de Arsenie Boca | Vizionări: 5061
Vă oferim mai jos înregistrarea audio ortodoxă a teatrului radiofonic despre părintele Arsenie Boca - OMUL DURERILOR - de Nicolae Marginean.
„Pe cei ce insă n-au statornicie in bine, ci iarăşi s-ar intoarce la rele, uitand făgăduinţa ce au făcut-o la stramtoare, pe unii ii scoate din viaţa cea deşartă, atunci cand după ştiinţa lui Dumnezeu, au ajuns la cea mai bună pocăinţă din viaţa lor, ca in aceea să se socotească in vecii fără de sfarşit. Aceştia aşa-s mai de caştig pentru mantuire, primindu-i Dumnezeu cu cat de cată pocăinţă.”
“Discretția de care-i rogi – să nu știe stânga ce face dreapta - e cea mai călcată în picioare poruncă a Mântuitorului. Și încă de cei mai credincioși ucenici! Nici sfinții n-au avut altă soluție decât să fugă de oameni. Decât dacă te hotărăști să te lași vorbit, discutat, strâmbat, denunțat, și chiar vândut…”.
„Cand nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu, dau de asprimea dreptăţii Sale, cand, spre pedepsirea răutăţii, ingăduie războaiele. Atunci viaţa oricui se află in primejdie de moarte, şi a celor de acasă şi a celor de pe fronturi. Să cercetăm, intre marginile fagăduite, pricina aceasta, a războaielor, care pe mulţi ii spală de fărădelegi in şiroaie de lacrimi. Luăm ca gand de ajutor in darea răspunsului voinţa lui Dumnezeu, care urmăreşte ca toţi oamenii să se mantuiască şi la cunoştinţa adevărului să vie. Drept aceea, Dumnezeu, cel milostiv intru dreptăţi, pe cei nebăgători in seamă sau potrivnici – dar totuşi oameni cumsecade – abia cu ajutorul primejdiei ii induplecă să vrea şi ei ce vrea Dumnezeu, adică mantuirea, singurul lucru cu adevărat de trebuinţă.”
avram yushan
in new jersey
usa