Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu...
Sf.Antonie Cel Mare       
Arhiva Catehetica
Noiembrie 2017 [3] Octombrie 2017 [2] Septembrie 2017 [2] August 2017 [5] Iulie 2017 [2] Iunie 2017 [3] Mai 2017 [2] Aprilie 2017 [2] Martie 2017 [3] Februarie 2017 [2] Ianuarie 2017 [2] Decembrie 2016 [3] Noiembrie 2016 [3] Octombrie 2016 [4] Septembrie 2016 [2] August 2016 [3] Iulie 2016 [5] Iunie 2016 [4] Mai 2016 [4] Aprilie 2016 [5] Martie 2016 [7] Februarie 2016 [6] Ianuarie 2016 [4] Decembrie 2015 [4] Noiembrie 2015 [3] Octombrie 2015 [4] Septembrie 2015 [4] August 2015 [6] Iulie 2015 [5] Iunie 2015 [3] Mai 2015 [2] Aprilie 2015 [3] Martie 2015 [5] Februarie 2015 [2] Ianuarie 2015 [2] Decembrie 2014 [3] Noiembrie 2014 [4] Octombrie 2014 [2] Septembrie 2014 [6] August 2014 [1] Decembrie 2013 [3] Noiembrie 2013 [3] Octombrie 2013 [3] August 2013 [17] Iulie 2013 [53] Iunie 2013 [48] Mai 2013 [52] Aprilie 2013 [42] Martie 2013 [54] Februarie 2013 [69] Ianuarie 2013 [47] Decembrie 2012 [2] Noiembrie 2012 [37] Octombrie 2012 [48] Septembrie 2012 [7] August 2012 [2] Iulie 2012 [25] Iunie 2012 [9] Mai 2012 [49] Aprilie 2012 [16] Februarie 2012 [30] Ianuarie 2012 [54] Decembrie 2011 [53] Noiembrie 2011 [81] Octombrie 2011 [47] Septembrie 2011 [5] August 2011 [34] Iulie 2011 [12] Iunie 2011 [20] Mai 2011 [78] Aprilie 2011 [128] Martie 2011 [23] Februarie 2011 [2] Ianuarie 2011 [5] Decembrie 2010 [4] Noiembrie 2010 [4] Octombrie 2010 [2] Septembrie 2010 [1] Iulie 2010 [2] Martie 2010 [2] Februarie 2010 [6] Ianuarie 2010 [1] Decembrie 2009 [1] Noiembrie 2009 [6] Octombrie 2009 [5] Septembrie 2009 [4] August 2009 [3]
CUM SA DEVII INVINGATOR? - conferinta ortodoxa CUM SA DEVII INVINGATOR? - conferinta ortodoxa (sâmbătă, 18 noiembrie 2017) - O provocare pentru tineri, pentru generația tânără în mod deosebit dar și pentru cei care încă mai au spirit de învingători. [...]
Bogatul caruia i-a rodit tarina 2017 - Pr. Cristian Stavriu Bogatul caruia i-a rodit tarina 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 19 noiembrie 2017) - Parohia Afumați I / Duminica a XXVI-a după Pogorârea Duhului Sfânt Pilda botatului căruia i-a rodit țarina 2017 / Predica Ortodoxa [...]
Bogatul nemilostiv si saracul Lazar 2017 - Pr. Cristian Stavriu Bogatul nemilostiv si saracul Lazar 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 5 noiembrie 2017) - Parohia Afumași I / Duminica a XXII-a după Pogorârea Duhului Sfânt / Bogatul Nemilostiv și săracul Lazăr 2017 / Predica Ortodoxa [...]
Vindecarea demonizatului din Gherghesa 2017 - Pr. Cristian Stavriu Vindecarea demonizatului din Gherghesa 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 22 octombrie 2017) - Parohia Afumați I / Duminica a XXIII-a după Pogorârea Duhului Sfânt / Vindecarea Demonizatului din ținutul Gherghesenilor 2017 [...]
Cartea - CANTAREA CANTARILOR - Sfanta Scriptura, Biblia

