Când ni se deschid ochii sufletului? Când revenim cu „picioarele pe pământ”? Când începem să ne smerim? Abia atunci când ne simțim nepunticioși, când vedem că bizuința noastră este deșartă, puterile, situația materială, situația socială, situația intelectuală șamd ne trădează, abia atunci ne smerim și simțim nevoia de ajutor, de compasiune, de împreună viețuire cu cineva, simțim nevoia de părtășie și comuniune. Dumnezeu face ca omul trufaș și încrezător în sine să simtă un moment în viață că este al nimănui, să simtă un sentiment de părăsire ca să-și amintească că este o creatură și nu un dumnezeu. Părintele Simeon Kraiopoulos surprinde în câteva vorbe acest fel de trăire, aceste pronii dumnezeiești care ne repun măcar pentru o vreme pe o poziție de normalitate. Cu toții avem nevoie de astfel de momente al iconomiei lui Dumnezeu și:

Atunci se vor deschide ochii sufletului
Trebuie să pătimim – vă rog foarte mult să luați aminte la acest aspect – însă nu ca și cum Domnul ar zice: ,,Veți pătimi ca să învățați, ca să fiți pedepsiți, pentru că nu sunteți buni!”
Nu așa vor sta lucrurile! Este adevărat că pe toate le pătimim din cauza păcatului, dar după aceea când Domnul ne ia de mână și trecem prin ceea ce rânduiește El, toate lucrează pentru suflet și aceasta o vede omul în fapt.

Desigur, spunem că trebuie să ne smerim, să ne pocăim, să vedem egoismul din noi, să vedem răutatea, viclenia, destrăbălarea, zădărnicia, dar acestea nu sunt doar simple cuvinte. Aceste lucruri nu se întâmplă prin cugetări sau cuvinte, ci prin pătimiri. Când te doare simți durerea când faci lucruri zadarnice simți zădărnicia, când te trudești simți truda. Aceste lucruri nu sunt teorie, cuvinte fără acoperire și tocmai de aceea ele fac bine sufletului. Așadar, prin toate câte i se întâmplă, cel care este al lui Hristos, care-L urmează pe Domnul, cel intrat pe calea mântuirii, înțelege că greutățile, pătimirile, nedreptățile și toate celelalte folosesc sufletului. Astfel aș dori să gândiți lucrurile, numai să nu fiți nepăsători la ceea ce v-am spus, și să lucrați altfel.

Am trăit pe propria mea piele aceste realități. De aceea vă spun și vă repet, oricât de bun ai fi, oricâtă dispoziție ai avea, oricât ai crede că te-ai smerit și te-ai pocăit nu va apărea în sufletul tău acel bine, ci cu îngăduința lui Dumnezeu, vei fi nedreptățit, trecut cu vederea, ignorat în suferință. În aceste situații, desigur că tu pătimești înlăuntrul tău, însă când ceea ce ți se întâmplă te ajută să nu cazi, să nu te împotmolești, să nu-ți plângi soarta, să nu ți se întunece sufletul, ci să zici: ,,Binecuvântat să fii, Dumnezeul meu!” atunci ți se vor deschide ochii sufletului. Oricât ai fi dorit ca ochii să se fi deschis la început, nu s-ar fi deschis ca acum, de vreme ce ești credincios și crezi cu adevărat în Hristos.
Nu pătimirea prin sine este care-ți deschide ochii, ci ea doar te ajută ca să te smerești, să-ți vezi egoismul, să te căiești, să simți iubirea lui Dumnezeu, pogorământul Acestuia.

Taina Suferinței – Arh. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2007