Biserica Ortodoxă lămurește pe deplin, logic și argumentativ ce înseamnă Tradiția, care sunt condițiile și semnele prin care deosebim adevărul de minciună. Miile de secte care s-au inventat de la Schisma cea Mare 1054 și până astăzi contrazic și se manifestă potrivnic Tradiției celei adevărate deoarece cuprinsul acesteia le vădește minciuna și-i poziționează ca fiind lupi îmbrăcați în piei de oaie - hristosi mincinoși.
Care sunt condiţiile sau semnele adevăratei Tradiţii?
Iată cum lămureşte Vincenţiu de Lerin aceste semne:
«În Biserica Universală trebuie mare grijă, ca acel lucru să-l ţinem, care a fost crezut pretutindeni, totdeauna, de toţi... Lucrul acesta va fi aşa, dacă urmăm universalitatea, vechimea şi consensul.
1. Vom urma universalitatea în chipul acesta, anume, dacă mărturisim că singură această credinţă este adevărată, pe care întreaga Biserică o mărturiseşte pe pământ.
2. Vom urma vechimea dacă nu ne depărtăm deloc de acele înţelesuri, pe care se ştie că le-au practicat sfinţii înaintaşi şi Părinţii noştri.
3. Vom urma şi consensul, dacă, chiar în vechime, ţinem definiţiile şi părerile tuturor sau aproape ale tuturor preoţilor şi învăţătorilor deopotrivă».

«Tradiţia trebuie să vină de la Apostoli. Aşa înţelegem vechimea ei. Ea trebuie să fi fost totdeauna şi pretutindeni în Biserică, fără schimbare»
.
Prin ce mijloace statorniceşte Biserica adevărurile de credinţă dezvoltate de-a lungul Tradiţiei?
Biserica statorniceşte aceste adevăruri prin hotărârile (canoanele) Sinoadelor ecumenice şi prin Cărţile simbolice. Definiţiile date la Sinoadele ecumenice ies dintr-un material bogat framântat de Tradiţie, zeci sau sute de ani, până în momentul când Biserica, prin împuterniciţii ei oficiali, desprinde, cu ajutorul Duhului Sfânt, adevărul din dezbateri, ca aurul în cuptor, si-l înfăţişează în definiţii sau formule care devin obligatorii pentru toţi credincioşii.
Pentru Biserica Ortodoxă sunt obligatorii defniţiile celor şapte Sinoade ecumenice: I la Niceea (325), II la Constantinopol (381), III la Efes (431), IV la Calcedon (451), V la Constantinopol (553), VI la Constantinopol (Trulan: 680-681), VII la Niceea (787).
Cărţile simbolice sau Mărturisirile de credinţă au apărut în Biserica Ortodoxă din cauza întreruperii Sinoadelor ecumenice de la 787 încoace.
Mărturisirile de credinţă lămuresc întrebările noi care s-au ivit în viaţa Bisericii şi le dezleagă cu ajutorul Sf. Scripturi şi al hotărârilor Sinoadelor ecumenice sau locale, în duhul celei mai curate Tradiţii.
Asemenea Mărturisiri de credinţă sunt: aceea a Mitropolitului Petru Movilă, numită „Mărturisirea Ortodoxă”, închegată şi formulată definitiv la Sinodul de la Iasi (1642);
„Mărturisirea Patriarhului Dositei”, care se numeşte şi „Pavăza Ortodoxiei” şi care e tot una cu „Mărturisirea Patriarhilor Ortodocşi”; ea e, de fapt, lucrarea Sinodului de la Ierusalim din 1672;
„Mărturisirea lui Mitrofan Critopulos” şi altele.
Pentru importanţa, răsunetul şi neîntrerupta ei actualitate faţă de doctrina romanocatolică, merită să fie trecută în rândul Mărturisirilor de Credinţă şi „Enciclica Patriarhilor Ortodocşi” de la 1848.

Învățătura de Credință Ortodoxă - Catehismul Ortodox
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române - București