Se spune că Sfantul Proroc Avdie era din pământul Sihem, din tarina lui Vitaharam. A trait cu opt sute de ani inainte de nasterea lui Hristos.Se mai spune că slujit mai intai lui Ahav si apoi lui Ohozia. Murind Ahav si după dânsul luând imparatia lui Israil fiul sau Ohozia, in acea vreme Sfantul Avdie slujea in randurile ostasilor. Si a fost el unul din cei trei capitani care s-au trimis de Ohozia la Ilie Proorocul cu cate cinci soldati, dintre care peste doi, cazand foc din cer, i-a ars, dupa cuvantul proorocului.
Iar al treilea capitan, care era Avdie, a fost miluit pentru ca s-a apropiat cu smerenie de Sfantul Prooroc Ilie si s-a inchinat in genunchi inaintea lui si l-a rugat, zicand: "Omule al lui Dumnezeu, cruta sufletul meu si sufletele robilor tai." Deci Sfantul Ilie l-a crutat pe el si l-a sculat, ducandu-se impreuna cu el la imparatul. Din acea vreme a lasat Avdie slujba imparatului si a mers in urma Sfantului Prooroc Ilie, luand duhul proorociei, ca cel ce pazise si hranise pe proorocul Domnului si ca cel ce urmase proorocului. Apoi murind, a fost ingropat impreuna cu parintii sai.
Dar iată care este tâlcuirea părintelui Bartolomeu Anania în Biblia tradusă și diortosită de sfinția sa despre Cartea Profetului Avdia:
În grafie şi rostire ebraică, numele profetului Obadia înseamnă „servul lui Dumnezeu".
Septuaginta îl transcrie Avdias (de unde românescul Avdia), în timp ce Vulgata îl redă prin Abadias.
Asupra acestui autor nu avem nici un fel de date, referinţe sau repere biografice. Exegeţii tradiţionalişti cred că el a trăit şi a scris înainte de exilul babilonic, deci înainte de 587 î. H., în timp ce exegeţii moderni îl situează în epoca exilică sau postexilică.
La fel ca şi în alte cazuri, nu aceasta e problema cea mai importantă, ci aceea a mesajului.
Cartea lui Avdia este cea mai scurtă scriere din Vechiul Testament, numărând doar 21 de versete, ceea ce însă nu înseamnă că este şi lipsită de valoare. Ea se concentrează pe relaţia dintre Edomiţi şi Israeliţi, prevestind prăbuşirea celor dintâi şi restaurarea - cu implicaţii universaliste - a ultimilor. Se ştie că Edom era un alt nume al lui Esau, fiul lui Isaac, şi că între el şi fratele său Iacob - care avea să se mai numească şi Israel - se instalase o ură crâncenă, care s'a perpetuat în urmaşii lor, crescând în intensitate, de-a lungul generaţiilor. Când nu atacau direct, Edomiţii se aliau cu adversarii lui Iuda, lovind prin spate. Ceea ce însă Iudeii suportau mai greu era trufia vecinilor lor, o semeţie legitimată oarecum prin prezenţa înţelepţilor, dar care contrasta cu primitivismul traiului de fiece zi.
Potrivit lui Avdia, Dumnezeu Se răzbună cumplit pe adversarii poporului Său, dar o face în virtutea spiritului de dreptate. El pedepseşte îndeosebi trufia, păcatul capital din care se ivesc toate celelalte. Nu lipseşte legea talionului. În cele din urmă, odată vrăjmaşii zdrobiţi, Domnul Îşi va întemeia împărăţia.

Sfânta Scriptură - Biblia - Bartolomeu Anania