Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu...
Sf.Antonie Cel Mare       
Arhiva Catehetica
Iulie 2018 [2] Mai 2018 [1] Aprilie 2018 [3] Martie 2018 [2] Februarie 2018 [2] Ianuarie 2018 [4] Decembrie 2017 [4] Noiembrie 2017 [2] Octombrie 2017 [2] Septembrie 2017 [2] August 2017 [5] Iulie 2017 [2] Iunie 2017 [3] Mai 2017 [2] Aprilie 2017 [2] Martie 2017 [3] Februarie 2017 [2] Ianuarie 2017 [2] Decembrie 2016 [3] Noiembrie 2016 [3] Octombrie 2016 [4] Septembrie 2016 [2] August 2016 [3] Iulie 2016 [5] Iunie 2016 [4] Mai 2016 [4] Aprilie 2016 [5] Martie 2016 [7] Februarie 2016 [6] Ianuarie 2016 [4] Decembrie 2015 [4] Noiembrie 2015 [3] Octombrie 2015 [4] Septembrie 2015 [4] August 2015 [6] Iulie 2015 [5] Iunie 2015 [3] Mai 2015 [2] Aprilie 2015 [3] Martie 2015 [5] Februarie 2015 [2] Ianuarie 2015 [2] Decembrie 2014 [3] Noiembrie 2014 [4] Octombrie 2014 [2] Septembrie 2014 [6] August 2014 [1] Decembrie 2013 [3] Noiembrie 2013 [3] Octombrie 2013 [3] August 2013 [17] Iulie 2013 [53] Iunie 2013 [48] Mai 2013 [52] Aprilie 2013 [42] Martie 2013 [54] Februarie 2013 [69] Ianuarie 2013 [47] Decembrie 2012 [2] Noiembrie 2012 [37] Octombrie 2012 [48] Septembrie 2012 [7] August 2012 [2] Iulie 2012 [25] Iunie 2012 [9] Mai 2012 [49] Aprilie 2012 [16] Februarie 2012 [30] Ianuarie 2012 [54] Decembrie 2011 [53] Noiembrie 2011 [81] Octombrie 2011 [47] Septembrie 2011 [5] August 2011 [34] Iulie 2011 [12] Iunie 2011 [20] Mai 2011 [78] Aprilie 2011 [128] Martie 2011 [23] Februarie 2011 [2] Ianuarie 2011 [5] Decembrie 2010 [4] Noiembrie 2010 [4] Octombrie 2010 [2] Septembrie 2010 [1] Iulie 2010 [2] Martie 2010 [2] Februarie 2010 [6] Ianuarie 2010 [1] Decembrie 2009 [1] Noiembrie 2009 [6] Octombrie 2009 [5] Septembrie 2009 [4] August 2009 [3]
Vindecarea a doi orbi si un mut 2018 - Pr. Cristian Stavriu Vindecarea a doi orbi si un mut 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 15 iulie 2018) - Parohia Afumați I / Vindecarea doi orbi și un mut 2018 / Duminica a șaptea după Rusalii 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian [...]
Vindecarea slabanogului 2018 - Pr. Cristian Stavriu Vindecarea slabanogului 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 8 iulie 2018) - Parohia Afumați I / Vindecarea slăbănogului 2018 / Duminica a șasea după Rusalii 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu [...]
Duminica Samarinencei 2018 - Pr. Cristian Stavriu Duminica Samarinencei 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 6 mai 2018) - Parohia fumați I / Duminica Samarinencei 2018 / Duminica a cincea după Paști 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu / [...]
Sf. Mare Mucenic Gheorghe 2018 - Pr. Cristian Stavriu Sf. Mare Mucenic Gheorghe 2018 - Pr. Cristian Stavriu (luni, 23 aprilie 2018) - Parohia Afumați I / Sfântul Mare Mucenic Gheorghe 2018 / După Rusalii 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu / [...]
Duminica femeilor mironosite 2018 - Pr. Cristian Stavriu Duminica femeilor mironosite 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 22 aprilie 2018) - Parohia Afumați I / Duminica femeilor mironosițe 2018 / Duminica a doua după Paști 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu [...]
Adoua zi de Pasti 2018 - Pr. Cristian Stavriu Adoua zi de Pasti 2018 - Pr. Cristian Stavriu (luni, 16 aprilie 2018) - Parohia Afumați I / A doua zi de Paști 2018 /Luni a doua zi de Paști 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu / [...]
CUM SA DEVII INVINGATOR? - video-conferinta ortodoxa CUM SA DEVII INVINGATOR? - video-conferinta ortodoxa (vineri, 1 decembrie 2017) - O provocare pentru tineri, pentru generația tânără în mod deosebit dar și pentru cei care încă mai au spirit de învingători. [...]
Buna Vestire 2018 - Pr. Cristian Stavriu Buna Vestire 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 25 martie 2018) - Parohia Afumați I / Buna Vestire 2018 / Duminica a cincea din Post 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu / [...]
Duminica Sf. Cruci 2018 - Pr. Cristian Stavriu Duminica Sf. Cruci 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 11 martie 2018) - Parohia Afumați I / Duminica Sfintei Cruci 2018 / Duminica a treia din Post 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu / [...]
Duminica Ortodoxiei 2018 - Pr. Cristian Stavriu Duminica Ortodoxiei 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 25 februarie 2018) - Parohia Afumați I / Duminica Ortodoxiei 2018 / Duminica intâi din Post 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian Stavriu / [...]
Infricosata Judecata 2018 - Pr. Cristian Stavriu Infricosata Judecata 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 11 februarie 2018) - Parohia Afumați I / Înfricoșata Judecată 2018 / Duminica a treizeci si patra după Rusalii 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian [...]
Vamesul si Fariseul 2018 - Pr. Cristian Stavriu Vamesul si Fariseul 2018 - Pr. Cristian Stavriu (duminică, 28 ianuarie 2018) - Parohia Afumați I / Vameșul si Fariseul 2018 / Duminica a treizeci si treia după Rusalii 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. Cristian [...]
Vindecarea celor zece leproși 2018 - Pr. Cristian Stavriu - Parohia Afumați I Vindecarea celor zece leproși 2018 - Pr. Cristian Stavriu - Parohia Afumați I (duminică, 14 ianuarie 2018) - Parohia Afumați I / Vindecarea celor zece leprosi 2018 / Duminica a douazeci si noua după Rusalii 2018 / Predica Ortodoxa /Pr. [...]
Cand si cum au parut SECTELE?

