Este foarte important ca atunci când vrem să citim cartea profetului Agheu din Vechiul Testament să ne informăm și să vedem care este conjunctura istorică în care a trăit acest profet și care a fost scopul lui în lumea acelui timp.
Sfântul şi Măritul Prooroc Agheu era din seminţia lui Levi şi s-a născut în Babilon, pe vremea robiei. Pe când era încă tânăr, a venit din Babilon în Ierusalim şi a profeţit cu Zaharia 36 de ani. A trăit cu 470 de ani înainte de întruparea lui Hristos. A proorocit lămurit despre întoarcerea poporului şi a văzut în parte zidirea templului. Când a murit, a fost îngropat alături de preoţi, cu mărire ca şi ei, că şi el era de neam preoţesc. Sfântul Prooroc Agheu era un bătrân cu barba rotunda, înalt de statura, vestit în virtute, iubit şi cinstit de toţi, ca un mare şi slăvit prooroc. Ebraicul Haggai, devenit, prin transcriere grecească, Agheu, înseamnă „sărbătoare“ şi se explică prin presupunerea că profetul s'a născut într'o asemenea zi.
În Biblia diortosită de părintele Bartolomeu Anania, avem o introducere la cartea acestui profet și care ne lămurește pe scurt câteva aspecte generale astfel încât să avem o perspectivă mai bună a înțelegerii celor citite:
Numele lui se tălmăceşte: "sărbătoare", sau "cel ce sărbătoreşte", ori "cel ce este sărbătorit".
Cu Agheu se deschide ultima etapă a erei profetice, anume cea postexilică. Exegeţii apreciază că dacă la profeţii preexilici domină tema pedepsei, dacă la exilici accentul cade pe mângâiere, ultimii trei anunţă şi încurajează restaurarea.
Se ştie că în 538 î. H. regele Cirus dă un edict prin care Evreilor aflaţi în captivitatea babilonică li se permite întoarcerea acasă. O parte din aceştia, aflaţi la a doua sau a treia generaţie, deja înstăriţi şi acomodaţi la noua viaţă, preferă să nu plece.
Aproximativ 50.000 iau calea întoarcerii, avându-l în frunte pe Zorobabel, conducător politic, şi pe Iosua, marele preot. Se presupune că printre aceştia se află şi Agheu, născut în exil, dar chemat de Domnul la vremea când a fost nevoie.
Prima grijă a noii comunităţi ierusalimitene este restaurarea templului zidit de Solomon şi dărâmat de Nabucodonosor. Lucrările încep curând după întoarcere, în 537, dar tot aşa de repede se şi împotmolesc.
Samarinenii îşi oferă participarea, dar orgoliul şi puritanismul iudeilor o resping. Pe de altă parte, cei mai mulţi dintre noii veniţi sunt preocupaţi în primul rând să-şi recupereze pământurile din mâna celor ce se înstăpâniseră pe durata celor aproape şaptezeci de ani; cei ce izbutesc să-şi refacă averile se gândesc prioritar la interesele proprii.
Aşadar, delăsare generală.
Spre a trezi conştiinţele, Domnul trimite nu numai o secetă, ci şi vocea lui Agheu, căreia i se alătură aceea a lui Zaharia: poporul e îndemnat să se mobilizeze în jurul celor doi cârmuitori şi să purceadă la rezidirea casei Domnului. În acest scop, Agheu rosteşte patru scurte cuvântări pe care şi le datează cu foarte mare exactitate, în perioada dintre sfârşitul lui august şi mijlocul lui decembrie 520, adică la 17 ani după aşezarea pietrei fundamentale.
Intervenţia celor doi profeţi are efect, lucrările reîncep şi se vor încheia după cinci ani. Noul templu nu va mai avea strălucirea celui de altădată, dar e menit să prefigureze Ierusalimul cel Nou.

Biblia - Sfânta Scriptură a Vechiului Testament - IPS  Bartolomeu Anania