de Cristian Stavriu | Vizionări: 3198
Dupa o viata ne intrebam: am crezut in ceva sfant = familia, am procedat bine? Societatea ne-a blocat in credinta in Dumnezeu. Atunci in ce am crezut? Si a trecut timpul. Noi ne-am revenit la credinta? Cum? Eu ma rog la Dumnezeu sa cred in Dumnezeu. Inca nu am invatat sa cred in rugaciune, desi mi-o spun in fiecare seara si ma rog pentru toti cei dragi mie. Chiar si pentru neprietenii pe care i-am iertat. Nu mai am timp pentru dusmanie. Ii iert ca sa fiu iertat.
Dumnezeu sa ne ajute, si sa ne intalnim toti cei care ne iubim.
O personalitate a fost întrebată, într-un interviu la o emisiune, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001:
- Cum a putut Dumnezeu lăsa să se întâmple aşa ceva? Persoana respecivă a dat un răspuns foarte profund şi inspirat:
- Cred că Dumnezeu este adânc întristat de ce s-a intamplat, la fel ca şi noi, dar noi de ani de zile Îi spunem să iasă din şcolile noastre, din guvernul şi din vieţile noastre. Şi, El fiind un adevărat gentleman, cred că pur şi simplu S-a dat calm la o parte.
Cum putem noi să-I cerem binecuvântarea şi protecţia Sa dacă Îi cerem să ne lase în pace?
Cred că totul a început când Madeleine Murray O'Hare (care a fost ucisă, iar corpul ei a fost găsit recent) a afirmat că nu dorea nici un fel de rugăciuni în şcolile noastre, iar noi am spus O.K.
Apoi, cineva a spus că mai bine nu am citi Biblia în şcoli (Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi şi să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi), iar noi am spus O.K.
Apoi, dr. Benjamin Spock a spus că nu ar trebui să nu atingem copiii atunci când se poartă urât, pentru că aceasta le-ar afecta mica lor personalitate şi stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus că un expert trebuie să ştie ce vorbeşte, aşa că am spus O.K.
Apoi, cineva a spus că profesorii şi diriginţii nu ar trebui să îi disciplineze pe copii atunci când greşesc.. Iar conducătorii de şcoli au spus că nici un membru al personalului să nu atingă vreun elev, atunci când se poartă urât, pentru că şcolile nu au nevoie de publicitate proastă şi în nici un caz de procese. (Totuşi, există o mare diferenţă între a disciplina şi a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.
Apoi cine ştie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei şcoli a spus că, băieţii fiind băieţi, vor face dragoste oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor noştri prezervative. Aşa, ei vor putea să se distreze cât vor, iar noi nu vom trebui să le spunem părinţilor că le-au primit de la şcoală. Iar noi am spus O.K.
Apoi, unii dintre aleşii noştri de vârf au spus că nu contează ceea ce fac în viaţa lor privată atâta timp cât îşi fac treaba la slujbă. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasă de ceea ce face altcineva, inclusiv preşedintele, în viaţa sa privată, atât timp cât am o slujbă şi economia merge bine. Apoi cineva a spus să tipărim reviste cu femei goale, în semn de respect şi apreciere a frumuseţii feminine. Iar noi am spus O.K.
Apoi altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu copii goi, şi încă mai departe, afişându-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare.
Apoi industria show-business-ului a spus: "hai să facem show-uri TV şi filme care să promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violenţa şi sexul ilicit, să înregistrăm melodii care să încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea şi temele satanice." Iar noi am spus că nu este decât entertainment, nu are efecte adverse şi oricum nu o ia nimeni în serios, aşa că totul a mers înainte.
Iar acum ne întrebăm de ce copiii noştri nu au conştiinţă, de ce nu disting binele de rău, de ce nu îi deranjează să-i ucidă pe străini, pe colegii de clasă sau pe ei înşişi.
Probabil că dacă ne-am gândi mai mult ne-am dat seama de ce.