SecteleCând și cum au apărut sectele?
Învățători minicinoși, erezii și secte au existat de la începuturile Bisericii.Sfântul Apostol Pavel, atunci când se desparte de creștinii din Efes, pentru luminarea cărora făcuse nevoințe imense, le spune preoților și episcopilor: ... știu aceasta, că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngozitori, care nu vor cruța turma. Și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați grăind învățături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei. Drept aceea, privegheați, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea și ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi. Și acum vă încredințez harului lui Dumnezeu și cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească și să vă dea moștenire între toți cei sfințiți (Fapte 20, 29-32).

Iată, deci, că deși Sfântul Apostol Pavel îi alesese personal pe episcopi și pe preoți, știa că dintre ei se vor ivi eretici. Ne amintim, desigur, că și Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos a avut aceeași tristă situație cu apostolii, pentru că dintre cei doisprezece unsprezece cu adevărat sfinți au fost, dar unul a fost Iuda Iscarioteanul.

De altfel, despre acești învățători mincinoși Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos ne-a avertizat, zicând: Vedeți să nu vă amăgească cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu zicând: eu sunt Hristos, și pe mulți îi vor amăgi (Matei 24, 4-5). Și Mulți prooroci mincinoși se vor ridica și vor amăgi pe mulți Matei (24, 11).

Iată deci că amăgirea - și, deci, amăgitorul – trebuie să vină, dar, cum spune Dumnezeu, vai de cel prin care v-a veni, că mai bine i-ar fi fost să nu se fi născut.

Iar Sfântul Apostol Petru avertizează și el pe creștini asupra sectelor ce vor apărea prin feluriți învățători mincinoși cu pretenții de ,,sfinți”, zicând: Și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura eresuri pierzătoare și, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, își vor aduce grabnică pieire, și mulți se vor lua după învățăturile lor rătăcite și din pricina lor calea adevărului va fi hulită (II Petru 2, 1-2).

Așa cum era de așteptat, aceste proroocii ale lui Dumnezeu s-au împlinit pe deplin.
Chiar din acele prime zile ale creștinismului s-a ridicat Simon Magul care, nemulțumit că nu a primit statutul de conducător pe care și-l dorea în Biserică din Samaria, a înființat o ,,biserică” proprie, anti-creștină. Alți eretici au fost docheții, nicolaiții, iudaizații etc. Toate aceste grupări s-au stins cu vremea, dar mereu au apărut alții și alții. Aceștia au venit cu noi înșelăciuni, sau au preluat ceea ce li se părea mai credibil din minciunile unor secte mai vechi. Și la fel au făcut și alți ereziarhi după ei. Alte secte au apărut nu din intenția unor oameni de a prelua puterea religioasă, ci din căderea lor (personală) față de alte laturi ale adevărului de credință.
Astfel, s-a întâmplat de multe ori în istoria bisericii ca anumite persoane să susțină învățături mincinoase din ultranaționalism. Deși creștinii sunt în primul rând cetățeni ai Împărăției cerurilor, care este Biserica, de multe ori unii au pus naționalitatea mai presus de credința lui Hristos, ceea ce este erezie. Așa au apărut, de exemplu, cultele eretice monofizite, nu doar pe baza unor învățători mincinoși, ci pe baza naționalismului religios, o erezie foarte gravă. Astfel de manifestări au avut loc de-a lungul timpului o serie de așa-ziși creștini, care, în loc să urmeze învățăturile lui Hristos, au încercat să subordoneze Biserica naționalismului. Astfel de înșelăciuni au apărut și la bulgari, ruși sau la alte popoare. Au fost, desigur, și alte căderi, personale, ce au dus la despărțirea de biserică, la formarea de felurite grupări schismatice sau ereticie.

