- Apostazia clericului are o dubla infatisare: inainte de hirotonie, fiind inca mirean, daca s-a lepadat de situatia si slujba de viitor cleric, fiind numai cu cuvintul, avind o credinta sovaielnica (Apoc. 3,16-18), pentru rusinea sau frica de oameni, ca sa nu pagubeasca ceva material sau social; si in al doilea rind, cand s-a lepadat in public de preotie, din necredinta si iubire lumeasca, care apostazie este asemenea cu lepadarea de crestinism.

Toate aceste nuante trebuie bine cercetate, dupa treptele canonisirii, ca fapte in sine si in urmarile lor, pentru prestigiul bisericii si dreptatea lui Dumnezeu (Vezi: Marturisitor).

- Daca vreun cleric se va lepada de numele lui Hristos din frica de oameni, adica din teama de iudeu, de pagan, sau de eretic, sa fie lepadat definitiv din biserica" (adica afurisit).Iar daca se va lepada numai de numele de cleric, sa se cateriseasca, dar pocaindu-se, sa se primeasca ca un mirean -Apost. 62.

- Mirenii, care s-au lepadat de Hristos si la urma au fost hirotonisiti, din nestiinta sau daca au stiut cei ce i-au hirotonit, nu scapa de sub prevederile canoane bisericesti, caci unii ca acestia, cand se afla mai pe urma, se aplica caterisire -1 ec. 10.

- Prezbiterii, cei ce au jertfit idolilor, apoi revenindu-si, iara s-au luptat pentru Hristos fara de nici o fatarie sau viclesug pentru acestia s-a randuit de catre sinod ca sa se invredniceasca numai de cinstea sederii in randul clericilor ca sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, dar, nu le este ingaduit sa liturghiseasca, sau sa predice, sau sa slujeasca ceva din cele preotesti - Ancira.

- Asijderea si diaconii care au jertfit idolilor in vremea prigoanelor, dar dupa aceea iarasi s-au luptat (marturisind credinta in fata prigonitorilor), sa ramina in cinste (de diaconi), insa vor inceta de la orice slujba sfinta a diaconiei si a aduce piinea si paharul euharistie, sau de a propovadui in biserica. Daca unii dintre episcopi vor observa la acestia vreo ravna, sau smerenie, care sa atraga asupra lor ingaduinta si ar voi sa le dea ceva mai mult (adica sa-i ierte, fiindca au marturisit pe urma), dinsii au putere sa chibzuiasca -Ancira 2.

- Drept aceea, nu este cuviincios sa mai ramina in slujba bisericeasca acei clerici care au fugit de mucenicie si au cazut de la marturisirea credintei si apoi, revenindu-si, au marturisit pe Hristos, fiindca au parasit turma Domnului si s-au batjocorit pe sine, ceea ce nici unul dintre apostoli n-a facut. Caci si fericitul Apostol Pavel, care multe prigoane a suferit, si s-a distins prin multe biruinte in lupte, cunoscand ca mai bine este a se libera si a fi cu Hristos, adauga, zicand: Dar a mai ramine in trup, este mai trebuincios pentru voi ( Fiiip 1,24); caci avind incredere, nu folosul sau, ci al multora, ca sa se mantuiasca, a socotit ca este mai necesar a ramine cu fratii si a purta grija de ei, decit a se odihni, (I Cor. 10, 33) care voieste ca cel ce invata sa fie model credinciosilor de invatatura (Rom. 12,7).

Drept aceea, cei osinditi la temnita, cazind din slujba prin apostazie si apoi iarasi intorcandu-se la lupta, sunt foarte nechibzuiti, caci cum ar putea ei sa se mai roage pentru cei ce s-au lepadat si in acelasi timp, cum ar putea sa mai fie fratilor de folos? Fiindca, pana ce nu cazusera in apostazie, aveau iertare pentru faptele lor ca oameni, iar daca au apostaziat, ca unii care s-au mindrit si s-au facut nevrednici, nu mai pot sa liturghiseasca si astfel, ei trebuie sa se ingrijeasca mai virtos pentru smerenia mintuirii, cum sa-si sfirseasca viata, parasind slava cea desarta. Pentru unii ca acestia, este suficienta ingaduinta impartasirii, intru siguranta pocaintei, din ambele motive: atit pentru ca sa nu li se para ca au fost impovarati cu slujba pentru altii, cand vor fi dusi cu sila din viata de aici, cit si pentru motivul ca au apostaziat, au fost prea greu canonisiti, si astfel sa fie osinditi mai mult decit mirenii, asemanindu-se cu cel ce a pus temelia mintuirii, dar n-a fost in stare s-o indeplineasca. Pentru ca zice: toti cei ce vor trece pe acolo, vor incepe sa-1 batjocoreasca, zicand: "Omul acesta a pus temelia si n-a fost in stare s-o desavirseasca" (Luca, 29,30 ), Sf. Petru, 10.