Cred că totul se reduce la "Ceea ce vei semăna, aceea vei şi culege".
Noi Îi spunem lui Dumnezeu "Dragă Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetiţă ucisă în clasă?", iar Dumnezeu răspunde:
"Dragul meu, Eu am fost alungat din şcoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam fi Eu acolo, când voi mi-aţi spus să plec din scoli?".
E ciudat cum oamenii Îl dispreţuiesc pe Dumnezeu, şi apoi se întreabă de ce totul merge tot mai prost!
E ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Sfânta Scriptură .
E ciudat cum toţi oamenii vor să meargă în ceruri, deşi nu cred, gândesc, spun sau nu fac nimic din ceea ce spune Sfânta Scriptură.
E ciudat cum unii pot spune "Cred în Dumnezeu" şi de fapt să-l urmeze pe satan......
E ciudat cum ne repezim să judecăm, dar nu ne place să ni se arate greselile.
E ciudat cum poate fi cineva atât de "înflăcărat" de dragoste pentru Hristos duminica, fiind în acelaşi timp un creştin "invizibil" în timpul săptămânii.
E ciudat cum mă îngrijorează mai mult ceea ce cred oamenii despre mine şi mai puţin ceea ce crede Dumnezeu despre mine. Ce credeţi?
Să ne mai plângem oare de starea proastă în care a ajuns lumea sau să încercăm fiecare dintre noi sa ne schimbăm și să fim exemple vii celor din jur și să influențăm în bine mersul lucrurilor!
Andrei Plesu - Ne e mereu frică de ceva
Ne e mereu frică de ceva şi ne trăim frica voluptos, lacom, practicând, ca
pe un sport agreabil, numărătoarea inversă.
Suferim, se pare, de un masochism galopant, cu înfăţişări diverse: ne place
să ne cultivăm spaimele, să colecţionăm veşti proaste, să anticipăm
catastrofe (sau să le urmărim febril pe cele care au loc aiurea), să
degustăm nefericirea altora, să ne simţim înconjuraţi de primejdii iminente.
În această vicioasă înclinaţie, beneficiem de sprijinul nepreţuit al
presei, care capitalizează eficient pe seama angoaselor noastre.
Ernst Jünger observase deja, acum câteva decenii, că simpla nevoie de a
urmări ştirile de mai multe ori pe zi e un simptom de nelinişte.
Antenele, mereu mai numeroase, de pe casele noastre dau peisajului urban
aspectul unui chip cu părul măciucă, scuturat de aprehensiuni sumbre.
Evident, nu lumea de azi a inventat frica. Există o istorie a fricii de
care s-au ocupat, laborios, o sumedenie de savanţi.
De la fobiile Antichităţii la teroarea anului 1000, de la superstiţiile
curente la marile texte apocaliptice, dispunem de un enorm inventar al
temerilor omeneşti. Unii pretind că după secolul al XVII-lea lumea s-a mai
potolit. Ştiinţa a înlăturat, zice-se, panica rudimentară dinaintea
stihiilor şi a penumbrelor magice, populaţia globului s-a mai deşteptat.
Nu cred.
Vechile spaime au fost înlocuite de unele noi, ba a apărut chiar o specie
nouă de frică, numită de sociologi şi psihologi "frica-divertisment ".
Căutăm frisonul groazei ca pe o plăcere, aşa cum ne pregătim să petrecem o
seară agreabilă urmărind la televizor un "horror".
Nu e zi să nu fim intoxicaţi de "informaţii" spectrale privind fie
realitatea imediată, fie realitatea continentală sau planetară, fie cea
cosmică.
De mare succes se bucură, de pildă, "încălzirea globală".
Dârdâim sub nămeţi, alunecăm pe gheaţă, nu ne mai putem deszăpezi trotuarele
şi automobilele, dar citim terorizaţi despre inflamaţia generală în care vom
sucomba curând.
Vom muri de cald, ne vom trezi într-o bună zi cu polul nord în cana de cafea
şi cu Fram ursul polar în curte.