Indiferent de motivul din care apare, erezia rămâne erezie, adică lepădare de Dumnezeu. Iar rezultatul ereziei este, pentru omul care o adoptă, iadul, iar pentru Biserică, dezbinarea. Așa s-a întîmplat atunci când la Roma a biruit în secolul VIII, prin rătăcitul papă Nicolae, papismul (papistășismul), erezia după care papa de la Roma este ,,locțiitorul lui Hristos pe pământ”, deși Hristos a spus ucenicilor Săi Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului (Matei 28, 20).
Biruiți de trufia acestei idei care contrazicea mărturisirea marilor patriarhi ai Romei, ca Silvestru, Grigorie cel Mare, Leon cel Mare etc.(1), apusenii s-au separat de celelalte Biserici locale. Decăderea care a urmat a determinat apariția în apus a multor erezii, cea mai gravă dezbinare apărând în secolul XVI, prin orgoliosul Luther. Aceasta a fost mânat de anumite interese personale, cât și de ură față de fariseismul și lăcomia din Romano-catolicism – unde mulți preoți, episcopi, cardinali și până și papii aveau ibovnice, mergeau la vânătoare și petreceri și chiar la război. În condițiile în care el însuși trăia în păcat și la fel și capii Romano-catolicismului, Martin Luther vedea că, după învățătura romano-catolică, nu există șansă de mântuire pentru el și ceilalți asemenea lui. De aceea el a hotărât să înlăture învățătura ce spunea credința fără fapte moarte este (Iacob 2, 20) și ierarhia care îl deranja.
A folosit pentru aceasta puterea politică a prinților germani – altă practică păgânească, totdeauna interzisă de Biserică -, iar exemplul său a fost urmat și de alții. La fel ca și alți eretici, și el a maltratat Sfintele Scripturi – deși pretindea că le respectă – tăind din ele învățăturile care nu îi conveneau.(2) și tratându-le cu dispreț. Desigur, o asemenea purtare este cu totul străină de teama de Dumnezeu – care este începutul înțelepciunii - și este cu totul opusă evlaviei creștine.

Zwingli, Calvin și alții asemenea lor s-au alăturat lui Luther, inventând noi religii așa-zis creștine, iar apoi duhul dezbinării s-a întărit și mai mult, apărând tot felul de secte noi, ca baptiștii (urmași de fapt ai anabaptiștilor), menoniții, prezbiterienii, quakerii ș,a.m.d. Astăzi s-a ajuns ca aproape imediat după înființarea unei secte să apară tot felul de dizidențe și ramuri ale sectei respective. În Occident există peste 10.000 de secte, numărul lor schimbându-se mereu, după cum feluritele ,,asociații religioase” apar și dispar (3).
Toate aceste grupări nu au nici o legătură cu Adevărul, și nu sunt creștine, deși pretind a fi.

Toate aceste secte se bazează pe trufie. Ce trufie?
Trufia de a crede că poți înțelege Biblia singur, deși chiar Biblia spune că așa ceva nu se poate. Trufia de a te crede superior celorlalți. Trufia de a nu sta în locul pe care ți l-a rânduit Dumnezeu. Trufia de a nu accepta sfințenia altora. Trufia de a te crede ,,mai deștept”, ,,mai bun”, mai curat” ș.a.m.d. Trufia de a te crede că ești ,,ales” să scoți paiul din ochiul celuilalt, deși tu ai în ochi o bârnă cât toate zilele. Trufia de a te crede că ești călăuză orbilor, deși nu vezi nimic. Trufia de a te proclama învățător, deși nici măcar la nivelul de ucenic nu ai urcat. Trufia de a te crede luminător al lumii, deși lumina din tine este întuneric. Și multe alte tipuri de trufie, certate toate de Mântuitorul.

(1) – A se vedea pentru aceasta Vladimir Guette, Papalitatea schismatică, o lucrare fundamentală.

(2) – Astfel el a rupt din biblie Epistola Sfântului Apostol Iacob, aruncând-o în Elba și zicând că ,,este de paie” (ciudată formă de respect față de Cuvântul lui Dumnezeu!) pentru că aceasta arăta necesitatea faptelor credinței pentru mântuire. Dar nu doar această parte a Bibliei a înlăturat-o, ci și cuvintele zise de Duhul Sfânt prin Pavel Apostolul Neamurilor care arată că în ziua judecții Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui (Romani 2, 6); și de altfel, Însuși Mântuitorul Hristos spune că El va răsplăti fiecăruia după faptele lui (Matei 16, 28).

(3) – Astfel, adventiștii au dat curând după apariție pe adventiștii reformiști, adventiștii protestanți, penticostalii sâmbetiști, adventiștii protestanți ș.a.m.d.

Lumina Adevărului – preot Mihai-Andrei Aldea – Editura Christiana – București - 2007

 

Subiecte de interes: secte , sectologie , erezii
Nume *
Email *
Pagina web
Comentariu *
Răspunsuri
duminică, 22 ianuarie 2012 18:58:13
Cinstirea sfintelor moaşte îşi găseşte un temei adânc în învăţătura de credinţă a Bisericii Ortodoxe. Actul de cinstire a rămăşiţelor pământeşti ale sfinţilor apare în deceniile veacului apostolic şi continuă în veacul următor. Mântuitorul Însuşi vorbea despre calitatea deosebită pe care o dobândesc cei care se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Său, primind în felul acesta arvuna nemuririi. Sfântul Apostol Pavel ne încredinţează că, „dacă ucideţi, cu duhul, faptele trupului, veţi fi vii“. Faptul că Biserica a cinstit de la început sfintele moaşte ne-o atestă, înainte de toate, Sfânta Scriptură.

După ce a fost tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, „ucenicii lui au luat trupul lui şi l-au înmormântat şi s-au dus să-i dea de ştire lui Iisus (Matei 14, 12). De asemenea, „bărbaţi cucernici au îngropat pe Ştefan şi au făcut plângere mare pentru el“ (Fapte 8, 2). Cunoaştem din istoria Bisericii câtă cinstire i-a fost acordată atât capului Sfântului Ioan Botezătorul, când a fost aflat, cât şi sfintelor moaşte ale arhidiaconului Ştefan, care au fost răspândite până la Constantinopol, şi în Africa la Hippo, unde a slujit Fericitul Augustin.