Sfanta Scriptura - BibliaIată mai jos o introducere la cartea Cântarea Cântărilor a veșnicului de pomenire mitropolitul Bartolomeu Anania. Este imposibil să citești pentru prima oară această carte a Vechiului Testament și să nu fii cuprins de o seamă de nedumeriri și neînțelegeri. Explicația părintelui Bartolomeu cred că este suficientă și lămuritoare! Vă recomandăm citirea acestei introduceri înainte de a citi acestă carte:

Prezenţă singulară şi stranie în canonul Sfintei Scripturi, Cântarea Cântărilor e ca şi cum Venus din Milo s'ar fi rătăcit cândva, statuară, printre mozaicurile Aghiei Sofia: un splendid poem de dragoste omenească, în care nu există nici măcar o adiere de Dumnezeu, de transcendenţă, de revelaţie, de sacralitate, de iubire transfigurată, inefabilă; dimpotrivă, totul musteşte de graţie carnală şi senzualitate transparentă, într'un univers al erosului candid, în care trupul omenesc, înveşmântat mai mult în miresme decât în haine, aproape că nu mai are ascunzişuri.

Cele două personaje, El şi Ea (Iubitul şi Iubita, Fratele şi Sora, Regele şi Prinţesa, Păstorul şi Păstoriţa, Solomon şi Sulamita, Mirele şi Mireasa), străbat întregul poem în ipostaze din cele mai disparate, într'o uluitoare şi dulce alternanţă de dorinţă, căutare, ivire, dispariţie, strigăt, şoaptă, apropiere, îmbrăţişare, ameţeală, fericire şi extaz, ca în jocurile prenupţiale ale perechilor pământului. Cu toate acestea, nimic vulgar, nimic întinat, nimic degradant, nimic care să atenteze la frumuseţea, curăţia şi demnitatea fiinţei umane.

Ce caută ea, totuşi, în Biblie? Iudaismul a privit-o uneori cu rezerve, ca pe o prezenţă jenantă, şi a fost o vreme când citirea ei în faţa tinerilor era interzisă. Nu se ştie când anume a fost introdusă în canonul Vechiului Testament, dar, odată intrată, ea şi-a menţinut locul ei aparte, din generaţie în generaţie, şi a fost preluată de creştinism prin autoritatea unei existenţe de zece secole. Aceasta, datorită faptului că rabinatul iudaic a refuzat să vadă în ea o operă profană, ci i-a acordat creditul unei cărţi inspirate care trebuie citită şi interpretată alegoric: relaţia hierogamică dintre Iahvé şi poporul Său cel ales. Nu puţine sunt locurile din Vechiul Testament în care se regăseşte metafora centrală a Cântării Cântărilor: obştea lui Israel nu este altceva decât logodnica lui Dumnezeu, căreia Bărbatul, prin legământ, îi acordă ocrotire şi iubire atâta vreme cât ea îi rămâne credincioasă; idolatria e echivalentă cu adulterul şi e sancţionată ca atare (a se vedea Psalmul 44, Isaia 14, 5, Ieremia 3, Iezechiel 16, Osea 2). E o iubire plină de dramatism, în care Dumnezeu e pus de nenumărate ori în situaţia de a-Şi certa poporul infidel, de a-l chema să revină, de a-l ierta, arătându-Şi astfel incurabila Sa pasiune faţă de om .

Alegoria vechitestamentară e, totuşi, forţată; în Cântarea Cântărilor nu există nici cea mai mică înclinare spre infidelitate; e ca şi cum perechea îndrăgostiţilor ar trăi starea paradisiacă, ideală, de dinainte de păcat; iubita, tocmai dimpotrivă, doreşte să evite orice prilej de posibilă alunecare:

Tu, cel iubit al sufletului meu,
o, spune-mi tu

în ce păşuni îmi eşti cu turma
şi unde-i faci odihna de amiază?