Mai sunt, apoi, sezonierele gripe animaliere. Armate de viruşi aviari şi
porcini ne pândesc după colţ, guturaiul capătă grimase de pandemie. Să nu
uităm însă meteoriţii, SIDA, dezastrele ecologice, demografice, financiare,
uraniul iranian, Bin Laden, mogulii, anul 2012 şi şcoala de la Păltiniş, cu
ucigaşul ei monopol cultural şi politic.
Coborând în pitorescul parohial, vom vorbi despre ameninţătorul guvern Boc
(dacă suntem pesedizanţi), despre riscul mortal al unei eventuale guvernări
PSD (dacă suntem pedelizanţi) şi, oricum, despre nenorocul fatal al
realegerii lui Băsescu (dacă nu mai ştim asupra cui să ne delegăm amocul).
Pe scurt, situaţia e albastră.
(Sau violetă?). Ţara e năruită. Mâine-poimâine ne vom da la cap unii altora
sau vom emigra pe altă planetă.
"Vrei să spui că totul e în regulă? Că exagerăm când spunem că lucrurile
merg prost?" - vor protesta unii şi alţii pe agitatul meu forum (exterior).
Nu. Ştiu că ţara se bâlbâie şi că vremurile sunt grele.
Dar nici psihologia drobului de sare nu ajută. Şi nici obiceiul de a pune
frică peste frică, de a înrăutăţi răul şi de a urâţi urâţenia, oricât rating
ar aduce acest obicei.
O singură frică pare să fi dispărut cu totul din lumea noastră: frica de
Dumnezeu, în care trăiau, nu de mult, înaintaşii noştri.
Iar când frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici şi mari,
invadează scena în devălmăşie.
Andrei Pleşu
16 feb 2010
Protestant, sau neoprotestant mesajul n-are nici-o legatura cu vreo marturisire de credinta, doar surprinde o realitate a vremurilor.
Cam asta ar fi!
Doamne miluieste-ma!
Cristian Stavriu
chiar si acum recunosc ca exprima adevarul cu privire la starea noastra ( nu vorbim deci de Adevar).
e in vadit stil protestant (sau neoprotestant, nu stiu exact delimitarile dintre "curentele" astea).
nenorocirile in lume exista nu de cand l-am dat noi (in sensul de lume morderna) pe Hristos jos din clasa de scoala.
ruptura dintre noi si Dumnezeu nu e din epoca de azi.
problemele sufletesti si de viata nu sunt asa de (dureros) simpliste cum razbate din articol.
dar, in fine, pentru cine il citeste si simte macar si pt. un moment o stare de rusine, de jena fata de Dumnezeu poate ca e bun..
Vezi ce greu ne putem intelege!
Cand este vorba despre ceva care marturiseste lucruri din societate si este prezentat bine nu am a ma teme de ceva.
Repet! Cand vorbim despre credinta si marturisire de credinta - atunci avem probleme de raportare si in consecinta nu pot fi de acord.
Pe de alta parte nu promovez nimic sectar ptr ca pe langa lucruri bune se pot strecura si ideile eretice!
E greu de inteles acest lucru?!?!?!
Cand vii si postezi pe blog comentarii care n-au legatura cu marturisirea mea de credinta atunci da-mi voie sa reactionez asa cum am si facut-o.
E dreptul meu!
Intimitatea mi-o violezi daca esti pervers si vii aici cu interesul de a aduce alte invaturi decat cele ortodoxe, nu-ti declini identitatea si .....
Deci daca vrei sa comentezi, spune inainte de toate, eu sunt penticostal sau baptist sau evanghelist sau pocait si parerea mea este aceasta.
Corect?!?!?!
Poti veni linistit aici si sa citesti! Probabil faptul ca vii destul de des este datorat si faptului ca ai gasit cate ceva care ti-a placut. Altfel nu cred ca ai venit doar sa ispitesti! Deci eu iti acord prezumtia de nevinovatie!