Mai ales după încetarea persecuţiilor, relicvele sfinţilor au fost căutate, dezgropate, duse cu veneraţie, mai cu seamă în metropole bisericeşti şi reşedinţe episcopale. Tot în această vreme, întrucât de timpuriu bisericile se zideau mai ales pe mormintele martirilor, se împărţeau moaşte la toate bisericile spre a fi zidite în altarele lor.
Cultul sfinţilor se naşte aproape indisolubil legat de cultul şi cinstirea sfintelor moaşte. Creştinii rânduiesc de timpuriu ca ziua în care martirii primeau cununa muceniciei să fie socotită drept zi de naştere în împărăţia lui Dumnezeu şi să fie cinstită şi serbată la locul unde erau îngropate sfintele moaşte. În epoca apostolică, nu numai trupul, ci şi hainele şi obiectele pe care le foloseau Sfinţii Apostoli erau cinstite şi mulţi bolnavi se tămăduiau numai la trecerea peste ei a umbrei trupului Sfinţilor Apostoli.
Motivul pentru care Biserica cinsteşte sfintele moaşte nu este numai unul de ordin comemorativ, în amintirea martirilor sau a celorlalţi sfinţi ai Bisericii, ci pentru că moaştele sunt cu adevărat sfinţite, adică poartă pecetea dumnezeiescului, sunt purtătoare de har, întrucât s-au împărtăşit de slava şi puterea dumnezeiască.

Proslăvind sfintele moaşte pentru puterea minunată ce le-a fost dată de Dumnezeu, creştinul ortodox cinsteşte însăşi puterea dumnezeiască din ele.
Sfântul Ioan Damaschinul: „Trebuie să cinstim apărătorii neamului omenesc“
Norma de învăţătură a Bisericii cu privire la cinstirea relicvelor a fost bine precizată, accentuându-se că cinstirea sfinţilor nu este adorare dumnezeiască, ci este venerare. În această privinţă, concluzia pe care o lansează Fericitul Ieronim este următoarea: „Noi nu adorăm creatura şi nu-i slujim, ci cinstim moaştele martirilor pentru a adora pe Cel ai Cărui martiri sunt“ (Epistola 109 ad Riparium).

Cinstirea pe care creştinii o aduceau sfintelor moaşte şi, în general, sfinţilor martiri, era bine definită în comparaţie cu cinstirea şi închinarea pe care o aduceau Mântuitorului Hristos, „căci lui Hristos ne închinăm pentru că este Fiul lui Dumnezeu, iar pe martiri îi iubim, după vrednicie, ca pe ucenicii şi imitatorii Domnului“.

Aşa fiind, socotim potrivit să punem tuturor în atenţie, ca o concluzie finală, cuvintele unui mare trăitor şi dascăl al Bisericii, Sfântul Ioan Damaschinul, referitoare la cinstirea moaştelor sfinte: „Stăpânul Hristos ne-a dat ca izvoare mântuitoare moaştele sfinţilor, care izvorăsc, în multe chipuri, faceri de bine şi dau la iveală mir cu bun miros. Nimeni să nu fie necredincios! Dacă prin voinţa Lui Dumnezeu a izvorât în pustie apă din piatră tare şi din falca măgarului apă pentru Samson căruia îi era sete, este de necrezut ca să izvorască mir binemirositor din moaştele mucenicilor? Cu nici un chip pentru cei care cunosc puterea lui Dumnezeu şi cinstea pe care o au sfinţii de la Dumnezeu. În Legea Veche, era socotit necurat tot cel care se atingea de un mort, dar nu erau socotiţi necuraţi înşişi morţii. După ce însăşi viaţa şi cauza vieţii a fost socotită între morţi, nu mai numim morţi pe cei care au adormit întru nădejdea învierii şi cu credinţă în El. Cum poate să facă minuni un corp? Cum dar, prin ei, demonii sunt puşi pe fugă, bolile sunt alungate, bolnavii se vindecă, orbii văd, leproşii se curăţă, ispitele şi supărările se risipesc şi se pogoară toată darea cea bună de la Tatăl luminilor? Cât de mult trebuie să te osteneşti ca să găseşti un sprijinitor care să te prezinte împăratului cel muritor şi să pună pe lângă el cuvânt pentru tine? Dar nu trebuie cinstiţi oare apărătorii întregului neam omenesc, apărătorii care se roagă lui Dumnezeu pentru noi? Da, trebuie să-i cinstim, ridicând biserici în numele lor, aducând roade, prăznuind pomenirea lor … Prin cele care Dumnezeu este cinstit, prin acelea se vor bucura şi slujitorii Lui; de acelea de care Dumnezeu Se mânie, de acelea se vor mânia şi ostaşii Lui“. (Sf. Ioan Damaschin, „Dogmatica“, Bucureşti, 1938, p. 278).

Nu sfinţii au trebuinţă de cinstirea noastră, ci noi dobândim mii de bunătăţi ca urmare a cinstirii sfintelor lor moaşte: „Pentru folosul nostru primesc ei cinstea din partea noastră, chiar neavând nevoie de ea, pentru ca noi să putem primi rodul binecuvântării lor“ („Cateheza aceluiaşi despre faptul că moaştele sfinţilor mucenici sunt un prilej de mare folos pentru noi“).

Cine nu crede în sfintele moaşte nu crede nici în sfintele icoane, nici în lucrările sfinţitoare ale Bisericii. Un lucru este greu de contestat şi chiar apodictic, şi anume că, în întreaga istorie a Bisericii, sfintele moaşte sunt o prezenţă permanentă, ele constituind, alături de sfintele icoane, de slujbele Bisericii, de imnografia liturgică, repere fundamentale ale credinţei noastre.