De ce-aş fi eu cătându-te'n neştire

pe lângă mieii prietenilor tăi? (1, 6)

La rândul său, Iubitul îşi adoră Mireasa în desăvârşita ei puritate:

Frumoasă eşti, iubito, pe de-a'ntregul
şi'n tine întinare nu se află. (4,7)

Iată de ce creştinismul a preluat poemul nu numai în virtutea succesiunii noutestamentare şi nu numai pe temeiul autorităţii istorice, ci mai ales pentru că scriitorii şi Părinţii bisericeşti au văzut în el metafora perfectă a legăturii intime dintre Hristos şi Biserica Sa. Nu o dată în Sfintele Evanghelii Iisus Hristos e numit Mire: Apostolii nu pot fi trişti atâta vreme cât Mirele e cu ei (Matei 9, 15; Marcu 2, 19, 20; Luca 5, 34); Ioan Botezătorul se numeşte pe sine şi „prietenul Mirelui“ (Ioan 3, 29); cele cinci fecioare înţelepte, ca metaforă eshatologică, pătrund în cămara Mirelui (Matei 25, 1-13). Pe de altă parte, Mireasa lui Hristos este Biserica, cea logodită cu El: Pavel Îi încredinţează lui Hristos (singurului Bărbat desăvârşit) Biserica din Corint ca pe o „fecioară neprihănită“ (2 Corinteni 11, 2) şi tot el consfinţeşte simetria dintre Mire-Mireasă şi Hristos-Biserică într'o extraordinară străfulgerare asupra Tainei Nunţii (Efeseni 5, 25-27); în celebra sa Apocalipsă, Evanghelistul Ioan vede cetatea sfântă a noului Ierusalim pogorându-se gătită şi împodobită ca o Mireasă pentru Mirele ei (21, 2); în aceeaşi viziune, Mireasa e Femeia Mielului (21, 9), dar şi aceea în care sălăşluieşte şi lucrează Duhul Sfânt (22, 17), adică Biserica.

În literatura patristică, Origen este primul care, cucerit de frumuseţea şi misterele poemului, a scris asupra lui un amplu comentariu. Din nefericire, acesta nu ni s'a păstrat întreg; îl cunoaştem din traducerea latinească a lui Rufin şi-l reţinem din exclamaţia Fericitului Ieronim: „Dacă în celelalte cărţi Origen i-a întrecut pe toţi ceilalţi scriitori, în aceasta el s'a întrecut pe sine“ {a-01}. Titlul operei „Cântarea Cântărilor“ e definit ca exprimând superlativul (aşa cum este, de pildă, „Sfânta Sfintelor“), iar mesajul ei alegoric trimite la relaţia Hristos-Biserică: „Ambele personaje - notează Origen - Mirele şi Mireasa, sunt două simfonii armonic acordate, Mireasa cântând cu fecioarele şi Mirele cu însoţitorii Săi“. Interpretarea lui Origen a prins rădăcină în literatura patristică şi în tradiţia bisericească, aşa încât ea a devenit, până în ziua de astăzi, un bun comun al teologiei biblice.

Cu toate acestea, nu puţini au fost şi sunt cei ce văd în Cântarea Cântărilor nimic mai mult decât un poem erotic, profan, un epitalam (cântec de nuntă) care, după Teodor de Mopsuestia (360-429 d.H.), ar fi fost alcătuit pentru căsătoria regelui Solomon cu fiica Faraonului, sau care, după Ernest Renan (secolul nostru), ar recompune reacţia unei tinere ţărăncuţe care, răpită de oamenii lui Solomon pentru haremul acestuia, oftează ambiguu după adevăratul ei ibovnic, făcându-l pe rege să creadă că suspină după el !... O interpretare profană i-o dă, în zilele noastre, şi Petru Creţia (care însă ne-a lăsat una dintre cele mai frumoase versiuni{b-02}), în timp ce Ioan Alexandru, el însuşi un tălmăcitor inspirat{c-03}, consemnează alegorismul iudaic şi creştin al operei.