54. -"...Tu, Rufiniene, ai intrebai in privinta celor ce cu forta au fost tariti, dar cu toate acestea, nu s-au vatamat de credinta cea rea si ai dorit sa-ti scriu cele hotarate cu privire la ei in sinoade si pretutindeni. Sa stii, Stapine al meu prea iubite, ca la inceput, dupa ce a incetat silnicia care se facea, s-a tinut sinod fiind de fata si episcopii din afara tarii. In acest timp s-a tinut si de episcopii din Elada, din Ispania si din Galia. S-a hotarit ceea ce pretutindenea s-a si facut, ca celor ce au cazut din credinta si apoi s-au impotrivit nelegiuirii ereticesti pocaindu-se, sa li se dea iertare,dar sa nu li se mai ingaduie a sluji in cler. Iar celor ce nu si-au insusit de buna voie nelegiuirea eresului arian, ci s-au tarit prin forta si de sila, s-a hotarit sa li se dea iertare si sa aiba voie a sluji in cler, mai ales daca au adus dovezi vrednice de crezamint si s-a socotit ca aceasta s-a facut de ei cu oarecare pricepere iconomisitoare si deci, au dovedit ca nu s-au convertit la nelegiuirea ereziei. Dar, ca sa nu provoace pe cei nelegiuiti sa strice Biserica s-au prefacut, ca mai bine sa primeasca silnicia si sa duca greutatea, decit sa faca pagubire poporului. Si, justificandu-se si cu acestea, ni s-a parut ca au dreptate, aducand ca exemplu pe Aron, fratele lui Moise, in pustie, care a tolerat pacatuirea poporului si astfel s-a indreptatit ca nu cumva poporul sa se intoarca in Egipt si sa ramina in idolatrie. Dar se si parea a fi adevarat motivul, caci, daca au ramas in pustie Evreii puteau sa se retina de la idolatrie, iar daca s-ar fi intors in Egipt s-ar fi intarit deplin in nelegiuirea lor.

Din aceasta cauza s-a admis acestora sa ramina in cler, iar celor care au fost amagiti si au suferit violente sa li se dea iertare. Toate acestea le fac cunoscute si evlaviei tale, nadajduind ca si evlavia le va primi cele hotarite de sinod si nu va osindi ingaduinta celor ce au procedat astfel. Asadar, binevoieste a citi acestea preotimii si poporului supus tie, ca - cunoscandu-le si ei - sa nu te invinuiasca pentru aceasta atitudine ingaduitoare fata de unii ca acestia. Poate scrisoarea mea este de prisos, daca si evlavia ta putea sa le expuna conceptia noastra cu privire la acestia si sa plineasca toate cele de lipsa. Laudat sa fie Domnul, care te-a desavirsit in tot cuvintul si in toata cunostinta. Deci, cei ce se caiesc cu adevarat, sa anatemiseasca, in special credinta cea desaiia a lui Eudoxiu si Cuzoniu, deoarece ei au hulit spunind ca Fiul lui Dumnezeu este creatura, s-au inscris drept aparatori ai eresului arian si acum sa denaturiseasca credinta cea sustinuta de Parintii cei de la Niceea, fara a mai dori vreun alt sinod fata de acesta. Saluta fratimea cea de langa tine, iar cea de pe linga mine te saluta in Donviul" - Sf. Atanasie.

- Daca cineva se lasa (lepadare) de crestinatate pentru frica oamenilor si dupa aceea se intoarce iarasi la dreapta credinta, unul ca acela sa nu mai fie hirotonit preot; iar de va fi preot si se va lepada, acela de acum sa nu mai fie preot; ajunge unuia ca acesta sa fie primit la pocainta" - VliG, 81.

- Oricare preot, de frica, sau penlni mari suferinte de se va lepada de numele lui Hristos, unuia ca acesta sa i se ia danii si, ca un madular putred, sa se taie de la tnipul bun, adica sa se goneasca de biserica lui Hristos; iar de se va pocai sa fie primit ca un mirean preot" 2 ILT, 104.

- Intr-un chip se judeca pentru cuvant si intr-alt chip pentru lucruri, ca orice preot care va zice numai cu cuvantul sa fie pagin, adica sa iasa din legea lui si n-a facut asa, acela sa se judece si sa se pedepseasca multa vreme cu lipsa de preotia lui, iar danii nu i se ia, caci n-a savarsit lucrul, iar mireanul se canoniseste vartos si cu tarie de arhiereu, sau cu invatatura duhovnicului. Scriu Sf. Parinti pentru chipul calugaresc, ca de va zice cineva numai cu cuvantul ca se face calugar si nu s-a facut, in ce s-a aflat intr-aceea este, asa sa se socoteasca si de aceasta" - ILT, 105.

- Este deosebire intre pacatele cu gandul, cu cuvantul si cu fapta. Astfel, cel ce va zice, la minie, cu cuvantul ca se va lepada de credinta, fie preot, fara a se lepada cu fapte, se osindeste si se opreste

din preotie multa vreme, dar nu se cateriseste, pentru ca n-a facut aceasta cu fapta" - S.Tcs. IX, 42.