Puterea din trupul sfinţilor

Faptul menţinerii osemintelor în stare de nedescompunere este o arvună a învierii şi a calităţii distincte pe care o dobândesc aceste trupuri. Înţelegerea acestor probleme ne-o sugerează chiar Vechiul Testament, prin acea întâmplare minunată când trupul unui mort, fiind aruncat peste osemintele proorocului Elisei, îşi redobândeşte viaţa (II Regi 13, 21), dovadă că virtuţile sufleteşti ale dreptului au animat şi natura sa umană în forma ei materială, transfigurând-o. În acest sens, Sfântul Chiril al Ierusalimului scrie: „… Elisei a înviat doi oameni, pe unul pe când trăia (IV Regi 4, 20-35), iar pe altul după moartea lui (IV Regi 13, 21). Pe când era viu a săvârşit învierea prin sufletul său. Dar ca să se arate că trebuie să fie cinstite sufletele drepţilor şi ca să se creadă că există o putere în trupurile acestora, mortul, aruncat în mormântul lui Elisei, a înviat când s-a atins de trupul mort al profetului. Trupul mort al profetului a săvârşit ceea ce săvârşise şi sufletul lui. Trupul cel mort, care zăcea în mormânt, a dat viaţă mortului şi, deşi a dat viaţă, a rămas totuşi mort. Pentru ce? Pentru ca nu cumva să i se atribuie numai sufletului minunea, dacă ar fi înviat Elisei. Acest fapt dovedeşte că în trupul sfinţilor, chiar dacă în el nu mai este sufletul, se află o putere datorită faptului că sufletul lor drept a locuit atâţia ani în trup şi trupul a fost vreme îndelungată slujitor al sufletului“ (Sfântul Chiril al Ierusalimului, „Cateheze“, cateheza XVIII). Aşadar, trăirea raportului personal cu Iisus Hristos într-o formă plenară reuşeşte să prelungească starea de îndumnezeire atinsă de un astfel de vieţuitor şi asupra trupului său. După săvârşirea din viaţă, rămăşiţele pământeşti menţin puterea dumnezeiască din vremea când trupul lui era unit cu sufletul.

Este rânduit ca toţi să meargă în mormânt, dar moaştele dovedesc neputrezirea, mai mult, sunt înhumate şi, prin viziuni şi arătări ale duhurilor drepţilor, sunt dezgropate, fac minuni, au un miros plăcut şi îşi menţin firea.

Menţinerea osemintelor sfinţilor în stare de incoruptibilitate este privită ca o arvună a nestricăciunii viitoare pe care o vor avea trupurile credincioşilor după înviere.

Sfântul Ambrozie al Milanului: „Sfintele moaşte să le ducem într-o clădire vrednică de ele“
Preţuirea arătată sfintelor moaşte de către Biserică demonstrează atenţia cu care ele au fost cinstite. Astfel, deasupra mormintele care păstrau trupurile sfinţilor s-au zidit biserici încă de la început, mai mici şi mai mari, până la măreţele catedrale contemporane. O altă parte dintre moaşte a fost depusă în interiorul bisericilor, antrenând pelerinaje spre locurile unde se aflau, prilej cu care Biserica celebra serviciile liturgice, în timpul cărora se săvârşea Jertfa euharistică şi se cântau imnuri. De aceea, s-a procedat şi la transportarea moaştelor din loc în loc, pentru a se înlesni credincioşilor pioşi posibilitatea de a le cinsti după cuviinţă. Atunci când se reuşea să fie recuperate din mâinile persecutorilor, osemintele martirilor erau aşezate la un loc cuviincios, unde creştinii se adunau să serbeze acolo ziua martiriului şi unde, fără îndoială, săvârşeau Sfânta Liturghie.

Credincioşii Bisericii Ortodoxe de pretutindeni au adus dintotdeauna sfintelor moaşte un cult sobru şi plin de evlavie. Astfel, din „Martiriul Sfântului Policarp“ aflăm că „noi (creştinii de atunci – n.n.) am dobândit osemintele lui, mai cinstite decât pietrele preţioase şi mai scumpe decât aurul, şi le-am aşezat la un loc cuviincios“ („Actele martirice“, XVIII, 2). Deci, moaştele mucenicilor au fost luate în ascuns de creştini, de cele mai multe ori de la locurile unde erau persecutaţi de împăraţii păgâni pentru credinţa lor şi le-au păstrat cu devoţiune.
Între preoţii şi credincioşii care au îndurat moartea pentru Hristos în persecuţia lui Diocleţian se numărau şi preotul daco-roman Montanus şi soţia sa Maxima din cetatea Singidunum (azi Belgrad), locuită pe atunci de strămoşii noştri daco-romani. Pătimirea lor este descrisă în diferite „Martirologii“. Slujitorii demonilor au înecat în râul Sava pe Sfinţii Montanus şi Maxima. Valurile apelor traseră la maluri trupurile lor sfinţite. „Întru ascuns, credincioşii le ridicară şi le păstrară cu scumpătate, ca pe nişte odoare de mult preţ“ („Actele martirice“, Martiriul Sfântului Montanus, presviterul din Singidunum, un preot daco-roman). Într-una din epistolele sale, Sfântul Vasile cel Mare scrie despre modul în care trebuie primite sfintele moaşte, atunci când sunt transportate dintr-un loc în altul: „… primiţi-le cu atâta bucurie cu câtă vi le-au trimis paznicii lor. Nimeni să nu se îndoiască, nimeni să nu şovăiască; el e acel luptător nebiruit. Aceste oseminte le recunoaşte Domnul, ele s-au luptat împreună cu sufletul fericitului. Ele şi sufletul lui vor primi cununa la dreapta zi a răsplătirii lui“ („Epistole“, epist. 197, II). La rândul său, Sfântul Ambrozie al Milanului, într-una din scrisorile sale, aminteşte şi el de rugăciunile ce se săvârşeau atunci când într-o localitate se primeau oseminte sfinte: „…să strângem, aşadar, sfintele moaşte şi să le ducem într-o clădire vrednică de ele şi toată ziua s-o prăznuim cu credincioasă supunere“ („Scrisori“, scrisoarea a XXII-a, 13).