Ce te face sa intri aici si sa citesti ? Sunt sigur ca nu duci lipsa de „materiale” in comunitatea din care faci parte. Deci ce te determina sa intri aici? Sincer!
Deci nu confunda marturisirea unor lucruri care se petrec in societate si care sunt de la sine intelese de un om cu cap pe umar chiar si ateu fiind si marturisirea ADEVARULUI! Tot incerc sa-ti explic acest lucru si se vede ca nu pricepi! Ma sperii! Chiar asa! Asa lucruri simple nu poti pricepe?
Doamne miluieste-ma !
Cristian Stavriu
Multumesc pentru detaliile referitoare la biserica ortodoxa.
Cand vorbim despre ceea ce se petrece in societatea exista doar doua pozitii: proclamarea adevarului de catre cei ce vad bine sau rostirea neadevarului de catre cei orbi.
Daca click-uirea pe blog-ul dumneavoastra echivaleaza cu violarea intimitatii sa-mi spuneti. Nu tin neaparat sa fiu acuzat de pacate facute fara voia.
Eu ma bucur ca tot poposesti pe aici si adulmeci cate ceva!
Intodeauna am tratat pe cei cu care am venit in contact ca pe aproapele meu si niciodata nu mi-as permite sa-i fac ceva rau chiar daca el crede altfel de cat mine.
Fiecare este liber sa creada ceea ce vrea! Nu accept insa perversiuni din partea lor prin incercarea de voalare a Adevarului.
Nu stiu daca afirmatiile din acest articol apartin lui „x” sau „y” . Eu am primit acest articol prin e-mail de la un prieten in forma care o vezi mai sus.
Un „pocait” adica un sectar (ptr ca pocainta este om stare sufleteasca care nu se trambita) nu marturiseste adevarul.
Faptul ca un „pocait” poate avea o atitudine corecta in societate este cu totul altceva. Deci nu vorbim de ADEVAR aici ci de o constatare de ceea ce se petrece in societate. Faci o confuzie deosebit de grava.
Cand vorbim despre Dumnezeu trebuie sa avem aceeasi marturisire. Si Dumnezeu vrea acelasi lucru. Altfel nu ne-ar mai fi atentionat fata de acest pericol.
„Copil al lui Dumnezeu” este fiecare dintre noi ptr ca Dumnezeu nu este partinitor - este TATA ptr toata lumea indiferent de religie, culoare si sex numai ca unii ii slujesc lui iar altii nu. La urma va vedea fiecare carui Dumnezeu a slujit. Dumnezeu iubeste pe cel mai mare criminal mai mult de cat este iubit El de toti sfintii la un loc. E Dumnezeu si-si permite sa fie marinimos. Dumnezeu lasa timpul vietii fiecaruia dintre noi ca sa gaseasca CALEA, ADEVARUL SI VIATA.
Deci nu caile, adevarurile si vietile. Tot de aceea a spus: „Un Domn, o credinta si un botez”!
Dar cred ca-mi racesc iarasi gura degeaba!
Si ca tot mi-ai dat ocazia iti mai raspund la o chestiune legata de Biserica cu„B” - cea adevarata.
Biserica Ortodoxa are aceeasi marturisire de credinta - neschimbata absolut - din inceputuri si pana acum.
Biserica Catolica este cea care s-a despartit de Biserica Mama ptr ca nu a pastrat aceeasi invatatura din inceput, deci ea s-a despartit. Biserica nu s-a despartit in doua ci o parte din ea a plecat si si-a facut alta credinta. Asta ca sa intelegi ca ceea ce marturisesc unii despre ei insisi trebuie sa si probeze. Catolicii ca sa probeze ca sunt Biserica Mama dintru inceputuri ar fi trebuit sa aiba invatatura neschimbata dintru inceputuri si pana acum.
