de Cristian Stavriu | Vizionări: 3726
Bunica-mi povestește-adesea
Cu glasul calm și legănat,
Frânturi de basme ce aievea
Odinioar-au existat.
Îmi rămân lacrimile-n gene
Când ea vorbește cu nesaț,
Despre-amintiri sub cer cu stele
Și de romanțe-n vechiul șanț.
După o zi fierbinte-obositoare
Prin lanuri și-n livezile de prun,
Toate frumoasele fecioare
Se adunau la margine de drum.
Ele cântau, coseau și povesteau,
Căci ale satului bătrâne
Încă de copilițe le-nvățau,
Să facă toate-aceste lucruri bune.
Iar copilandrii cei de-o șchioapă
Priveau la ele ca la zâne,
Când la fântână-n ochi de apă
Pe creștete-și puneau cunune.
Din flori de tei și margarete
Pe care le-mpleteau frumos,
Bunica spune c-așa fete
N-a mai văzut pe unde-a fost.
Iar când venea timpul mai rece
Se adunau pe lângă foc,
La clacă pentru a petrece
Serile toate la un loc.
A mea bunică pe atunci
Se-alătura cu drag la lucru,
Cu minunate cânturi dulci
Fetelor le-ncânta auzul.
Azi basmu-și deapăna cum știe
Parca-ar citi de undeva,
Îi văd pe chip trista melancolie
Findcă ce-mi spune-acum a fost cândva.
O, straniu lucru mai e vremea
Ce schimbă totul în trecut
Lăsând în urmă amintirea
Ce pare-a fi de necrezut.
de Raluca Stavriu
Asta ma face sa scriu in continuare!
Raluca Stavriu