Cuvine-se aici o menţiune specială asupra lui Paul Claudel, cel care a scris o carte de 529 de pagini pe marginea unui poem de 8 capitole{d-04}. Marele convertit nu are nici o îndoială că această Cântare a Cântărilor a fost scrisă sub inspiraţie divină şi că Mireasa ei - castă prin excelenţă - nu poate fi altceva decât o prefigurare simbolică a sufletului omenesc, a Sfintei Fecioare Maria, a Bisericii lui Hristos. „Cel ce se atinge de Cântarea Cântărilor - izbucneşte el - încercând să-i dea un sens pur naturalist, acela se atinge de fibrele cele mai sfinte ale inimii noastre, de cele mai profunde rădăcini teologice ale credinţei noastre şi, aş adăuga, ale onoarei noastre“.

Claudel însă nu este primul care să fi intuit dimensiunea mistică a Cântării Cântărilor. Încă din secolul IV, Sfântul Grigorie de Nyssa a văzut în Mireasă un simbol al sufletului omenesc în ardoarea iubirii dintre el şi Dumnezeu; aceasta, cu atât mai uşor cu cât în limba greacă substantivul „suflet“ (psyhé) e de genul feminin. În lucrarea sa Tâlcuire amănunţită la Cântarea Cântărilor{e-05}, marele şi subtilul teolog analizează principalele simboluri ale poemului şi demonstrează că ele nu pot fi interpretate la modul realist fără să fie aruncate sub incidenţa absurdului (începând cu versetul 2 al primului capitol, în care se vorbeşte de „sânii“ iubitului). În ultimă instanţă, poemul cântă unirea sufletului cu Dumnezeu prin iubire, o iubire care, pe de-o parte, duce la cunoaştere (o idee ce va fi reluată, în secolul nostru, de Nae Ionescu) şi, pe de alta, la o uniune divino-umană văzută în dinamica ei nesfârşită ca o creştere neîncetată în nesfârşitul Dumnezeu, căci „sufletul ce se uneşte cu Dumnezeu nu se mai satură de ceea ce gustă“.

Abordarea Sfântului Grigorie de Nyssa va fi preluată de ascetica şi mistica răsăriteană cu precizarea că în această angajare nupţială umano-divină nu e vorba de sufletul încă impur, bântuit de patimi, aşa cum este el în faza de despătimire, ci de cel ce a intrat în treapta superioară a contemplaţiei, mistuit acum de dorul cunoaşterii supreme şi al unirii desăvârşite. În acest sens, temeiuri duhovniceşti vor fi extrase din Cântarea Cântărilor de numeroşi Părinţi filocalici, precum Maxim Mărturisitorul, Nichita Stithatul, Ioan Scărarul, Ilie Ecdicul, Simeon Noul Teolog, Grigorie Sinaitul, Patriarhul Calist.

Versul:

„Eu dorm, dar inima mea veghează“ (5, 2)

va deveni reazemul practicii isihaste, al rugăciunii neadormite, pe care mintea pogorâtă în inimă o deapănă chiar în timpul somnului.

Pe aceeaşi relaţie mistică, suflet-Dumnezeu, este construită opera poetică a Sfântului Ioan al Crucii{f-06}. Marele trăitor spaniol din secolul 16 nu ezită să I se adreseze lui Dumnezeu ca unui amant:

Să contemplăm, Iubite,

pe culmi, în frumuseţea ta aleasă,

fântâni neprihănite...

Poetul urmează îndeaproape modelul Cântării Cântărilor, uneori până aproape de calchiere:

O, voi crânguri îndesite,

de Cel-Iubit cu mâna-i semănate,

o, voi pajişti înverzite,

şi de flori împestriţate,

spuneţi-mi, n'a trecut pe-aicea poate?