Catolicii au schimbat credinta, au instaurat ordine monahale, au facut cruciade, au oripilat lumea si a aparut protestanttismul - adica cei care au protestat fata de ceea ce se petrecea in sanul bisericii de apus. Numai ca acesti protestanti in scurt timp tot din iubirea de slava desarta si marire si-au construit biserici proprii.
Cum poti numi o biserica lutheranista, sau calvinista? Ce se impartaseau cu trupul lui Luther sau Calvin. Deci aveau biserici proprii cu invaturi proprii dar la banner in fata pusa biblia. O biblie tradusa si interpretata dupa bunul lor plac. Astazi din aceste curente sectariste eretice s-au nascut alte peste 30.000 de secte.
Chiar si martorii sunt tot un produs al protestantismului.
Deci eu am o problema cu un om atunci cand el vine sa-mi induca altceva decat adevarul.
Am in preajma mea oameni cu alte credinte si sunt inr-o relatie f buna atata timp cat nu-mi violeaza intimitatea.Ii respect, ii ajut ori de cate ori au nevoie samd.
Doamne miluieste-ma!
Cristian Stavriu
Un singur lucru nu inteleg: E greu sa recunosti ca afirmatiile de mai sus apartin fiicei lui Billy Graham, Anne Graham? Sau e o problema ca ADEVARUL este rostit si de POCAITI? Fiica unui evanghelist creştin american de orientare neoprotestantă, a celui mai renumit predicator baptist din a doua jumătate a sec. al XX-lea nu este o PERSONALITATE... ci este un copil al lui Dumnezeu care vede ADEVARUL pentru ca si-a atintit privirile in Cuvantul lui Dumnezeu.
Mult har de la Dumnezeu !
In toate conteaza cum il primim noi pe Dumnezeu in inima noastra! Cum incercam si cat ne straduim sa- I facem pe plac, sa fim in comuniune cu EL!
El bate linistit si intristat la usa inimii noastre de fiecare data cu nadejde si asteapta rabdator ca noi sa ne trezim. Este cel mai mare nadajduitor!
Bate la usa inimii si nadajduieste ca poate omul va raspunde, spera, nutreste sentiment de iubire, nu este orgolios, nu face nici fitze caci bate la usa inimii unuia pe care-l iubeste!
Iar noi de partea cealalta a „usii inimii” - lenevim in patul lenevirii, uneori in nepasare, alteori in ignoranta.
Uneori insa vine vremea cand ne aducem aminte ca cineva bate la „usa inimii” noastre dar aceasta numai in momentul cand avem nevoie de ajutor si negandim ca este o oportunitate sa ne folosim de „musafir”.
Si ne intrebam oare o mai fi acolo, sta inca acolo pe presul din fata „usii inimii” noastre?
El sta si asteapta smerit!
Insa noi nu suntem siguri de acest lucru ptr ca noi daca am fi ciocanit asa de mult la o usa....... am fi plecat de mult de acolo!
Doamne miluieste-ma!
Cristian Stavriu
Asta e un nou raspuns la intrebarea mea"..de ce inca ma mai lasa Dumnezeu sa sufar, de ce nu imi opreste suferinta?"
Emanatia unui om bolnav mintal care cladeste scenariul unui film pe baza unei „inspiratii” de sus (numai ca sus se crede si diavolul).
Un film care pe de alta parte induce o idee gresita despre antihrist.
In conceptia ortodoxa, anti din limba greaca inseamna in locul. Deci antihrist insemna in locul lui Hristos.
Deci acesta nu se va prezenta ca un om odios si diabolic ci ca unul virtuos care incearca sa insele lumea ca fiind mantuitor, un „virtuos”, un „salvator” etc.
In general mass-media, cinematografia si toate mediile de informare neortodoxe il prezinta pe antihrist altfel de cum va fi.
Cristian Stavriu
PS Si ne mai miram de ce merg lucrurile cum merg, cand noi tara crestina nu luam nici-o atitudine ferma impotriva unor astfel de evenimente care ne strica tineretul - viitorul tarii.
