuns pertinent in ceea ce priveste acest lucru stiind bine ca nici macar nu a indemnat pe vreun apostol sa scrie vreo carte.
Deci pana a ajuns la popor cartea Sfintei Scripturi ce au facut crestinii? Stiind bine faptul ca oamenii au invatat carte sau sa citeasca abia acum 200 de ani, iar tiparnita si colportajul asemenea. Deci cine era autoritatea care invata poporul Sfintele Scripturi? si nu orice Scripturi. Aveau nevoie de talcuire sau nu? Cine le garanta oamenilor o talcuire corecta si care erau criteriile care stabileau adevarurile de credinta?
Cam multe intrebari v-am pus si sper sa nu va fi suparat dar nu o fac cu rautate.
E bine ca exista un dialog intre noi si ca dvs aveti sau simtit nevoia de comunicare cu un ortodox ceea ce presupune faptul ca ceva scartzaie in credinta dvs. Eu de pilda, niciodata nu navighez pe sit-uri eterodoxe ptr ca nu ma intereseaza ce spun altii despre Dumnezeu deoarece sunt convins de adevarul Bisericii Ortodoxe.
Eu ma bucur ca ati ajuns pe aici si ca va intereseaza sa aflati adevarul caci in interiorul unei secte nu puteti primi garantia si argumentele suficiente care sa va incredinteze ca va inchiati in duh si adevar. Stim bine ca sectele neoprotestante precum adventistii, baptistii, penticostalii, martorii lui Iehova, etc sunt secte neoprotestante care n-au in spate mai mult de 100-200 de ani maxim. Apoi protestantii sunt de la 1520 in formare si deformare pana astazi.
Noi suntem ortodocsi si atat, nu neo ortodocsi, nu vechii ortodcsi ci pururea ortodocsi dintotdeauna cu aceleasi invataturi si dogme si fel de inchinare. Putem dovedi acest lucru prin milioane de metode, lucru care nu s-ar putea soune si despre altii.
Nu mi-am dorit ca raspunsul sa fie asa de lung dar vazand dorinta dvs de a cauta adevarul m-am gandit sa va dau niste puncte de plecare in cautarea care va framanta.
Va mai asteptam cu ganduri bune si cu raspunsuri pertinente si bineinteles dupa ce veti fi citit ceea ce v-am recomandat (pana la capat) ptr a avea o punte de legatura si o baza pe care sa putem discuta.”

Cu respect si pretuire,
Cristian Stavriu

Dragul meu domn, am citit cu atentie acest articol si in ciuda asteptarii mele firesti dupa o argumentatie Biblica nu am observat decat palide incercari logice de a demonstra ceea ce v-ati propus. Spatiul nu-mi permite dar voi fi scurt - la sfarsit incercati sa argumentati biblic autoritatea bisericii, dar v-ati gandit ca peste autoritatea bisericii este autoritatea lui Dumnezeu? Cand a dat Domnul dezlegare bisericii sa construiasca doctrine? Si daca acceptati ca autoritatea lui Dumneze este cea finala, atunci veniti cu argumente biblice pentru ca sa intelegem ca duminica este ziua Domnului. Doctrinele nu se construiesc din istorie ci din Biblie.
Cat priveste dialogul cu cei nestiutori, vreau sa va spun ca oridecate ori am vrut sa vorbesc cu preoti stiutori despre acest subiect, l-au ocolit sau m-au afurisit dovedind o lipsa de argumentare si de bun simt tragica.Faptul ca ii dispretuiti si ii jigniti pe adventisti fara a veni cu argumente din Sfanta Scriptura asta transmite oricarui om care gandeste cam tot ce se poate despre duminica si despre sambata. Va doresc multa binecuvantare!