Solomon introduce floarea viţei de vie ca metaforă pentru neprihănirea Miresei:

Ah, prindeţi-ne vulpile,

pe cele mici, care ne strică viile,

căci viile-nfloresc! (2, 15)

La rândul său, ascetul carmelitan exclamă:

Fie vulpile vânate,

c-a dat în floare viţa pe tulpină!,

pentru ca, în cele din urmă, inima îndrăgostită să i se dăruiască Iubitului întru candoarea nupţiilor mistice:

Uitându-mi de-ale mele, spre Cel-Iubit plecatu-m'am, răpită, şi'n juru-mi toate cele pieiră'ntr'o clipită sub crinii albi, pe unde nu-i ispită.

Cât despre literatura română, ea îl are pe V. Voiculescu, cel din Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de... Folosind procedeul ambiguităţii artistice, poetul îşi construieşte ciclul celor nouăzeci de poeme revendicându-şi modelul shakespearian, dar în realitate el se călăuzeşte, nemărturisit, de modelul Cântării Cântărilor. Ca şi în opera biblică, Dumnezeu îi este poetului-isihast un prieten care aspiră să-i devină iubit, amant şi mire duhovnicesc, izvor şi receptacol al comuniunii. El caută inima poetului, îi iese în întâmpinare, suferă, disperă, o imploră, îi e dor; prin logodirea ei, el îşi caută propria sa împlinire, căci Creatorul nu e întreg decât împreună cu creaţia Lui. Logos prin excelenţă, El e cuvântător, partener de dialog, El îi vorbeşte poetului în limba acestuia, adică în acelaşi gen literar, el însuşi fiind un geniu al poeziei, adică al unui mod de existenţă comunitar. La un moment dat, Iubitul îi spune poetului:

Tu ai numai ureche de-ţi trebuie cuvinte?

Alt soi de graiuri nu simţi? Cu inima n'auzi? (62)

În alt loc i se vorbeşte de

Taifunul unei inimi...

Cu inima plecată pe el s'asculţi încet. (80)

La rândul său, poetul exclamă:

Cu inima-mi aşijderi s'a petrecut demult:

S'a strămutat în tine şi m'a lăsat strigoi. (88)

Citite pe dinlăuntru, ca şi Cântarea Cântărilor, poemele voiculesciene nu fac altceva decât să trădeze distanţa enormă dintre éros şi agápe, cel dintâi având înţelesul de dragoste carnală, cel de-al doilea, de iubire spirituală. Sonetele nu reprezintă o lirică erotică, deşi erotismul colcăie în ele, uneori violent, de la un capăt la altul. Sulamita îşi numeşte partenerul „iubitul sufletului meu“; aşadar, e vorba de agápe. Iubirea aceasta este, în sine, o abstracţie, ea nu poate fi exprimată decât prin concepte, dar conceptele nu pot fi materie lirică, cu ele nu se poate face poezie. Voiculescu împrumută din Cântarea Cântărilor limbajul eros-ului şi-l transferă, conotativ, în aria lui agape, dându-i acesteia carnaţie, relief, culoare, putere.

Mi-e dor de Tine, Doamne, ca de-o fată!

exclama el într'o poezie din 1950, anterioară Sonetelor. În acestea însă, identitatea partenerului devine transparentă:

Dac'ai fi fost femeie, te-aş fi ales eu oare? (10)

şi:

Dovada cea mai pură a'nnobilării mele
Eşti tu şi'ngăduinţa de-a te lăsa iubit

Mai mult ca un prieten, cu patimile-acele
Cu care-adori amantul pe veci nedespărţit. (1)

Dacă însă în opera poetică a lui Solomon, ca şi în aceea a lui Ioan al Crucii, dialogul dintre Mire şi Mireasă se consumă la faţa pământului, pe orizontală, Iubitul lui Voiculescu e undeva deasupra, în sferele înalte, de unde inima poetului îl cheamă ca într'o supremă, disperată implorare:

Îndură-te, coboară şi vino de mă vezi
Pân'nu se-aştern pe mine solemnele zăpezi. (22)

Şi poate că, după secole de căutări şi şovăieli, o lectură adecvată a Cântării Cântărilor devine accesibilă prin opera de maturitate şi elevaţie duhovnicească a lui V. Voiculescu.