Sfântul Nicolae Cabasila: „Moaştele sunt Biserica cea adevărată“

Sfinţii mucenici slujesc alături de Hristos, prin Hristos. În ei sălăşluieşte puterea Lui. Aşa cum cei 24 de bătrâni, după cum citim în descoperirea Sfântului Evanghelist Ioan, slujesc în jurul Mielului (Apocalipsa 5, 8), la fel slujesc toţi sfinţii în jurul Lui. De aceea, sub inspiraţia Duhului Sfânt, Biserica a rânduit ca sfintele moaşte să fie zidite înăuntrul sfintei mese, sub altar (Apocalipsa 6, 9). Sfântul Nicolae Cabasila observă: „Nimic nu e mai înrudit cu lucrarea sfântă a Tainelor lui Hristos decât mucenicii, căci numai ei seamănă cu Hristos şi la trup şi la suflet şi la felul morţii şi întru toate… Aşa că, dacă Hristos într-adevăr Se poate vedea şi pipăi undeva în lumea aceasta, în carne şi oase, apoi aceasta se poate în sfintele moaşte. (…) Aceste moaşte sunt Biserica cea adevărată“ („Despre viaţa în Hristos“).
Ideea unei uniri tainice şi a prezenţei euharistice a Domnului în aleşii Săi are o însemnătate deosebită în cultul sfintelor moaşte. Pe un vas de pământ ars, aflat în ruinele unei biserici vechi creştine, în care s-au păstrat osemintele unor martiri, sunt însemnate cuvintele: „În acest vas sfânt sunt adunate membrele lui Hristos“. Doar încă de pe când erau vii, Hristos era în măduva lor, iar după moartea lor, la fel, nu le părăseşte osemintele, ci rămâne unit cu sufletele lor, aşa cum unit şi amestecat stă, acum, cu acest pumn de ţărână neînsufleţită (Sfântul Nicolae Cabasila, op. cit.). Hristos rămâne prezent, şi după moartea fizică a martirului, în sufletul şi osemintele lui. „Dacă Hristos într-adevăr se poate vedea şi pipăi undeva în lumea aceasta în carne şi oase, apoi aceasta se poate în sfintele moaşte“ (Ibidem).

Moaştele sunt un loc în care Hristos este prezent în har, într-un fel deosebit de apariţia Lui în icoanele care-L reprezintă pe El. În moaşte nu există chipul lui Hristos, ci Hristos este în mod minunat prezent în materia rămăşiţelor pământeşti ale sfinţilor. „La urma urmei, zice tot Sfântul Nicolae Cabasila, aceste moaşte sunt Biserica cea adevărată şi altarul cel adevărat, zidirea nu-i decât o imitare“ (Ibidem).
Sfântul Ioan Gură de Aur: „Izvorăşte multă binecuvântare din osemintele mucenicilor“
Cele mai de preţ odoare ale creştinilor din toate timpurile au rămas sfintele moaşte. Cel mai de preţ lucru pe care ţi-l oferă călugării, în mănăstirile ortodoxe, spre închinare şi sărutare, sunt sfintele moaşte. Marile catedrale s-au străduit să dobândească moaştele unor sfinţi spre a le păstra ca ocrotitoare şi binecuvântare dumnezeiască.

Sfintele moaşte dovedesc, o dată în plus, că, după lucrarea mântuitoare săvârşită de Dumnezeu prin Hristos în Duhul Sfânt, omul se poate întâlni cu Dumnezeu, dumnezeiescul se poate uni cu omenescul, peretele cel din mijloc fiind dărâmat.
Creştinul, simplu sau cultivat, se apropie de sfintele moaşte pentru a le săruta cu evlavie, cu convingerea că se apropie de ceva care s-a sfinţit, de ceva ce poartă în sine urmele împărtăşirii de dumnezeiescul har, urmele atingerii de slava lui Dumnezeu. „Stai lângă mormântul mucenicului, îndeamnă în acest sens Sfântul Ioan Gură de Aur, dă drumul acolo la izvoare de lacrimi, zdrobeşte-ţi inima, ia şi binecuvântare de la mormânt! Ia binecuvântarea aceasta apărătoare în rugăciunile tale! Ai în minte necontenit istoria pătimirilor mucenicului! Îmbrăţişează coşciugul mucenicului! Stai lipit de racla lui! Izvorăsc multă binecuvântare nu numai osemintele mucenicilor, ci şi mormintele lor, şi coşciugele lor!“ („Omilie la Mucenici“).

