OMUL mare taină, cunună a creației, stăpân a toate ce-l înconjoară, trebuie înțeles ca ființă, trebuie cunoscut, trebuie înțeles. Catehismul ne prezintă din perspectiva ortodoxă, prin lucrarea Bisericii ca Trup al lui Hristos, Dumnezeul nostru, ce este omul, de ce l-a făcut Dumnezeu, care-i menirea lui, de unde vine și unde merge.
Ce ne descoperă Sfânta Scriptură despre facerea omului şi starea lui dinainte de păcat?
Sfânta Scriptură ne spune că în ziua a şasea, după ce a făcut toate celelalte fiinţe, Dumnezeu, în Sfânta Treime, a zis: „Să facem pe om după chipul Nostru şi după asemnnare”(Fac. 1, 26).
„Şi, luănd Domnul Dumnezeu tărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Fac. 2, 7).
Omul a fost făcut deci printr-un act special, din mânile lui Dumnezeu, cum zice un prooroc: „Mâinele Tale m-au făcut şi m-au zidit” (Iov 10, 8).
Aceasta arată cinstea deosebită dată de Dumnezeu omului. După ce existenţa lui a fost hotărâtă înainte de facerea lumii şi la fel şi stăpânirea lui asupra acesteia, Dumnezeu îi pregăteşte aducerea lui la existenţă şi alcătuirea fiinţei lui. Omul a fost făcut din pământ, în vârstă tânără, bărbătească.
Ce spune Sf. Scriptură despre femeie? Dumnezeu a văzut ca nu este bine să fie omul singur: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său... a făcut bărbat şi femeie” (Fac. 1, 27).
„Şi a făcut Domnul Dumnezeu coasta pe care a luat-o din, Adam, femeie, şi a adus-o lui Adam. Şi a zis Adam: Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va nume femeie, pentru, că este luată din bărbatul său”(Fac. 2, 22-23).
Cea dintâi femeie, Eva, a fost făcută pentru continuarea neamului omenesc, aşa cum tot cartea Facerii spune: „Şi i-a binecuvântat Dumnezeu pe ei zicind: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul...” (Fac. 1, 28). Eva a fost făcută din coasta lui Adam, zice Sfântul Efrem, ca să nu fie bănuiala că altcineva a fost ziditorul femeii decât Dumnezeu.
De ce Eva n-a fost făcută din aceeaşi ţărână ca Adam?
Eva n-a fost făcută din ţărână, ci din coasta lui Adam, pentru că în bărbat şi în femeie este o singură fire trupească, un singur izvor al neamului omenesc. De aceea, de la început n-au fost făcuţi pereche, bărbat şi femeie, sau doi bărbaţi, ori două femei, ci mai întâi bărbatul şi apoi, din el, femeia.
Ce înseamnă chipul şi asemanarea lui Dumnezeu în om?
Chipul lui Dumnezeu în om este mănunchiul de puteri sufleteşti: raţiunea, voinţa,simţirea, cu care omul se îndreaptă spre Dumnezeu printr-o activitate neobosită pentru desăvârşire, iar asemanarea lui Dumnezeu în om este înfăptuirea acestei desăvârşiri prin împreună lucrarea harului dumnezeiesc cu silinţele omului. În amănunt, chipul lui Dumnezeu înseamnă:
1.Stăpânirea peste făpturile pământului, potrivit cuvântului Scripturii:„... umpleţi pământul şi-l supuneţi şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile care se mişcă pe pământ şi peste tot pământul” (Fac. 1, 28). „Micşoratu-l-ai pe dânsul (pe om) cu puţin faţă de îngeri, cu slavă şi cu, cinste l-ai încununat pe el şi l-ai pus pe dânsul peste lucral mâinilor Tale” (Ps. 8, 5-6);
2. Raţiunea şi voia liberă în năzuinţa lor spre Dumnezeu, adevăr şi bine.
După ce Dumnezeu a făcut pe om, unde l-a aşezat?
După ce a făcut pe om, Dumnezeu l-a aşezat în Rai şi i-a pus hrana la îndemâna, facând „Să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de măncat”(Fac.2, 9). În Rai se aflau şi pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.
Care era starea omului în Rai, înainte de păcat?
În Rai primul om era împodobit cu minte sănătoasă, inină curată şi voinţă liberă. El însă nu era desăvârşit, căci desăvârşirea se câştigă prin încercare şi deprindere. Ea constă în curăţia păstrată prin împreunălucrarea chipului cu harul de la început. Firea omenească era înfrumuseţată prin părtăşia ei cu Duhul Sfânt (Fac. 2, 7). Numai această părtăşie îi asigura lumina sfinţeniei şi apropierea de Dumnezeu.
Mintea lui Adam era într-o continuă înălţare minunată spre Dumnezeu, trupul era liniştit, ferit de orice plăcere vinovată. Nu era încă în el framântarea mişcărilor neorânduite. Sfinţenia primilor oameni nu era desăvârşită, dar ea nu era nici numai o stare de nepăsare şi neştiinţă copilărească, aşa cum pretind unii, ci o stare de nevinovăţie şi nerăutate. Îmbrăcaţi în haina Duhului Sfânt, primii oameni n-aveau pofta trupului. De aceea nu simţeau nevoia de a se acoperi. Ei se acopereau cu harul divin. S-au acoperit cu harul, adică cu acoperământul nepiericiunii, cât timp au fost aproape de Dumnezeu. Adam si Eva trăiau în Rai ca îngerii, deci fără trebuinţa îmbrăcăminţii. Scriptura zice: „Adam şi femeia lui erău amândoi goi şi nu se ruşinau” (Fac. 2, 25).
Neascultarea şi păcatul nesăvârşindu-se încă, ei erău îmbrăcaţi în mărirea cea de sus. De aceea nu se ruşinau. După călcarea poruncii însă, a venit ruşinea şi cunoaşterea goliciunii. Adam apare înzestrat cu o uimitoare uşurinţă de cunoaştere şi cu o înţelepciune deosebită. Din primele clipe ale facerii lui el se înfăţişează cu o minte ageră, ca unul care păstra în el lumina limpede şi curată, dată lui de Dumnezeu, şi-şi menţinea vrednicia neatinsă a firii.
Harul care punea pe Adam în legătură cu Dumnezeu l-a înzestrat cu puterea ca el să dea nume făpturilor supuse lui: „Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor pământului” (Fac. 2, 20).
În limba, adică în puterea de a vorbi, pe care o capătă Adam odată cu zidirea lui,se arată firea raţională a omului.
Primii oameni, înainte de păcat, trăiau o viaţă fericită. Ei n-au fost zidiţi nici nemuritori, nici muritori, ci în stare de a ajunge la nemurire sau să moară, după ascultarea sau neascultarea lor faţă de porunca lui Dumnezeu.
Prin urmare, starea omului înainte de păcat era o stare de curţie, de fericire, de cunoaştere, de putinţă de a nu muri, dar nu era o stare de desăvârşire deplină.
Omul putea înainta spre această desăvârşire, după cum se şi putea abate de la desăvârşire, folosindu-se de acelaşi mare dar, pe care Ziditorul l-a pus în el: libertatea. Va urma...

Învățătura de Credință Ortodoxă - Catehismul Ortodox
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române - București