De altfel, modelul arhetipal poate fi recunoscut şi în arhitectura Sonetelor; numerotate în continuarea celor shakespeariene, ele par ordonate într'o curgere fluidă, dar ordinea aparentă e contrazisă de cele mai neşteptate asocieri şi disocieri nucleice. Este ceea ce găsim în Cântarea Cântărilor; poemul e alcătuit, ca după un procedeu modern, dintr'un colaj de secvenţe scurte şi concentrate, al căror ritm e supus unor ruperi abrupte, menite să deruteze (ceea ce i-a făcut pe unii să creadă că e vorba de mai multe poeme - sau epitalamuri - produse şi compilate în timp), o construcţie în care arta ambiguităţii, din care nu lipsesc jocurile gramaticale, operează interferenţe, suprapuneri şi extrapolări deloc lipsite de o anume spontaneitate. Desigur, nu toate simbolurile îşi găsesc, imediat sau neapărat, corespondentul alegoric, dar totul e făcut să conveargă spre o viziune organică asupra uniunii mistice dintre inima omului şi Dumnezeu.

Primul verset al Cântării Cântărilor îl atestă pe Solomon drept autor. Cele două tradiţii, iudaică şi creştină, îl confirmă.

Mult mai important însă este faptul că, încă din primele trei secole de după Hristos, cele două tradiţii se întâlnesc în a-i recunoaşte acestei opere un statut cu totul special. Pe de-o parte, rabinul Aqiba: „Secolele lumii'ntregi nu pot egala ziua în care Cântarea Cântărilor i-a fost dată lui Israel; căci toate scrierile Scripturii sunt sfinte, dar Cântarea Cântărilor e întru totul sfântă“. Pe de alta, teologul Origen: „Nici unul dintre oamenii care s'au angajat în urcuşul spre cântările din Scriptură nu va fi în stare să se ridice până la Cântarea Cântărilor“.

Chiar şi altfel, pentru cititorii care nu au acceptat dimensiunea alegorică sau mistică a acestei opere, sau pentru cei ce nu au acces la straturile ei sacrale, Cântarea Cântărilor rămâne un imn al iubirii desăvârşite dintre bărbat şi femeie, al cărei corolar este împlinirea, nunta.

Bartolomeu Anania - Sfanta Scriptura - Biblia

Vă prezentăm mai jos și câteva spicuiri din comentariile unor sfinti de referință în ortodoxie:

Sfântul Grigorie de Nyssa(335-384):

Pornind de la Origen, pe care marturiseste ca l-a citit, Sfantul Grigorie de Nyssa elaboreaza un comentariu la Cantarea Cantarilor. In fapt, este un veritabil tratat de mistica, decriind treptele urcusului spiritual pe care omul il parcurge in relatia cu Dumnezeu.