Înfăptuirea unor lucruri minunate prin mijlocirea sfintelor moaşte trebuie văzută prin credinţa că există o legătură specială între sufletul unui sfânt şi osemintele lui, pe care moartea nu o poate distruge, în sensul că spiritul acestuia nu părăseşte cu desăvârşire trupul, menţinând astfel în moaşte o putere dumnezeiască. Credinţa că sfinţii rămân, prin această harismă, în osemintele lor, prelungind în ele o prezenţă a lor în duh, îi face pe credincioşi să se simtă în legătură personală cu ei şi, prin ei, cu Hristos. Credincioşii sunt convinşi că rugăciunile sfinţilor mucenici sunt ascultate de Bunul Mântuitor, de aceea săvârşesc rugăciuni stăruitoare înaintea moaştelor mucenicilor, pentru ca aceştia să mijlocească la Hristos-Domnul pentru ajutorul şi mântuirea lor. „Să venim, deci, necontenit la ei, să ne atingem de racla lor şi să îmbrăţişăm cu credinţă moaştele lor, ca să luăm binecuvântare de la ei. După cum ostaşii, când îşi arată rănile ce le-au primit în războaie, vorbesc cu îndrăznire cu împăratul, tot astfel şi mucenicii aceştia, când ţin în mâini capetele ce li s-au tăiat şi le înfăţişează, pot să dobândească îndată de la împăratul cerurilor tot ce voiesc.

Aşadar, cu multă credinţă, cu multă râvnă să ne ducem acolo pentru ca, primind multe şi mari comori şi de la vederea mormintelor acestor sfinţi şi de la auzirea luptelor lor pentru credinţă şi de pretutindenea, să putem termina după plăcerea lui Dumnezeu călătoria acestei vieţi şi să ajungem cu multă încărcătură la limanul acela şi să dobândim împărăţia cerurilor, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos“. („Omilie de laudă la Sfinţii Mucenici Iuventin şi Maximin, care au suferit mucenicia pe timpul lui Iulian Apostatul“, III).

În alt loc, marele arhipăstor al Constantinopolului, vorbind despre sfintele moaşte, le prezintă ca pe o comoară de mii de bunătăţi: „Vindecare de trupuri beteşugite, iertare de păcate, pieire de răutate, iertare de boli sufleteşti, rugăciune stăruitoare, îndrăznire către Dumnezeu, roade duhovniceşti, pline de bunătăţi cereşti. Roadele acestea se culeg mereu, şi mereu cresc la loc, niciodată nu părăsesc pe cei ce le cultivă. Pomii cei sădiţi în pământ dau rod o dată pe an; iar dacă nu-s culeşi, când vine iarna, îşi pierd frumuseţea lor, iar roadele se strică şi cad. Moaştele sfinţilor, însă, nu ştiu nici de iarnă, nici de vară, nici de silnicia vremii şi nici n-ai să le vezi vreodată lipsite de roade, ci totdeauna, cu toată frumuseţea lor. Nu le atacă stricăciunea, nici schimbarea vremurilor. Câţi n-am cules mii şi mii de vindecări din această sfântă raclă (a Sfântului Mucenic Iulian – n.n.) de când s-a sădit trupul acesta în pământ, şi rodul n-a pierit! S-au secerat lanurile, dar spicele nu s-au terminat! S-a scos apa din izvoare, dar vanele de apă n-au secat, ci curg, curg mereu şi nu se opresc, şi, lucru de minune!, apa ce izvorăşte e totdeauna mai multă decât cea luată. Moaştele Sfântului nu fac numai minuni, ci ne îndeamnă să şi filosofăm. De eşti bogat, de te mândreşti şi dacă-ţi este sufletul plin de îngâmfare, îndată-ţi potoleşti mândria şi-alungi îngâmfarea când vii aici, când vezi pe mucenic, când te gândeşti ce mare-i bogăţia lui faţă de bogăţia ta, şi pleci de-aici cu multă sănătate-n suflet. Dacă eşti sărac şi te socoţi dispreţuit, îţi râzi de bani şi de averi când vii aici şi vezi averea mucenicului şi, plin de multă înţelepciune, aşa te duci acasă! Şi dacă ar veni asupra ta necazuri, pagube, bătăi, vei căpăta de aici iarăşi destulă mângâiere când ai să vezi că tu nicicând n-ai suferit atât cât a suferit acel sfânt mucenic. Văzut-ai cât de multe sunt roadele acestor rădăcini? Văzut-ai că sunt duhovniceşti? Că se ating chiar de suflet?“ (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cuvânt de laudă la Sfântul Mucenic Iulian“, IV).

