de Ieromonah Nicodim Sachelarie | Vizionări: 2699
E bine se știut care este punctul de vedere al Bisericii cu privire la ce este carciuma, bodega sau restaurantul. Iată ce ne învață Pravila Bisericească:
Cărciuma este bună numai în măsura în care ea satisface nevoile absolut trebuincioase ale vieții, fără a duce la păcătuire.
Nici unui cleric nu-i este iertat să aibă cârciumă. Căci, dacă nu-i este îngăduit nici să intre în cârciumă, cu atât mai mult nu va putea sluji altora în aceasă îndeletnicire neângăduită. Iar dacă va îndrăzni cineva să facă așa ceva, sau să înceteze de a fi cârciumar sau să se caterisească.-VI ec 9.
Pentru a se respecta sfințenia bisericii, nu este îngăduit a se pune în curtea bisericii cârciumă, sau tarabă cu mâncări, sau să se facă vreun fel de neguțătorie, căci Mântuitorul nostru și Dumnezeu ne-a învățat prin petrecerea Sa in trup și ne-a poruncit să nu facem casa Parintelui Său, casă de neguțătorie. El a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și a izgonit pe cei ce făceau biserica locaș mirenesc (Ioan 2, 16; Matei 21, 13). Deci, de va săvârși cineva aceasta greșeală, să se afurisească. VI ec. 76.
Nu se cuvine ca slujitorii bisericii, de la preoți până la diaconi, sau cântăreți, sau citeți, sau paracliseri, sau celor din rânduiala monahilor, să intre în cârciumă. -Laod. 24.
Cine bagă apă în vin și-l vinde, în cinci ani și metanii 66 pe zi să se canonisească". -PBG, 88 (V. Beția)
PRAVILA BISERICEASCĂ - Ieromonah Nicodim Sachelarie