de Cristian Stavriu | Vizionări: 3066
Astăzi cele mai dese și mai acute probleme sunt cele psihologice, de deznădejde, spaimă și panică. Cel mai adesea oamenii trăiesc cu sufletul la gură din cauza unui mediu care induce o astfel de trăire. Spitalele sunt pline de tineri cu probleme psihologice deoarece și-au cheltuit viața in haos și disperare. Puțini sunt aceia care știu că un „simplu” gând te poate omorî. Totul depinde de capacitatea omului de a nu primi gândurile rele cu ajutorul rugăciunii. Dar să vedem ce ne învață sfinții părinți:
Sfinții Varsanufie și Ioan vorbesc despre două atitudini față de ispită, după tăria și străduințele noastre ascetice. Prima este intrare gîndurilor sau semănarea lor, iar a doua este reaua lor folosire sau învoirea cu ele.
Intrarea gândurilor sau ispita nu este de osândit sau, cum spune Sfântul Marcu Ascetul, ,,momeala nu este păcat, nici dreptate, ci dovada libertății voii”. Însă învoirea cu ea este un lucru vrednic de osândă. De aici rezultă două atitudini: cel care are puterea de a lupta și a birui aceste ispite, să le lase să intre, pentru ca aflându-le pe terenul său, să le pricinuiască o înfrângere grea, însă cel slab, care nu are această putere, să le taie, alergând la Dumnezeu.
De aceea, duhovnicii dau canoane deosebite la ucenici, după creșterea lor duhovnicească. Sfinții Părinți numesc păcatul ,,furnico-leu”, pentru că, de nu ne vom îngriji ca să-l distrugem când este mic, încă în faza de ispită (furnică), crește și se dezvoltă în sufletul nostru, ajungând la puterea leului. Dacă n-am reușit să-l înlăturăm în faza de ispită, de simplă posibilitate teoretică, lipsită de o evidență practică constrângătoare, lupta devine, pe celelalte trepte sau etape din fenomenologia păcatului, mult mai grea, proporțională cu treapta căderii.
VIAȚA CA O PRĂZNUIRE DUHOVNICEASCĂ - GÂNDURILE BUNE ÎN VIAȚA CREȘTINULUI ORTODOX
Editura Panaghia 2005
Nu atat forta materiei este cea care ne biruie cat iubirea de sine a omului. Pe iubirea de sine se muleaza cel mai bine tangalache. Lupta cu ispitele, cu incercarile este o lupta crancena deoarece avem in sufletul nostru, in fortareata noastra multe brese pe unde-si face loc vrajmasul. Aici este vorba de o intreaga strategie de lupta si de foarte multa atentie. Atentia ne-ao putem ascuti prin trezvie (treaz si viu in acelasi timp), iar trezvia prin rugaciune, rugaciune prin consecventa si staruinta, prin comuniune cu Hristos Dumnezeu, cu aproapele si cu noi insine (deoarece iesim din sine).
Dar toate aceste tehnici si strategii trebuie puse in aplicare printr-o conlucrare cu duhovnicul si ajutati de Tanele Bisericii. E important sa ne ierarhizam prioritatile, patimile si pacatele, pornirile si slabiciunile si sa pornim asupra lor tacticos sub supraveghere. In toate trebuie buna randuiala, dreapta socotinta si inima buna, disponibilitate la a jertfi. Disponibilitate la a jertfi din tine, disponibilitatea de a jertfi pentru aproapele si disponibilitatea de ajertfi ceva pentru Dumnezeu (mila, pocainta, sinele). Dar e mult de povestit pe subiectul acesta si e mai greu de vorbit la modul abstract si alta este cand un duhovnic are in fata un caz concret un suflet viu si unic prin problemele care-l coplesesc.
Doamne miluieste-ma!
Cristian Stavriu
* ne complacem cu gandul ca nu avem ce face, acceptam partea urata, cedam presiunii, ne pierdem speranta?
* sau luptam pe fiecare centimetru, cautam frumusetea credem ca vom fi salvati?
Doamne ajuta, cu ajutorul Lui sa fim cu totii salvati.