Incoruptibilitatea, buna mireasmă pe care o răspândesc, semnele deosebite pe care le vădesc, credinţa şi nădejdea în învierea şi viaţa veşnică, cu care se hrăneşte spiritul, sunt felurite căi prin care sfinţii slujesc după mutarea de aici prin moaştele lor.
duminică, 22 ianuarie 2012 18:51:30
Doamne ajuta!
Va raspund cu un singur comentariu, scurt si la obiect. Despre care Sfinti Parinti vorbiti?
As vrea sa-mi explicati ce inseamna transmiterea haruului unei materii, stiind din scriptura ca era suficient uneori chiar si umbra unuia dintre sfinti sa se atinga de cel bolnav si sa-l vindece. Sau cum hainele purtate de unul dintre sfinti puteau vindeca pe cel bolnav atat de boala cat si de necredinta.
Un temei pentru cinstirea moastelor si al credintei in puterea ce iradiaza din ele ni-l da Sfanta Scriptura prin invierea unui mort aruncat peste osemintele proorocului Elisei (IV Regi 13,21).
Incoruptibilitatea sfintelor moaste nu este rezultatul unor fenomene naturale, ci este darul lui Dumnezeu fata de cei care L-au preamarit prin viata lor sfanta si curata.
Puterea dumnezeiasca ce lucreaza prin trupurile Sfintilor dupa moartea lor e o continuare, dar si o intensificare a puterii ce lucra prin trupurile lor cat au fost in viata. Chiar umbra trupului lui Petru avea puterea sa vindece pe bolnavii peste care trecea (Fapte 5, 15). Unii bolnavi se vindecau prin simpla atingere de stergarele folosite de Sfantul Apostol Pavel (Fapte 19, 11).
Men­tinerea osemintelor lor in stare de incoruptibilitate este o arvuna a viitoarei incoruptibilitati a trupurilor dupa inviere si dupa de­plina lor indumnezeire. Ele se mentin incoruptibile pentru ca in efe se mentine o putere dumnezeiasca din vremea cand trupurile lor erau unite cu sufletul. Ba, mai mult, asupra lor se prelun­geste starea de indumnezeire sporita a sufletelor lor din starea actuala. Aceasta se datoreaza faptului ca puterile sufletului si harul dumnezeiesc din el isi prelungesc lucrarea si in trup, infaptuind si in acesta o stare de sfintenie, cat timp sfantul traieste pe pamant, si un fel de stare de incoruptibilitate, dupa trecerea su­fletului sfantului, prin moarte, la o stare mai accentuata de in­dumnezeire.
Mentinandu-se incoruptibile, osemintele Sfintilor arata ca sufletul lor si harul Sfantului Duh din ei raman mai de­parte intr-o legatura cu trupurile lor, asa cum arata si Sfantul Grigore de Nyssa (fratele Sf. Vasile secolul IV). De aceea, cei ce se roaga langa osemintele sfantului nu se adreseaza propriu zis acestor oseminte, ci per­soanei sfantului. Cinstirea trece la persoana, ca si in cazul cinsti­rii icoanelor. Moastele sunt astfel o anticipare a trupului pnevmatizat de dupa inviere. Cultul sfintelor moaste pastreaza vie in constiinta credinciosului ideea ca trupul n-a fost facut sa moara, ci sa invieze si sa se invesniceasca in Hristos.
Acestea fiind spuse cred ca mai mult este de prisos!

Doamne miluieste-ma!

Cristian Stavriu

Ps Merita vazut> http://www.youtube.com/watch?v=hmef0B7-VIA
sâmbătă, 21 ianuarie 2012 16:33:59
Am citit cu interes articolul.Acceptul pentru cultul osemintelor, botezul mai inainte de primirea unei convingeri cat si alte traditii fondate pe ritualuri pe care chiar Sfintii Parinti le recunosc paternitatea pagana si care nu au nici o recunoastere in Sfintele Scripturi, nu ar fi un motiv de smerenie si de reforma in propria ograda? Cu toata consideratia!
Top vizionări
Cele mai noi comentarii
Eusebiu Acostandei pe O Rugaciune pentru pace si liniste sufleteasca - staretii de la Optina (joi, 22 martie 2018 23:33:54)
Brădeanu Roxana Florentina pe Rugaciunea femeii purtatoare de prunc (marți, 6 februarie 2018 11:46:28)
Rodica -Shtefania Stan pe Cum trebuie sa ne rugam pentru toată lumea? - rugaciune (luni, 5 februarie 2018 10:35:18)
Rodica -Shtefania Stan pe O Rugaciune Frumoasa (duminică, 4 februarie 2018 22:52:58)
Tabara de iconografie
Tabara de iconografie - Intre 26 iulie si 2 august 2012 (8 zile/ 7 nopti) debuteaza intr-un cadru mirific la Complexul Turistic Plaiul Lisei, la doar 3 km de Sambata de Sus, tabara de iconografie sub indrumarea [...]
Expozitie de icoane pictate pe lemn
Expozitie de icoane pictate pe lemn - O noua expozitie de icoane pictate pe lemn a artistei Ruxandra Lacatus se tine in perioada 29 Martie - 30 Aprilie 2012         [...]
Cursuri gratuite
Cursuri gratuite - In spiritul crestin al acestui portal ortodox, promitem sa angajam parteneriate pentru promovarea initiativelor valoroase duhovniceste si deopotriva cele utile cititorilor nostri, cum ar fi:- cursuri gratuite de creativitate in organizarea de evenimente, cursuri de creativitate in marketing [...]
Orthograffiti
Orthograffiti - OrthoGraffiti este singura revistă de lifestyle orthodox care se adresează tinerilor liceeni, dar nu numai acestora. Are o apariţie lunară (pe timpul anului şcolar deocamdată), 24 pagini, format A4, full color, glossy, un conţinut atractiv, cu materiale diverse, de interes pentru tineri. OrthoGraffiti îmbină teme duhovniceşti cu subiecte de interes general, prezentate însă într-un limbaj accesibil tuturor. Revista OrthoGraffiti a apărut în luna noiembrie 2008, în ziua de prăznuire a Sf. Martin de Tours, despre care şi aveam (întâmplător!?) şi un articol în numărul 1 (pilot). De-a lungul timpului în revista OrthoGraffiti au scris nume cunoscute din publicistica ortodoxă de azi, precum Ieromonahul Savatie Baştovoi, Ierod. Grigorie Benea, Monahia Siluana Vlad, dl. Ciprian Voicilă, dl. Danion Vasile, dl. Octavian Darmanescu, d-na Elena Dulgheru, dl. Costion Nicolescu, dl. Laurenţiu Dumitru – editor-coordonator al publicaţiei. Însă lista colaboratorilor rămâne deschisă.
Optimum Communication
Optimum Communication - Agentie de publicitate specializata in branding, comunicare de marketing si PR. Ofera saptamanal o ora de consultanta gratuita ONG-urilor si asociatiilor non-profit ortodoxe, in vederea imbunatatirii imaginii si randamentului comunicarii.
Blogroll