Stimate domnule Gigica Gabriel!
Va multumim ptr frumoasele cuvinte si ganduri crestinesti. Se pare ca citind Biblia si talcuindu-o dupa bunul dvs plac ati ajuns la concluzia ca trebuie sa ne injurati un pic.
Biblia se talcuieste prin Traditie asa cum se talcuia si Vechiul Testament la evrei. Biserica este autoritatea suprema care arata calea ce duce la mantuire.
In conditiile „sola scriptura”, „sola fide” si alte erezii ale lumii, Biserica, trup al lui Hristos, nu-si mai regaseste scopul caci fiecare acasa sau oriunde ar fi poate sa-si procure Sf. Scriptura sa citeasca din ea, sa si-o interpreteze singur si sa se mantuiasca. Acest lucru este cu desavarsire o nebunie ptr orice om sanatos și intreg.
Daca secta adventista, sau orice alta grupare protestanta / neoprotestanta, s-ar fi scornit cu 1000 de ani mai devreme n-ar mai fi putut sustine aceasta aberatie numita sola scriptura deoarece la vremea aceea oamenii in marea lor majoritate nu stiau sa citeasca si nici de unde sa-si procure Biblia.
Am intrebat si pe confratele dvs Vasilescu, care a postat comentarii aici, o seama de lucruri la care n-a putut raspunde ci doar s-a multumit sa ne besteleasca scormonind in groapa cu rahat a lumii acesteia.
Va aduc si dvs in fata cateva intrebari - defapt aceleasi la care n-a raspuns dl Vasilache si va rog pe dvs care ati citit Biblia sa-mi raspundeti la ele :
Cand credeti ca marea masa a crestinilor a avut in maini Sfanta Scriptura / Biblia?
Cand credeti ca marea masa a crestinilor a inceput sa citeasca Sfanta Scriptura / Biblia, avand in vedere cand au inceput sa invete sa citeasca (fie la noi in tara, fie in orice alt colt al lumii)?
Cine a stabilit care sunt cartile care trebuie sa faca parte din Sfanta Scriptura - avand in vedere multitudinea de carti apocrife care exista pana astazi?
Daca aceste carti au fost stabilite in sinoade (si asta o stie orice om cunoscator de istorie si adevar) de episcopi si preoti, v-as intreba unde sunt episcopii si preotii dvs? Si daca nu-i acceptati, de ce totusi urmati acele carti care au fost stabilite ca fiind revelate si adevarate si nu stabiliti dvs acum alte randuieli?
Intrebarea „de ce?” aveti traducerile Sfintei Scripturi falsificate si trunchiate nu v-o mai pun ca probabil deja v-am suparat prea tare. Noi putem dovedi - avand traditie - ca textul Sfintei Scripturi ortodoxe este acelasi de la inceputuri si pana astazi in aceeasi forma ceea ce dovedeste veridicitatea ei, pe cand dvs nu puteti!
De ce reduceti pe Dumnezeu la o Carte fie ea chiar si Sfanta Scriptura cat timp Apostolul Ioan Teologul a marturisit ca n-ar incapea in lumea aceasta tot ceea ce s-ar fi scris despre Hristos si faptele Sale?
Si nu in ultimul rand v-as pune o intrebare la care nici unul dintre reprezentantii sectelor nu au fost capabili sa-mi raspunda:
De ce nu a scris Hristos? As vrea sa-mi dati un raspuns pertinent in ceea ce priveste acest lucru stiind bine ca nici macar nu a indemnat pe vreun apostol sa scrie vreo carte.
Deci pana a ajuns la popor cartea Sfintei Scripturi ce au facut crestinii? Stiind bine faptul ca oamenii au invatat carte sau sa citeasca abia acum 200 de ani, iar tiparnita si colportajul asemenea. Deci cine era autoritatea care invata poporul Sfintele Scripturi? si nu orice Scripturi. Aveau nevoie de talcuire sau nu? Cine le garanta oamenilor o talcuire corecta si care erau criteriile care stabileau adevarurile de credinta?
Daca vi se par prea grele va sugerez sa apelati la Biserica Ortodoxa sa va lamureasca sau la niste crestini ortodocsi practicanti!
Eu va urez in contiunare bun venit pe portalul nostru crestin ortodox www.catehetica.ro si ma bucur ca ati ajuns pe aici cautand probabil adevarul. Cu siguranta daca ati fi fost in adevar n-ati fi cutreierat pe internetul ortodox.

Dumnezeu sa va lumineze cu al Sau Har si cu a Sa iubire de oameni sa deslusiti ADEVARURILE DE CREDINTA!

Cu respect,
Cristian Stavriu

sinteti niste idioti ce spuneti cititi biblia si apoi vorbiti

Sunteti sigur ca v-ati documentat bine? In Biblie mai scrie si despre fiara care a fost si va fi Papa si despre semnul autoritatii ei: Duminica. Adica semnul fiarei va fi Duminica. In prezent nu este semnul fiarei pana cand nu este impus ca fiind obligatorie tinerea acestei zile. Asa ca semnul persecutatilor va fi Sabatul Dumnezeului
Celui viu. Mantuitii vor fi cei care pazesc poruncile lui Dumnezeu. Cititi toata profetia si istoria si veti vedea mai bine. Toate cele bune si Dumnezeu fie cu noi!