La inceputul comentariului, in "Cuvant inainte, catre Olimpiada", este justificata pe larg metoda alegorica intrebuintata ulterior. In sprijinul ei sunt aduse exemple din parabolele Mantuitorului, care nu aveau nici un sens literal, ci simbolic, precum si citatul Sfantului Apostol Pavel, ca cel de la II Corinteni 3,6, "litera ucide, iar duhul face viu". Mesajul este clar: alegoria este necesara atunci cand sensul imediat nu e de folos. "Deci, daca foloseste la ceva si cuvantul inteles asa cum s-a rostit, avem de-a gata ceea ce nazuim. Dar daca ceva spus in chip ascuns in cuvinte acoperite si ghicituri nu-si arata folosul prin intelesul nemijlocit, acele cuvinte trebuie talcuite, cum spune Scriptura, invatandu-ne prin proverbe ca sa intelegem ceea ce spune, fie ca parabola, fie ca un cuvant intunecos, fie ca o sentinta a inteleptilor, fie ca o ghicitura". O comparatie interesanta este aceea dintre cuvintele folosite de Scriptura si culorile unei picturi. Precum mesajul unui tablou nu rezida in tonurile coloristice din care e alcatuit, tot astfel nici sensul cartilor biblice nu este cuprins in cuvant, ci se afla dincolo de el, intelesul Cantarii este, dupa Sfantul Grigorie, cel al unirii dintre Hristos si Biserica si dintre Hristos si fiecare credincios. Detaliile operei sunt interpretate din aceasta perspectiva, a unirii mistice cu Fiul lui Dumnezeu. Scopul Cantarii Cantarilor este deci "(...) sa nu mai fie oameni cei ce intra in cele dinlauntru ale tainelor acestei carti, ci sa se prefaca cu firea, prin ucenicia lui Hristos, in ceea ce este dumnezeisc".

Sfântul Grigorie Teologul(329-390):

De la Sfantul Grigorie cel Mare ne-a ramas un comentariu incomplet al Cantarii. Radacinile acestei opere se gasesc in traditia Bisericii. Astfel, Sfantul Grigorie este marele "discipol" al Fericitului Augustin. insa adevaratul maestru al lui este Origen, al carui, comentariu isi gaseste ecou in multe locuri din opera sa.

Problema principiilor exegezei este pusa si in Comentariul la Cantarea Cantarilor. Cheia interpretarii este gasita, ca si la Grigorie de Nyssa, tot in antinomia paulina "litera ucide, iar duhul face viu" (II Cor. 3, 6). "Litera" tinde sa-l incorseteze pe om in categoriile lumii vazute. Rodrigue Belenger, traducator al Sfantului Grigorie cel Mare, afirma in legatura cu modul lui Grigorie de a interpreta cartile sfinte: "Regula de aur consta, cu siguranta, in a pune in evidenta, fara intarziere, invelisul exterior al cuvantului pentru a-l goli de sensul sau literal, propriu si omenesc, si a-l investi cu un sens nou, figurat si divin".

Prin intermediul limbajului comun, "carnal", Dumnezeu ne atrage spre o lume nevazuta "mentionand parti ale corpului si invitandu-ne la dragoste, trebuie sa remarcam in ce mod minunat si plin de mila, El vine spre noi, El care, pentru a ne cuprinde cu inima si a o provoca la dragostea divina, merge pana acolo incat sa foloseasca limbajul dragostei noastre pamantesti". Ca toti predecesorii sai, Sfantul Grigorie se opune intelegerii literale: "Caci este scris ca fiara care s-ar atinge de munte sa fie ucisa cu pietre (Evr. 12, 20)". Prin fiara se intelege aici acela care interpreteaza Scriptura in sensul ei literal, imediat.

Pornind de la aceste principii generale, in concordanta cu interpretii anteriori, Sfantul Grigorie, desigur, da o intepretare personala Cantarii. El observa ca in Scriptura Dumnezeu se numeste "cand Stapan, cand Tata, cand Mire". Aceste trei moduri de a-L numi pe Dumnezeu sunt puse in legatura cu trei moduri de viata morala, naturala si contemplativa, si cu cei trei patriarhi.

Mesajul adanc al Cantarii Cantarilor este acela ca "Biserica in totalitatea sa ("generaliter") asteapta venirea Domnului in acelasi mod in care fiecare suflet in particular ("specialiter") asteapta intrarea lui Dumnezeu in inima precum Mirele in camera nuptiala".

