De foarte multe ori considerăm greșelile copilului jigniri la adresa noastră. Atunci când spun minciuni, credem că o face pentru că este împotriva noastră. Credem că face nebunii pentru a ne supăra. Orice face negativ, considerăm că sunt lezări ale autorității noastre, ale personalității noastre. Acest lucru este mai mult decât evident. Este suficent să observăm că greșelile pe care le face copilul într-un cadru care nu este al nostru, care nu este cel familial, le considerăm a fi neânsemnate.

Când un copil face o greșeală care ne afectează direct pe noi și considerăm aceasta ca pe o ofensă adusă nouă personal, atunci piere lumea. Dar când copilul face ceva care nu ne afectează pe noi, atunci greșeala copilului o vedem foarte diferit, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.

Când copilul ne povestește că nu a fost cinstit și nu și-a luat bilet în autobuz zâmbim plini de înțelegere, dar când ia bani din portofelul nostru, atunci îi prevestim un viitor negru.

Nu vrea să spună că trebuie să lăsăm copilul să ne ia bani din portofel, ci vrea să sublinieze următorul aspect: când mama va merge speriată și înfricoșată la duhovnic și-i va spune: ,,Copilul meu mi-a luat asta și asta”, dacă în acea clipă va investiga mai atentă adâncurile sufletului său, va vedea că nu s-a neliniștit atât pentru această greșeală făcută, ci se îngrijorează pentru ce va deveni în viitor, este tulburată pentru că gestul copilului i-a ofensat propria persoană. Deci, pleacă de la un interes al ei și nu de la interesul copilului.

Copilul nu acționează, în general, împotriva noastră decât atunci când prin atitudinea noastră îl determinăm să creadă că în noi există sentimente potrivnice lui.

În general, copilul nu face nimic împotriva noastră a părinților. Am citit puțin mai înainte următoarele: Când spune minciuni credem că o face că este împotriva noastră, credem că face nebunii pentru a ne supăra pe noi. Copilul nu acționează, de regulă, împotriva noastră decât atunci când noi, prin atitudinea noastră, îl facem că creadă că există sentimente dușmănoase la adresa lui.

Să nu ni să pară ciudat! Dacă atunci când mama lui calcă rufe, cel mic fie în joacă, fie în glumă, sau pur și simplu pentru că așa i-a venit, trage rufele pe care le calcă, este posibil ca mama să aibă o atitudine dușmănoasă la adresa copilului, adică să se mânie, să-l certe sau chiar să-l lovească.

Astfel, un fapt simplu nu este abordat cu înțelegere, ci cu nepăsare. Când reacționează ca și când ar fi un adversar al propriului copil- nu pentru că în fapt ar fi adversar al copilului, ci pentru că, în clipa aceea este deranjată sau se grăbește și se naște în sufletul ei o atitudine potrivnică copilului, din cauza interesului ei care este afectat sau din cauza faptului că este rănit orgoliul ei – când mama are o astfel de atitudine potrivnică, să nu ni să pară ciudat că, la rândul său, copilul își va lua măsurile de rigoare.

Dacă îmi îngăduiți să spun, este posibil copilul să facă unele lucruri tocmai pentru a o supăra pe mama lui, poate să mintă chiar, pentru a se manifesta împotiva ei.Dar, de regulă, dacă atitudinea părinților nu este potrivnică, copilul nu va avea nici el o atitudine potrivnică la adresa părinților. Există însă, și excepții.

„Părinți și Copii–Despre Educația Copiilor” – Arh. Simeon Kraiopoulos – Ed. Bizantină 2005