Trebuie sa remarcam faptul ca Sfantul Grigorie prin opozitia "generaliter" -"specialiter" da un dublu sens termenului "sponsa" (mireasa). Altfel spus, Cantarea Cantarilor vorbeste atat despre unirea lui Hristos cu Biserica privita in totalitatea ei, cat si despre cea a lui Hristos cu fiecare suflet in parte. Deci Sfantul Grigorie cel Mare priveste Cantarea la fel ca si Sfantul Grigorie de Nyssa: "in Cantarea Cantarilor viata contemplativa este cea prezentata".

Având aceste comentarii cu siguranță ne putem forma o părere corectă față de ceea ce reprezintă cartea Cântarea Cântărilor, că această este o scriere alegorică, mistică.

 

Nume *
Email *
Pagina web
Comentariu *
Răspunsuri
Nu au fost trimise răspunsuri.
Top vizionări
Cele mai noi comentarii
Rodica Nicoleta pe Pr. Cristian Stavriu - Samarineanul Milostiv 2015 - Manastirea Brebu (duminică, 12 noiembrie 2017 16:13:17)
Cristian Stavriu pe Ce este blestemul si ce efecte are!-P.Paisie Aghioritul (luni, 30 octombrie 2017 19:08:33)
Cristian Stavriu pe Vindecarea demonizatului din Gherghesa 2017 - Pr. Cristian Stavriu (luni, 30 octombrie 2017 18:51:41)
Delia Farcaș pe Ce este blestemul si ce efecte are!-P.Paisie Aghioritul (vineri, 27 octombrie 2017 13:09:37)
RODICA pe Vindecarea demonizatului din Gherghesa 2017 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 22 octombrie 2017 15:36:15)
Tabara de iconografie
Tabara de iconografie - Intre 26 iulie si 2 august 2012 (8 zile/ 7 nopti) debuteaza intr-un cadru mirific la Complexul Turistic Plaiul Lisei, la doar 3 km de Sambata de Sus, tabara de iconografie sub indrumarea [...]
Expozitie de icoane pictate pe lemn
Expozitie de icoane pictate pe lemn - O noua expozitie de icoane pictate pe lemn a artistei Ruxandra Lacatus se tine in perioada 29 Martie - 30 Aprilie 2012         [...]
Cursuri gratuite
Cursuri gratuite - In spiritul crestin al acestui portal ortodox, promitem sa angajam parteneriate pentru promovarea initiativelor valoroase duhovniceste si deopotriva cele utile cititorilor nostri, cum ar fi:- cursuri gratuite de creativitate in organizarea de evenimente, cursuri de creativitate in marketing [...]
Orthograffiti
Orthograffiti - OrthoGraffiti este singura revistă de lifestyle orthodox care se adresează tinerilor liceeni, dar nu numai acestora. Are o apariţie lunară (pe timpul anului şcolar deocamdată), 24 pagini, format A4, full color, glossy, un conţinut atractiv, cu materiale diverse, de interes pentru tineri. OrthoGraffiti îmbină teme duhovniceşti cu subiecte de interes general, prezentate însă într-un limbaj accesibil tuturor. Revista OrthoGraffiti a apărut în luna noiembrie 2008, în ziua de prăznuire a Sf. Martin de Tours, despre care şi aveam (întâmplător!?) şi un articol în numărul 1 (pilot). De-a lungul timpului în revista OrthoGraffiti au scris nume cunoscute din publicistica ortodoxă de azi, precum Ieromonahul Savatie Baştovoi, Ierod. Grigorie Benea, Monahia Siluana Vlad, dl. Ciprian Voicilă, dl. Danion Vasile, dl. Octavian Darmanescu, d-na Elena Dulgheru, dl. Costion Nicolescu, dl. Laurenţiu Dumitru – editor-coordonator al publicaţiei. Însă lista colaboratorilor rămâne deschisă.
Optimum Communication
Optimum Communication - Agentie de publicitate specializata in branding, comunicare de marketing si PR. Ofera saptamanal o ora de consultanta gratuita ONG-urilor si asociatiilor non-profit ortodoxe, in vederea imbunatatirii imaginii si randamentului comunicarii.
Blogroll